O CARTE. O VIAŢĂ. O ÎNVĂŢĂTURĂ.

1492072420cover

O poveste de viaţă alcătuită din experienţe reale şi din învăţături simple bazate pe experienţele de zi cu zi. O cale urmată conform dorinţei lăuntrice pentru aflarea adevărului şi pentru eliberare.

O puteţi găsi aici:

http://www.editura-atman.ro/index.php/books/copilul-marii-marius-mihai-lungu

Iată un mic extras:

„Hai să analizăm ce poţi cunoaşte direct şi în cazul altor simţuri. Să alegem un simţ care produce tot o senzaţie redusă de realitate. Simţul auzului, de obicei, provoacă cea mai scăzută senzaţie de realitate. Adoptă postura cunoscătorului neutru, pentru ca cunoaşterea directă să nu fie distorsionată de minte şi încearcă să ţii palmele astfel încât să nu atingă nimic, pentru a evita apariţia percepţiei tactile în experienţă. Îndreaptă-ţi atenţia către sunetul valurilor şi concentrează-ţi atenţia doar pe auz, nu pe alte simţuri sau pe intervenţiile minţii. Dacă observi că apar şi alte influenţe care tind să se suprapună peste percepţia auditivă, cum ar fi memoria, gândirea sau vreun alt simţ, trebuie să le ignori şi să te bazezi doar pe auz.

Acum închide ochii şi ascultă sunetul valului. Valul s-a spart de dig şi sunetul a dispărut. Ascultă sunetul făcut de alt val. Şi el s-a spart de dig şi a dispărut. Ce auzi în realitate? Dacă simţi nevoia, îndreaptă-ţi din nou atenţia către sunetul unui val, pentru a-ţi clarifica şi verifica ceea ce auzi. Cercetează foarte atent şi detaliat fiecare aspect al experienţei auditive. Ai găsit în această experienţă vreo persoană separată sau independentă de auz, care aude? Una dintre cele mai obişnuite credinţe, în ceea ce priveşte percepţia, este că există o persoană, un «simţitor» independent care percepe; adică un fel de receptor al informaţiilor primite prin simţul respectiv. Ţinând cont numai de sunete, şi nu de gândire, deducţie sau imaginaţie, poţi auzi vreun «ascultător» separat de auz? Fără să foloseşti alt simţ sau deducţia, poţi să cunoşti în mod direct un val independent de sunetul pe care îl auzi? De obicei, oamenii cred că sunetul este produs de un obiect cu existenţă independentă, care produce sunetul auzit, fiind convinşi că acest obiect există în afara percepţiei. Caută să-ţi dai seama dacă cunoaşterea directă îţi demonstrează acest lucru. Nu trebuie să te bazezi pe ceea ce crezi că ar trebuie să fie adevărat pentru a explica percepţia, pentru că vei ajunge la nişte concluzii false, ca şi până acum. Trebuie să iei în considerare doar ceea ce poţi cunoaşte direct în experienţă. Ţi se pare că percepi sunetul unui val, dar de unde ştii că valul provoacă sunetul? Poţi auzi un val în cadrul experienţei, sau este doar un sunet? Cu alte cuvinte, în afară de sunet, mai auzi ceva? Dacă ar fi existat un val independent care să provoace sunetul, ai fi putut verifica existenţa valului, adică ai fi cunoscut în mod direct acest val cu existenţă proprie. Un lucru care are existenţă proprie există în afara oricărei experienţe. Ai găsit vreun val care să existe în afara experienţei? Poate exista ceva în afara experienţei? Dacă aşa ţi se pare, atunci cum verifici acest lucru? Îndreptându-ţi atenţia doar către experienţa auditivă, nu poţi cunoaşte altceva decât un sunet.

Acum, cercetează credinţele obişnuite implicate în auzirea unui sunet! Există vreun sunet separat de auzirea lui? Dacă aşa ţi se pare, atunci cum poţi verifica presupunerea asta? Credinţele pe care le-ai avut până acum îţi spuneau că că valul provoacă sunetele sau că sunetele există de la sine, aşteptând să fie auzite. Credeai că sunetele există pe undeva prin lumea exterioară, aşteptând să apară în experienţa auditivă. Această credinţă este foarte înşelătoare. Ai găsit vreodată vreun sunet care să aştepte să fie preluat de auz, sau unul existent în afara auzului, adică un sunet care era deja prezent şi pe care pe care l-ai auzit ulterior? Cum se auzea un astfel de sunet? Sau, mai bine zis, cum sună un sunet neauzit?”

Lucrurile nu mi se păreau chiar aşa cum spunea vocea, pentru că ori de câte ori aveam mintea liniştită, auzeam un sunet continuu asemănător celui de la televizor când este dat la minim sau a rămas fără semnal. Nu era un sunet care exista independent şi pe care îl percepeam atunci când mintea era liniştită?

“Nu face presupuneri greşite, pentru că este tot o senzaţie auditivă, ca oricare alta. Apare şi când mintea este activă, şi când este liniştită, fără vreo cauză anume. Unii specialişti în ştiinţe oculte îl consideră a fi dovada că există un corp subtil complex, sau suflet, care le înglobează pe cele ale particulelor care alcătuiesc corpul fizic. Adică este produs de procesul care ţine laolaltă corpurile subtile ale miliardelor de particule, atomi, molecule, celule şi organe care formează corpul subtil individual. Prostii! Să ne întoarcem la treburi mai serioase! Ia verifică dacă există sau a existat vreun sunet separat de tine! Fără să iei în considerare ce îţi spune mintea, există vreo separare între sunet şi tine, cel care auzi? La ce distanţă de tine este sunetul? Nu lua în considerare intervenţia minţii, care încearcă să stabilească poziţia presupusului emiţător al sunetului. Ai văzut că nu există un emiţător al sunetului. În realitate mintea interpretează fluctuaţiile intensităţii sonore şi auzul stereoscopic ca poziţionalitate. Pentru ca experienţa să fie mai elocventă, acoperă-ţi una din urechi şi caută să îţi dai seama unde este sunetul. Acoperă-ţi şi cealaltă ureche şi repetă experimentul. Poţi să iei în considerare şi acel ţiuit continuu din urechi.

Până acum ai crezut că auzul este o calitate fizică reală, un instrument independent, pe care îl foloseşte creierul, şi prin el conştiinţa. Şi nu numai despre auz credeai aşa ceva, ci şi despre celelalte simţuri. Şi ţi se părea că ele sunt ca nişte instrumente independente care sunt folosite pentru a obţine informaţii despre «lumea exterioară», dar asta este realitatea? Cum poţi demonstra faptul că ai un creier? Îţi vine să râzi? Râzi dacă vrei, dar demonstrează-ţi singur că ai un creier, sau că ai un cap! Fă asta bazându-te numai pe simţul pe care îl cercetezi în acest moment, auzul. Cum se aude creierul; cum se aude capul? Ţi-a cam pierit râsul, nu-i aşa?

Până acum credeai că auzul este ceva independent de conştientizarea lui. Cum poţi dovedi că auzul există în afara conştiinţei? Există vreun auz, dacă nu eşti conştient de el? Este auzul un lucru independent, care există de la sine, aşteaptând să fie preluat şi utilizat de conştiinţă? Cum poţi cunoaşte auzul, în lipsa sunetelor? Dacă ar fi un lucru independent, l-ai putea cunoaşte şi pe alte căi. Fă o excepţie şi, pentru câteva clipe, ia în considerare şi celelalte simţuri. Cum altfel ai putea simţi auzul? Ai putut vreodată să-l vezi; ai putut să-l guşti; ai putut să-l pipăi sau să-l miroşi? Dacă nu poţi să verifici existenţa lui şi pe alte căi, înseamnă că nu are o existenţă independentă.

Cercetează şi mai profund experienţa de auzire şi urmăreşte să descoperi dacă a fost vreun moment în care nu ai fost conştient, adică în care conştiinţa a lipsit. Indiferent dacă au existat sunete sau nu, a existat vreun moment în care să nu fii conştient? Cercetând experienţa auditivă ţi-ai dat seama că nu există niciun lucru extern independent, care să producă sunetul şi care să intre în raza de acoperire a auzului pentru a fi perceput. Dacă nu există niciun lucru extern, de unde a apărut acea credinţă falsă. Cum poate să existe un sunet produs de un obiect inexistent? Deci, cauzalitatea lipseşte din experienţa auditivă.

