Ce căutăm, de fapt?

ceea ce cautam

Ce căutăm, de fapt?
Când ne examinăm toate nevoile și dorințele, ajungem la o concluzie foarte simplă. Tot ce urmărim să obținem în realitate prin toate activitățile noastre șiî in tot ceea ce planificăm este pacea și fericirea. Le dorim permanent, chiar daca sunt mascate de alte scopuri derivate, vrem să fim mereu fericiți și liniștiți, indiferent de circumstanțe, situații, evenimente sau experiențe. Fiecare ființă umană fără excepție, indiferent de vârstă, sex, rasă, cultură, religie sau naționalitate, vrea pace și fericire, o viață mulțumită si linistită. Cu alte cuvinte, toți urmărim eliberarea de suferință. Chiar și cei care efectuează acțiuni distructive și dăunătoare față de ei înșiși sau față de alții, fac acest lucru pentru că ei cred că vor găsi pacea și fericirea in acest fel! Ei nu-și dau seama că astfel de acțiuni sunt contraproductive.
Nu numai că ne dorim pacea și fericirea, dar o dorim si pentru alții, atât pentru cei apropiati și dragi cât și pentru toți ceilalți precum si pentru toate fiintele. Cu toate acestea, trebuie să ne ocupam în primul rând de noi înșine, din cauza unei principiu foarte simplu și evident: nu putem dărui sau împărtăși ceea ce nu avem. Deci, cercetarea este redusa la nivel de individ, de la „noi” la „eu”: „Ce caut, de fapt?” În aceste rânduri, pentru eliminarea confuziilor, voi folosi persoana întâi singular, făcând referire la „Eu”.
Faptul că vreau pace și fericire înseamnă că în acest moment nu le am, pentru că, dacă le-aș fi avut nu le-aș mai fi căutat. Cum le pot obține în prezent? Prin dobândirea de obiecte, crezând că, prin obținerea lor, voi deveni liniștit și fericit. Asta am făcut de când mă știu și voi continua în acelasi fel tot restul vieții. Obiectele căutate se pot schimba, asa cum si eu mă schimb, dar căutarea lor persistă. Caut obiecte pentru a-mi găsi siguranță, plăcere sau pentru a deveni o persoană mai bună, sperând astfel ca îmi voi găsi pacea și fericirea.
Ce sunt „obiectele”? Sunt „lucruri” , „fenomene” , „agregate” sau „structuri”, elemente puse și ținute împreună. Obiectele pot fi tangibile și brute, sau intangibile si subtile. Tangibile sunt cele precum corpul fizic, banii, bunurile, plantele, animalele, adică toate obiectele obișnuite care ne înconjoara. Obiectele intangibile sunt cele precum mintea, gândurile și emoțiile, plăcerea, senzațiile, succesul, faima, familia , relațiile, experiențele subiective și întâlnirile zilnice, siguranța, situațiile, experiențe deosebite, transcendentale, inconștiente, etc. Toate acestea sunt obiecte.
Căutând și modul în care să tratez obiectele pentru a îmi găsi pacea și fericirea, observ o problemă: obiectele sunt temporare și se află într-o continuă schimbare, atât ele în sine, cât și ideile mele despre ele. Cu alte cuvinte, ele nu sunt durabile fapt care poate fi dezamăgitor și contraproductiv. În ciuda eforturilor pe care le fac, nu le pot controla. Ceea ce îmi poate plăcea astăzi, s-ar putea sa nu-mi mai placă mâine. Ce-a fost plăcut odată poate deveni dureros mai târziu (vezi romantismul dinainte de căsătorie și divorțul). Trebuie să păzesc ce am și să le păstrez în siguranță, deoarece se pot pierde și chiar o fac. Uneori, după ce am depus atatea eforturi pentru a le obține, mi se pare că nu sunt chiar exact ceea ce am vrut sau mi se par fara rost. Ceva lipsește. Ce place unei persoane nu poate mulțumi o alta. În plus, s-ar putea ca, dacă nu pot obține obiectul dorit, să fiu cuprins de frustrare, furie sau depresie. Dar și dacă îl obțin, satisfacția este de scurtă durată, fiind urmată de o senzație de gol, de lipsă, și apoi de căutarea unui nou obiect, inaginat de minte că mi-ar aduce fericirea.
