Despre satsang și cercetarea de sine

Pentru ce suntem aici, la satsang?

Nimeni nu știe, nimănui nu-i pasă. Dacă te gândești la asta, vei observa că mintea îți spune că ești aici cu un scop. Și atâta timp cât crezi că există un scop, nu vei ajunge nicăieri, în ceea ce privește cercetarea de sine. Realizarea de sine nu are niciun scop. Orice scop, orice concept, o strică. Orice idee preconcepută, orice gând o strică. Nu este nimic de câștigat venind aici.

Adică, atâta timp cât cauți un câștig de vreun fel se va întâmpla exact invers. Când realizezi că ai deja tot ceea ce îți dorești, atunci ceva în interiorul tău începe să strălucească. Dar atâta timp cât crezi că ai nevoie de ceva sau trebuie să câștigi ceva, atunci în tine va exista întotdeauna o luptă.

Unii consideră că cercetarea de sine este prea grea. Nu pot înțelege că este cel mai ușor lucru la care se pot gândi. Ei vor metode, practici, ritualuri. Vor neapărat să facă și să obțină ceva, pentru că așa sunt obișnuiți, mai ales occidentalii al căror ego este imens.

Dar, toate scripturile ne spun că cercetarea de sine sunt doar pentru sufletele mature. Adică pentru cei care au trecut prin toate învățăturile în viețile trecute, care au  experimentat deja aceste lucruri înainte. Și acum cercetarea de sine le pare ușoară.

Chiar și așa, unii dintre cei care vin la satsang consideră că nu pot obține nimic din cercetarea de sine. Dar, odată ajunși la cunoașterea asta, ar trebui să se întrebe: „Cum de am ajuns aici? Ce m-a atras pe această cale? Nu cumva sunt pregătit pentru asta?”

Poate că, uneori, nu prea ai chef să practici cercetarea de sine. Nu te simți vinovat și, mai ales, nu te simți forțat să practici. Orice forțare o strică. Dacă nu ai chef sau nu te simți binenu o face. Și, când îți vine cheful, înainte de a practica cercetarea de sine, poți să te rogi Dumnezeului tău preferat, orice sau oricine ar fi El. Apoi, după ce devii devot, vei dori să practici.

Ce poți face înainte de cercetarea de sine? Puteți face o declarație simplă precum: „Nu există decât o singură viață. Și viața este conștiință, viața este tot ce există și acea viață este viața mea și este acum.”

Cercetează asta. Există o singură viață; viața este conștiință; viața este tot ce există și acea viață este viața mea, și este acum. Începi să te întrebi: „Ce înseamnă asta?” Vezi, nu trebuie să practici cercetarea de sine întrebând tot timpul: „Cine sunt eu?”. Nu trebuie să începi deloc așa. Poți lua o afirmație despre adevăr și să cercetezi ce implicații are.

Afirmația de mai sus te face să înțelegi că există o singură viață și că viața este conștiință. Iar tu îți spui: „Ei bine, asta înseamnă că nu există nimic altceva decât conștiința. Dacă nu există decât conștiința de unde vine dragostea sau armonia sau pacea sau bucurie sau fericire?” Te întrebi asta. Și apoi vine răspunsul: „Deci aceste adevăruri trebuie să fie sinonime cu conștiința. Cu alte cuvinte, conștiința este un alt termen pentru fericire, iubire, bucurie sau pace. Deci, dacă ai conștiință, ai și restul. Și asta sunt eu acum. Nu mâine, nici poimâine, nici săptămâna viitoare, ci acum! Trebuie să fiu conștiința și conștiința trebuie să fie omniprezență. Este prezentă pretutindeni în același timp. Nu mai este nimic altceva în afară de conștiință. Asta înseamnă că nu am probleme. Nicăieri nu este nimic în neregulă. Totul este bine așa cum este. Pentru că nu există alt loc de unde să vină, nu există vreun loc de unde să vină necazurile. Nu există loc pentru dizarmonie. Nu există loc pentru rău. Apoi ceva în interiorul tău parcă îți spune spune: „Ei bine, există; uită-te la inumanitatea omului față de om. la ceea ce se întâmplă în lume, la cei fără adăpost, la copiii uciși în războaie și așa mai departe.”

La o vedere superficială, lucrurile astea există. Dar dacă cauți corect în Sinele tău, ceva te va face să te întrebi: „Da, dar pentru cine există?” Asta nu înseamnă că încerci să ignori aceste lucruri, ci că la vezi dintr-o perspectivă diferită. Începi să vezi lumea altfel. Începi să realizezi că ești Sinele lumii și a tuturor chestiilor din ea. Cuvântul Sine cu un „S” mare nu se referă la tine ca individ. Când experimentezi Sinele, ești Sinele tuturor lumilor. Tu ești universul; devii toate lucrurile.