Luând în considerare doar auzul, nu şi vreun alt simţ, fără să ţii cont de nicio credinţă care îţi spune care ar trebui să fie adevărul, ce cunoşti în mod direct? Există vreun «ascultător» separat de ascultare şi de sunetul ascultat? Există vreun val, în afara sunetului? În experienţa auditivă, în afara sunetului nu există nimic care să demonstreze existenţa valului; nu există nimic altceva decât sunetul şi nu este cunoscut direct niciun val independent.

Acum, cercetează sunetul. Poate exista vreun sunet independent, separat de auzirea lui? Pentru ca sunetul să fie independent, ar trebui să fie perceput şi prin alte simţuri. Ce gust are sunetul? Ce miros are un sunet? Cum se vede un sunet? Dacă ar exista un sunet independent, înseamnă că ar fi un sunet neauzit. Cum sună sunetele neauzite? Dacă nu poţi verifica astfel un sunet independent, înseamnă că nu există, pentru că nu ai auzit niciodată un sunet neauzit. Analizând ceea ce poţi cunoaşte direct, ceea ce părea a fi sunet nu este cunoscut decât prin auzire,nefiind separat de auz.

Mergi mai departe cu cercetarea. Poţi cunoaşte direct auzul ca obiect independent? Există vreo capacitate independentă a auzului care să existe separat de conştientizarea lui? Singura concluzie pe care o poţi trage este că sunetul nu există independent de auz şi auzul nu poate exista separat de sunet. Nici sunetul şi nici auzirea lui nu pot exista în lipsa conştientizării lor. Indiferent ce este auzit sau observat şi indiferent de ceea ce pare să fie, conştiinţa a fost şi este prezentă permanent. Poate exista vreun sunet şi auzirea lui în lipsa conştiinţei care să le cunoască?  Conştiinţa nu este absentă niciodată, nefiind un obiect care să apară şi să dispară aşa cum consideri că o fac valurile sau alte sunete. În realitate, conştiinţa este cea care cunoaşte atât apariţia sunetelor şi a auzului, cât şi dispariţia lor. Ducând cercetarea până la capăt, ajungi la înţelegerea că nu poate exista niciun sunet şi nici auzirea lui, fără conştiinţă.

Dacă încă nu îţi sunt clare astfel de lucruri, poţi încerca acelaşi experiment şi cu altfel de sunete. Poţi să înregistrezi, în mod repetat, la un interval de timp de câteva secunde, sunetul unei cratiţe lovite cu un băţ, sau al unui clopoţel. Repetă experimentul de mai multe ori, până se asimilează cunoaşterea că ceea ce auzi sunt doar nişte senzaţii care sunt legate strict de auz. Adică auzul nu există independent de aceste senzaţii auditive, şi nici ele nu există independent de auz.

Pe lângă toate astea, cu cât sunetul este mai puternic, cu atât ţi se pare mai real. Cu cât sunetul este mai intens, cu atât este mai puternică senzaţia de realitate creată. Când repeţi acest exerciţiu de cunoaştere, creşte volumul sunetului de la un exerciţiu la altul. Un sunet, chiar dacă este foarte puternic, diferă în vreun fel de un sunet mai slab? Atâta timp cât ambele sunt sunete şi nu există nicio diferenţă între ele, ce te face să crezi că sunetul puternic este real şi cel slab nu? Pe măsură ce repeţi experimentul cu diverse intensităţi ale sunetelor, vei începe să înţelegi că sunetele sunt doar nişte aparenţe în conştiinţă, adică în tine, şi, oricât ar fi de puternice, au aceeaşi irealitate.”

 

DECONSTRUIREA ILUZIEI. EXERCIŢIU PENTRU AUZ ŞI DISCUŢII

Prin această postare încerc să răspund întrebărilor pe care mi le-au adresat  mai mulţi căutători ai adevărului, referitoare la programul intensiv de cunoaştere directă a realităţii (https://nondualitatea.wordpress.com/2016/12/16/program-intensiv-cunoasterea-directa-a-realitatii-07-12-05-2017/). Drept urmare am postat o înregistrare a unui eveniment similar, care cred că este elocvent pentru exerciţiile de la începutul programului şi modul de desfăşurare a discuţiilor.

ÎNTREBĂRILE ŞI ÎNDOIELILE

Atunci când adevărul este înţeles, toate întrebările şi îndoielile dispar. Ori de câte ori ne întrebăm “de ce”, “când”, “unde”, “oare” etc., despre realitate, presupunem că ele sunt mai reale decât însăşi realitatea şi că realitatea este perceptibilă ca orice alt obiect. Însă, aceste credinţe sunt absurde. Prin urmare, nu se pot pune astfel de întrebări despre Realitate. De fapt, despre realitate nu prea se poate pune nicio întrebare, pentru că nu are nicio caracteristică.

„Când”, „unde” şi „de ce” sunt expresiile timpului, spaţiului şi cauzalităţii cere domină nivelul mental. Putem considera că fiecare dintre ele constituie însăşi mintea. Aceste trei întrebări sunt fundamentul multiplicităţii, chiar dacă par că nu au nimic de-a face cu ea.

Timpul, spaţiul şi cauzalitatea formează lumea, iar întrebările de mai sus urmăresc înţelegerea ei. Lumea ca întreg nu poate fi înţeleasă prin studierea părţilor ei, deci orice astfel de întrebări referitoare la lume sunt lipsite de logică. Timpul, spaţiul şi cauzalitatea sunt părţi ale iluziei, deci nu releva sau influenţa realitatea.

Fiecare întrebare apare în sfera relativă şi se referă numai la ea, fiind preocupată doar de manifestare. Când te întorci către manifestare, uiţi de natura ta sau te îndepărtezi de ea.

Prin urmare, metoda corectă de a rezolva fiecare întrebare este să te îndrepţi către sine şi apoi să revii la întrebare. Atunci întrebarea este demonstrată ca fiind absurdă. Câteodată, vei obţine instantaneu răspunsul corect, pentru că fiecare întrebare conţine propriul răspuns. Fiecare întrebare apare din răspuns, care este întotdeauna departe de domeniul minţii.

Ne confruntăm cu multe întrebări spirituale, dar răspunsul corect la ele nu poate fi găsit la acelaşi nivel. Dar, atunci când ne poziţionăm la un nivel superior, problema dispare complet. Mintea este incapabilă să se explice şi să se înţeleagă pe ea însăşi  deci, pentru asta, trebuie să ne ridicăm până la cunoscător, la nivelul conştiinţei. Din acea postură observăm mintea cu toate îndoielile şi problemele sale transformate în conştiinţă şi, astfel, nu mai rămâne nimic care să trebuiască să fie explicat. Prin urmare, întrebările sunt multe, dar răspunsul final şi corect la toate este doar unul, fiind neschimbãtorul Sine sau Realitatea. Fiecare întrebare “spirituală” apare din încercările minţii de a aduce conştiinţa pură la nivelul ei.

Totuşi există şi întrebări al căror răspuns ne duc la adevăr. Putem testa întrebările, pentru a vedea dacă ne arată Realitatea. Astfel, dacă observăm că întrebarea şi rărpunsul ei sunt la nivel obiectiv (fizic sau mental), le putem ignora, pentru că întrebarea şi răspunsul la ea nu ne pot duce dincolo de relativitate. Dar, dacă întrebarea şi răspunsul ne duc la subiect, la Adevăr, trebuie să le acceptăm, pentru că ne duc la sursa aparenţelor, dincolo de orice relativitate.

Întrebările apar chiar şi după cunoaşterea adevărului, pentru că mintea continuă să se manifeste ca de obicei, nereuşind să-l perceapă în niciun fel. Mintea are două tipuri de activităţi: una orientată spre exterior către lumea simţurilor, brute sau subtile şi una orientată spre interior, căutând sinele. Ultima activitate se numeşte raţionamentul superior, logica superioară, etc. Ascultarea Adevărului şi vizualizarea lui ţin de raţionamentul superior. Obiectele nu constituie obstacole în calea raţionamentului superior, pentru că în momentul realizării ele nu mai există, transformându-se în conştiinţă.