Cu alte cuvinte, obiectele în sine nu ne pot crea pacea și fericirea, pentru că nu este în natura lor să facă acest lucru. Cu toate acestea, chiar dacă știu asta, din experiențe dificile și dureroase, încă urmăresc obtinerea obiectelor pentru că nu știu ce altceva să fac! Acesta este modul în care am fost condiționat, modul în care gândesc și acționez, iar societatea și reclamele nu fac altceva decât să întărească aceasta condiționare: “Cumpără asta, și vei fi fericit!”, „Folosește acest lucru și vei obține tot ce îți dorești” „Nu existi dacă nu ai asta!” Publicitate poate fi atât de fermecătoare și ispititoare și trage sforile atât de inteligent că imi poate câștiga inima. Rezultatul final este ca urmăresc obținerea obiectelor.
Ceea ce nu înțeleg este dinamica sau mecanismul mental referitoar la dorință, la obținerea obiectelor și ce se întâmplă după ce dorința mi-a fost satisfăcută. Încerc o analiză succintă:
– În primul rând, trebuie să am idee despre obiect, adică să-l cunosc. Prin percepție și experiență, am cunoscut un obiect, astfel îmi apare în minte o imagine mentală, o amprentă a lui. Acesta este modul în care cunoaștem si ne readucem în minte orice obiect. Imaginea creata de minte, in momentul cunoașterii directe a obiectului, este stocată în memorie si o pot accesa după necesități. În schimb, atunci când nu cunosc un obiect, nu pot avea nici o imagine a lui stocată în minte.
– Nu-mi pot dori ceea ce nu cunosc; Nu pot dori decât ceea ce cunosc.
– Indiferent de cauză, atunci cand ideea (imaginea mentala) unui obiect plăcut îmi apare în minte, mă va face să-l doresc. În cazul în care obiectul respectiv m-a nemulțumit nu voi mai urmări obținerea lui.
– Când sunt mulțumit cu gândul și dorința unui obiect, mintea îmi devine agitată, gradul de agitație depinzând de intensitatea dorinței. Ceva despre care nu-mi prea pasă, îmi va crea foarte puțina agitație. Dar dacă doresc foarte mult ceva, atunci agitația va fi la fel de puternică.
– Această agitație mă face să caut sa obțin obiectul și nu mă pot odihni până nu-l obțin. Asta este modul în care apar poftele.
– Când obțin obiectul, agitația încetează și gândul la el îmi dispare din minte, pentru că acum am obiectul dorit; nu mă mai gândesc la el.
– Odată dispărută agitația, mintea îmi devine liniștita și calma.
– Mă simt liniștit și fericit și trag concluzia , care pare să fie adevărata, că pacea și fericirea au apărut pentru că am obținut acel obiect. Concluzia este fundamental greșită!
Ce se întâmplă de fapt este că atunci când agitația încetează și mintea este liniștită și calmă, pacea și fericirea îmi inunda mintea. Ele au aparut din mine, fiind natura mea. Când mintea îmi este linistita, adevarata mea natura de pace și fericire este ușor de recunoscut și trăit. Dar, pentru că îmi ignor adevărata natură, cred că obiectul mi le-a provocat. M-am înșelat!
Pacea și fericirea apar din mine, pentru că asta este natura mea. Care este dovada pentru această afirmație surprinzătoare, chiar dacă pare contrară a tot ce am știut până acum?
– Toată lumea are sau a avut experiențe, chiar dacă numai rare și de scurta durata, în care a simțit pace și fericire fără vreun obiect și fără vreo cauză anume. Oamenii pur și simplu s-au simțit liniștiți și fericiți fără nici un motiv concret.