Cu alte cuvinte, totul se petrece în tine. Odată ce realizezi că tu eși cauza a tot ce este în această lume, ceva din tine nu mai reacționează. Tendința de a reacţiona se oprește. Observi tot ce se întâmplă, dar nu mai reacționezi pentru că ai devenit Sinele tuturor lucrurilor.

Dacă luăm metafora ecranului și a obiectelor de pe ecran: începi să înțelegi că ești ca și ecranul și ca toate lucrurile din lume, bune, rele și neutre sunt obiectele de pe ecran. Ecranul nu este afectat niciodată de lucrurile care apar în el, indiferent ce fac ele sau ce li se întâmplă.

Pe ecran pot apărea imagini monstruoase sau apocaliptice, pot apărea ucigași, violatori, iubiți, ipohondri, tot felul de oameni, dar ecranul nu este niciodată afectat. Devii oarecum ca și ecranul. Ai o mare compasiune, o mare dragoste dar nu mai ești afectat de persoane, locuri sau lucruri.

Asta nu înseamnă că nu-ți pasă. Dacă vezi pe cineva murind de foame, simți că tu ești cel înfometat. Pentru că totul se petrece în tine. Dacă cineva suferă, tu suferi, pentru că are loc în tine. Acum vezi totul ca pe un aspect al tău, conștiința. Simți totul și ești una cu totul, dar există ceva în tine care te împiedică să reacționezi la lucruri.

Să revenim la afirmația inițială…totul se întâmplă acum. Ceea ce înseamnă că orice ai crede despre lume acum, vei crede și după. Nu se schimbă; este exact ca atunci când te culci. Ultimul lucru la care te gândești când te culci este primul la care te gândești de obicei când te trezești.

Deci, dacă te gândești la lucruri rele înainte să mori, va apărea un alt vis în care vei avea un alt corp și vei continua noul vis exact de unde s-a oprit cel vechi. Nu ca aspect, ci ca experiență, tendință și conjunctură. Dacă crezi că te trezești, acesta va fi sfârșitul. Dar, nu te poți trezi până când nu simți mai întâi armonia.

Ultimul pas înainte de trezire este când nu mai reacționezi la viață și începi să simți armonie peste tot, în toate condițiile, în toate conjuncturile și în toate împrejurările. Si apoi te trezești. Dar dacă te simți supărat și furios și anxios și practici cercetarea de sine, nu te vei trezi niciodată. Atâta timp cât ai acele sentimente nu te vei trezi. Aceste sentimente trebuie să dispară primele. Trebuie să te armonizezi și să te împaci cu întregul univers, începând cu regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal și regnul uman. Trebuie să dezvolți un sentiment de acceptare și de  compasiune față de tot și de toate. Și foarte important, să nu mai reacționezi la nimic și să te abandonezi Sinelui.

Dar, satsang este oriunde te duci în lume. Sentimentele pe care la ai pentru oamenii sunt tot satsang. Reacția ta la persoane, locuri sau lucruri este tot satsang. Tot ce faci este satsang. Întregul univers este satsang. Să nu te minți singur că satsang este doar când ne întâlnim și discutăm. Totul este satsang. Orice experiență ai trăi apare pentru ca tu să te regăsești pe tine însuți și să-ți regăsești sursa.

Află mai multe aici:

nondualitatea.wordpress.com/2022/03/09/indrumari-directe-satsang-zilnice/

KARMA ȘI CUNOAȘTEREA DE SINE

Omul obișnuit vede doar ce-l lasă karma sa să vadă. Așa ajunge la concluzii. Spune că asta este corect și asta este greșit. Asta e bine și asta e rău. Asta este așa și asta este așa. Totul are de-a face cu karma. Când nu mai există karma, există un singur judecător și acesta este Sinele, omniprezența. Totul devine Sinele.

Adevărul este că nimic nu există. Nimic nu există, nici măcar imaginile nu există. Doar conștiința pură există. Timpul și spațiul nu există. Ele par să existe, dar există doar unul. Dar în vis se pare că există multipli. Dar este doar un vis, așa că de ce să vorbim despre asta.

„Eu” este fundamentul lumii. Prin urmare, nu încerca să schimbi lumea; schimbă-l pe „Eu”. Depășește-l pe „eu” și lumea va dispărea, pentru că lumea este atașată de „eu”. Nu există nici un văzător. Există doar conștiință.

