PROGRAMUL: „52 DE PAŞI PÂNĂ LA ILUMINARE”

PROGRAMUL

Programul care va purta titlul de mai sus este o îndrumare directă în format audio, structurată în 52 de exerciţii. Adică, câte unul pe săptămână, pe parcursul unui an. Este primul program de cunoaştere de sine care abordează fiecare aspect al lumii, corpului, minţii şi al presupusei individualităţi, precum şi al fericirii, iubirii, liniştii, libertăţii, nelimitării şi eternităţii. A apărut ca urmare a discuţiilor purtate cu alţi căutători ai Adevărului, care nu pot participa la un program intensiv de 6 zile din diferite motive, dar care doresc să îşi cunoască Sinele şi să se elibereze de limitările experienţelor de zi cu zi şi de suferinţa aferentă lor.

În ce constă acest program şi cum se va derula?

Cei care se înscriu în acest program vor primi lunar câte patru sau cinci exerciţii în format audio (câte unul pentru fiecare săptămână a lunii), pe parcursul unui an (52 de săptămâni-52 de exerciţii). Exerciţiile trebuie să fie ascultate în anumite condiţii , pentru ca să fie cât mai eficiente. Aceste condiţii (care li se vor comunica la începutul programului şi ori de câte ori este necesar) se referă la mediul şi momentele în care trebuie făcute, neimplicând nimic special, decât dorinţa de eliberare, perseverenţă şi seriozitate. De asemenea, acest program nu mai implică deplasarea într-o anume locaţie unde se vor efectua exerciţiile. Eventualele îndoieli, nelămuriri, etc. se vor aborda operativ prin telefon sau e-mail, fiind asigurată asistenţa pe parcursul întregului program.

Înscrierile şi amănuntele despre curs se pot face pe adresa de e-mail: non.dualitate@yahoo.ro de la secţiunea „CONTACT”.

Iată unele dintre subiectele care fac obiectul exerciţiilor:

DESPRE LINIŞTE ŞI EGO

1 LINIŞTEA

Uneori transcenderea gândirii poate părea o sarcină imposibilă. Dar, această etichetare este tot un gând. Nu lăsa acest gând să te descurajeze. Chiar și o fracţiune de secundă petrecută în liniştea desăvârşită a fiinţei tale, a conștiinței pure, înlătură toate problemele și iluziile.

Schimbările dramatice sunt produse de multe eforturi mici. O metodă foarte simplă și practică este următoarea: când mintea devine agitată și începe căutarea stimulării exterioare, sau rezolvarea unei aparente probleme, îndreapt-o spre interior. Odată ce atenţia se direcţionează către ea însăşi, gândurile încep să se diminueze şi să-şi piardă din putere.

Mintea este mai tot timpul orientată spre exterior, nefiind niciodată mulțumită. Odată ce a obţinut ceva, doreşte altceva sau mai mult. De aici perpetua dorință progresivă de a obţine din ce în ce mai multe lucruri, mai multă mâncare, mai multă distracție, mai multe informații, mai mult sex, mai multe experiențe, chiar şi mai multă cunoaştere. Îndreptarea ei spre interior, către sursa ei, este singura modalitate de a găsi mulțumire și împlinire. În loc de privitul la televizor, navigarea pe internet, lectura sau învățarea a ceva, folosește acest timp pentru a-ţi direcționa atenţia către interior, către sursa sa.

Suntem atât de obișnuiți să vedem cum fiinţa umană este concentrată către exterior, către lucruri şi către lume, încât nici măcar nu avem intenţia de a pune la îndoială normalitatea acestui lucru. Foarte rar vedem pe cineva care stă pur şi simplu, mulțumit și fericit, conştient doar de el însuşi.

Dacă cercetăm corect și obiectiv chestiile considerate normale ale comportamentului uman, analizând atât propriile acțiuni cât și pe cele ale celor din jur, vom remarca foarte repede cât suntem de dependenți de gândire. Dar gândirea nu ne aduce liniştea, chiar dacă ne gândim mereu la ea, făcând fel de fel de acţiuni pentru a o găsi. Astfel, căutăm să ajungem în fel de fel de stări, în fel de fel de locuri, şi în fel de fel de relaţii, considerând că ele ne vor aduce liniştea cea mult visată. Însă, odată ce obţinem aceste lucruri sau ajungem în acele locuri, percepem liniştea pentru o perioadă, până când mintea o acoperă din nou, făcându-ne să alergăm după altceva. Dacă dorim liniştea, trebuie să eliminăm dependența de gândire. Şi o dependenţă nu poate fi eliminată prin luptă, ci prin înţelegere. Înţelegând faptul că gândul nu are nicio realitate, chiar atunci când pare că se referă la ceva, duce la diminuarea progresivă a gândurilor şi a influenţei lor.

2. EGO-UL

Mintea este ca un povestitor: povesteşte acțiunile corpului și ale lucrurilor . Apoi, această poveste este considerată în mod greşit ca fiind un „eu“  separat care controlează acțiunile corpului. Pe lângă individ, mintea consideră că există și nişte forțe foarte riguroase care controlează lucrurile exterioare şi lumea din care fac parte. Singura modalitate de a ne elibera din această interpretare greșită este de a observa iluzia.

Iată cum poți vedea iluzia și să-ţi dai seama de realitate:

Imediat cum apare un gând care împinge la acţiune, cum ar fi: „Mi-e sete, voi bea ceva “, în loc să reacționezi instantaneu la acel gând, observă-l cum dispare. Apoi, îndreaptă-ţi atenţia către sursa gândului. Gândul poate apărea din nou, însoțit chiar și de unele dialoguri interioare dar, din nou, lasă toate astea să treacă și să continuă să observi în tăcere sursa gândului. Observă că aceste gânduri repetitive nu includ nicio obligaţie de a acţiona în vreun fel. Găseşti această obligativitate inclusă în vreunul dintre gânduri, sau este un gând separat care apare ulterior primului?

După un timp vei asista la ridicarea corpului pentru a bea ceva, dar îţi va fi foarte clar că nu gândirea este factorul motivant care controlează mișcările corpului. Gândirea este doar o descriere a lor. Pe măsură ce creşti intervalul de timp între gândire și acțiune mintea va interpreta din ce în ce mai greu gândul care este considerat greșit drept motivația acțiunii. Cu cât poți să îţi observi mai clar acțiunile corpului, cu atât îți va deveni mai evident faptul că nu gândirea le controlează.