– De asemenea, faptul că urmăresc să obțin pacea și fericirea înseamnă că trebuie să le fi experimentat și să le fi cunoscut, pentru că nu pot dori ceea ce nu cunosc. După cum am menționat mai sus, pentru ca eu să doresc un obiect, trebuie să am idee despre el și gândul la el îmi apare în minte pentru că l-am experimentat și l-am cunoscut. Deci, din moment ce fiecare ființă umană fără excepție dorește pacea și fericirea, trebuie să o fi cunoscut anterior.
– Doar că nu mi-am dat seama că pacea și fericirea pe care le-am experimentat reprezinta propria mea natură. Ignoranța este factorul care mă împiedică să recunosc această realitate și astfel o caut în obiecte. Din cauza ignoranței, mi-am trecut cu vederea propria natură, si am proiectat pacea și fericirea în obiecte, le-am asociat obiectelor și, prin urmare, urmăresc să obțin obiecte. În tot acest timp nu sunt constient de unde provin în realitate pacea și fericirea. Ce nefericita și dureroasa greșeală, și ce ironie! Ceea ce caut cu adevărat este și a fost aici tot timpul!
– Mai multe dovezi? Nu pot accepta durerea, neplăcerile și suferințele. Caut să mă eliberez de ele. Încerc să mă retrag repede din aceste experiențe sau încerc să le elimin în mod activ atât pe ele cât și sursa lor. Este un comportament uman normal și obișnuit. Cu toate acestea, atunci când percep pacea și fericirea, nu caut să mă retrag din aceasta experienta și nici să o elimin. As vrea să se permanentizeze. Această năzuință se datorează faptului că pacea și fericirea sunt chiar natura mea, și nu ceva ce trebuie obținut. Durerea și suferința nu fac parte din natura mea; ele îmi sunt străine și neplăcute și din aceasta cauză nu le vreau. Deci, chiar dorința mea de a evita suferința, dovedește că natura mea este pacea și fericirea.
– Pentru a rezuma, vreau mereu pace și fericire fie că mă îndrept spre obiectele dorite fie că mă feresc și mă îndepărtez de cele nedorite. Pacea și fericirea este natura mea.
Când am aflat acest adevar despre mine, pot fi fericit și liniștit în orice circumstanță. Viața este în continuă curgere si schimbare. Experimentez dualitatea în mod constant: plăcerea alterneaza cu durerea, succesul cu eșecul, câștigul cu pierderea, plăcutul cu neplăcutul, începutul cu sfârșitul, nașterea cu moartea, etc. Astfel de experiențe sunt inevitabile în viață. A năzui și a dori numai lucrurile bune din viață, reprezintă o cale sigură spre anxietate, depresie, dezamăgire, suferință și mizerie. Când îmi ignor propria mea natură, sufăr, oscilez ca un pendul între o stare (de mulțumire) și o alta (de nemulțimire), iar această pendulare este foarte neplăcuta pe termen lung. Când trăirile sunt extreme, ele pot crea probleme psihologice.
Dar când mă bazez pe pacea și fericirea care sunt în mine, în natura mea, atunci pot trata aceste schimbari fără a fi influențat de ele, nefiind extrem de afectat nici de plăcere nici de neplăcere. Mintea îmi va fi echilibrată, nu din cauza obiectelor, experiențelor, împrejurărilor și situațiilor, toate fiind in schimbare și dispărând într-un final, ci pentru că știu că sunt sursa păcii și fericirii mele. În plus, voi fi capabil să mă ocup de toate obiectele, corporale sau necorporale, vizibile sau invizibile, în mod liber și cu înțelepciune fără a dezvolta vreo dependență de ele. Obiectele își au locul lor. Îmi dau seama că sunt necesare pentru această manifestare dualistă, pentru supraviețuire, subzistență, confort sau plăcere, dar nu pentru fericire și pace. Acestea din urmă constituie natura mea. Cu o astfel de atitudine, sunt liber, nelegat, eliberat și liniștit. Când sunt in pace cu mine însumi, voi fi in pace și cu ceilalti. Când știu acest adevăr despre mine, îi pot ajuta și pe alții să-și găsească adevărata lor natură caracterizată de pace și fericire. Pot împărtăși intuiții, experiențe și moduri de viață care să favorizeze o viață liniștită, fericită și satisfăcătoare. Persoanele grupate împreună alcatuiesc o societate, „noi”. Când indivizii din societate sunt pașnici și fericiți, societatea va fie asemenea lor. Dar când predomină ignorarea realității, există probleme. Priviți ce se petrece în jurul nostru!.