Când spui: „Eu – eu”, te apropii de tăcere, asta e ideea. Îți spui: „Eu – Eu. De unde a apărut „eu”? Eu – eu, eu – eu” Și vei observa cum spațiul dintre eu – eu devine din ce în ce mai mare și mai mare și mai mare, până când încetezi automat să spui „Eu – Eu”. Și atunci ești în adevărata tăcere, despre care vorbești. Așa ajungi acolo. Dar este puțin naiv să crezi că omul obișnuit poate să stea pur și simplu în liniște. Nu poate, pentru că gândurile lui sunt atât de puternice, încât nu-l vor lăsa în pace deloc. De aceea îți dau practici. Așa vei avea un instrument cu care să lucrezi și să poți face ceva.

Dar, la început nu ar trebui să fii un fanatic și să practici în disperare. Totul trebui să aibă un echilibru. Practică echilibrat pentru că vei ajunge sigur acolo. Îți spun din experiență că dacă o persoană obișnuită începe să practice dintr-o dată, 24 de ore pe zi, poate înnebuni sau va renunța și va reveni la ignoranță.

Nu te gândi deloc cum și când să practici. Fii blând cu tine însuți și simplifică lucrurile. Iubește-ți puțin Sinele și concentrează-te pe Sinele tău, când poți. Nu-ți induce obligația: „Trebuie să fac asta”. Totul se va întâmpla de la sine. Totul se va întâmpla de la sine dacă permiți.

Pe calea eliberării de Eu, totul va veni automat. Vei fi atras de alimentele potrivite, de oamenii potriviți la locul de muncă potrivit, de acțiune corectă. Totul va avea grijă de la sine atunci când te concentrezi pe Eu. Uite cât de fericit este câinele ăsta. Câinele se gândește la Eu? Câinele nu are la ce să se gândească. Câinele doar există, el nu știe că este un câine, doar noi știm.

Suntem atât de prinși în gândurile și în emoțiile noastre, încât nu avem timp să devenim liberi. Prin urmare, secretul este să încetinești mintea. Oprește mintea din gândire. Cu alte cuvinte, surprinde-te atunci când mintea începe să gândească. Surprinde-te e fiecare dată când mintea începe să gândească. Și întreabă-te: „Cui îi vin aceste gânduri?” Sau poți fi martorul gândurilor tale sau poți înlocui gândurile cu o mantră și să spui: „Cine sunt eu?”, sau să aplici o practică din cele discutate anterior. Dar prin orice mijloc, fă ceva ca să nu mai gândești.

nondualitatea.wordpress.com/2022/03/09/indrumari-directe-satsang-zilnice/

AMINTEȘTE-ȚI…..

Amintește-ți: singurul motiv pentru care ești entuziasmat sau supărat este pentru că lumea este sau nu este așa cum vrei tu, asta-i tot. Dacă uiți de lume și rămâi ca simplă conștiință, totul este bine. Dacă nu, te vei întoarce iar și iar și totul se va repeta, până te vei trezi. Și nu te vei întoarce doar aici…sunt infinite alte locuri. Dar toate sunt doar în mintea ta. Mintea ta creează toate celelalte locuri. Dacă vrei să afli ce se întâmplă pe Marte, Venus sau Jupiter, mergi în interiorul tău. Scufundă-te adânc în tine și vei afla. Și vei descoperi că aceste planete există doar pentru că tu exiști. Ce se întâmplă cu ele când dormi? În somnul profund ele dispar; toate lumile dispar. Nimic nu există.

Toate visele sunt creații ale minții. Nu contează ce fel de vis pare că este. Gândește-te la un vis. Se desfășoară într-un univers, dar totul are loc în tine, în mintea ta. Dar, ți se pare că vezi luna, vezi stelele, vezi soarele, vezi oameni, ai experiențe și totul se petrece ca și cum ar fi real. Dar, totul se desfășoară doar în mintea ta. Lumea asta este la fel. Se întâmplă în mintea ta, dar refuzi să accepți asta. Crezi că toate aceste lucruri sunt reale și această credință te face să suferi.

Când te vei simți sătul de suferință și de învârtit în jurul cozii samsarei, intră aici:

https://nondualitatea.wordpress.com/2022/03/09/indrumari-directe-satsang-zilnice/

DESPRE TERRAFORMARE ȘI ILUMINARE

Î: În cartea ta „DINCOLO DE VISE” ai scris ceva despre terraformare. Ceea ce ai scris îmi pare că ar contrazice teoriile specialiștilor care se ocupă de ceva timp de astfel de probleme. Rezultatele cercetărilor lor par să confirme faptul că sistemul biologic de pe Pământ poate fi implementat cu succes pe o altă planetă. De ce îi contrazici? Ai cumva cunoștințe despre astfel de tehnologii? Și ce legătură are asta cu iluminarea?