Toate obiectele aparţin funcţiei de exteriorizare a minţii şi toate întrebările sunt la nivelul ei. Întrebările nu se situează la nivelul celui care cunoaşte şi vizualizează Adevărul. Revenind de acolo în lumea percepţiilor, ne confruntăm din nou cu simţurile şi cu celălalte obiecte. Imediat, mintea crede că şi ele sunt fac parte din experienţa de sine pe care am avut-o dincolo de minte. Aceasta este cauza primordiala a tuturor întrebărilor.

Cei mai mulţi dintre cei care au înţeles Adevărul au foarte multe întrebări. Chiar dacă par deranjante, ele au un scop bine definit şi trebuie să fie eliminate într-un mod corespunzător. Cele mai multe dintre întrebări apar sub forma gândurilor nedorite, care ne perturbă pacea naturii noastre. Ele trebuie trecute rapid prin filtrul cunoaşterii. Acest lucru poate fi făcut în trei moduri:

– adoptând postura cunoscătorului neutru. Asumându-mi această postură, întrebările nu mă mai influenţează cu nimic şi dispar fără să mai fie luate în seamă.

– prin înţelegerea faptului că fiecare întrebare mă indică pe mine (Conştiinţa). Astfel accept necondiţionat şi neinfluenţat orice întrebare ar apărea, doar pentru a o folosi ca sprijin pentru a ajunge la natura mea reală.

– prin analiza întrebării în sine, ajungând de fiecare dată la concluzia că nu este altceva decât Conştiinţă – Propria mea natură reală.

Toate aceste lucruri şi multe altele le veţi cunoaşte la programul intensiv:

https://nondualitatea.wordpress.com/2016/12/16/program-intensiv-cunoasterea-directa-a-realitatii-07-12-05-2017/

 

PENTRU TINE CUNOSCATORULE!

Eşti fericit, pentru că eşti însăşi fericirea;

Eşti în linişte, pentru că eşti însăşi liniştea;

Eşti nelimitat, pentru că eşti însăşi nemărginirea;

Eşti totul, pentru că eşti UNICUL;

Eşti eternitatea, pentru că eşti însăşi existenţa!

Ce aş putea să-ţi mai urez?!

SĂ TE (RE)CUNOŞTI ÎN TOATE ASTEA ŞI SĂ FI TU ÎNSUŢI! CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI, PENTRU CĂ EŞTI TOT CE CREDEAI CĂ ÎŢI LIPSEŞTE!

SĂ TE BUCURI DE TINE ÎNSUŢI!

PROGRAM INTENSIV – CUNOAŞTEREA DIRECTĂ A REALITĂŢII 07-12.05.2017

PRIMUL PROGRAM DE 6 ZILE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DE CUNOAŞTERE DIRECTĂ DE SINE ŞI A REALITĂŢII PRIN DECONSTRUIREA APARENTEI REALITĂŢI PE BAZA RAŢIONAMENTULUI SUPERIOR AL LUI SRI ATMANANDA

 PROGRAMUL, DE TIP INTENSIV (8 ORE ZILNIC), CONSTĂ ÎN:

  • EXERCIŢII PRACTICE DE DECONSTRUIRE A APARENTELOR OBIECTE MATERIALE, A CORPULUI ŞI A MINŢII
  • PREZENTAREA PRACTICILOR EFICIENTE DE DISCRIMINARE
  • CONTEMPLĂRI ŞI MEDITAŢII ACTIVE
  • ÎNDRUMĂRI DIRECTE (SATSANG) CĂTRE SINELE NOSTRU – FIINŢA NOASTRĂ REALĂ

 Evenimentul se va desfăşura într-o locaţie adecvată, discretă şi liniştită, într-o zonă montană, în mijlocul naturii.

 În principiu, programul tratează următoarele:

  • Vedanta – Cunoaşterea Adevărului;
  • Aparența obiectelor și deconstruirea lor;
  • Credințele fundamentale pe baza carora mintea construieşte obiectele percepției;
  • Identități (identitățile false și cea reală);
  • Senzația de realitate a simț Simțuri dominante;
  • Adoptarea posturii de conștiință;
  • Analiza celor trei stări de bază (veghe, vis și somn profund);
  • Prezentarea metodei cunoașterii directe (raţionamentul superior) a lui Sri Atmananda si diverse exemple de iluzii pe care le percepem de obicei;
  • Cercetarea lumii. Prezentarea exercițiilor monoperceptive pentru deconstruirea obiectelor materiale și cunoașterea directă a lor. Exerciţiile sunt similare celui de prezentare de pe site (https://nondualitatea.wordpress.com/2016/11/26/necesitatea-deconstruirii-aparentei-realitati-si-a-obiectelor-brute-si-subtile/) , dar mult mai detaliate şi mai explicite.
  • Exerciții monoperceptive pentru cunoașterea directă a obiectelor folosind simțurile care ne dau o senzație redusă de realitate;
  • Exerciții pentru cunoașterea directă a obiectelor folosind simțurile care ne dau o senzație puternică de realitate; Problema „Molyneux”.
  • Exerciții pentru înțelegerea influenței intensității obiectelor percepției; Exerciții pentru cunoașterea directă a mișcării.;
  • Creșterea senzației de realitate prin interacţiunea și combinarea simț Explicarea modului de construire a aparentei realități obiective prin suprapunerea informaților perceptive și denaturarea cunoașterii directe;
  • Corpul; Exerciţii pentru deconstruirea realității corpului; Experciţii care tratează corpul ca obiect;
  • Exerciții care tratează corpul ca “Simțitor”; Exerciții care tratează plăcerea; Exerciții care tratează durerea;
  • Corpul; Exerciții pentru demonstrarea falsității conceptelor „interior”/”exterior”;Exerciții care tratează mișcarea; Exerciții care tratează corpul ca „conținător” al conștiinței;
  • Conștiință versus sensibilitate: Cercetare de grup: „Conștiința poate apărea din creier?” Exercițiu multiperceptiv: Plimbarea-cercetarea interacţiunea dintre creșterea intensității obiectelor percepției și senzația de realitate a mișcării.
  • Obiectele mentale; Credințele de bază ale gândirii; Exercițiu de analiză a gândirii despre un obiect; Exercițiu de analiză a unui concept; Credințele și convingerile. Exerciții care tratează gândurile memorie sau amintirile; Exerciții care tratează diferențele dintre obiectele mentale;
  • Exerciții care tratează simultaneitatea obiectelor mentale; Exercițiu care tratează credințele în materialitate și convingerile că lucrurile au o existență proprie; Exerciții care tratează obiectele și structurile mentale (subconștient/ supraconștient/ inconștient); Cercetarea separării;
  • Exerciții care tratează funcțiile mentale; Exerciții care tratează stările; Somnul profund: starea și starea noastră naturală; Exerciții care tratează conștiința observatoare;Tiparele și succesiunile aparițiilor; Exerciții care tratează timpul și spațiul
  • Metode de visare conştientă pentru cercetarea visului şi descoperirea „celui” care luminează visul

 (Între exerciţii vor fi perioade de discuţii şi îndrumări directe, precum şi contemplări sau meditaţii active, pentru o discriminare continuă şi o deconstruire permanentă a experienţei)

 

IMPORTANT:

  • Pentru ca exerciţiile să ducă la o înţelegere corespunzătoare şi discuţiile să nu degenereze, vor fi maxim 16 participanţi
  • Toţi participanţii vor beneficia de îndrumări ulterioare programului, pentru fixarea şi asimilarea cunoaşterii realităţii.

 Pentru amănunte referitoare la locaţie, programul detaliat, costuri şi condiţii de înscriere, precum şi pentru alte lămuriri, trimiteţi un mesaj la adresa de “e-mail” (non.dualitate@yahoo.ro) de pe site sau un “reply” la cea la care aţi primit “link”-ul.

