CINE SUNTEM? CARE ESTE NATURA NOASTRA?

Noi toți spunem „Eu sunt”. Sentimentul existenței, a prezenţei se exprimă prin minte prin gândul „Eu sunt”. Acest sentiment de prezenţă este simţul prezenţei, este conştientizarea prezenţei, sau este doar acel sentiment de prezenţă, această pură prezență sensibilă? Nu este nimic altceva decât asta. Deci, dacă suntem în căutarea iluminării, a realizării de sine, a trezirii, a unirii cu Dumnezeu sau a orice altceva, atunci trebuie să vedem fără niciun efort că suntem deja ceea ce cautăm. Suntem şi am fost mereu așa. Putem să-i spunem Dumnezeu (sau orice concept pe care dorim să i-l atribuim). O definiţie a lui Dumnezeu este omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa. Asta înseamnă atotputernic, omniprezent şi atotcunoscător. Unde lasă asta vreun loc pentru „tu” sau „eu” sau altceva în afară de asta? Orice concept care stabilește că Dumnezeul “meu” este mai bun decât Dumnezeul “tău” și puterea “mea” este mai mare sau mai mică decât a ta este un nonsens. Unde este locul pentru “meu” și pentru “tău”, dacă Dumnezeu este atotputernic şi omniprezent?
Asta este ceea ce trebuie sa subliniem aici. Că nu există decât unul fără un al doilea. Această energie inteligentă se exprimă pe sine fără efort. Singura problema apare atunci când acest sentiment de prezenţa se exprima prin minte ca gândul „eu sunt”. Condiţionarea a fost adăugata gândului „eu sunt” şi a format o imagine. Gândirea logică si raționarea și-a făcut apariția la varsta de aproximativ doi ani, și a început să se manifeste împreună cu evenimentele şi experienţele, asociindu-le cu gândirea sub influențele conceptuale ale celor din jur. Şi acest lucru a format o imagine pe care o numim „eu”. Este o idee, un gând în minte. Așa s-a intâmplat cu toate manifestările acestei energii inteligente. Fiind mecanică, mintea nu poate funcţiona decât în contrarii interdependente. Acest gand „eu sunt” este ceea ce a cauzat separarea noastră aparenta. Este dualismul primar: eu/non-eu, mine/alții. De îndată ce există un „eu” trebuie să fie și un „tu” sau un „acesta” sau „altul”, diferit de „mine”. Odată cu conceptul de „eu” şi „tu”, apare instantaneu apare un sentiment de separare, un sentiment de fragmentare, care se manifestă ca izolare, singurătate, teamă şi nesiguranţă. Dacă eu cred că sunt separat, atunci, in mod natural, există și această nesiguranţă. Este acel sentiment aparent de izolare şi fragmentare.
Din acest punct viaţa ne va fi orientată spre a deveni întregi, fericiți, compleți, deoarece condiţionarea minții noastre este „să căutăm ceva acolo in afara noastră”. Astfel, la început, vom căuta o familie iubitoare care să ne confere senzația de siguranță. Nivelul următor este tribul, apoi naţia. Naţiunile se războiesc cu alte naţiuni pentru a încerca să se protejeze de acel sentiment de insecuritate, de această vulnerabilitate pe care inconștient o simtim toți. Suntem speriați că ceva sau cineva ne va lua ceva.
Mintea ne face să gândim că trebuie sa acumulam cât de mult putem pentru a ne simți mai siguri. Ni se spune că dacă am obţine o educaţie bună, un loc de muncă mai bun, dacă castigam mai mulţi bani, dacă avem o masina sau o casa mai mare, o relaţie mai bună, toate aceste lucruri ne vor da acea fericire şi securitate, pe care o căutam. Chiar asa este?
Trebuie să ne oprim şi să ne întreabăm, să aruncăm o privire catre ceea ce credem ca suntem noi înșine. Să aruncăm o privire catre acest centru aparent, catre acest punct de referinţă, la care facem referire atunci când spunem „eu” sau „mine”. Ce este? De unde începe? Din ce este alcatuit? Unde este acest centru despre care cred că sunt eu? Este pe undeva prin corp? Este pe undeva prin minte? De îndată ce începem cercetarea in aceste direcții, lucrurile sunt obligate să se întâmple, deoarece falsitatea nu poate suporta observarea. Tot ceea ce am crezut orbește, fără a ne investiga ființa nu poate rezista cercetării. Totul se prăbuşeşte.