R: Ai pus mai multe întrebări la care îți voi răspunde pe rând și succint.

  1. Terraformarea. În principiu înseamnă implementarea sistemului biologic natural de pe Terra pe o altă planetă. Orice planetă are propriul său sistem funcțional care se desfășoară de la sine într-un mod natural, care nu necesită întreținere și intervenție din exterior. Studiile de laborator care simulau condițiile de pe alte planete și inocularea treptată a sistemului biologic terestru nu au dus la funcționarea de la sine (în mod natural, fără intervenții) a noului sistem, chiar dacă rezultatele au fost încurajatoare. Pe lângă asta, trebuie să ținem cont de faptul că, chiar dacă experimentele s-au desfășurat în incinte care simulau condițiile inițiale de pe alte planete, incintele erau amplasate aici, fiind influențate de condițiile fundamentale terestre (gravitație, radiație cosmică specifică, etc.). În momentul în care se vor derula pe planeta respectivă, s-ar putea ca rezultatele să fie cu totul altele.
  2. Ceea ce este scris în carte despre terraformare a apărut ca rezultat al analizei unui vis despre acest subiect, avut anterior. În acel vis terraformarea unei planete nu rămânea stabilă, necesitând din ce în ce mai multe intervenții, pe măsură ce lucrurile evoluau. Din punct de vedere tehnic se presupunea că lucrurile se pot remedia, modificând și adaptând treptat tehnicile pe măsura aplicării lor. Cercetând acest proces din perspectiva noastră reală, de conștiință, lucrurile devin foarte simple și ușor de explicat. Din moment ce totul este conștiință, tot ce există apare în și din conștiință. Orice sistem ar apărea în conștiință el este structurat conform unor reguli care îi sunt specifice lui. Așa cum orice vis care apare în conștiință este guvernat de reguli și condiții specifice lui. Nici ce apare și nici regulile după care se desfășoară visul nu este sub controlul vreunui personaj din vis. Conform Vedanta tot ce apare într-un vis este creat datorită Maya (a iluziei primordiale) și este supus tendințelor corpului cauzal. Corpurile subtil și brut (mințile și persoanele) din orice vis apar din aceste tendințe și se manifestă conform lor. Individul face parte din creație și apare conform legilor ei. Orice încercare a unui individ de a modifica sistemul natural al creației care stă la baza lumii din acest vis este supusă eșecului. Pentru că acțiunile și intențiile indivizilor sunt la nivelul corpului subtil, inferior corpului cauzal care i-a creat. Pentru a fi mai bine înțeles, este ca și cum omul ar vrea să devină Dumnezeu, modificând creația după voință. Este o iluzie, pentru că dacă ar fi fost posibil lucrul ăsta, probabil că viața pe Pământ ar fi dispărut de mult, având în vedere egourile veșnic nemulțumite ale indivizilor.
  3. Iluminarea de care vorbești este o simplă recunoaștere a naturii noastre reale și nu ceva mistic, vreo stare transcedentală sau vreo chestie de genul ăsta. Dacă simți dorința de a afla mai mult despre asta mă poți contacta oricând. Cât despre terraformare, te poți adresa specialiștilor…eu nu te pot ajuta.

DESPRE ÎNȚELEGERE

Î: Vedanta spune că există un singur sine și că trebuie să eliminăm ideea că mintea este reală. Încerc să o fac treptat, dar pare că mintea revine insistentă, ca și cum aș face discriminarea în gol sau superficial. Cum aș putea să fac o discriminare eficientă?

R: Hai să revenim la o metaforă folosită de Vedanta pentru elocvență: metafora cu frânghia și șarpele. Descoperirea (sau înțelegerea) că ceea ce este văzut este o frânghie și nu un șarpe este treptată sau instantanee? Nu poți dizolva  treptat sau etapizat aparentul șarpe. Nu îl poți dizolva decât instantaneu prin înțelegere. Hai să detaliem un pic modul în care se desfășoară înțelegerea:

  1. Apare gândul: “Este un șarpe…” și filmul terifiant al mușcăturii lui;
  2. Apare descoperirea (înțelegerea) frânghiei. În acel moment nu mai există gânduri. Vedanta spune că în acel moment mintea este suspendată. Înțelegerea nu este mentală. Ea nu apare ca gând, fiind instantanee. Înțelegerea este golul dintre gânduri, este Sinele;
  3. Apare gândul ulterior înțelegerii, care se referă la ea: “Ah, era doar o frânghie”.

Trebuie remarcat că gândurile apar din Sine și sunt făcute din Sine. Mintea (gândul) nu ascunde Sinele, deoarece este făcută din Sine. Nimic nu poate să ascundă Sinele, pentru că El pătrunde totul. El este prezent și atunci când mintea este prezentă și când nu este; este prezent și când sunt prezente obiectele și când nu sunt.