NECESITATEA DECONSTRUIRII APARENTEI REALITATI SI A OBIECTELOR (BRUTE SI SUBTILE)

Foarte bine! Aţi înţeles că nu sunteţi nici senzaţiile percepute prin simţuri; nici gândurile, nici imaginile, nici emoţiile, nici conceptele şi nici filmele care vă trec prin minte; nici mintea şi nici corpul; nici lucrurile la care vă puteţi gândi, nici cele care vă pot fi cunoscute; nici cel care acţionează, nici beneficiarul acţiunilor şi nici măcar cel care cunoaşte; nici o stare anume în care trebuie să ajungeţi; nici o experienţă mistică, transcedentală sau de samadhi; nici nu este ceva pe care să îl învăţaţi, să-l practicaţi sau să-l faceţi. Aţi ajuns la concluzia că sunteţi însăşi existenţa, cunoaşterea şi pacea, pe care le-am unit într-un singur termen: conştiinţă. Este foarte uşor să spuneţi ce nu sunteţi, dar foarte greu să spuneţi ce sunteţi, pentru că, conştiinţa nu are niciun atribut, nicio caracteristica şi nico însuşire; ea doar este şi atât.

Cu toate astea puteţi să spuneţi că sunteţi: cunoaşterea (observarea) experienţelor şi a tot ce poate fi cunoscut; „spaţiul”  nedefinit  în care apare absolut oricare chestie de care puteţi fii conştienţi (inclusiv gândurile, senzaţiile, emoţiile, starea de veghe, cea de vis şi cea de somn profund); ceea ce nu se schimbă în prezenţa niciunei schimbări sau a niciunei experienţe care se schimbă; fundalul oricărui lucru (brut sau subtil) care poate fi cunoscut sau observat; „cel” care percepe, sau percepţia în sine; acel neschimbat care a cunoscut toate schimbările corpului vostru, din copilărie, până acum; conştientizarea obişnuită a experienţei din vis sau din starea de veghe; acel lucru pe care îl cunoşti fără să implici gândirea şi pe care îl exprimaţi când spuneţi „Exist”

Conştiinţa nu este un obiect. Poate fi considerată un spaţiu adimensional şi atemporal, fără nimic în el, aşa cum este un ecran fără nimic proiectat pe el, aşa cum este liniştea fără niciun sunet în ea, aşa cum este lumina, fără nicio umbră în ea. Numai că spre deosebire de aceste exemple îşi menţine calitatea de a nu avea nicio caracteristică, de a nu fi legată de nimic din ce apare în ea şi de a fi conştientă permanent de absolut orice, inclusiv de ea însăşi.

Nu este un ceva, mai bine zis nu este un obiect, ci mai curând un verb: „ A fi”.

Cu toată această înţelegere şi cu toată discriminarea pe care o practicaţi, ori de câte ori percepeţi ceva care tinde să vă scoată din această non-identitate, liniştea este stricată prin intervenţia manifestărilor mentale şi a revenirii în forţă a aparentei materialităţi. În acele momente vi se pare că întreaga înţelegere a dispărut şi că aţi revenit la vechea identitate falsă de individ supus regulilor vieţii, toanelor unui ego nesătul şi a unei minţi veşnic nemulţumite. De ce mai apar toate astea, dacă aţi înţeles care vă este natura reală şi care este sursa universului?

Vedanta şi majoritatea îndrumătorilor care o explică, consideră lumea, corpul şi mintea ca simple iluzii, şi tratează toata cunoaşterea ca şi cum ele nu ar exista. Într-adevăr, ele nu există, fiind doar nişte miraje, ca nişte holograme sau ca nişte vise. Însă, atâta timp cât încă mai sunteţi influenţaţi de ele, lipsa modalităţilor de deconstruire şi de dizolvare a lor în conştiinţă tulbură liniştea şi pacea care este natura voastră reală.

Acesta este motivul pentru care se impune o analiză atentă a aparentei materialităţi şi o deconstruire a fiecărui aspect al ei. Vedanta spune că creaţia (adică materialitatea) a apărut de la subtil la brut. De aceea, deconstruirea aparentelor lucruri (obiectele lumeşti, corpul şi mintea) va trebui abordată de la brut la subtil. Astfel veţi învăţa cum să deconstruiţi lumea, apoi cum să deconstruiţi corpul. Ulterior veţi cerceta mintea demolând-o din temelii, odată cu toate funcţiile, credinţele, conceptele şi manifestările ei. În final veţi elimina „făptuitorul”, „beneficiarul”, „observatorul” şi „cunoscătorul”.

În acest scop veţi utiliza o metodă de cercetare pe care Sri Atmananda a numit-o „raţionamentul superior”, cu intenţia de nu fi confundat cu raţionamentul intelectual obişnuit, numit „inferior”. Această metodă vă crează o perspectivă superioară minţii, pentru a o putea cerceta în amănunt, mai bine zis vă pune în postura de cunoaştere neutră, sau de conştiinţă. În această postură vă asumaţi identitatea reală sau nicio identitate, reuşind să vă desprindeţi de ataşamente şi să cercetaţi toate aspectele pe care anterior le consideraţi negative. Aceste aspecte, care de obicei inspăimântă mintea, sunt bine ascunse chiar de minte. Ele răbufnesc în situaţii similare cu cele care le-au creat şi provoacă o identificare totală cu ele, absorbindu-vă complet atenţia. În acele momente vă simţiţi complet sub controlul minţii şi al fantasmelor ei şi vă abandonaţi înfricoşaţi, neîntrezărind nicio metodă de scăpare.

Cu timpul, s-au dezvoltat o multitudine de metode prin care se încearcă eliminarea manifestărilor mentale nedorite. Însă, atâta timp cât aceste manifestări nu sunt înţelese exact aşa cum sunt, Se vor domoli pentru moment, pentru ca să reapară atunci când vă este lumea mai dragă, parcă şi mai îndârjite şi mai crude. Orice metodă mentală va trata lucrurile la nivel mental, adică la acelaşi nivel la care au apărut. Cum poate un gând să înlăture un alt gând? Acest lucru duce la conflicte mentale, pentru că, ce altceva înseamnă un gând care se luptă cu un altul? Conflictele nu pot decât să agite şi mai rău mintea, iar lipsa liniştii mentale nu permite o analiză normală a situaţiei.

Pe lângă metodele menţionate mai sus, mulţi apelează la tehnicile Yoga. Cei care le aplică spun că încearcă să controleze mintea cu ajutorul detaşării și al exercițiilor fizice. Acest lucru este ușor de spus. Dar, cine este cel ce controlează prana [Energia vitală] şi mintea? Cu siguranţă că nu mintea în sine, deoarece scopul exerciţiului este de a linişti mintea. Şi aceeaşi minte nu poate fi simultan şi subiectul şi obiectul aceleiaşi activităţi. Aşa că trebuie să existe ceva independent ,dincolo de minte, care să ghideze yoginul pentru a controla prana şi mintea. Nu ar fi mai bine să îşi dea seama că este acel ceva liber şi să nu mai ai treabă cu mintea sau cu orice altceva? Adică nu ar fi mai bine să îşi folosească energia în alte scopuri şi nu în încercarea de a controla o iluzie?

Lăsaţi mintea în pace! Acesta este modul în care este tratată mintea în metoda cunoaşterii directe.

Raţionamentul superior tratează toate manifestările brute din postura minţii şi toate manifestările subtile din cea a conştiinţei, permiţându-vă o cunoaştere directă a lor. Acest raţionament vă demonstrează că niciun obiect perceput nu este separat de perceperea lui şi niciunul dintre ele (obiectul perceput şi percepţia) nu pot apărea în lipsa conştiinţei. Veţi descoperi că nu există nici cauză şi nici efect, că nu există timp şi nici spaţiu că aşa-zisa lume este o apariţie instantanee şi că obiectele apar unul câte unul şi nu simultan. Această cunoaştere directă, aplicată voluntar la început, va deveni automată şi vă va permite să eliminaţi instantaneu aparenta materialitate din orice aparenţă care tinde să vă schimbe identitatea reală.

Am folosit termenul de cunoaştere directă, cu scopul de a defini cunoaşterea instantanee a absolut orice este perceput într-o experienţă, fără nicio altă intervenţie (interacţiune a simţurilor, memorie, recunoaştere, etichetare, interpretare, etc.). Cunoaşterea directă este un mod de cercetare nonduală, care duce la recunoaşterea de sine ca, conştiinţă. Acesta nu înseamnă că veţi deveni nişte sfinţi, nişte vrăjitori cu puteri deosebite, sau nişte persoane cărora li se întâmplă numai lucruri plăcute. Cunoaşterea directă demonstrează că conştiinţa este chiar natura voastră. Conștiința este anterioră persoanei, astfel că nu poate fi posedată de cineva. Calea cunoaşterii directe vă ajută să înţelegeţi realitatea din spatele experienţei şi faptul că sunteţi conştiinţa, în care nu există nici suferinţă şi nici individualitate.