Gandul „eu” nu are substanţă proprie, nu poate exista de unul singur. Este nevoie ca aceasta inteligență pură, conștiință sau conştiență (oricum am dori să-i spunem) să existe înainte de a putea avea macar un singur gând. Nu este nimeni aici acum, sau în oricare alt moment, care sa-si poata nega existenta. Nimeni nu poate spune vreodată „Eu nu sunt”.
Această cunoaştere este această energie inteligentă, această cunoastere este permanent aici. Este ceea ce apare înainte ca gândul „eu sunt” să apară. Nu trebuie să repetăm, „eu sunt, eu sunt, ….”, deoarece existăm și dacă nu ne gândim la asta. Existența este naturală și este văzută instantaneu. La nivel mental existența se exprimă prin gândul „Eu sunt”. Chiar daca o gândim sau nu, cunoașterea că suntem, că ființăm, că suntem vii există încă. Acea energie inteligenta se exprima de la sine, fără efort.
Ce este sursa care ne crează aparenta mișcare și schimbare?. Care este? Totul este energie, nu-i asa! Fiecare celula a noastră, fiecare atom care o compune, fiecare particula a acestui atom este pură energie inteligenta. Chiar și în ceea ce considerăm vid, neant este tot asta. Aceasta energie curge pretutindeni.
Corpul este un tipar energetic, iar mintea este, de asemenea, un tipar energetic. Natura minții, care vibrează dupa acest tipar, pare să impartă totul în perechi de opusi: bun/rău, plăcere/durere, viitor/trecut și așa mai departe. Ce sunt aceste tipare mentale? Energia minții este aceeasi energie, care este și în corp. Obișnuim să spunem ca este conectata, dar este unul şi acelaşi lucru.
Conceptual gândim că o mulţime de amintiri din trecut și emoțiile asociate lor sunt blocate in corp. Deci, energia este blocată. Atunci când unele din ele sunt realizate sau văzute energia este eliberată, şi începe să curgă din nou. Pot aparea ca tipare de gândire, amintiri sau suferințe. Le vedem în mod clar şi gândim, „Ce bine, am eliberat asta!”. Dar ce am eliberat de fapt când nu a avut niciodată nici un fel de substanţă? Este doar o energie care aparent pare blocată acolo şi stagneaza. Intoarceți-vă la sursă şi intrebați, „Cui i se întâmplă asta?” Gândurile vin şi pleacă, şi energia vibrează chiar acum. Nu există nici un loc în minte sau in corp unde să se stabilească. Toate astea sunt un fel de credinţe, care ne dau un sentiment de realitate, de concret. Şi astfel credinţele noastre sunt o problemă. Dacă nu am fi avut acea convingere, dacă nu ne-am fi poziționat undeva, atunci nu aparea nici un blocaj aparent, nu-i așa? Blocajul este o energie care opune rezistenta altei energii. Dacă nu ne place ceva sau ceea ce se întâmplă, rezistența apare când încercăm să modificăm sau să transformăm ceea ce este. Și de ce încercăm să facem asta? Pentru că mintea ne face să credem că putem face mai bine acel lucru, sau ca „nu ar trebuit să fie așa”. Toate astea se bazează pe condiţionarile noastre anterioare. Daca nu ar fi fost aceste condiționări, lucrul sau situația ar fi putut fi oricum, fără sa creeze vreo problemă aparentă, nu-i asa?
Spunem că „folosim mintea” și asta este realitatea pentru că ăsta este rostul minții, să fie folosită. Ea nu este inamicul nostru, deşi este cauza tuturor problemelor noastre. Dacă înţelegem acest lucru, mintea devine o minunata unealta de creatie. Toată arta, arhitectura, tehnologia, toate invataturile, religiile şi tot ceea ce facem apare prin mintea noastră. Doar atunci când este în conflict cu „eu” şi „ceilalti” aparent separați ne provoacă durere şi suferinţă. Suntem prinși în acel tipar obisnuit, deoarece de-a lungul anilor am fost condiționați in acest mod de a gândi şi a crede devenind obişnuință. Percepand acest obicei, nu mai cădem în capcana lui. S-ar putea să mai rămânem prinși pentru o perioada de timp deoarece acest tipar este aparent destul de puternic. Dar dacă i-am văzut falsitatea, nu mai poate fi la fel de intens ca înainte. Şi incet-incet nu ne va mai deranja pentru că energia nu va mai curge inspre acest tipar. Va fi văzut și îl vom conştientiza imediat ce apare.