Dacă faci acest lucru cu mai multe ganduri și creşti intervalele între gândire și acțiune, atașamentul minții pentru acțiune se va diminua. Mintea detașată și desprinsă de acțiune, fără a mai interveni în derularea ei, va dispărea liniștindu-se. Asta înseamnă moartea ego-ului, „eu“-l iluzoriu, care face alegeri. Fără ca mintea să mai proiecteze iluzia ego-ului, viața se va desfășura de la sine, fără efort, într-o perfectă armonie și unitate. Iluzia este doar rezultatul acordării unei atenții deosebite persoanei din povestea minții.

Natura minții pentru este de a căuta şi de a crea. După ce ne-am dat seama de propria fiinţă şi mintea a înţeles cine îi acordă existenţă, activitatea ei principală va consta din încercarea repetată de a-şi transpune sursa într-o formă conceptuală. Caută iarăşi să obțină acel „ceva”, de data asta infinitul şi liniştea absolută. Astfel vrea „mai mult“; mai multe experienţe de Sine, mai multă linişte etc., numai că „mai mult” se referă la un lucru, adică la ceva care să poată fi definit. Aceste gânduri (care spun că trebuie să existe ceva mai mult) sunt nişte proiecții foarte convingătoare, care pot duce la un ciclu lung de urmărire a iluziilor. Când apar astfel de gânduri  nu trebuie să facem altceva decât să le recunoaștem ca apariţii efemere și să le observăm cum se evaporă. Acel „ceva“ doar există, nefiind nimic.

O CARTE. O VIAŢĂ. O ÎNVĂŢĂTURĂ.

1492072420cover

O poveste de viaţă alcătuită din experienţe reale şi din învăţături simple bazate pe experienţele de zi cu zi. O cale urmată conform dorinţei lăuntrice pentru aflarea adevărului şi pentru eliberare.

O puteţi găsi aici:

http://www.editura-atman.ro/index.php/books/copilul-marii-marius-mihai-lungu

Iată un mic extras:

„Hai să analizăm ce poţi cunoaşte direct şi în cazul altor simţuri. Să alegem un simţ care produce tot o senzaţie redusă de realitate. Simţul auzului, de obicei, provoacă cea mai scăzută senzaţie de realitate. Adoptă postura cunoscătorului neutru, pentru ca cunoaşterea directă să nu fie distorsionată de minte şi încearcă să ţii palmele astfel încât să nu atingă nimic, pentru a evita apariţia percepţiei tactile în experienţă. Îndreaptă-ţi atenţia către sunetul valurilor şi concentrează-ţi atenţia doar pe auz, nu pe alte simţuri sau pe intervenţiile minţii. Dacă observi că apar şi alte influenţe care tind să se suprapună peste percepţia auditivă, cum ar fi memoria, gândirea sau vreun alt simţ, trebuie să le ignori şi să te bazezi doar pe auz.

Acum închide ochii şi ascultă sunetul valului. Valul s-a spart de dig şi sunetul a dispărut. Ascultă sunetul făcut de alt val. Şi el s-a spart de dig şi a dispărut. Ce auzi în realitate? Dacă simţi nevoia, îndreaptă-ţi din nou atenţia către sunetul unui val, pentru a-ţi clarifica şi verifica ceea ce auzi. Cercetează foarte atent şi detaliat fiecare aspect al experienţei auditive. Ai găsit în această experienţă vreo persoană separată sau independentă de auz, care aude? Una dintre cele mai obişnuite credinţe, în ceea ce priveşte percepţia, este că există o persoană, un «simţitor» independent care percepe; adică un fel de receptor al informaţiilor primite prin simţul respectiv. Ţinând cont numai de sunete, şi nu de gândire, deducţie sau imaginaţie, poţi auzi vreun «ascultător» separat de auz? Fără să foloseşti alt simţ sau deducţia, poţi să cunoşti în mod direct un val independent de sunetul pe care îl auzi? De obicei, oamenii cred că sunetul este produs de un obiect cu existenţă independentă, care produce sunetul auzit, fiind convinşi că acest obiect există în afara percepţiei. Caută să-ţi dai seama dacă cunoaşterea directă îţi demonstrează acest lucru. Nu trebuie să te bazezi pe ceea ce crezi că ar trebuie să fie adevărat pentru a explica percepţia, pentru că vei ajunge la nişte concluzii false, ca şi până acum. Trebuie să iei în considerare doar ceea ce poţi cunoaşte direct în experienţă. Ţi se pare că percepi sunetul unui val, dar de unde ştii că valul provoacă sunetul? Poţi auzi un val în cadrul experienţei, sau este doar un sunet? Cu alte cuvinte, în afară de sunet, mai auzi ceva? Dacă ar fi existat un val independent care să provoace sunetul, ai fi putut verifica existenţa valului, adică ai fi cunoscut în mod direct acest val cu existenţă proprie. Un lucru care are existenţă proprie există în afara oricărei experienţe. Ai găsit vreun val care să existe în afara experienţei? Poate exista ceva în afara experienţei? Dacă aşa ţi se pare, atunci cum verifici acest lucru? Îndreptându-ţi atenţia doar către experienţa auditivă, nu poţi cunoaşte altceva decât un sunet.

Acum, cercetează credinţele obişnuite implicate în auzirea unui sunet! Există vreun sunet separat de auzirea lui? Dacă aşa ţi se pare, atunci cum poţi verifica presupunerea asta? Credinţele pe care le-ai avut până acum îţi spuneau că că valul provoacă sunetele sau că sunetele există de la sine, aşteptând să fie auzite. Credeai că sunetele există pe undeva prin lumea exterioară, aşteptând să apară în experienţa auditivă. Această credinţă este foarte înşelătoare. Ai găsit vreodată vreun sunet care să aştepte să fie preluat de auz, sau unul existent în afara auzului, adică un sunet care era deja prezent şi pe care pe care l-ai auzit ulterior? Cum se auzea un astfel de sunet? Sau, mai bine zis, cum sună un sunet neauzit?”

Lucrurile nu mi se păreau chiar aşa cum spunea vocea, pentru că ori de câte ori aveam mintea liniştită, auzeam un sunet continuu asemănător celui de la televizor când este dat la minim sau a rămas fără semnal. Nu era un sunet care exista independent şi pe care îl percepeam atunci când mintea era liniştită?