Principala problemă careia i se adresează cercetarea de sine este identificarea greşită. Cu alte cuvinte, vă consideraţi a fi ceva ce nu sunteţi. Credeţi că sunteţi un corp sau o minte şi simţiţi şi acţionaţi ca şi cum aţi fi corpul, mintea sau o combinaţie a lor, când, în realitate sunteţi doar conştiinţă. De obicei vi se pare ca sunteţi un fel de obiect, în timp ce sunteţi de fapt conştiinţa martor căreia îi apare acest obiect (ca toate celelalte). Nu sunteţi obiectele pe care le cunoaşteţi, ci cunoaşterea în sine.

Soluţia la identificarea greşită este „identificare reală”, care înseamnă, în principiu, „nicio identitate”. Fiind conştiinţă trebuie să ştiţi că nu sunteţi nimic altceva, în acelaşi fel în care vă recunoaşteţi numele. Atunci când sunteţi strigaţi pe nume, nu aveţi nevoie de gândire pentru a vă recunoaşte pe voi înşivă, aşa cum nu aveţi nevoie de gândire pentru a ştii că existaţi. Cunoaşterea directă combinată cu raţionamentul superior duce la o cunoaşterea profundă, care, în timp, va recunoaşte automat totul ca şi conştiinţă, fără a mai fi nevoie de gândire. Rezultatul este doar “a fi”, spre deosebire de “a fi ceva”.

În acest scop au fost create nişte exerciţii care urmează calea adevărului, fiind o deconstruire a obiectivităţii care se derulează de la brut la subtil. Adică se începe cu cea mai simplă şi cea mai evidentă experienţă de separare, (cum obiectele par a fi altceva decât Sinele, părând separate de el). Vom descoperi modul în care ele nu sunt altceva decât conştiinţă. Exerciţiile continuă cu lucruri din ce în ce mai subtile, până când ajungeţi la conştiinţa pură sau Sine. Aceste exerciţii tratează obiectele materiale, simţurile, corpul, mintea, experienţele, stările mentale, obiectele abstracte subtile, funcţiile mentale, cunoscătorul şi conştiinţa pură.

Toate aceste aspecte vor fi tratate în cadrul unor îndrumări directe în format intensiv, in care exercitiile de dedscostruire a obiectivitatii lumii, corpului si mintii sunt combinate cu indrumarile directe catre Sinele nostru si cu exercitii de dizolvare a principalelor credinte si convingeri care stau la baza identitatilor gresite..

Filmuletul urmator va prezinta un exercitiu monoperceptiv vizual simplu de deconstruire a materialitatii fizice:

DESPRE NATURA NOASTRĂ; UN MIC TEST AL PROGRESULUI CĂTRE ADEVĂR

Toate exercițiile care implică contemplarea sau meditația, de orice fel asigură numai puritatea inimii şi liniştirea minţii. Dacă utilizezi discriminarea și raționamentul și cercetezi experiențele, vei ajunge invariabil la propriul tău Sine, care este miezul lăuntric al ființei tale.

Pentru a proceda corect, trebuie să acorzi o importanță egală tuturor celor trei aspecte ale activităților şi anume perceperea, gândirea şi cunoașterea şi să înţelegi că numai cunoașterea este singurul aspect, care îţi validează propriul tău sine.

Dacă continui această practică, vei găsi că primele două aspecte materiale (perceperea, gândirea) sunt intermitente, deci sunt ireale și astfel le ignori şi îţi asumi adevărata identitate, rămânând ancorat în natura ta reală, în Adevăr. Adevărata identitate nu este de fapt o identitate, ci este o acceptare necondiţionată a apariţiilor (dacă există) din tine, odată cu cunoaşterea existenţei tale continue şi când ele lipsesc complet.

Tu eşti acest factor cunoscător, indiferent dacă există apariţii sau nu. Aşa că, înainte de a începe o altă activitate, obişnuieşte-te să conştientizezi că fiecare activitate trecută este înregistrată în cunoaștere, în adevărata ta natura. Nu încerca să faci asta în timpul derulării ei, pentru că mintea va deveni agitată şi egoul va compromite cercetarea acţiunii, prin asumarea rolului de cunoscător. Dacă se va întâmpla aşa, îndreaptă-ţi atenţia către presupusa entitate cunoscătoare (ego) şi remarcă faptul că el a apărut ulterior cunoaşterii sau conştientizării, deci nu are nicio legătură cu ea. Mai pe scurt este un şarlatan, care trebuie demascat, ori de câte ori intervine în experienţă.

Indiferent dacă îţi cunoşti natura reală sau nu, obiectele apar în tine ca simple apariţii (culori, senzaţii tactile sau kinestezice, mirosuri, gusturi, sunete, gânduri, sentimente…). Ele nu depind de tine decât prin existenţa pe care le-o înprumuţi prin cunoaşterea lor. Fiecare dintre aceste apariţii este transformat în obiect de către minte, ulterior percepţiei. Astfel, obiectele brute apar după ce mintea a interpretat percepţia instrumentelor senzoriale brute; obiectele subtile (gândurile, sentimentele, senzaţiile interioare…) apar atunci când percepi prin simţurile subtile, iar interpretarea lor este făcută printr-o intervenţie mentală ulterioară. Dar cunoaşterea directă a senzaţiilor care stau la baza construcţiei mentale a obiectelor (şi a lipsei lor) nu are nevoie de nimic pentru a exista. Deci, cunoaşterea nu poate fi limitată de nimic.

Numai aceasta cunoastere pură apare ca obiect brut, obiect subtil și perceperea lor. Asta îţi demonstrează  că obiectele apar doar dacă sunt cunoscute, în funcție de instrumentul utilizat (subtil sau brut), deci lumea nu este altceva decât pură cunoaștere.

În primele stadii ale cunoaşterii, atunci când te bazez doar pe raţionamentul inferior (logica intelectuală obişnuită), lumea obiectelor îţi pare un obstacol în calea progresului. Treptat, odată cu descoperirea şi aplicarea raţionamentului superior începi să te bazezi din ce în ce mai mult pe el. Astfel, tot ceea ce înainte ţi-a părut un obstacol se transformă într-un ajutor pe calea spre Adevăr.

Iată cam cum evoluează (aparent) cunoaşterea de la obiecte la conştiinţa pură:

– Obiectele: Sunt considerate pur şi simplu lucruri fizice, substanţiale, materiale. În această situație nu este evidenţiată deloc partea conştientă. Asta este postura omului ignorant.

– Conştiinţa obiectelor: Este tot o postură a omului ignorant, dar un pic mai evoluată decât prima.

– Obiecte ale Conştiinţei: Aceasta este postura de început a căutătorului. Continuând, el vede:

– Obiectele în Conştiinţa: Aceasta este tot o postură de căutător, dar mai avansată.

– Obiectele ca, Conştiinţa: Acesta este postura eliberatului (care poate fi comparată cu o cunoaşterea detaşată a stării de veghe cu o acceptare deplină a experienţei, identică cu a stării de vis).

ÎN FINAL:

– Obiectele dispar şi există numai Conştiinţa.

Iată un model de test propriu al progresului:

  1. Dacă simţi plăcere în a vorbi, a discuta  sau a gândi cât mai des posibil la Adevărul final, poţi să fi sigur că eşti pe calea corectă şi progresele, la nivel aparent, sunt reale.
  2. În cazul în care, atunci când eşti singur sau când te-ai retras la odihnă, gândul care îţi apare spontan în minte este despre Realitatea finală sau despre îndrumătorul tău, esti pe calea cea bună.
  3. Plăcerea (fericirea), apare de obicei, la sfârşitul unui gând. Dar, dacă plăcerea începe să apară fără cauză, chiar şi în timpul unei experienţe obişnuite, eşti deja în Adevăr.
  4. Dacă, atunci când eşti întrebat cine eşti, primul gând care îţi vine în minte este”Conştiinţă”, „Cunoaştere”, „Sine” etc., în loc de numele tău sau amintirea persoanei pe care o vedeai atunci cânt te uitai la oglindă, ţi-ai asumat identitatea reală. Chiar dacă răspunzi „sunt numele tău, ştii că răspunsul este o replică dintr-un rol jucat în visul stării de veghe.