Dacă vrei să-ți descoperi natura reală și să te eliberezi de iluzie, intră aici:

CUM SĂ „PRACTICI” CERCETAREA DE SINE

Pune-ți propriile întrebări pentru a face cercetarea de sine eficientă. Îți voi arăta cel mai important lucru pe care trebuie să-l înțelegi și pe care trebuie să-l aplici când faci cercetarea. Neînțelegerea lui îi ține departe pe cei mai mulți dintre noi de descoperirea naturii noastre reale.

Care este scopul cercetării de sine? Scopul cercetării de sine este de a îndrepta atenția spre interior în loc să meargă spre exterior așa cum am fost obișnuiți. Sunt și excepții, oameni foarte spirituali născuți într-o familie spirituală. Dar cei mai mulți dintre noi, de când ne naștem, suntem obișnuiți să ne îndreptăm atenția către exterior.

Cercetarea de sine ne îndreaptă către partea subiectivă a experienței.

Gândurile sunt obiecte care apar și dispar constant; atenția este îndreptată către voci, imagini, etc.

Atenţia trebuie îndreptată spre interior și trebuie să încercăm să o menținem acolo. Asta nu înseamnă că toată ziua trebuie să cercetăm fiecare gând care apare. Sunt unele gânduri care sunt utile în experiențele de zi cu zi și nu trebuie să le acordăm o atenție prea mare. Dar alte gânduri sunt distructive și induc diverse stări negative sau ne provoacă agitație. Ele sunt cele care provoacă suferință și astfel de gânduri trebuie cercetate cu atenție.

Când apar gânduri despre un trecut problematic sau despre un viitor incert sau tragic, trebuie să ne detașăm de ele și să ne întrebăm „cine sau ce este conștient de aceste gânduri?”. Ne vom direcționa observarea către interior, către partea subiectivă a experienței.

Menținându-ne în această perspectivă, se va face simțită o recunoaștere că ești conștient și că nu tu ca persoană ești conștient. Persoana este descoperită a fi o percepție, un gând, o poveste, o senzație, un sentiment. Dar niciunul dintre ele nu poate fi conștient. Ceva este conștient de ele și de faptul că este conștient. Conștiința își dă seama că este conștientă. Persoana nu este conștientă, ci este conștientizată; este un obiect în conștientizare.

Toate aceste întrebări care se pun pe calea cercetării de sine au rolul de a ne îndrepta către interior, către ceea ce conștientizează experiența, către sursa ei. Pe măsură ce cercetarea de sine avansează, ne dăm seama că orice experiență este observată de când apare, până când dispare. Asta ne face să înțelegem că observarea nu se schimbă odată cu experiența și nu apare și dispare, așa cum se întâmplă în cazul experiențelor și al obiectelor lor. Încercând să descoperim locul din care apar și în care dispar obiectele experienței (brute sau subtile) ne dăm seama că ele apar dintr-un fel de spațiu conștient lăuntric de care nu ne putem separa niciodată.

Orice lucru am urmări (senzație, percepție, gând, emoție, stare, etc.) de când apare până când dispare este conștientizat. Descoperim că nimic nu există dacă nu este conștientizat.

Încă un lucru extrem de important: nu trebuie să căutăm răspunsurile în minte, ci trebuie să le descoperim în ceea ce ne relevă experiența. Dacă descoperim că apar gânduri care încearcă să ne arate care este răspunsul corect sau care analizează, apreciază, etichetează sau judecă experiența sau pe observatorul ei, trebuie să ne detașăm de ele și să le lăsăm să dispară.

Ce întrebări trebuie să ne punem? Iată unele dintre cele mai importante:

Prima întrebare este: „Ce sunt?”

O altă întrebare este: „Sunt conștient?”

Ce anume este conștient? Un gând, o percepție, o senzație sau o emoție poate conștientiza?

Cine sau ce este conștient de percepții, senzații, gânduri, emoții?

Un alt mod de a întreba este: Cine sau ce observă senzațiile, gândurile, emoțiile sau stările?

Altul…: Cine sau ce cunoaște senzațiile, gândurile, emoțiile sau stările?

Trebuie să descoperim acest sentiment de „Eu” sau de „Sunt” și să ne lipim de el.

ATENȚIE: dacă apar gânduri de felul eu sunt asta sau eu sunt în această stare, sau eu sunt în acest fel, trebuie să ne detașăm de ele. Trebuie să ne dăm seama că astfel de gânduri nu conștientizează nimic și că ele sunt conștientizate, revenind astfel la perspectiva reală de conștiință sau observare.