Totul începe de la individ, care trebuie să știe ce să caute și unde să găsească. Această cunoaștere sau realizare despre sine conduce la pace și fericire și o viață satisfăcătoare, aici si acum. Nu este asta ceea ce căutam?

CEL MAI EVIDENT LUCRU

cel mai evident lucru

Urmați acest mod de gândire cu o minte total deschisă. Ceea ce vreau să vă spun este total evident. Nu încerc să vă arăt ceva ce nu știu sau vreo fantezie. Deci, dacă credeți că „și ce?” în timp ce citiți cuvintele astea, este în regulă. În cele scrise aici nu e nimic ascuns sau evaziv.
Care este experiența care vă este cea mai familiară? Ar trebui să vă fie ușor să răspundeți! Știu că este o întrebare destul de vagă, dar nu vi se pare ca ar trebui să stiți, fără să vă gândiți prea mult ce este? Gândiți-vă la asta. Nu ar trebui să dureze mai mult de câteva secunde. În unele situații poate dura ceva mai mult, pentru că răspunsul este atât de evident încât cei mai mulți dintre noi îl trecem cu vederea.
Ceva în prezența căruia trăiți permanent și care nu se schimbă niciodată, este aproape imposibil de observat, ca și gravitația. Gravitația vă apasă permanent corpurile, dar niciodată nu o observați, pentru că e mereu prezentă. Ce este interesant referitor la experiența cea mai familiară pentru noi este faptul că ea este, de asemenea, o constantă ca și gravitația, deci o putem cunoaște. Deși nu se schimbă niciodată, putem fi conștienți de ea. Deci, ce poate fi?
Experiența cea mai obișnuită pentru noi este că existăm. Fiecare lucru pe care îl experimentăm și pe care îl putem cunoaște se întâmplă numai în prezența existenței noastre. Este cel mai elementar, dar, în același timp cel mai evident lucru. Însă, existența noastră nu apare în minte, pentru că este prezentă ca fundal. Astfel, nu oputem percepe și nici nu ne-o putem imagina mental, pentru că este dincolo de minte. Imediat cum ne gândim la faptul că existăm, percepem, simțim sau știm într-un fel această existență .
De unde știm că existăm? Ei bine, doar știm, asta-i tot; nu pentru că ne putem percepe, simți, vedea sau auzi existența. Nu este necesară nici o altă informație. Propria noastră existență este cunoașterea primordială pe care o are fiecare dintre noi. Este evidentă, fundamentală, și permanentă. Noi o cunoaștem pentru că pur și simplu știm asta, știm că existăm.
Dar, există un fapt și mai important despre noi pe care trebuie să îl luăm în considerare. Că existăm este clar, dar care este natura acestei existențe? Ce este, mai precis, existența? Existența este conștiință. Experiența cea mai familiară nouă este că suntem conștienți. Existența conștientă trebuie să fie acolo, pentru că, în caz contrar, nu putem trăi niciun eveniment și nu putem cunoaște nimic.
Unii oameni din lumea “spirituală” (cei mai mulți, de fapt) par să creadă (și atâta timp cât cred asta îi fac și pe ații să creadă) că, conștiința este ceva special, ceva incredibil, ceva aflat undeva departe, ceva care trebuie să fie obținut sau realizat în urma unei experiențe mistice. Indiciul cel mai simplu este că, conștiința este cel mai normal și evident lucru pentru oricine.
