VEDANTA – TATTVA BODHA (CUNOASTEREA ADEVARULUI) ULTIMA PARTE

CELE CINCI TECI (invelisuri)
Care sunt cele cinci teci? Reprezintă un alt mod de vizualizare a celor trei corpuri. Ele sunt: teaca alimentelor, teaca aerului vital, teaca minții, teaca intelectului şi teaca plăcerii (extazului).
Această secţiune a textului oferă o metodă alternativă pentru a privi cele trei corpuri: cele cinci teci. Teaca alimentară este corpul brut. Tecile aerului vital, minții, şi intelectulului sunt corpul subtil. Teaca plăcerii (extazului) este corpul cauzal. Ele sunt denumite teci deoarece par să „acopere” sinele. Dar, din moment, ce sinele nu poate fi acoperit în realitate, este mai adecvat să ne gândim la teci ca la „erori universale.” Cu alte cuvinte, fiecare teacă este un mod greșit de a considera non-sinele ca fiind Sinele. De exemplu, atunci când crezi că „Sunt corpul”, confunzi „eu”, Sinele, cu teaca hranei, considerând-o ca fiind Sinele.
De fiecare dată când apar aceste gânduri greșite, teaca poate fi discriminată de Sine la fel ca în cazul celor trei corpuri. În primul rând, tecile sunt obiecte inconştiente, mereu în schimbare astfel încât ele nu pot fi Sinele conştient, neschimbător. În al doilea rând, tecile depinde de materie pentru existenţa lor. Materia, la rândul său, depinde de tine, conștiința, pentru existenţa sa. Din moment ce așa stau lucrurile, tu, Sinele existent independent, nu poți fi cele cinci teci.
Scopul nu este de a opri să apară aceste gânduri greșite, pentru că ar fi imposibil. Dar atunci când se întâmplă, ele trebuie să fie recunoscute ca fiind ceea ce sunt: erori care fac Sinele să se identifice cu non-sinele. Și atunci trebuie să fie negate prin discriminare. Prin discriminare continuă, identificarea cu non-sinele poate fi înlăturată şi instaurată identificarea cu adevărata noastră natură — Sinele

TEACA HRANEI
Ce este teaca hranei? Corpul brut este compus exclusiv din ceea ce a mâncat în trecut. De aceea este numit teaca hranei.
Când vezi un măr așezat pe masă, nu îl consideri, din greşeală, ca fiind tu însuţi. Dar, de îndată ce vei mânca mărul, începi să faci referire la el ca și cum ar fi „eu”, deoarece organismul nu este nimic altceva, decât ceea ce ai mâncat anterior. Deci dacă te surprinzi în identificare cu corpul, pe lângă aplicarea discriminărilor care au fost deja menţionate, ia în considerare faptul că nu este nimic mai mult decât o colecţie în mişcare de fructe, legume, cereale, carne şi produse lactate. Deci nu poți fi teaca hranei (corpul brut) dacă nu crezi că eşti frigiderui sau cămara.
Identificarea cu teaca hranei este indicată de gândurile referitoare la corp cum ar fi, „sunt inalt, sunt gras, sunt bărbat, sunt femeie, sunt negru, sunt alb, etc.”

TEACA AERULUI VITAL
Ce este teaca aerului vital? Reprezintă cele cinci funcţii fiziologice, din care primele patru sunt: respirația, evacuarea (excreţia), circulaţia şi asimilarea. A cincea funcţie fiziologică este cea care inversează celelalte patru funcţii: este cauza vărsăturilor, strănutului, eructaţiilor etc. Ea scoate, de asemenea, corpul subtil din corpul brut în momentul morții. În plus, teaca aerului vital include cinci organe de acţiune.
Teaca aerului vital este responsabilă de sănătatea şi buna funcţionare a tecii hranei. Animă şi însufleţeşte corpul fizic. Identificarea cu teaca aerului vital este indicat de astfel de gânduri: „eu sunt bolnav, eu respir, am strănutat, eu diger mâncarea, am urinat, etc.”

TEACA MINȚII
Ce este teaca minții? Este mintea împreună cu cele cinci organe de percepţie.
Teaca minții este cea în care apar percepţia, emoţia şi îndoiala. Identificarea cu teaca minții poate fi indicată de astfel de gânduri: ” văd, aud, etc”; sau: “sunt fericit, trist, etc”; sau “ştiu ce să fac, ce se întâmplă pe, etc. „

TEACA INTELECTULUI
Ce este teaca intelectului? Este intelectul cu cele cinci organe de percepţie.
Intelectul este permisiunea motivației şi instrumentul folosit pentru a ajunge la concluzii. Este sediul ego-ului, noţiunea de sine aparent şi ideea de a fi cel care face (făcătorul). Organele de percepţie sunt incluse în acest înveliş pentru că percepţia este adesea necesară în a face determinari. Identificarea cu teaca intelectului poate fi indicată prin gânduri de felul: „mă gândesc, știu asta şi …., sunt executantul acţiunilor şi beneficiarul rezultatelor”; sau: “sunt o persoană bună, persoană rea, tatăl, fiica, soţul, etc.”; sau: “sunt inginer, sunt socialist sau liberal etc.