Nimeni, chiar aici și chiar acum, nu iși poate nega propria existență. Fiecare dintre noi ştie că „eu sunt”. In acest „eu sunt” nu este implicată nicio analiză, este pur şi simplu „eu sunt”. Mintea iși adaugă de la sine toate evenimentele, experienţele, condiţionările şi formează o imagine, o idee. Această idee sau imagine este considerată a fi eu, cel adevărat. Toate problemele noastre provin din asta.
Problemele apar pentru că simpla idee de „eu” ma separă pe „mine” de „celalalt” sau de „non-eu”. Separarea inseamnă izolare, inseamnă singurătate, inseamnă frică, inseamnă nesiguranţă, inseamnă vulnerabilitate. Asta este ceea ce facem in mod continuu. Noi, cei separati, cautăm permanent întregul, securitatea, sau fericirea. Nu este vina noastră, nu este vina părinţilor noştri. Ăsta este modul în care am fost condiţionaţi, modul în care și ei au fost condiţionati.
Toate scripturile, toate marile religii și toate marile tradiţii mare ne spun că Dumnezeu (sau orice alt termen am utiliza) este unic, fără pereche. Este este non-dual. Este tocmai această energie inteligentă, doar atat şi nimic altceva.
Unele din scripturile creștine ne spune ca “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, singurul, fără pereche”. Un alt termen pe care folosit este acela că Dumnezeu este omniprezenţa, omniscienţa si atotputernicia. Este prezenţa totală, cunoașterea totală şi puterea totală. Şi inseamna exact asta: non-dual, fără pereche, conștiență totală și prezență totală.
Unde gasesti un „tu” sau un „eu” sau altceva in toata asta? Dacă există un „tu” şi un „eu” în aceasta putere totală, prezenţă totală şi atotcunoașterea, asta înseamnă că nu este atotcunoaștere, nu este prezenţă totală şi nu este puterea totală. Din acest punct de vedere, toate aceste manifestari nu pot fi nimic altceva decât Acesta. Asta este una din ideile esentiale ale tradiţiei hinduse: „Tu eşti Acesta”. Nu există nimic altceva decât “Acesta”. „Eu sunt Acesta” este adevărul.
Este cineva aici , acum care nu este prezent? Suntem prezenți fără să trebuiască să gândim asta. Este fiecare dintre noi o prezenţă individuală? Sau aceasta este prezenţa totală? Este cineva aici care nu are această cunoaștere? Este cunoasterea voastră, este cunoașterea mea, este cunoașterea altcuiva? Este omnișcienţă, atotcunoaștere? Cunoașterea implică o activitate şi orice activitate este energie. Auzim toate sunetele și vedem toate mişcările din jurul nostru. Toate sunetele, toate mișcarile, sunt ale noastre? Este energia puterea, sau activitatea altcuiva? Sau este atotputernicia, omnipotența?
Hai să privim acest lucru şi să-l observăm clar și apoi să ne întrebă „Cine sunt eu?” Ce este acest „eu” sau „mine” care crede despre el că este separat? De unde începe? Unde se termina? Ce este? Această căutare se întâmplă mereu „acolo”. „Acolo” este locul unde am fost condiţionați să ne uităm, căutând ceva care ne face sa ne simțim în siguranță, să ne simțim întregi, să ne simțim fericiți. Dacă nu este familia, tribul sau naţiunea, este o poziție socială mai bună, mai mulți bani, o relație mai bună, o casă mai bună si tot felul de lucruri. Credinţa este că cu cât acumulăm mai mult, cu atât mai siguri vom fi. Sau, dacă incepem căutarea spirituală, ne vom realiza, sau ilumina, sau trezi, sau completa toate anticipate a se întâmpla undeva in viitor. Putem să ne petrecem toată prin viaţa făcând asta. Si daca nu pare să se întâmple în această viaţă, atunci ce e de făcut? Dacă suntem creştini, conceptualizăm un Dumnezeu care există undeva, care are un “rai” undeva în viitor. Dacă nu ne comportăm prea bine „aici”, nu ne spunem rugăciunile şi nu facem câteva fapte bune vom ajunge cu greu „acolo”, undeva într-un viitor incert. Toate astea înseamnă conceptualizare! O idee despre un timp viitor, despre un loc viitor şi o viitoare divinitate sau ființa care va face ceea ce este drept pentru noi. Sau în cazul în care aparţinem unei religii din orientale, ne vom reîncarna intr-un timp viitor! Vom avea o altă viaţă! Niciodată nu realizăm că totul este doar acum, aici! Nu trebuie să căutăm niciodată aceasta viață viitoare, ci să vedem cine este cel ce are „această viaţă” sau care pare să gândească că o are.