“Nu face presupuneri greşite, pentru că este tot o senzaţie auditivă, ca oricare alta. Apare şi când mintea este activă, şi când este liniştită, fără vreo cauză anume. Unii specialişti în ştiinţe oculte îl consideră a fi dovada că există un corp subtil complex, sau suflet, care le înglobează pe cele ale particulelor care alcătuiesc corpul fizic. Adică este produs de procesul care ţine laolaltă corpurile subtile ale miliardelor de particule, atomi, molecule, celule şi organe care formează corpul subtil individual. Prostii! Să ne întoarcem la treburi mai serioase! Ia verifică dacă există sau a existat vreun sunet separat de tine! Fără să iei în considerare ce îţi spune mintea, există vreo separare între sunet şi tine, cel care auzi? La ce distanţă de tine este sunetul? Nu lua în considerare intervenţia minţii, care încearcă să stabilească poziţia presupusului emiţător al sunetului. Ai văzut că nu există un emiţător al sunetului. În realitate mintea interpretează fluctuaţiile intensităţii sonore şi auzul stereoscopic ca poziţionalitate. Pentru ca experienţa să fie mai elocventă, acoperă-ţi una din urechi şi caută să îţi dai seama unde este sunetul. Acoperă-ţi şi cealaltă ureche şi repetă experimentul. Poţi să iei în considerare şi acel ţiuit continuu din urechi.

Până acum ai crezut că auzul este o calitate fizică reală, un instrument independent, pe care îl foloseşte creierul, şi prin el conştiinţa. Şi nu numai despre auz credeai aşa ceva, ci şi despre celelalte simţuri. Şi ţi se părea că ele sunt ca nişte instrumente independente care sunt folosite pentru a obţine informaţii despre «lumea exterioară», dar asta este realitatea? Cum poţi demonstra faptul că ai un creier? Îţi vine să râzi? Râzi dacă vrei, dar demonstrează-ţi singur că ai un creier, sau că ai un cap! Fă asta bazându-te numai pe simţul pe care îl cercetezi în acest moment, auzul. Cum se aude creierul; cum se aude capul? Ţi-a cam pierit râsul, nu-i aşa?

Până acum credeai că auzul este ceva independent de conştientizarea lui. Cum poţi dovedi că auzul există în afara conştiinţei? Există vreun auz, dacă nu eşti conştient de el? Este auzul un lucru independent, care există de la sine, aşteaptând să fie preluat şi utilizat de conştiinţă? Cum poţi cunoaşte auzul, în lipsa sunetelor? Dacă ar fi un lucru independent, l-ai putea cunoaşte şi pe alte căi. Fă o excepţie şi, pentru câteva clipe, ia în considerare şi celelalte simţuri. Cum altfel ai putea simţi auzul? Ai putut vreodată să-l vezi; ai putut să-l guşti; ai putut să-l pipăi sau să-l miroşi? Dacă nu poţi să verifici existenţa lui şi pe alte căi, înseamnă că nu are o existenţă independentă.

Cercetează şi mai profund experienţa de auzire şi urmăreşte să descoperi dacă a fost vreun moment în care nu ai fost conştient, adică în care conştiinţa a lipsit. Indiferent dacă au existat sunete sau nu, a existat vreun moment în care să nu fii conştient? Cercetând experienţa auditivă ţi-ai dat seama că nu există niciun lucru extern independent, care să producă sunetul şi care să intre în raza de acoperire a auzului pentru a fi perceput. Dacă nu există niciun lucru extern, de unde a apărut acea credinţă falsă. Cum poate să existe un sunet produs de un obiect inexistent? Deci, cauzalitatea lipseşte din experienţa auditivă.

Luând în considerare doar auzul, nu şi vreun alt simţ, fără să ţii cont de nicio credinţă care îţi spune care ar trebui să fie adevărul, ce cunoşti în mod direct? Există vreun «ascultător» separat de ascultare şi de sunetul ascultat? Există vreun val, în afara sunetului? În experienţa auditivă, în afara sunetului nu există nimic care să demonstreze existenţa valului; nu există nimic altceva decât sunetul şi nu este cunoscut direct niciun val independent.

Acum, cercetează sunetul. Poate exista vreun sunet independent, separat de auzirea lui? Pentru ca sunetul să fie independent, ar trebui să fie perceput şi prin alte simţuri. Ce gust are sunetul? Ce miros are un sunet? Cum se vede un sunet? Dacă ar exista un sunet independent, înseamnă că ar fi un sunet neauzit. Cum sună sunetele neauzite? Dacă nu poţi verifica astfel un sunet independent, înseamnă că nu există, pentru că nu ai auzit niciodată un sunet neauzit. Analizând ceea ce poţi cunoaşte direct, ceea ce părea a fi sunet nu este cunoscut decât prin auzire,nefiind separat de auz.

Mergi mai departe cu cercetarea. Poţi cunoaşte direct auzul ca obiect independent? Există vreo capacitate independentă a auzului care să existe separat de conştientizarea lui? Singura concluzie pe care o poţi trage este că sunetul nu există independent de auz şi auzul nu poate exista separat de sunet. Nici sunetul şi nici auzirea lui nu pot exista în lipsa conştientizării lor. Indiferent ce este auzit sau observat şi indiferent de ceea ce pare să fie, conştiinţa a fost şi este prezentă permanent. Poate exista vreun sunet şi auzirea lui în lipsa conştiinţei care să le cunoască?  Conştiinţa nu este absentă niciodată, nefiind un obiect care să apară şi să dispară aşa cum consideri că o fac valurile sau alte sunete. În realitate, conştiinţa este cea care cunoaşte atât apariţia sunetelor şi a auzului, cât şi dispariţia lor. Ducând cercetarea până la capăt, ajungi la înţelegerea că nu poate exista niciun sunet şi nici auzirea lui, fără conştiinţă.

Dacă încă nu îţi sunt clare astfel de lucruri, poţi încerca acelaşi experiment şi cu altfel de sunete. Poţi să înregistrezi, în mod repetat, la un interval de timp de câteva secunde, sunetul unei cratiţe lovite cu un băţ, sau al unui clopoţel. Repetă experimentul de mai multe ori, până se asimilează cunoaşterea că ceea ce auzi sunt doar nişte senzaţii care sunt legate strict de auz. Adică auzul nu există independent de aceste senzaţii auditive, şi nici ele nu există independent de auz.