TEACA PLĂCERII
Ce este teaca plăcerii? Este ignoranţa de sine şi experienţa de limitare. Este sursa diferitelor grade de placere.
Atâta timp cât teaca plăcerii este corpul cauzal, cauza experienţei în sine, nu poate fi experimentată direct, ci numai efectele sale. Placerea este un astfel de efect. Dar de ce este menţionată în mod special plăcerea şi nu o altă experienţă, cum ar fi suferința, care, de asemenea, trebuie să provină tot din corpul cauzal?
Deoarece când analizăm suferința, ce găsim? Ești tu, subiectul, care se confruntă cu un obiect care nu îți place şi există o dorinţă pentru ca acel obiect să dispară sau să se schimbe într-un obiect care îți place. Cu alte cuvinte, există un dezacord între „doritor” şi ceea ce este dorit şi există dorinţa, care este în mod inerent inconfortabilă, deoarece a fi separat de ceea ce vrei este neplacut. Dar ce zici de placere?
Într-o experimentare a plăcerii, vei obţine ceea ce vrei şi dezacordul între „doritor” şi ceea ce este dorit dispare, împreună cu dorinţa incomodă care l-a provocat. Inexistența niciunui dezacord în minte rezolvă, în esenţă, corpul cauzal lipsit de dezacorduri sau divizări. Şi fără existența nici unei dorințe care să o agite, mintea nedivizată este capabilă să „reflecte” sau „să aprecieze” precis natura sinelui — care este nelimitat şi întreg — şi acest lucru se traduce într-o experienţă de placere sau de fericire. Aceasta este motivul pentru care este menţionată experienţa plăcerii și durerea nu.
O altă experienţă, care este un efect al tecii plăcerii este ignoranța, pentru că ea este cauza ignoranţei în sine. Identificarea cu teaca plăcerii este indicată prin astfel de declaraţii: „mă simt bine, mă simt întreg, etc”; sau: “Nu ştiu, ştiu, etc.

CONCLUZIE: SINELE NU ESTE NICI UNA DINTRE ACESTEA
Deşi mă refer la posesii ca fiind „ale mele” în declaraţii de felul: „hainele mele, casa mea, familia mea etc.” ele sunt diferite de “eu’ Sinele. În mod similar, deşi ne referim la cele trei organisme sau cele cinci teci ca la „ale mele,” în declaraţii cum ar fi: „corpul meu, funcţiile mele fiziologice, mintea mea, intelectul meu şi ignoranța mea,” toate sunt sunt diferite noi înșine. Ele sunt non-sine. Tu ești Sinele, neatins și neafectat vreodată de cele trei organisme şi cele cinci teci, așa cum un privitor este neatins de ceea ce vede sau cum o sabie nu este afectată de teaca sa.
Nu considerăm posesiunile noastre ca fiind noi înșine, chiar dacă ne referim la ele ca la „a mea.” În cazul în care nu ne confundăm cu casa, de exemplu, atunci de ce am face-o cu corpul şi mintea? Corpul şi mintea sunt obiecte inconştiente, care sunt ne sunt cunoscute nouă în acelaşi fel în care ne cunoaștem casa, maşina şi membrii familiei.
Discriminarea între tine şi corpul şi minte îți cere să-ți monitorizezi continuu gandurile. Atunci când te veţi surprinde spunând: „Eu”, oprește-te şi întreabă-te: la ce „eu” mă refer? De exemplu, spui: „Eu sunt supărat.” În acel moment te poţi opri pentru a vedea că „eu” se identifica cu este teaca minții şi o poți respinge ca fiind non-sine. Dar dacă numai recunoaşterea identificarii nu este suficientă pentru a nega aceasta, ajută-te de logica. La urma urmei, ajungem aici după înţelegere, nu după negare.
În primul rând, emoţia este un obiect inconştient cunoscut ție, subiectul conştient. În al doilea rând, emoția nu a fost anterior prezentă şi în cele din urmă va dispărea, dar ești acolo înainte, în timpul şi după emoţie. Ești mereu prezent. În al treilea rând, emoţia depinde de materie pentru a exista, care la rândul său depinde de conştiinţă,dar tu ești chiar conștiința existentă independent. Pentru toate aceste motive tu nu poți fi teaca minții.
Această cale de introspecție poate şi trebuie să fie aplicată pentru fiecare exemplu de identificare cu cele teci cinci sau cu cele trei corpuri. Şi odată ce identificarea cu non-sinele a fost recunoscută şi negată prin înţelegere, este important să-ți afirme și să-ți revendici identitatea ta ca subiect conştient, sinele, care nu este afectat de teci şi corpuri. De fapt, întregul scop al discriminării este restabilirea adevăratei tale identități, pe care se pare că ai uitat-o. La început, poate părea anormal și ireal să spunem, „Eu sunt conștiința nelimitată, non-duală „, dar ăsta este de fapt adevărul. Cu timpul, negând non-sinele şi afirmându-te ca sine, fundamentul ignoranței este rupt şi devine perfect clar cine esti cu adevarat. Acest lucru este moksha, libertatea sau iluminarea.