Este destul de simplu. Dacă ne uităm, vom vedea destul de clar şi cu uşurinţă. Din ce consta acest corp pe care îl percepem? Este esenţa hranei. De unde provine hrana? Vine din pământ, şi pământul vine din foc. Focul, apa, aerul şi pamantul nu sunt altceva decât elemente. De unde vin elementele? Ei bine, ele apar ca manifestare în aceasta vibraţie, in această mişcare. Ele nu sunt nimic altceva decât energie, energie unică (omnipotentă) manifestându-se aparent sub forme diferite.
Ce este mintea? Mintea nu este nimic altceva decat gând, un sunet subtil. Cuvântul este sunet, vibraţie. Ce este vibraţia, dacă nu energie? Aceeasi ornmpotență, care apare sub alt aspect. Nu ne-am indepărtat niciodată de ea, nu am fost niciodată separați de ea. Este o nebunie să încercăm să căuăm plinătate, completitudine sau orice altceva la un moment viitor. Să ne întoarcem la minte şi să întrebăm “Exista vreun trecut sau vreun viitor, dacă nu dacă nu ne gândim la el? ” Astfel vedem în mod clar că nu există nici un trecut şi nici un viitor dacă nu este implicată gândirea.
Ne putem aduce evenimentele de ieri, din memorie, în minte chiar acum. Dar ele nu sunt reale. De exemplu, am făcut asta…, am vorbit cu …, etc. Ei bine, astea se intamplă acum? Poate am uitat unele mici detalii şi am adăugat unele care nu s-au intâmplat. Deci, ne-am făcut acest concept sau idee prezentă despre ceea ce s-a întâmplat. Sau, am anticipat sau ne-am imaginat viitorul. Ne imaginăm ceva în viitor, si putem simți teamă sau bucurie. Dar atenţie! Când se intampla toate astea? Nu se intampla toate în prezent? Poate exista orice alt moment în care sa se întâmple? Putem spune, „A avut loc ieri „. Dar când spunem asta, nu în momentul prezent? Sau putem spune ca mâine va fi o zi diferita. Când spunem şi gândim asta, de fapt, nu în prezent? Toate se întâmplă în acest moment prezent. Mai exista alt moment in afara de această prezenţă?
Putem spune ca totul este Dumnezeu. Greşit! Dumnezeu este totul! Totul este doar o iluzie. Totul nu exista. “Totul” este doar un cuvânt. Un cuvânt nu este realitate. Nu a fost niciodată real. Nu putem respira cuvântul „aer”. Orice cuvânt nu inseamna nimic, în acelaşi mod. Dar există atotputernicia, acea vibraţie, acea mișcare a energiei? Se întâmplă aici, acolo, sau undeva în mod special? O puteţi simţi. Auzul cuvântului este o vibratie. Ceea ce auzim este vibrație şi pulsează. Inima bate, plămânii se dilată şi se contractă. Simţiţi energia care circula prin acest corp. Este cineva care nu ştie că toate acestea sunt reale? Atotputernicia este funcţională. Când se întâmplă toate? În prezent. Şi omniprezenţa este funcţională.