Pe lângă toate astea, cu cât sunetul este mai puternic, cu atât ţi se pare mai real. Cu cât sunetul este mai intens, cu atât este mai puternică senzaţia de realitate creată. Când repeţi acest exerciţiu de cunoaştere, creşte volumul sunetului de la un exerciţiu la altul. Un sunet, chiar dacă este foarte puternic, diferă în vreun fel de un sunet mai slab? Atâta timp cât ambele sunt sunete şi nu există nicio diferenţă între ele, ce te face să crezi că sunetul puternic este real şi cel slab nu? Pe măsură ce repeţi experimentul cu diverse intensităţi ale sunetelor, vei începe să înţelegi că sunetele sunt doar nişte aparenţe în conştiinţă, adică în tine, şi, oricât ar fi de puternice, au aceeaşi irealitate.”

 

DECONSTRUIREA ILUZIEI. EXERCIŢIU PENTRU AUZ ŞI DISCUŢII

Prin această postare încerc să răspund întrebărilor pe care mi le-au adresat  mai mulţi căutători ai adevărului, referitoare la programul intensiv de cunoaştere directă a realităţii (https://nondualitatea.wordpress.com/2016/12/16/program-intensiv-cunoasterea-directa-a-realitatii-07-12-05-2017/). Drept urmare am postat o înregistrare a unui eveniment similar, care cred că este elocvent pentru exerciţiile de la începutul programului şi modul de desfăşurare a discuţiilor.

ÎNTREBĂRILE ŞI ÎNDOIELILE

Atunci când adevărul este înţeles, toate întrebările şi îndoielile dispar. Ori de câte ori ne întrebăm “de ce”, “când”, “unde”, “oare” etc., despre realitate, presupunem că ele sunt mai reale decât însăşi realitatea şi că realitatea este perceptibilă ca orice alt obiect. Însă, aceste credinţe sunt absurde. Prin urmare, nu se pot pune astfel de întrebări despre Realitate. De fapt, despre realitate nu prea se poate pune nicio întrebare, pentru că nu are nicio caracteristică.

„Când”, „unde” şi „de ce” sunt expresiile timpului, spaţiului şi cauzalităţii cere domină nivelul mental. Putem considera că fiecare dintre ele constituie însăşi mintea. Aceste trei întrebări sunt fundamentul multiplicităţii, chiar dacă par că nu au nimic de-a face cu ea.

Timpul, spaţiul şi cauzalitatea formează lumea, iar întrebările de mai sus urmăresc înţelegerea ei. Lumea ca întreg nu poate fi înţeleasă prin studierea părţilor ei, deci orice astfel de întrebări referitoare la lume sunt lipsite de logică. Timpul, spaţiul şi cauzalitatea sunt părţi ale iluziei, deci nu releva sau influenţa realitatea.

Fiecare întrebare apare în sfera relativă şi se referă numai la ea, fiind preocupată doar de manifestare. Când te întorci către manifestare, uiţi de natura ta sau te îndepărtezi de ea.

Prin urmare, metoda corectă de a rezolva fiecare întrebare este să te îndrepţi către sine şi apoi să revii la întrebare. Atunci întrebarea este demonstrată ca fiind absurdă. Câteodată, vei obţine instantaneu răspunsul corect, pentru că fiecare întrebare conţine propriul răspuns. Fiecare întrebare apare din răspuns, care este întotdeauna departe de domeniul minţii.

Ne confruntăm cu multe întrebări spirituale, dar răspunsul corect la ele nu poate fi găsit la acelaşi nivel. Dar, atunci când ne poziţionăm la un nivel superior, problema dispare complet. Mintea este incapabilă să se explice şi să se înţeleagă pe ea însăşi  deci, pentru asta, trebuie să ne ridicăm până la cunoscător, la nivelul conştiinţei. Din acea postură observăm mintea cu toate îndoielile şi problemele sale transformate în conştiinţă şi, astfel, nu mai rămâne nimic care să trebuiască să fie explicat. Prin urmare, întrebările sunt multe, dar răspunsul final şi corect la toate este doar unul, fiind neschimbãtorul Sine sau Realitatea. Fiecare întrebare “spirituală” apare din încercările minţii de a aduce conştiinţa pură la nivelul ei.

Totuşi există şi întrebări al căror răspuns ne duc la adevăr. Putem testa întrebările, pentru a vedea dacă ne arată Realitatea. Astfel, dacă observăm că întrebarea şi rărpunsul ei sunt la nivel obiectiv (fizic sau mental), le putem ignora, pentru că întrebarea şi răspunsul la ea nu ne pot duce dincolo de relativitate. Dar, dacă întrebarea şi răspunsul ne duc la subiect, la Adevăr, trebuie să le acceptăm, pentru că ne duc la sursa aparenţelor, dincolo de orice relativitate.

Întrebările apar chiar şi după cunoaşterea adevărului, pentru că mintea continuă să se manifeste ca de obicei, nereuşind să-l perceapă în niciun fel. Mintea are două tipuri de activităţi: una orientată spre exterior către lumea simţurilor, brute sau subtile şi una orientată spre interior, căutând sinele. Ultima activitate se numeşte raţionamentul superior, logica superioară, etc. Ascultarea Adevărului şi vizualizarea lui ţin de raţionamentul superior. Obiectele nu constituie obstacole în calea raţionamentului superior, pentru că în momentul realizării ele nu mai există, transformându-se în conştiinţă.

Toate obiectele aparţin funcţiei de exteriorizare a minţii şi toate întrebările sunt la nivelul ei. Întrebările nu se situează la nivelul celui care cunoaşte şi vizualizează Adevărul. Revenind de acolo în lumea percepţiilor, ne confruntăm din nou cu simţurile şi cu celălalte obiecte. Imediat, mintea crede că şi ele sunt fac parte din experienţa de sine pe care am avut-o dincolo de minte. Aceasta este cauza primordiala a tuturor întrebărilor.

Cei mai mulţi dintre cei care au înţeles Adevărul au foarte multe întrebări. Chiar dacă par deranjante, ele au un scop bine definit şi trebuie să fie eliminate într-un mod corespunzător. Cele mai multe dintre întrebări apar sub forma gândurilor nedorite, care ne perturbă pacea naturii noastre. Ele trebuie trecute rapid prin filtrul cunoaşterii. Acest lucru poate fi făcut în trei moduri:

– adoptând postura cunoscătorului neutru. Asumându-mi această postură, întrebările nu mă mai influenţează cu nimic şi dispar fără să mai fie luate în seamă.

– prin înţelegerea faptului că fiecare întrebare mă indică pe mine (Conştiinţa). Astfel accept necondiţionat şi neinfluenţat orice întrebare ar apărea, doar pentru a o folosi ca sprijin pentru a ajunge la natura mea reală.