 

PRIN CE…?

PRIN CE…?

 (DIN CONSTIINTA A APARUT, IN CONSTIINTA ESTE CUNOSCUTA)

 

Prin ce diferă vântul ce ramul îl agită

De valul ce se sparge de stânca neclintită?

 

Prin ce diferă iarba ce creşte în surdină

De tufa ce-o umbreşte cătând către lumină?

 

Prin ce diferă buha ce-şi strigă cântu-n noapte

De lebăda gingaşa ce lacul îl străbate?

 

Prin ce diferă uliul cel iute ca un fulger

De porumbelul alb, ce-n zbor pare un inger?

 

Prin ce diferă somnul de rege din palat

De cel de cerşetor ce doarme-n şanţ, udat?

 

Prin ce diferă visul de savant genial

De cel de sărăntoc ce sforăie-n canal?

 

Prin ce diferă arta unui artist sublim

De kisch-ul mizerabil al unui anonim?

 

Prin ce diferă lumina care din soare-apare

De acea degajată de-o rază-ucigatoare?

 

Prin ce diferă moartea acelui om iubit

De cea a unui diavol hidos şi mult hulit?

 

Prin ce diferă omul ce sabia o scoate

De cel ce ştie sigur că-n zi e ca şi-n noapte?

 

Prin ce difer-un medic ce-şi pierde pacientul

De criminalul în serie ce-omoară ca dementul?

 

Prin ce diferă locul numit si paradis

De haul ocolit, întunecat şi trist?

 

Prin ce diferă gândul ce-xprimă bucuria

De cel neputincios ce condamnă prostia?

 

Prin ce diferă vrerea ce tinde spre plăcere

De teama care-aduce teroare şi durere?

 

Prin ce diferă visul ce repede dispare

De viaţa-obişnuita ce-atât de lungă pare?

 

Atunci cand toate astea îţi vor părea totuna

Identice-n lumina care le scaldă-ntruna.

 

Poţi veşnic să te bucuri, ştiind c-ai reuşit

Şi ce-ţi trebuia în viaţă, acum s-a împlinit

 

Şi tot ce-i aparent ai înţeles, în fine

Că fără îndoială, este al tău Sine.

 

SOMNUL PROFUND

(DIN DIALOGURILE LUI SHRI ATMANANDA)

Somnul profund

În somnul profund sunt doar eu ca pură conștiință.

Eu, prin simpla mea prezența, luminez toate obiectele. Atunci când sunt eliminate obiectele, ce mai rămâne decât însăși lumina?

Atunci când eu sunt soarele, cum se poate apropia întunericul de mine? În somnul profund sunt doar eu însumi ca, Conștiință și Pace. Ca atare, cum pot să denumesc somnul profund, dacă nu „eu”?

Atâta timp cât, în somnul profund, nu există timp, credințele că intru în el și că ies din el, sunt false.

MOARTEA POATE FI COMPARATĂ CU SOMNUL PROFUND?

Este greșit să faci acest lucru. Experiențele morții și ale somnului profund sunt necunoscute de mintea din starea de veghe, așa că sunt considerate identice în mod greșit de către necunoscatorul realitatii. Dar, de fapt, ele sunt poli separați.

Somnul profund este unic fiind experiența independentă a unei întregi stări. Este experiența non-dualității în identitate. Dar moartea este doar un eveniment în starea de veghe. Ele apar în două nivele cu totul diferite, deci, nu pot fi comparate niciodată între ele.

De ce nu ne poate ajuta (dpdv spiritual) experiența de somn profund?

 Pentru că omul obișnuit abordează somnul profund în mod din perspectiva starii de veghe. Dacă somnul profund este curățat de credințele de obiectivitate și devine subiectiv, ești liber.

Care este indiciul naturii proprii a cuiva?

Singurul indiciu care “ni s-a dat”, pentru a ne înțelege natură noastră reală, este „Starea de somn profund”. În realitate numai ea este starea noastră naturala.

Cum de starea de somn profund este indiciul naturii noastre reale?

 Cunoașterea unui obiect presupune ignorarea tuturor celorlalte obiecte. Ignorarea tuturor obiectelor din somnul profund înseamnă, în realitate, cunoașterea de sine, care strălucește ca fericire și pace. În consecință, ignoranța omului obișnuit în somnul profund este cunoașterea propriului său sine, care este fericire și Conștiință.

Experiența noastră de somn profund, în conformitate cu scripturile superficiale, este ignoranță cuplată cu sentimentul de fericire subiectivă. Am arătat deja că așa numită ignoranță din somnul profund nu este altceva decât cunoaștere de sine, care este fericirea însăși. Astfel, experiența somnului profund, dacă este înțeleasă în mod corespunzător, este unică, fiind propriul nostru de sine, care este fericire și pace. Restul considerentelor sunt doar comentarii despre ea.

În somnul profund există doar “unul” singur și, prin urmare, ignoranța multora nu este deloc o experiență.

CARE ESTE LEGĂTURA DINTRE STAREA DE SOMN PROFUND ȘI STAREA DE VEGHE?

 Se afirmă adesea că un om se trezește din somn profund la auzul unui sunet, crezând că ascultarea sunetului a fost cauza trezirii sale.

Nimeni nu folosește simțurile sau mintea în somnul profund, pentru că ele nu există în acea stare. Așa că sunetul nu este auzit în somnul profund. Și, atunci când sunetul este auzit, este auzit cu siguranță în starea de veghe. O experiență care aparține stării de veghe nu poate fi considerată cauza stării de veghe. Așa că această credință este greșită, deci, nu sunetul te-a trezit.

De obicei, te trezești din starea de somn profund fără nici o cauză. De ce nu poți să crezi că ai ajuns în starea de veghe și ai auzit un sunet? De ce trebuie să existe o cauza pentru starea de veghe? De ce trebuie sa existe o cauza pentru starea de vis? Si visul si starea de veghe sunt aparente care se suprapun peste starea noastra naturala, la fel cum fac gandurile.

Cum poate starea de somn profund să aline durerile din starea de veghe?

Durerea și boala dispar imediat ce intri în somnul profund. Încep din nou, atunci când revii la starea de veghe. Dar, dacă ai putea aduce din somnul profund ceva care să influențeze starea de veghe, durerea ar putea fi eliminată din stare de veghe.

Starea de somn profund este mereu în trecut.

 Atunci când ești în somnul profund, ești identificat cu conștiința pura sau cu pacea de dincolo de timp. În somnul profund nu putem considera că există prezent, pentru ca nu exista timp. Insa, atunci când ne referim la starea de veghe, considerăm starea care o precede „starea de somn profund”, dar este doar o idee.

În mod similar, orice gând sau percepție nu este altceva decât Realitatea supremă sau cunoaștere, în momentul în care o cunoaștem. Insa, când ne referim ulterior la ea , creem un concept despre ea, nefiind lucrul la care ne referim. Acesta este realitatea întregii lumi , care nu este altceva decât conștiință pură, chiar dacă par o grămadă de gânduri, sentimente și percepții.

Există timp în somnul profund?

În somn profund nu există nici un concept de timp. Dar, la trezire, luăm conceptul de timp din starea de veghe și încercăm să-l aplicăm stării de somn profund, considerând că i se potrivește d. Este imposibil ca această asociere să existe în realitate, pentru că somnul profund este lipsit de timp.

De ce somnul profund este considerat cauza celorlalte două stări?

În starea de veghe (ca și în cea de vis) puteți decide dacă există vreo legătură între trei obiecte A, B și C, ele fiind lucruri percepute în stare de veghe. În aceeași stare, obiectele sunt guvernate de aceeași convenție temporală și de aceeași aparentă cauzalitate.