Văzând asta, înţelegand acest lucru, vedem cum am fost prinși. Putem vedea cum ne-am creat singuri o aparenta limitare, o colivie imaginara. Aceasta cuşcă este o fantasmă, este o idee, nu există. Câţi dintre noi iși descoperă libertatea auzind asta? O putem obține chiar aici, chiar acum. Trebuie să înţelegem că nu am fost niciodata obligați, chiar dacă poate părea că am fost. Care este limitarea pe care ne-am creat-o singuri, nu cumva această idee de a fi o entitate separată, un „eu”? Cum a aparut asta? Dacă observăm cum funcţionează mintea, vedem că este o mişcare de energie, o vibrație. Fiind o vibraţie poate funcţiona numai în perechi de opuși, asta însemnând trecut (memorie) sau viitor (anticipare şi imaginaţie). Şi în aceste intervale poate funcţiona, însă tot în perechi de contrarii. Dacă nu suntem fericiți, suntem triști, sau plăcut/dureros, iubire/ură, bine/rău, pozitiv/negativ şi aşa mai departe. Mintea funcţionează numai în perechi de contrarii. Şi la ce folosesc aceste perechi de opuși? Nu sunt decât cuvinte, pur şi simplu cuvinte.
De multe ori, când se întâmplă diverse lucruri, spunem “nu contează”. Şi atunci când ne-am influențat astfel nu se intampla nimic. Dar dacă analizăm și apreciem că ceea ce se întamplă contează si începem să folosim mintea gândind si judecand situatia, atunci exact asta se întamplă, contează şi devine reală, solidă. Ne-am prins în capcană cu un singur cuvânt și ne pedepsim singuri pentru acest cuvânt.
Denumim ceva anxietate, denumim ceva frică. Hai să găsim ceva anxietate și ceva frica. Aceste cuvinte devin foarte reale, atunci când li se permite sa-si facă de cap şi să rezoneze în minte. La ce se referă? Se refera la un punct de referinţă, la un „eu” care a simţit acest sentiment, pe care l-a numit “anxietate” sau „frica”, înainte. Astfel că imediat ce ele sunt văzute, imediat apare răspunsul vechi din trecut, in care este menţionat punctul de referinţă, sau centrul. Centrului nu ii place. El nu vrea să fie aici. Vrea să scape. Deci, imediat opune rezistentă şi intra în conflict prin încercarea de a scapa de ele, de a le schimba sau de a face ceva cu ele. Deci, aceste cuvinte care nu au nici o putere proprie (pentru că nu au substanţă, neputand exista de sine statator), au facut ca tensiunea arterială să crească, sa ni se irite pielea, sa ni se faca părul măciucă, sau altceva. Iată ce pot face “anxietatea” și „frica” (sau orice alt cuvânt)! Dar dacă nu ne identificam cu aceste cuvinte, dacă le considerăm exact ceea ce sunt, dacă ințelegem că aceste cuvinte nu pot fi niciodată reale, aceasta este eliberarea! Apare în prezent. Suntem pur și simplu martori la ceea ce se întâmplă în prezent.
Opriți-vă complet! Nu faceți să se întâmple nimic in continuare. Răspunsul la ceea ce se întâmplă nu este implicit. Neîncercând sa schimbăm ceea ce se întâmplă, neopunându-i rezistență, îl vedem așa cum este, un simplu cuvânt. Deci, ce s-a întâmplat? Observăm că energia nu s-a diminuat, nu a început să se manifeste. Odată ce energia s-a pornit şi se acumulează, ce urmeaza? Trebuie să urmeze acţiunea. Cum începe o furtună? Este doar energia care agită aerul din jur. Ea se acumulează, se amplifică şi duce la dezastrul pe care îl poate face. Furtuna începe cu nori negri care arunca fulgere si tunete. Se acumulează, se acumulează şi incepe potopul. Este de fapt o eliberare.
Natura nu acumuleaza, cum facem noi ci elibereaza, totul curgand de la sine. Avem un gând sau o idee şi ne identificam cu el devenind sentiment și emoție. Apar permanent şi creaza urmări in mod continuu. Uită-te la stricăciunile pe care le produc corpului fizic. Uita-te cum aparenta cuşcă devine reala. Începem să ne văităm uitând ce suntem, gândind: „Săracul de mine, nu mai am nici o stima de sine” sau „Am o stima de sine scăzuta”. Şi gândul începe să se arate în forma fizică. Incepem sa mergem abatuți, uitându-ne în jos, cu umerii cazuti. Ne uităm la ceilalți şi ne întrebăm ce gândesc ceilalți depre noi, sau ce vor face. “Ce se va întâmpla?” sau „Cum voi supravieţui?”