– prin analiza întrebării în sine, ajungând de fiecare dată la concluzia că nu este altceva decât Conştiinţă – Propria mea natură reală.

Toate aceste lucruri şi multe altele le veţi cunoaşte la programul intensiv:

https://nondualitatea.wordpress.com/2016/12/16/program-intensiv-cunoasterea-directa-a-realitatii-07-12-05-2017/

 

PENTRU TINE CUNOSCATORULE!

Eşti fericit, pentru că eşti însăşi fericirea;

Eşti în linişte, pentru că eşti însăşi liniştea;

Eşti nelimitat, pentru că eşti însăşi nemărginirea;

Eşti totul, pentru că eşti UNICUL;

Eşti eternitatea, pentru că eşti însăşi existenţa!

Ce aş putea să-ţi mai urez?!

SĂ TE (RE)CUNOŞTI ÎN TOATE ASTEA ŞI SĂ FI TU ÎNSUŢI! CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI, PENTRU CĂ EŞTI TOT CE CREDEAI CĂ ÎŢI LIPSEŞTE!

SĂ TE BUCURI DE TINE ÎNSUŢI!

PROGRAM INTENSIV – CUNOAŞTEREA DIRECTĂ A REALITĂŢII 07-12.05.2017

PRIMUL PROGRAM DE 6 ZILE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DE CUNOAŞTERE DIRECTĂ DE SINE ŞI A REALITĂŢII PRIN DECONSTRUIREA APARENTEI REALITĂŢI PE BAZA RAŢIONAMENTULUI SUPERIOR AL LUI SRI ATMANANDA

 PROGRAMUL, DE TIP INTENSIV (8 ORE ZILNIC), CONSTĂ ÎN:

  • EXERCIŢII PRACTICE DE DECONSTRUIRE A APARENTELOR OBIECTE MATERIALE, A CORPULUI ŞI A MINŢII
  • PREZENTAREA PRACTICILOR EFICIENTE DE DISCRIMINARE
  • CONTEMPLĂRI ŞI MEDITAŢII ACTIVE
  • ÎNDRUMĂRI DIRECTE (SATSANG) CĂTRE SINELE NOSTRU – FIINŢA NOASTRĂ REALĂ

 Evenimentul se va desfăşura într-o locaţie adecvată, discretă şi liniştită, într-o zonă montană, în mijlocul naturii.

 În principiu, programul tratează următoarele:

  • Vedanta – Cunoaşterea Adevărului;
  • Aparența obiectelor și deconstruirea lor;
  • Credințele fundamentale pe baza carora mintea construieşte obiectele percepției;
  • Identități (identitățile false și cea reală);
  • Senzația de realitate a simț Simțuri dominante;
  • Adoptarea posturii de conștiință;
  • Analiza celor trei stări de bază (veghe, vis și somn profund);
  • Prezentarea metodei cunoașterii directe (raţionamentul superior) a lui Sri Atmananda si diverse exemple de iluzii pe care le percepem de obicei;
  • Cercetarea lumii. Prezentarea exercițiilor monoperceptive pentru deconstruirea obiectelor materiale și cunoașterea directă a lor. Exerciţiile sunt similare celui de prezentare de pe site (https://nondualitatea.wordpress.com/2016/11/26/necesitatea-deconstruirii-aparentei-realitati-si-a-obiectelor-brute-si-subtile/) , dar mult mai detaliate şi mai explicite.
  • Exerciții monoperceptive pentru cunoașterea directă a obiectelor folosind simțurile care ne dau o senzație redusă de realitate;
  • Exerciții pentru cunoașterea directă a obiectelor folosind simțurile care ne dau o senzație puternică de realitate; Problema „Molyneux”.
  • Exerciții pentru înțelegerea influenței intensității obiectelor percepției; Exerciții pentru cunoașterea directă a mișcării.;
  • Creșterea senzației de realitate prin interacţiunea și combinarea simț Explicarea modului de construire a aparentei realități obiective prin suprapunerea informaților perceptive și denaturarea cunoașterii directe;
  • Corpul; Exerciţii pentru deconstruirea realității corpului; Experciţii care tratează corpul ca obiect;
  • Exerciții care tratează corpul ca “Simțitor”; Exerciții care tratează plăcerea; Exerciții care tratează durerea;
  • Corpul; Exerciții pentru demonstrarea falsității conceptelor „interior”/”exterior”;Exerciții care tratează mișcarea; Exerciții care tratează corpul ca „conținător” al conștiinței;
  • Conștiință versus sensibilitate: Cercetare de grup: „Conștiința poate apărea din creier?” Exercițiu multiperceptiv: Plimbarea-cercetarea interacţiunea dintre creșterea intensității obiectelor percepției și senzația de realitate a mișcării.
  • Obiectele mentale; Credințele de bază ale gândirii; Exercițiu de analiză a gândirii despre un obiect; Exercițiu de analiză a unui concept; Credințele și convingerile. Exerciții care tratează gândurile memorie sau amintirile; Exerciții care tratează diferențele dintre obiectele mentale;
  • Exerciții care tratează simultaneitatea obiectelor mentale; Exercițiu care tratează credințele în materialitate și convingerile că lucrurile au o existență proprie; Exerciții care tratează obiectele și structurile mentale (subconștient/ supraconștient/ inconștient); Cercetarea separării;
  • Exerciții care tratează funcțiile mentale; Exerciții care tratează stările; Somnul profund: starea și starea noastră naturală; Exerciții care tratează conștiința observatoare;Tiparele și succesiunile aparițiilor; Exerciții care tratează timpul și spațiul
  • Metode de visare conştientă pentru cercetarea visului şi descoperirea „celui” care luminează visul

 (Între exerciţii vor fi perioade de discuţii şi îndrumări directe, precum şi contemplări sau meditaţii active, pentru o discriminare continuă şi o deconstruire permanentă a experienţei)

 

IMPORTANT:

  • Pentru ca exerciţiile să ducă la o înţelegere corespunzătoare şi discuţiile să nu degenereze, vor fi maxim 16 participanţi
  • Toţi participanţii vor beneficia de îndrumări ulterioare programului, pentru fixarea şi asimilarea cunoaşterii realităţii.

 Pentru amănunte referitoare la locaţie, programul detaliat, costuri şi condiţii de înscriere, precum şi pentru alte lămuriri, trimiteţi un mesaj la adresa de “e-mail” (non.dualitate@yahoo.ro) de pe site sau un “reply” la cea la care aţi primit “link”-ul.