Din această perspectivă remarcăm lucrurile care apar (senzații, gânduri, emoții). Pe măsură ce apar, trebuie să ne întrebăm: „Cui îi apar ele?”, „Din ce sunt făcute?”

Nu trebuie să faci o practică sau o obligație din această cercetare. Fă-o doar atunci când simți că vrei sau că este necesară.

Pe măsură ce vei practica cercetarea de sine vei remarca că nu vei mai avea tendințele de a urmări unele lucruri sau de a le evita pe altele. Se va face simțită un fel de abandonare totală, un fel de acceptare necondiționată a tot ce apare și o dispariție (o diminuare la început) a tendințelor de a urmări chestiile plăcute și de evitare a celor neplăcute.

Pentru început este indicat să facem cercetarea imediat ce ne trezim sau înainte de a adormi, când starea emoțională este aproape neutră și când fluxul gândurilor este redus. Apoi, pe măsură ce ne familiarizăm cu perspectiva naturală de a fi, putem face cercetarea și în experiențele mai încărcate emoțional.

O practică eficientă are nevoie, cel puțin pentru început, de îndrumare. De la 04.04.2022 începe un program de îndrumări (satsang) on-line. În funcție de preferințe și posibilități el poate fi individual sau colectiv.

Mai multe amănunte puteți găsi aici:

FALSITATEA EGOULUI ȘI (NON)IDENTITATEA REALĂ

În afirmația „Eu sunt conștiința”, există două aspecte. Pe măsură ce se experimentează lumea, aceste două aspecte sunt exprimate diferit. „Eu” este considerat ca o personalitate în schimbare. Iar „conștiința” se confundă cu percepțiile în schimbare ale diverselor obiecte. Acest lucru are ca rezultat încă două abordări. O abordare examinează percepțiile personale, reflectându-se înapoi în fundalul lor neschimbător. Cealaltă abordare examinează obiectele, reducându-le la conștiință.

Observatorul abordării începe ca o perspectivă negativă. Corpul, simțurile și mintea unei persoane nu sunt întotdeauna prezente. Corpul exterior din starea de veghe și simțurile sale nu sunt prezente în visele proiectate mental interior. Și nici corpul care percepe în exterior, și nici mintea din interior nu sunt prezente în somn profund. Deci, sinele cuiva nu poate fi cu adevărat nici un corp, nici un simț și nici o minte care concepe. În consecință, începe un proces de eliminare, pentru a distinge ce este sinele cu adevărat. Adevărata identitate este cea de care nu ne putem despărți niciodată, care nu poate dispărea niciodată. Orice lucru care poate fi îndepărtat sau poate dispărea nu trebuie eliminat considerat ca propriului sine adevărat.

Eliminarea este progresivă. Începe cu identitatea fizică, ca corp într-o lume exterioară. Dar acel corp exterior dispare din experiență, în vise și somn profund. Chiar și în starea de veghe, corpul dispare atunci când se observă alte obiecte, gânduri sau sentimente mentale.

De fapt, aparentul corp care percepe o lume este prezent doar instantaneu în experiența reală. De cele mai multe ori, a dispărut. În unele ocazii, când apare, este identificat cu sinele, pretinzând astfel că continuă să fie prezent tot timpul, chiar și atunci când este observat altceva. Dar în realitate această pretenție a identității corporale este cât se poate de falsă. Când greșeala este descoperită, corpul este eliminat din sentimentul de sine.

Pe măsură ce identitatea corporală se dovedește falsă, sentimentul de sine se îndreaptă către minte. Apoi, sinele apare identificat cu cel care gândește un flux de gânduri, pe măsură ce ele se succed în timp.

Dar în momentul prezent apare doar un unic gând. Căci în acest moment, nu există timp ca să apară două sau mai multe gânduri. În acest moment unic nu există timp ca să gândim lucruri diferite. Pentru a ne gândi la mai mult decât un singur lucru, trebuie să existe mai multe gânduri. Dar mai multe implică faptul că ele apar într-o perioadă de timp, deci la momente diferite.

Deci, atunci când mintea se gândește la ea însăși, este doar un gând unic instantaneu, într-un moment unic. De cele mai multe ori apar alte lucruri și mintea dispare. În aparentul flux de gândire, mintea apare doar din când în când ca un gând trecător de ego, în care mintea se concepe pe sine. Când apare acest gând egotic, mintea îl identifică cu sinele care observă experiența. Această gând egotic trecător pretinde că el continuă cumva, chiar și atunci când dispare și apar alte gânduri.