Ce a dat naștere la toate astea? Pur şi simplu, un cuvânt. O simplă vibrație, o vibrație care a devenit un ciclon, o tornadă în interiorul nostru, care ne spulbera in bucăți. Dar când se întâmpla totul? A existat vreun alt moment sau vreun alt loc decât acum, chiar aici, în acest moment prezent? A fost vreodată altceva decat prezenţa, omniprezenţa?
Deci, cuvântul-aşa cum am spus înainte- sau corpul sau mintea sau orice alt lucru nu este nimic. Prezenţa este cea care apare ca materie. Este imposibil sa te indepartezi de această prezenţă. Nimeni nu poate să o facă. Orice mişcare, orice vibrație, orice se întâmplă, este omnipoțenta care apare ca altceva, care apare ca materie, imagine, forma sau orice nume i-am pune.
Această cunoaștere este omniscienţa. Ceea ce este aparent nu este altceva decât aceași prezență care pare să aibă o formă diferită.
Chiar aici, chiar acum, nimeni nu și-a negat existența, acel sentiment de prezenţă. Există ceva în neregulă, in afara de faptul că te gândeşti la asta? Când gandesc ceva despre ceva, ce este gândirea? Poate gândirea sa gândeasca de una singură? Sau gândirea apare in prezență, in conştiență? Exista altceva decât aceasta prezenţa, care aparent pare atât de diferita, manifestându-se in miliarde de forme?
Este nevoie de vreun conflict? Este nevoie de o disipare de energie? Atunci când ne uităm la minte şi vedem că ipoteticului punct de referinţă nu-i place acest lucru, sau vrea mai mult, sau altceva, gândind „acest lucru nu-mi place” asta nu este decât o idee sau o grămadă de cuvinte spuse. Şi ca îmi place, sau nu-mi place este o altă grămadă de cuvinte, care crează un nume pentru asta. Dacă nu ne place acel ceva, încercăm sa scăpăm de el. În cazul în care ne place, atunci vrem mai mult. Astfel apare o luptă pentru a dobândi mai mult. Această energie pare ca o lupta aparent cu sine, dar dintr-o înţelegere greşită. Tot ce trebuie să facem este să privim din nou la natură şi vom vedea opușii acționând. Ei sunt acolo: valul vine şi se retrage, anotimpurile vin şi pleacă. Veți observa un lucru în natură, că opusii nu sunt în opoziţie unii cu altii. Valul în creștere nu se luptă cu cel in scădere. Iarna nu se luptă cu vara. Uitați-vă la propriul vostru corp. Inspirația nu se luptă cu expiratia. Contracția inimii nu este în conflict cu dilatarea ei. Nu face jumătatea de dilatare şi, brusc spune „Am de gând să ma contract”. Doar în minte apare gândul că acest fapt este un conflict! Singurul motiv pentru acești opuși, aceste aparente contrarii persistă în minte este ideea de entitate separată, de „eu”. Atunci când este văzut faptul că nu există nici o entitate separată, cine mai este acolo în conflict cu ceva? Lucrurile vin și pleacă. Această conştientizare, vigilenţă, activitate adecvată are loc spontan şi intuitiv. Va continua să se manifeste în perechi de contrarii. S-ar putea să nu fie bine în acest moment. Ar putea să fie rău sau ceva asemănător. În cazul în care conflictul nu apare, se va rezolva de la sine, rapid şi fără efort. Poate că nu se desfasoară in modul în care gândul „eu” şi mintea ar vrea să fie. Dacă aruncăm o privire înapoi în timp vedem multe lucruri, mare parte din ele neîntâmplându-se in modul în care acest gând „eu” și mintea ar fi vrut, nu in modul în care acest „eu” credea ca ar fi trebuit. Cele mai multe conflicte au apărut din cauza că acest „eu” a vrut să schimbe ceva. Toate conflictele au fost cauzate de „eu”, şi privind înapoi în viaţa vedem cum toate asa zisele drame şi traume se imbină atât de frumos în ansamblu.