NECESITATEA DECONSTRUIRII APARENTEI REALITATI SI A OBIECTELOR (BRUTE SI SUBTILE)

Foarte bine! Aţi înţeles că nu sunteţi nici senzaţiile percepute prin simţuri; nici gândurile, nici imaginile, nici emoţiile, nici conceptele şi nici filmele care vă trec prin minte; nici mintea şi nici corpul; nici lucrurile la care vă puteţi gândi, nici cele care vă pot fi cunoscute; nici cel care acţionează, nici beneficiarul acţiunilor şi nici măcar cel care cunoaşte; nici o stare anume în care trebuie să ajungeţi; nici o experienţă mistică, transcedentală sau de samadhi; nici nu este ceva pe care să îl învăţaţi, să-l practicaţi sau să-l faceţi. Aţi ajuns la concluzia că sunteţi însăşi existenţa, cunoaşterea şi pacea, pe care le-am unit într-un singur termen: conştiinţă. Este foarte uşor să spuneţi ce nu sunteţi, dar foarte greu să spuneţi ce sunteţi, pentru că, conştiinţa nu are niciun atribut, nicio caracteristica şi nico însuşire; ea doar este şi atât.

Cu toate astea puteţi să spuneţi că sunteţi: cunoaşterea (observarea) experienţelor şi a tot ce poate fi cunoscut; „spaţiul”  nedefinit  în care apare absolut oricare chestie de care puteţi fii conştienţi (inclusiv gândurile, senzaţiile, emoţiile, starea de veghe, cea de vis şi cea de somn profund); ceea ce nu se schimbă în prezenţa niciunei schimbări sau a niciunei experienţe care se schimbă; fundalul oricărui lucru (brut sau subtil) care poate fi cunoscut sau observat; „cel” care percepe, sau percepţia în sine; acel neschimbat care a cunoscut toate schimbările corpului vostru, din copilărie, până acum; conştientizarea obişnuită a experienţei din vis sau din starea de veghe; acel lucru pe care îl cunoşti fără să implici gândirea şi pe care îl exprimaţi când spuneţi „Exist”

Conştiinţa nu este un obiect. Poate fi considerată un spaţiu adimensional şi atemporal, fără nimic în el, aşa cum este un ecran fără nimic proiectat pe el, aşa cum este liniştea fără niciun sunet în ea, aşa cum este lumina, fără nicio umbră în ea. Numai că spre deosebire de aceste exemple îşi menţine calitatea de a nu avea nicio caracteristică, de a nu fi legată de nimic din ce apare în ea şi de a fi conştientă permanent de absolut orice, inclusiv de ea însăşi.

Nu este un ceva, mai bine zis nu este un obiect, ci mai curând un verb: „ A fi”.

Cu toată această înţelegere şi cu toată discriminarea pe care o practicaţi, ori de câte ori percepeţi ceva care tinde să vă scoată din această non-identitate, liniştea este stricată prin intervenţia manifestărilor mentale şi a revenirii în forţă a aparentei materialităţi. În acele momente vi se pare că întreaga înţelegere a dispărut şi că aţi revenit la vechea identitate falsă de individ supus regulilor vieţii, toanelor unui ego nesătul şi a unei minţi veşnic nemulţumite. De ce mai apar toate astea, dacă aţi înţeles care vă este natura reală şi care este sursa universului?

Vedanta şi majoritatea îndrumătorilor care o explică, consideră lumea, corpul şi mintea ca simple iluzii, şi tratează toata cunoaşterea ca şi cum ele nu ar exista. Într-adevăr, ele nu există, fiind doar nişte miraje, ca nişte holograme sau ca nişte vise. Însă, atâta timp cât încă mai sunteţi influenţaţi de ele, lipsa modalităţilor de deconstruire şi de dizolvare a lor în conştiinţă tulbură liniştea şi pacea care este natura voastră reală.

Acesta este motivul pentru care se impune o analiză atentă a aparentei materialităţi şi o deconstruire a fiecărui aspect al ei. Vedanta spune că creaţia (adică materialitatea) a apărut de la subtil la brut. De aceea, deconstruirea aparentelor lucruri (obiectele lumeşti, corpul şi mintea) va trebui abordată de la brut la subtil. Astfel veţi învăţa cum să deconstruiţi lumea, apoi cum să deconstruiţi corpul. Ulterior veţi cerceta mintea demolând-o din temelii, odată cu toate funcţiile, credinţele, conceptele şi manifestările ei. În final veţi elimina „făptuitorul”, „beneficiarul”, „observatorul” şi „cunoscătorul”.

În acest scop veţi utiliza o metodă de cercetare pe care Sri Atmananda a numit-o „raţionamentul superior”, cu intenţia de nu fi confundat cu raţionamentul intelectual obişnuit, numit „inferior”. Această metodă vă crează o perspectivă superioară minţii, pentru a o putea cerceta în amănunt, mai bine zis vă pune în postura de cunoaştere neutră, sau de conştiinţă. În această postură vă asumaţi identitatea reală sau nicio identitate, reuşind să vă desprindeţi de ataşamente şi să cercetaţi toate aspectele pe care anterior le consideraţi negative. Aceste aspecte, care de obicei inspăimântă mintea, sunt bine ascunse chiar de minte. Ele răbufnesc în situaţii similare cu cele care le-au creat şi provoacă o identificare totală cu ele, absorbindu-vă complet atenţia. În acele momente vă simţiţi complet sub controlul minţii şi al fantasmelor ei şi vă abandonaţi înfricoşaţi, neîntrezărind nicio metodă de scăpare.

Cu timpul, s-au dezvoltat o multitudine de metode prin care se încearcă eliminarea manifestărilor mentale nedorite. Însă, atâta timp cât aceste manifestări nu sunt înţelese exact aşa cum sunt, Se vor domoli pentru moment, pentru ca să reapară atunci când vă este lumea mai dragă, parcă şi mai îndârjite şi mai crude. Orice metodă mentală va trata lucrurile la nivel mental, adică la acelaşi nivel la care au apărut. Cum poate un gând să înlăture un alt gând? Acest lucru duce la conflicte mentale, pentru că, ce altceva înseamnă un gând care se luptă cu un altul? Conflictele nu pot decât să agite şi mai rău mintea, iar lipsa liniştii mentale nu permite o analiză normală a situaţiei.