Acest gând despre ego este contradictoriu în sine, confuz și supradimensionat absurd în pretențiile sale. Unii oameni realizează că e ceva în neregulă cu ego-ul, cu modul în care identifică ceea ce vede, simte și gândește cu corpul perceput parțial și intermitent și cu mintea schimbătoare. Dar atunci, care este mai precis problema? Și cum ar putea fi elucidată?

Problema este că atunci când mintea gândește, nu conștientizează. Gândurile minții sunt doar acte schimbătoare, fiecare dintre ele apărând când dispar celelalte. Fiecare le îneacă pe celelalte cu strigătele lui zgomotoase. Pe măsură ce gândurile se înlocuiesc unul pe altul, nu continuă decât cunoașterea lor. Este o observare tăcută, complet detașată și imparțială, deloc implicată în vreun gând sau în vreo acțiune mentală în schimbare.

Sinele care cunoaște este un observator tăcut al tuturor gândurilor care vin și pleacă. Pe măsură ce mintea și corpul își fac acțiunile, ele sunt observate. Observarea nu este un act schimbător. Observarea pură și liniștită nu face nimic. Rămâne aceeași, complet neschimbată și neafectată, complet liberă și independentă de ceea ce este observat.

Prin simpla prezență a acelui observator tăcut, ceea ce apare este iluminat și înregistrat. Toată lumea, memoria și comunicarea depinde de acest observator pentru a exista. Pentru a ne aminti sau a comunica, trebuie să existe un aspect neschimbător permanent și atotcunoscător, care este împărtășit de toate vremurile în schimbare și de diferitele personalități. De aici, toate lucrurile sunt cunoscute, imparțial și cu adevărat.

De aceea, tot ce trebuie pentru a corecta parțialitățile și confuziile ego-ului, este o schimbare de perspectivă, realizată prin conștientizarea că toată cunoașterea stă în observatorul tăcut. Aceasta este singura perspectivă adevărată – a fi ca observator tăcut, detașat de mintea care gândește, de percepții, de corpul care pare că acționează și de aparenta persoană fericită sau nefericită.

Până la urmă detașarea nu apare în urma vreunei schimbări fizice sau psihice, nici în urma vreunei renunțări forțate. Ea vine doar prin descoperirea locului în care se află de fapt ceea ce observă toate schimbările care apar. Acest observator este, prin natura lui, neatașat: adică neschimbat și neafectat de acțiunile în schimbare ale corpului, simțurilor și minții, de personalitate și lume.

Din 04.04.2022 începe un program de discuții (satsang) despre sine și calea către cunoașterea de sine (Calea Directă). Discuțiile se vor desfășura zilnic on-line după un program stabilit cu participanții. Pentru înscrieri și alte detalii puteți să scrieți la adresa de e-mail: non.dualitate@yahoo.ro

ÎNDRUMĂRI DIRECTE (SATSANG) ZILNICE

Începând cu 04.04.2022 se vor desfășura îndrumări directe (satsang) zilnice pentru cunoașterea de Sine, după un program convenit cu cei care se înscriu. Puteți opta pentru discuții personale sau de grup. De asemenea, cei înscriși vor beneficia de o serie de exerciții care să-i ajute la discriminare și la realizarea de Sine.

Pentru detalii și înscrieri: non.dualitate@yahoo.ro

„Iluminarea în 9 săptămâni” un nou program de contemplări și îndrumări

“ILUMINAREA ÎN 9 SĂPTĂMÂNI”

Este un program mai intensiv care va fi completat cu discuții și îndrumări săptămânale directe. Pentru ca aceste discuții și îndrumări să fie cât mai eficiente, ele vor fi individuale. Au fost eliminate discuțiile de grup, deoarece erau obositoare și ineficiente pentru cei mai mulți dintre cei care participau la ele. Discuțiile individuale vor aborda îndoielile și nelămuririle care apar pe parcursul contemplărilor și îndrumărilor, evitând comparațiile cu ceilalți și judecățile și etichetările care apar involuntar în discuțiile de grup din cauza condiționărilor mentale.

Informații suplimentare și detalii se pot obține trimițând un mesaj la următoarea adresă de e-mail: non.dualitate@yahoo.ro

DESPRE ÎNDRUMĂRI (SATSANG) ÎNȘELĂTOARE

Am citit ceva din Ilie Cioară și aș vrea o părere:

 „Putem opri judecățile? Cum intrăm în “tăcerea” minții? Tăcerea minții se poate obține foarte simplu: fiind atenți la tot ce ne înconjoară, fără a urmări un scop sau ideal. Dacă suntem atenți în prezent, cu mintea tăcută, fără judecăți sau analize vom permite SUFLETULUI nostru să se conecteze la FIINȚA SUPREMĂ.