Insa acum, stiind cum intervine mintea, vedem cum totul isi gaseste locul potrivit pentru această “entitate” în acest moment special, fără să mai tină cont de „palavrageala” permanentă a minții. Asta nu înseamnă să spunem că pălăvrăgeala nu există; există, dar nu mai are nici o putere. Poate fi o tăcere prelungită- şi sunt momente când cautam liniştea şi pacea- dar asta este doar o altă experienţă, de asemenea, care nu contează și nu trebuie sa „conteze”.
Este aşa pentru că există înţelegerea şi cunoașterea că originea tuturor acestor lucruri-această omniscenţa –nu a fost niciodată atinsa de vreunul dintre ele. Nimic nu s-a apropiat vreodată de ea. Chiar dacă trebuie să-i adaugăm cuvinte, este încă tăcere, existență fericită, sau oricum i-am spune. Sunt doar cuvinte, nu sunt reale!
Incercati să nu dați atenție cuvintelor. Doar auziti şi simţiti rezonanţa cuvântului, vibratia, energia. Este diferita de auzire? Simțiți şi să fiți conştienti de vibraţie atunci când auzirea se întâmplă. Această cunoaştere, aceasta conştientizare a sa, este tot în momentul prezent. S-a schimbat asta vreodata?
Daca pana acum, aproape de finalul acestor randuri, scrise prin aceeasi manifestare a energiei inteligente, nu am reusit sa ne descoperim adevarata natura, sa o facem acum. Cand am realizat ce suntem cautarile noastre s-au incheiat. Vom porni de la ceea ce avem la indemana, de la ceea ce percepem cu simturile limitate, folosind instrumentele pe care le avem: mintea si corpul. Nu ne vom baza pe fabulatiile mintii aflate in diferite nivele de constiinta induse prin meditatii, tehnici, metode, substante si altele de acest fel. Vom face asta in starea noastra normala, asa-numita stare de veghe. Este un proces cat se poate de simplu, chiar elementar, am putea spune. De aceea, adevarata noastra natura este trecuta cu vederea, deoarece este mult prea simpla pentru mintea sofisticata si amalgamata.
Adevarata noastra natura este permanent cu noi, ne insoteste oriunde ne-am duce si orice am face, ceea ce ii confera stabilitate. Ea nu este supusa schimbarii. Orice lucru care apare si dispare, care este supus schimbarii nu poate constitui natura noastra. Daca natura noastra este neschimbatoare si nesupusa ciclului aparitie-disparitie, atunci ea nu poate fi mintea, sentimentele, emotiile, senzatiile, perceptiile, experientele, starile si obiectele, deoarece toate astea au o existenta efemera. De asemenea, natura noastra se manifesta ca sentimentul permanent de a exista si de a fi prezenti pentru a fi constienti de ceea ce se schimba, de lucrurile efemere. Deci natura noastra este permanenta, prezenta si constienta.
Nu cautam o experienta viitoare si nici o stare diferita. Pornim de la faptul ca natura noastra este prezenta. Chiar in acest moment prezent putem recunoaste ca existam si suntem constienti? Este cat se poate de clar si de simplu. Simtim sau stim ca suntem prezenti? Nu putem nega asta! Suntem constienti de ganduri, perceptii, sentimente, corp si toate obiectele din jur? Nici asta nu putem nega! Asta este! Am descoperit ceea ce suntem: prezenta constienta sau constienta prezenta sau energie inteligenta sau oricum am vrea sa-i spunem. Este starea noasta naturala care nu necesita nici un efort; nu este o stare intretinuta, fabricata, sau la care trebuie sa ajungem, nu este o practica, nu este ceva obiectiv care sa poata fi perceput, dar este ceva ce nu poate fi negat niciodata. Aceasta intelegere elimina credinta in gandirea conceptuala, fiind experienta noastra directa si clara.
Toti anii de cautari, suferinte, de perioade in care ne-am simtit limitati si imperfecti, toate astea s-au sfarsit, pentru ca in acest moment, in timp ce stam si citim aceste cuvinte nu exista decat aceasta prezenta a constientei, care este comuna intregii manifestari. Asta este, aici se sfarseste cautarea, in unicitatea intregii manifestari in lumina acestei prezente constiente care inregistreaza totul. Nu mai este nimic dincolo de asta!

rasarit-de-soare

Reclame