Pe lângă metodele menţionate mai sus, mulţi apelează la tehnicile Yoga. Cei care le aplică spun că încearcă să controleze mintea cu ajutorul detaşării și al exercițiilor fizice. Acest lucru este ușor de spus. Dar, cine este cel ce controlează prana [Energia vitală] şi mintea? Cu siguranţă că nu mintea în sine, deoarece scopul exerciţiului este de a linişti mintea. Şi aceeaşi minte nu poate fi simultan şi subiectul şi obiectul aceleiaşi activităţi. Aşa că trebuie să existe ceva independent ,dincolo de minte, care să ghideze yoginul pentru a controla prana şi mintea. Nu ar fi mai bine să îşi dea seama că este acel ceva liber şi să nu mai ai treabă cu mintea sau cu orice altceva? Adică nu ar fi mai bine să îşi folosească energia în alte scopuri şi nu în încercarea de a controla o iluzie?

Lăsaţi mintea în pace! Acesta este modul în care este tratată mintea în metoda cunoaşterii directe.

Raţionamentul superior tratează toate manifestările brute din postura minţii şi toate manifestările subtile din cea a conştiinţei, permiţându-vă o cunoaştere directă a lor. Acest raţionament vă demonstrează că niciun obiect perceput nu este separat de perceperea lui şi niciunul dintre ele (obiectul perceput şi percepţia) nu pot apărea în lipsa conştiinţei. Veţi descoperi că nu există nici cauză şi nici efect, că nu există timp şi nici spaţiu că aşa-zisa lume este o apariţie instantanee şi că obiectele apar unul câte unul şi nu simultan. Această cunoaştere directă, aplicată voluntar la început, va deveni automată şi vă va permite să eliminaţi instantaneu aparenta materialitate din orice aparenţă care tinde să vă schimbe identitatea reală.

Am folosit termenul de cunoaştere directă, cu scopul de a defini cunoaşterea instantanee a absolut orice este perceput într-o experienţă, fără nicio altă intervenţie (interacţiune a simţurilor, memorie, recunoaştere, etichetare, interpretare, etc.). Cunoaşterea directă este un mod de cercetare nonduală, care duce la recunoaşterea de sine ca, conştiinţă. Acesta nu înseamnă că veţi deveni nişte sfinţi, nişte vrăjitori cu puteri deosebite, sau nişte persoane cărora li se întâmplă numai lucruri plăcute. Cunoaşterea directă demonstrează că conştiinţa este chiar natura voastră. Conștiința este anterioră persoanei, astfel că nu poate fi posedată de cineva. Calea cunoaşterii directe vă ajută să înţelegeţi realitatea din spatele experienţei şi faptul că sunteţi conştiinţa, în care nu există nici suferinţă şi nici individualitate.

Principala problemă careia i se adresează cercetarea de sine este identificarea greşită. Cu alte cuvinte, vă consideraţi a fi ceva ce nu sunteţi. Credeţi că sunteţi un corp sau o minte şi simţiţi şi acţionaţi ca şi cum aţi fi corpul, mintea sau o combinaţie a lor, când, în realitate sunteţi doar conştiinţă. De obicei vi se pare ca sunteţi un fel de obiect, în timp ce sunteţi de fapt conştiinţa martor căreia îi apare acest obiect (ca toate celelalte). Nu sunteţi obiectele pe care le cunoaşteţi, ci cunoaşterea în sine.

Soluţia la identificarea greşită este „identificare reală”, care înseamnă, în principiu, „nicio identitate”. Fiind conştiinţă trebuie să ştiţi că nu sunteţi nimic altceva, în acelaşi fel în care vă recunoaşteţi numele. Atunci când sunteţi strigaţi pe nume, nu aveţi nevoie de gândire pentru a vă recunoaşte pe voi înşivă, aşa cum nu aveţi nevoie de gândire pentru a ştii că existaţi. Cunoaşterea directă combinată cu raţionamentul superior duce la o cunoaşterea profundă, care, în timp, va recunoaşte automat totul ca şi conştiinţă, fără a mai fi nevoie de gândire. Rezultatul este doar “a fi”, spre deosebire de “a fi ceva”.

În acest scop au fost create nişte exerciţii care urmează calea adevărului, fiind o deconstruire a obiectivităţii care se derulează de la brut la subtil. Adică se începe cu cea mai simplă şi cea mai evidentă experienţă de separare, (cum obiectele par a fi altceva decât Sinele, părând separate de el). Vom descoperi modul în care ele nu sunt altceva decât conştiinţă. Exerciţiile continuă cu lucruri din ce în ce mai subtile, până când ajungeţi la conştiinţa pură sau Sine. Aceste exerciţii tratează obiectele materiale, simţurile, corpul, mintea, experienţele, stările mentale, obiectele abstracte subtile, funcţiile mentale, cunoscătorul şi conştiinţa pură.

Toate aceste aspecte vor fi tratate în cadrul unor îndrumări directe în format intensiv, in care exercitiile de dedscostruire a obiectivitatii lumii, corpului si mintii sunt combinate cu indrumarile directe catre Sinele nostru si cu exercitii de dizolvare a principalelor credinte si convingeri care stau la baza identitatilor gresite..

Filmuletul urmator va prezinta un exercitiu monoperceptiv vizual simplu de deconstruire a materialitatii fizice:

DESPRE NATURA NOASTRĂ; UN MIC TEST AL PROGRESULUI CĂTRE ADEVĂR

Toate exercițiile care implică contemplarea sau meditația, de orice fel asigură numai puritatea inimii şi liniştirea minţii. Dacă utilizezi discriminarea și raționamentul și cercetezi experiențele, vei ajunge invariabil la propriul tău Sine, care este miezul lăuntric al ființei tale.

Pentru a proceda corect, trebuie să acorzi o importanță egală tuturor celor trei aspecte ale activităților şi anume perceperea, gândirea şi cunoașterea şi să înţelegi că numai cunoașterea este singurul aspect, care îţi validează propriul tău sine.

Dacă continui această practică, vei găsi că primele două aspecte materiale (perceperea, gândirea) sunt intermitente, deci sunt ireale și astfel le ignori şi îţi asumi adevărata identitate, rămânând ancorat în natura ta reală, în Adevăr. Adevărata identitate nu este de fapt o identitate, ci este o acceptare necondiţionată a apariţiilor (dacă există) din tine, odată cu cunoaşterea existenţei tale continue şi când ele lipsesc complet.