Considerați starea de somn profund, de vis și de veghe ca trei obiecte între care doriți să știți dacă există sau nu vreo legătură. Pentru a face acest lucru trebuie să vedeți dacă aceste trei state sunt guvernate de aceeași convenție de timp și de aceeași cauzalitate. Dar, descoperim că nu este așa. Timpul de care există în starea de veghe este diferit de timpul care există în starea de vis. În somnul profund nu există timp. Deci, nu există o convenție temporală comună care să caracterizeze cele trei stări. Timpul este fundamentul cauzalității și, prin urmare, nu poate exista niciodată o relație cauzală între cele trei stări.

Prin urmare, starea de somn profund nu poate fi cauza celorlalte două stări.

Experiențele de somn profund și de samadhi ale ignorantului.

Întrebare: Care este diferența dintre experiențele de somn profund și cele de Samadhi (absorbția meditativă) ale unuia care nu isi cunoaște natura ?

 Răspuns: Experiența de „somn profund”, fiind spontană și neprovocată, este pur și simplu Adevărul însuși și nu lasă nici o urmă (tendință condiționată) în urma ei.

Dar, „samadhi” este produsul efortului susținut și crează o tendință puternică în urma lui, producand un atașament puternic pentru acel obiect (samadhi). Prin urmare, din cele două experiențe, experiența de somn profund este infinit superioară celei de “samadhi”.

 Ce este somnul profund?

 În conformitate cu gramatica, verbul „a fi” și variantele sale sunt considerate verbe care nu denotă nici o acțiune specială. Toate celelalte verbe denotă întotdeauna o acțiune. De obicei spunem “eu dorm”. Ce înseamnă cu adevărat? Somnul este utilizat ca verb și trebuie să indice o anumită acțiune. Dar, chiar dorm? Există vreo acțiune în somnul profund? Nu.

Somnul nu este nici acțiune, nici non-acțiune. Nu există nici un ego în somn, deci nici un “adormit’. În realitate, nimeni nu doarme, iar somnul nu există.

Experiența de fericire din somnul profund; analogie.

Să presupunem că o galeata cade într-un puț adânc, și te bagi în el pentru a o scoate. Iei găleata de jos, și revii la suprafață. Scoțând-o din apă, spui că ai găsit găleata. Dar găleata a fost găsită în timp ce erai sub apă, unde nu exista posibilitatea să exprimi această experiență.

În mod similar, experiența fericiri a fost în somnul profund, dar nu poți să exprimi această experiență decât după apariția stării de veghe.

Experiența este întotdeauna dincolo de minte. “Eu” individual nu cunoaște decât atunci când „eu” intră pe tărâmul minții. Astfel, ceilalți pot cunoaște ceea ce vrei să exprimi în cuvinte. Dar experiența a fost în mod clar dincolo de minte.

Sunt mereu în somnul profund. Cum?

 Gândește-te la ce ești în somnul profund. Veți constata că ești doar principiul de „eu”, despuiat de corp, simțuri și minte. Îți dai seama că exiști fără niciunul din ele.

Acum încearcă să-ți dai seama vezi daca ai părăsit vreodata principiul de „eu” în vis sau în starea de veghe. Vei înțelege că nu ai făcut-o niciodată și nici nu o vei putea face vreodată. Astfel, înțelegi cum de ești întotdeauna în somn profund, fiind adevăratul Sine.

Care este relația dintre somnul profund și intervalul între două manifestări mentale?

Sunt unul și același lucru. Ele par diferite, deoarece somnul profund apare sub masca unei stări pe parcursul căreia accentul este pus pe limitările lui, în timp ce conținutul (de fapt lipsa conținutului) său este ignorat. Această prejudecată sau credință este pur și simplu un produs al stării de veghe. Dacă este înțeles ca atare, fără să luăm în considerare starea de veghe, ceea ce rămâne este identic cu intervalul dintre gânduri. Este chiar propria ta natură reală.

Conținutul somnului profund

Nu ești supărat când ești trezit brusc din somnul profund? Asta se întâmplă pentru că iubești somnul profund mai mult decât starea de veghe. Somn profund este odihna suprema.

Egoismul este identificarea greșită a sinelui cuiva cu corpul, simțurile și mintea. Pentru a ajunge la Adevăr, trebuie să separi trupul, simțurile și mintea de principiul de „eu”. Aceasta eliminare, împreună cu găsirea identității reale și adoptarea ei, se numește „realizare”.

Conștiință nu se împarte niciodată, în niciuna din cele trei stări. În somnul profund, ești conștient de odihna profundă sau de pace. Deducția este posibilă numai pentru acele lucruri care nu au fost experimentate, fiind cunoaștere indirectă. Faptul că ai avut un somn profund sau o odihnă profundă este experiența ta pe care ai cunoscut-o direct , pe care ți-o amintești și o poți exprima doar atunci când apare starea de veghe, cu instrumentele aferente ei. Această experiență nu necesită deducție, pentru că este cunoscută direct, deci poate fi amintită prin intermediul minții, dar fără să apelăm la deducție sau cauzalitate. Faptul că ai fost prezent pe tot parcursul somnului profund nu poate fi negat niciodată.

Singurii trei factori prezenți în somnul profund sunt conștiința, pacea și tu. Ele sunt lipsite de obiect, și nu pot fi concretizate. Cu alte cuvinte ele sunt subiective. Dar nu poate exista decât un singur subiect, care este principiul de “eu’. Nici unul dintre aceste trei nu poate fi rezultatul deducției; din moment ce ele constituie experiența în sine.

Cum să utilizezi cel mai bine somnul profund?

Dacă îți îndrepți atenția către starea de somn profund, ești aruncat în acea stare. Însă, dacă îți îndrepți atenția către aspectul de fericire al stării de somn profund, ești aruncat în aspectul de fericire, care este natura ta reală. Apoi, toate necunoașterea se evaporă, ca părți materiale ale ego-ului, atunci când evidențiezi aspectul conștiinței, rămânând în toată gloria ta.

Somnul profund și ignoranța

De ce “eu”nu mă cunosc în somnul profund?

 În somnul profund exiști doar tu. Unicul (“eu”) nu se poate rupe în două, pentru ca unul (subiectul) să-l cunoască pe celălalt (obiectul). În acea (non) stare nu ai nici măcar cunoașterea de sine. Nu poți cunoaște asta, când tu însuți ești asta.

Cum să alung ignoranța din somnul profund?

 Remarcând faptul că fiecare sfârșit al somnului profund este saturat cu gândul naturii tale reale, casa ta nativă.

Există ignoranță în somnul profund?

Nu. Absența oricărei percepții obiective, gând sau sentiment (care este considerată în mod greșit „neant”) este adevărata natură a fericirii reale, necondiționate. Numai fericirea este experiența pozitivă în somn profund, sentimentul de “neant” fiind doar o deducție care apare când apar starile mentale.

In realitate, nu există nicio cunoaștere în somnul profund. Cunoașterea Adevărului este Cunoașterea obiectelor, brute sau subtile. Pentru a cunoaște orice obiect înseamnă a nu cunoaște Adevărul. Din cunoașterea unui obiect, dacă partea eliminăm partea obiectivă, ceea ce rămâne este doar cunoașterea pură, care este esența și fundalul tuturor obiectelor precum și a mea.

Cunoașterea oricărui singur obiect este echivalenta cu cunoașterea tuturor celorlalte obiecte. În acest sens, cunoașterea Adevărului și fericirea din somnul adânc poate fi considerată cunoașterea tuturor obiectelor. Numai fericirea este experiența din somnul profund.

 

CREATIA SI MOARTEA

(DIN INDRUMARILE LUI SHRI ATMANANDA)

Creația

 Creația

Creația este descrisă în Vedanta în două moduri: (1) Crearea într-o ordine regulată și (2) crearea simultană.

  1. Crearea într – o ordine regulată reprezintă abordarea cosmologică prin, Maya, prin cele cinci elemente subtile, etc, până la lumea brută.

Această abordare este destinată tuturor aspiranților care nu sunt încă “copți”.

  1. Prin crearea simultană se înțelege crearea celui care percepe, a percepției și a obiectului perceput simultan. Ele dispar tot simultan, toate trei fiind transformate în cunoaștere pură. Astfel, se spune că obiectele nu există decât dacă sunt cunoscute. Această abordare este destinată pentru cei care au înțeles realitatea. În această abordare nu este implicată nicio credință, totul fiind bazat pe cunoașterea directă a experienței. “Culoarea” este demonstrată a fi identică cu „vederea”, sunetul cu “auzirea”, mirosul cu “mirosirea” etc. Astfel, transcend senzația percepută de “mine” și percepția “mea” devine imediat percepție pură în care nu este implicată nicio entitate care să perceapă. Astfel, am devenit una cu Conștiința sau Realitatea.