Pe lângă fapul că suntem existență conștientă, mai este un un lucru important de știut despre noi. Suntem mereu întregi și compleți, prin asta înțelegând că fericirea este o caracteristică permanentă a noastră. Și dacă fericirea ne este caracteristică, suntem mereu mulțumiți de noi. Chiar dacă, uneori ne simțim profund nemulțumiți, percepem această stare deoarece că nu avem atenția îndreptată asupra propriei noastre existențe conștiente. Nu ne simțim mulțumiți pentru că am obținut ceva ce încercam să evităm sau nu îl doream.
Temerile și dorințele noastre împiedică aprecierea de sine. Dacă le-am putea îndepărta am putea fi mereu multumiți. Există mai multe soluții la această problemă dar cea mai rapidă este cunoașterea de sine. Aflarea adevărului despre noi înșine, că suntem întregi, compleți, permanenți și neseparați ne facem să înțelegem că nu suntem afectați de nicio situație în care simțim că apare o teamă sau o dorință. Această înțelegere va face să dispară de la sine aceste lucruri care ne-au influențat până acum precum și convingerile și credințele care ne-au făcut să ne identificăm cu ele.
Atunci când începem propria cercetare în scopul aflării adevărului despre propria noastră ființă, totul se petrece ca și când am șterge hard-disk-ul unui computer. Toate credințele și obiceiurile vechi încep să se șteargă. Cu toate acestea, unele dintre credințele și obiceiuri adânc înrădăcinate vor dispărea mai greu decăt cele supeficiale. Daca ne îndoim ca va funcționa, atunci, în mod sigur nu va funcționa pentru că nu o folosim. Folosind observarea de sine în mod constant și hotărât, de fiecare dată când percepem atracția sau respingerea față de o situație sau obiect, în cele din urmă va funcționa. Asta e investigarea de sine.
Să vorbim acum despre iluminare. Ea nu reprezintă altceva decât o credință mentală, ceva ce credem că trebuie obținut prin diferite metode, tehnici etc. De multe ori, din cauza celor care au perceput diverse stări transcedentale, pe care le-au descris cu lux de amanunte în diverse cărți, sau seminarii, ne formăm o imagine mentală despre cum ar trebui să fie și ce ar trebui să percepem când apare “iluminarea”. Tot ce putem percepe este mental și nimic altceva; “iluminarea” este o stare mentală. Un alt indiciu foarte important referitor la iluminare ne arată că, dacă vom crede că vom descoperi ceva nou, ne înșelăm. Nu este nimic nou de descoperit sau experimentat. Dacă suntem permanent în căutarea a ceva nou, a unei stări deosebite, a unei experiențe speciale întreținem ignoranța de sine. De fapt, atunci când ne dăm seama de sine, observăm și înțelegem că experiența noastră cea mai evidentă și familiară – existența noastră conștientă – este chiar ceea ce căutam. Nu este o ceva ieșit din comun și nici nu este o experiență.
Gândurile și sentimentele noastre, precum și corpul sunt evidente pentru noi. Toți le avem și știm că, fiind obiecte ale percepțiilor noastre, sunt separate de noi. Existența noastră constientă este evidentă, dar nimeni nu ne-a spus vreodată că ea este diferită de toate astea. Așa că am presupus că sentimentul evident al existenței și al conștiinței noastre vine din corp. Ne-am înșelat! Obsevăm corpurile, gândurile, sentimentele noastre, ego-ul, și apoi, lăuntric, prezența solidă și permanentă a existenței noastre conștiente. Cu toate că totul este unul, pentru că realitatea este non-duală, corpul, gândurile, sentimentele și ego-ul sunt percepute ca fiind diferite de noi, existență conștientă. Ele sunt obiecte așa cum sunt mesele și scaunele. Noi, existența conștientă, suntem martorii lor.
Cunoașterea acestui lucru nu ne va lumina în mod obligatoriu, deși ar putea să o facă. Dar este foarte important, deoarece ne va ține mintea departe de tendința de transforma în ceva magic și spiritual această conștiință “misterioasă”, pe care toți oamenii o urmăresc. Chiar dacă nu înțelegem pe deplin acest lucru, trebuie să fim încrezători că, conștiința de care pomenim nu este nimic mai mult decât noastră experiența cea mai familiară – existența noastră. Simplitatea este evidentă.