Tu eşti acest factor cunoscător, indiferent dacă există apariţii sau nu. Aşa că, înainte de a începe o altă activitate, obişnuieşte-te să conştientizezi că fiecare activitate trecută este înregistrată în cunoaștere, în adevărata ta natura. Nu încerca să faci asta în timpul derulării ei, pentru că mintea va deveni agitată şi egoul va compromite cercetarea acţiunii, prin asumarea rolului de cunoscător. Dacă se va întâmpla aşa, îndreaptă-ţi atenţia către presupusa entitate cunoscătoare (ego) şi remarcă faptul că el a apărut ulterior cunoaşterii sau conştientizării, deci nu are nicio legătură cu ea. Mai pe scurt este un şarlatan, care trebuie demascat, ori de câte ori intervine în experienţă.

Indiferent dacă îţi cunoşti natura reală sau nu, obiectele apar în tine ca simple apariţii (culori, senzaţii tactile sau kinestezice, mirosuri, gusturi, sunete, gânduri, sentimente…). Ele nu depind de tine decât prin existenţa pe care le-o înprumuţi prin cunoaşterea lor. Fiecare dintre aceste apariţii este transformat în obiect de către minte, ulterior percepţiei. Astfel, obiectele brute apar după ce mintea a interpretat percepţia instrumentelor senzoriale brute; obiectele subtile (gândurile, sentimentele, senzaţiile interioare…) apar atunci când percepi prin simţurile subtile, iar interpretarea lor este făcută printr-o intervenţie mentală ulterioară. Dar cunoaşterea directă a senzaţiilor care stau la baza construcţiei mentale a obiectelor (şi a lipsei lor) nu are nevoie de nimic pentru a exista. Deci, cunoaşterea nu poate fi limitată de nimic.

Numai aceasta cunoastere pură apare ca obiect brut, obiect subtil și perceperea lor. Asta îţi demonstrează  că obiectele apar doar dacă sunt cunoscute, în funcție de instrumentul utilizat (subtil sau brut), deci lumea nu este altceva decât pură cunoaștere.

În primele stadii ale cunoaşterii, atunci când te bazez doar pe raţionamentul inferior (logica intelectuală obişnuită), lumea obiectelor îţi pare un obstacol în calea progresului. Treptat, odată cu descoperirea şi aplicarea raţionamentului superior începi să te bazezi din ce în ce mai mult pe el. Astfel, tot ceea ce înainte ţi-a părut un obstacol se transformă într-un ajutor pe calea spre Adevăr.

Iată cam cum evoluează (aparent) cunoaşterea de la obiecte la conştiinţa pură:

– Obiectele: Sunt considerate pur şi simplu lucruri fizice, substanţiale, materiale. În această situație nu este evidenţiată deloc partea conştientă. Asta este postura omului ignorant.

– Conştiinţa obiectelor: Este tot o postură a omului ignorant, dar un pic mai evoluată decât prima.

– Obiecte ale Conştiinţei: Aceasta este postura de început a căutătorului. Continuând, el vede:

– Obiectele în Conştiinţa: Aceasta este tot o postură de căutător, dar mai avansată.

– Obiectele ca, Conştiinţa: Acesta este postura eliberatului (care poate fi comparată cu o cunoaşterea detaşată a stării de veghe cu o acceptare deplină a experienţei, identică cu a stării de vis).

ÎN FINAL:

– Obiectele dispar şi există numai Conştiinţa.

Iată un model de test propriu al progresului:

  1. Dacă simţi plăcere în a vorbi, a discuta  sau a gândi cât mai des posibil la Adevărul final, poţi să fi sigur că eşti pe calea corectă şi progresele, la nivel aparent, sunt reale.
  2. În cazul în care, atunci când eşti singur sau când te-ai retras la odihnă, gândul care îţi apare spontan în minte este despre Realitatea finală sau despre îndrumătorul tău, esti pe calea cea bună.
  3. Plăcerea (fericirea), apare de obicei, la sfârşitul unui gând. Dar, dacă plăcerea începe să apară fără cauză, chiar şi în timpul unei experienţe obişnuite, eşti deja în Adevăr.
  4. Dacă, atunci când eşti întrebat cine eşti, primul gând care îţi vine în minte este”Conştiinţă”, „Cunoaştere”, „Sine” etc., în loc de numele tău sau amintirea persoanei pe care o vedeai atunci cânt te uitai la oglindă, ţi-ai asumat identitatea reală. Chiar dacă răspunzi „sunt numele tău, ştii că răspunsul este o replică dintr-un rol jucat în visul stării de veghe.

 

PRIN CE…?

PRIN CE…?

 (DIN CONSTIINTA A APARUT, IN CONSTIINTA ESTE CUNOSCUTA)

 

Prin ce diferă vântul ce ramul îl agită

De valul ce se sparge de stânca neclintită?

 

Prin ce diferă iarba ce creşte în surdină

De tufa ce-o umbreşte cătând către lumină?

 

Prin ce diferă buha ce-şi strigă cântu-n noapte

De lebăda gingaşa ce lacul îl străbate?

 

Prin ce diferă uliul cel iute ca un fulger

De porumbelul alb, ce-n zbor pare un inger?

 

Prin ce diferă somnul de rege din palat

De cel de cerşetor ce doarme-n şanţ, udat?

 

Prin ce diferă visul de savant genial

De cel de sărăntoc ce sforăie-n canal?

 

Prin ce diferă arta unui artist sublim

De kisch-ul mizerabil al unui anonim?

 

Prin ce diferă lumina care din soare-apare

De acea degajată de-o rază-ucigatoare?

 

Prin ce diferă moartea acelui om iubit

De cea a unui diavol hidos şi mult hulit?

 

Prin ce diferă omul ce sabia o scoate

De cel ce ştie sigur că-n zi e ca şi-n noapte?

 

Prin ce difer-un medic ce-şi pierde pacientul

De criminalul în serie ce-omoară ca dementul?

 

Prin ce diferă locul numit si paradis

De haul ocolit, întunecat şi trist?

 

Prin ce diferă gândul ce-xprimă bucuria

De cel neputincios ce condamnă prostia?

 

Prin ce diferă vrerea ce tinde spre plăcere

De teama care-aduce teroare şi durere?

 

Prin ce diferă visul ce repede dispare

De viaţa-obişnuita ce-atât de lungă pare?

 

Atunci cand toate astea îţi vor părea totuna

Identice-n lumina care le scaldă-ntruna.

 

Poţi veşnic să te bucuri, ştiind c-ai reuşit

Şi ce-ţi trebuia în viaţă, acum s-a împlinit

 

Şi tot ce-i aparent ai înţeles, în fine

Că fără îndoială, este al tău Sine.