 

Cum intră lumea în existență?

 

În crearea lumii, gândurile se concretizează în lumea fizică. Instantaneu ele presupun realitatea independentă și încep să reacționeze chiar asupra minții în sine.

 

Mintea și creația

 

Crearea lumii nu este o consecință a voinței, ci este o creație inconștientă. Voința este doar o funcție a minții, care funcționează în aparenta lume creată. Dacă ar fi o consecință a voinței, aproape toate lucrurile care produc durere nu ar mai fi fost create.

 

Nivelele, creația și realitatea

 

Nivelele brute și subtile sunt distincte si separate unul de altul. Cel brut nu poate fi percepută de cel subtil și nici cel subtil de cel brut. Le cunoaștem pe amândouă, pentru că nu facem parte din ele, fiind dincolo de ele și de manifestările lor. Ambele apar și dispar pe un fundal real neschimbabil.

Există multă confuzie referitoare la creație. Subiectul și obiectele unei stări nu sunt create în mod individual. Ei apar în lumină simultan și dispar tot simultan. Uita-te la visător și la vis. Dacă visătorul dispare, diapare orice experiență din vis. În mod similar, mintea și lumea sunt creații simultane, în cazul în care admitem existența creației.

Adevărata soluție constă în adoptarea perspectivei corecte, prin cercetarea minuțioasă a conținutului oricărei experiențe, pentru că orice că experiența poate fi considerată reprezentativă pentru întreaga lume aparentă. O astfel de cercetare dovedește că conținutul oricărei experiențe și, prin urmare, a întregii lumi, nu este altceva decât conștiință pură.

Dar, acest lucru este posibil numai atunci când cineva și-a înțeles propria natură reală ca fiind pură

Conștiința și pace. Atunci când cineva este în postura conștiinței, de “eu”, iluzia lumii pare pur și simplu frivole sau, mai bine zis un vis. Astfel, continuăm să percepem visul, știind că este pur și simplu un miraj.

Conștiința pare limitată doar pentru că percepem prin minte, care este ea însăși limitată.

 

Crearea și dizolvarea lumii

 

Creația:

  1. Conștiința obiectivată este gândită și
  2. Gândirea obiectivată este lumea brută.

 

Procesul invers este dizolvarea ei:

  1. Lumea brut subjectivată este gândită, și
  2. Gândirea subjectivată este Conștiință.

 

Moartea

 

Care este semnificația morții?

 

Moartea este un termen impropriu. Moartea poate fi abordată numai din perspectiva vieții. Viața, ca atare, nu cunoaște moartea, deci, din perspectiva vieții, moartea este un concept inexistent.

Pentru a înțelege că nu există nici o moarte, trebuie doar să cercetăm visele în care ne vedem propria moarte. În acel vis putem percepe toate senzațiile implicate în acest aparent proces, dar, la trezire ne dăm seama că toate persoanele, percepțiile și aparenta moarte din vis au fost doar niște iluzii. Ar trebui să abordăm moartea din starea de veghe în același mod , pentru că starea de veghe dispare la fel ca și cea de vis.

 

Cine moare?

 

Corpul și principiul vieții sunt singurele două entități fundamentale care participă la schimbarea numită moarte. Dintre acestea două, „corpul” a fost întotdeauna materie moartă și inertă, deci, nu poate să moară din nou. Principiul vieții este întotdeauna neschimbator, deci, nici el nu poate muri niciodată.

 

Cum pot sa fiu fără de moarte?

 

Moartea se petrece în timp. Timpul este format din trecut, prezent și viitor. Ele nu afectează în nici un fel principiul de „eu”. Astfel, se poate spune că există o prezență eternă a principiului de “eu”.

Strict vorbind, chiar și acest lucru este greșit. Pentru că timpul nu există decât pentru aparentul “eu” (aparenta persoană). Activitățile desfășurate de persoana aparentă pot fi împărțite în cinci domenii: acțiuni, percepții, gânduri, sentimente și cunoaștere. Care dintre aceste cinci domenii preferi să fii? Dacă te identifici cu vreunul dintre primele patru, vei muri automat după fiecare. Însă, experiența ta nu implică moarte celui care o cunoaște, pentru că apariția și dispariția experienței sunt cunoscute. Astfel, trebuie să fii ultimul (Cunoscătorul), singurul care continuă să existe prin toate activitățile, fără să se schimbe sau să absenteze niciodată. Tu, cunoscătorule, cunoști chiar și moartea. Prin urmare, tu transcenzi moartea, ori de câte ori apare o astfel de experiență, așa cum transcezi aceste experiențe și în vis.

 

Cum s-a iluminat un băiat de 5 ani despre moarte și Dumnezeu

 

Ananda, un băiat de cinci ani, era chinuit neîncetat de gânduri și coșmaruri despre moarte, pe care o considera dureroasă și inevitabilă.

 

Gurunathan:Nu ai fost un bebelus acum câțiva ani?

 

Băiatul:Da.Da.

 

G:Unde este acum?

 

B:A dispărut.

 

G:Unde? Poți să – l aduci înapoi?

 

B:Nu . Nu . Este imposibil.

 

G:Deci, este mort, nu-i așa?

 

B:Nu este mort, pentru că sunt aici.

 

G:Vreau să spun că bebelusul care ai fost odată este mort . El a dispărut pentru totdeauna și nu va mai putea să revină . Asta înțeleg prin moarte. Ai plâns atunci când a dispărut?

 

B:Nu . Dar pana acum nu am știut asta.

 

G:În mod similar, acest băiat va muri și vei deveni tanar, apoi tânărul va muri și el si vei deveni bătrân. Toate aceste morți succesive nu sunt dureroase nu-i așa?

 

B:Nu, desigur.

 

G:Atunci de ce plângi și te vaiți atunci când moare bătrânul? Nu este aceeași moarte ca și cele de până acum?

 

B:Da. Dacă ăsta este înțelesul morții, nu voi mai plânge și nici nu îmi va fi frică de ea.

 

G:De ce nu ți-a părut rău atunci când a murit bebelusul din tine? Pentru că știai că doar elmoare, nu și tu. În mod similar, doar omul din tine va muri. Tu nu poți muri. Așa cum cunoști multiplele morți din din copilărie pâna acum, cunoști și moartea celui bătrân.

 

B:Da !!!! Acum înțeleg. Niciodată nu trebuie să îmi mai fie frică de moarte.

 

G:Acum ești nepieritor, Eternul, Dumnezeu. Ma urmaresti?

 

B:Da, Gurunathan. (Și băiatul îl îmbrățișează pe Gurunathan, plângând de bucurie).

 

Ce sunt nașterea și moartea ?

 

„Nimic” nu poate fi sursa a „ceva” – „eu”. Dacă “Eu” aș fi născut din „ceva”, acel „ceva” ar trebui să fie cu mine în continuare. Așa că nu m-am născut, și deci, pentru mine (ca pentru oricare altul) nu există moarte.

Teama de moarte nu va dispărea decât prin puterea de convingere a unui ceva concret și permanent care se află în tine.

 

Moartea

 

Moartea înseamnă separarea corpului brut de corpul subtil, sau a minții de corp. Deci, „tu”, ca individ, mori în fiecare clipă, pentru că corpul și mintea apar secvențial și decalat în tine, conștiință.

Moartea înseamnă eliberare?

 

Nu întotdeauna. Moartea este eliberare, doar dacă este moartea finală, adică moartea a tot ce este obiectiv, inclusiv a tendințelor. Dar moartea obișnuită este o eliberare parțială, fiind doar moartea corpului brut. Este mai mult o schimbare și nu merită numele “moarte”. Adevărata moarte este o schimbare a identității de la ego la observator.

Pot să mor bucuros?

 

Sigur ca poți! Care este obiectivul vieții tale? Fericirea. Dacă o poți obține permanent, nu ai muri fericit? Nu prin terminarea acestei vieți, ci prin cunoașterea morții. Acesta este modul în care mor înțelepții. Cunoaște-te pe tine însuți și transcende moartea.