Și atunci, prin fire nevăzute vom primi înțelegerea felului în care viața înnoiește și vindecă, în permanenta sa mișcare. Astfel vom deveni creativi emanând idei proaspete si inspirate. Obținem starea de CONȘTIINȚĂ PURĂ care aduce schimbări în viața unui om doar pentru că i se permite să se manifeste.”

Nu am de gând să-mi dau cu părerea…nu o mai fac de mult. Dar eficiența acestei căi se descoperă printr-o cercetare practică. Aparent el este în acord cu ceea ce ne spun învățăturile Vedanta, dar dacă abordăm cele scrise din perspectiva noastră reală remarcăm câteva discrepanțe care, pentru un căutător aflat pe calea spre Sine, pot constitui niște denaturări ale realității. Le vom aborda pe rând:

–  „Putem opri judecățile?” Ce sunt judecățile? Niște interpretări ale unor experiențe, adică niște gânduri. Cine creează gândurile? Dacă ni se pare că sunt create de persoana care ni se pare că suntem trebuie să vedem dacă este reală. La o privire detașată descoperim că persoana este un amalgam de senzații peste care se suprapun niște filme mentale…adică un amalgam de senzații și de gânduri. Ce pot crea și face niște senzații și gânduri? Nimic, nu-i așa? Ele sunt lucruri observate, care apar și dispar în observare, fără a fi create de ceva… simple apariții ale observării.

– „Cum intrăm în “tăcerea” minții? Tăcerea minții se poate obține foarte simplu: fiind atenți la tot ce ne înconjoară, fără a urmări un scop sau ideal.” Unde este acea tăcere localizată, pentru a putea intra în ea? Și, cine trebuie să intre în ea? Nu cumva acordăm realitate unei aparențe? Adică unei minți care nu există ca atare? Putem găsi vreun rezervor de gânduri pe care scrie „minte”? Mai mult ca sigur că nu! Așa zisa mintea înseamnă un gând instantaneu; rezervorul de gânduri sau multitudinea de gânduri nu poate fi găsită, pentru că nu poate exista decât ceea ce este observat instantaneu în această eternă și unică clipă. Tăcerea minții înseamnă dispariția gândurilor, care ne este disponibilă permanent ca spațiul conștient din care apar și dispar ele. Trebuie doar să ne detașăm de ele și să rămânem în perspectiva nelimitată a acestui spațiu conștient, adică să le lăsăm să apară și să dispară, fără să mai încercăm să facem ceva cu ele sau să obținem ceva.

– „Dacă suntem atenți în prezent, cu mintea tăcută, fără judecăți sau analize vom permite SUFLETULUI nostru să se conecteze la FIINȚA SUPREMĂ.” Cum adică să fim atenți la prezent? Nu cumva să ne atașăm de o anumită experiență? Ăsta este tot un atașament, unul subtil, dar tot atașament este. Este atașamentul de partea obiectivă a experienței, când noi suntem de fapt partea subiectivă a ei, care nu este un obiect la care să fim atenți…chiar atenția este un obiect care este observat. Observăm și atenția și dispariția ei, ca pe oricare alt obiect. Ceea ce suntem nu este un obiect al atenției ci ceea ce observă experiența și dispariția ei. Existăm și observăm orice apariție și dispariție…observăm chiar și Universurile și dispariția lor.

Unde este acel „SUFLET” pentru a-i permite sau a nu-i permite ceva. Nu este cumva tot un obiect (subtil, ce-i drept) de care ne atașăm, încercând să facem ceva cu el (să îi permitem)? Cine îi poate acorda permisiunea? Probabil cineva superior lui, ca putere și existență. Și unde este „FIINȚA SUPREMĂ”? Este tot acolo unde este și sufletul…în observare, ca gând. Cum este posibil ca un gând să se conecteze cu un alt gând?

Pe calea căutării și a realizării de sine aceste lucruri „spirituale” sau „sacre” constituie niște impedimente majore. Cei care nu au reușit să le discrimineze și sunt încă atașați de ele îi vor îndruma pe discipoli până la acel „nivel”, așa cum orice îndrumător poate să-și îndrume discipoliii până la „nivelul” de relevare al Adevărului la care a ajuns.

– „Obținem starea de CONȘTIINȚĂ PURĂ care aduce schimbări în viața unui om doar pentru că i se permite să se manifeste.” Ceea ce suntem nu este ceva ce trebuie obținut, ci este ceva ce trebuie recunoscut, pentru că asta am fost dintotdeauna. Nu este o stare, ci este sursa oricărei stări, indiferent cât de mistică, transcedentală sau divină ar părea acea stare. Stările apar și dispar, dar ceea ce suntem nu dispare niciodată; simpla observare care suntem permite existența tuturor stărilor și lumilor.