CELE TREI STĂRI ALE EXPERIENŢEI
Care sunt cele trei stări ele experienţei? Ele sunt starea de veghe, de vis şi starea de somn profund.
Calea finală de a a concretiza non-sinele este să ne gândim la el ca la o experiență obișnuită, care este împărţită în stările de veghe, vis, şi somn profund. Discriminarea între noi şi experienţă este: „nu pot fi ceea ce experimentez, deoarece experienţa în sine este un obiect schimbător, inconștient, care îmi este cunoscut mie. Fiecare experienţă necesită conștiința, deci depinde de mine, de sine, pentru a exista. Sunt martorul experienței, nu experienţa în sine.”

STAREA DE VEGHE
Ce este starea de veghe? Starea experienţei în care este prezent corpul brut şi în care organele de simţ percep obiecte precum vederea, sunetele, etc. Când Sinele pare să se identifice cu trupul brut este numit stare de veghe.
Cu excepţia cazului în care ştii că ești Sinele, starea de veghe pare reală şi crezi că eşti persoana din starea de veghe. Această identificare este o greşeală universală. Dar poate fi adevărat acest lucru? Pe lângă motivele menţionate anterior că nu poți fi ceea ce experimentezi – starea de veghe nefiind nimic altceva decât o experienţă – cercetează un pic mai profund starea de veghe.
În stare de veghe, lumea exterioară este prezentă. Şi atâta timp cât nu te consideri niciodată în mod greşite a fi vreo parte ale lumii externe (un obiect), crezi că ești corpul. Dar există vreo diferenţă reală între cele două? Întreabă-te: cum îmi sunt cunoscute corpul și obiectul? Răspunsul este că ambele îți sunt cunoscute de organul de simţ al ochiului. Cunoști, atât un obiect, cât și corpul deoarece ochii le văd. Aceeaşi situaţie este și pentru celălalte organe de simț. Simti finețea obiectului cu acelaşi organ al pielii (tactil), cu care îți simţi părul de pe cap. Deci, abordând experienţa ta în acest fel poți observa că trupul tau şi un copac împărtăşesc acelaşi nivel de existenţă. Ele sunt ambele doar gânduri, obiecte ale percepţiei.
Şi ce cunoaște percepţiile organelor de simţ? Trebuie să fie mintea pentru că percepţia senzorială este posibilă doar atunci când mintea este funcţională. Dacă din anumite motive nu crezi că ești corpul, consideri aproape sigur că eşti mintea. Dar trebuie să te întrebi: cum îmi este cunoscută mintea? Răspunsul este că este cunoscut de tine, conştiinţa, Sinele. Dacă mintea nu ar fi ceva cunoscut ție, nu ai putea spune că există. Acest lucru înseamnă că atât mintea cât şi gândurile/percepţiile sale sunt obiecte care îți sunt cunoscute ție şi, prin urmare, ele nu pot fi tu-Sinele. Dacă vei urma logica acestui lucru, poți anula identificarea cu întreaga stare de veghe.
Dar poate apărea încă o îndoială. Poate te întrebi: ce sau cine cunoaște Sinele? Răspunsul este că nu există nici o cunoscător al Sinelui pentru ca este auto-revelator. Nu are nevoie de nimic altceva pentru a fi cunoscut, deoarece este conştiinţă pură, de la sine evidentă, cunoașterea în sine. Uita-te la propria experienţă. Ai nevoie de ceva să ştii că eşti conştient în afară de faptul că ești conştient? Nu. Deci conştiinţa nu are nevoie de o altă conştiinţa ca să fie conştientă de sine.
Dar dacă încă mai crezi că există ceva care poate cunoaște Sinele, te vei învârti în jurul cozii, într-un ciclu numit regresie infinită. Cu alte cuvinte, dacă spui că există ceva care cunoaște Sinele, poți întreba cine cunoaște acel ceva ce cunoaște Sinele și așa mai departe, la infinit. Ideea este că este o introspecție nerezolvabilă fără nici un răspuns logic. Deci cunoașterea de Sine se oprește la conștiință deoarece ea se cunoaşte pe Sine.
În plus, dacă ar exista ceva care ar putea cunoaște Sinele, sine ar deveni un obiect cunoscut încetând să fie subiectul conştient. Acest lucru nu este posibil deoarece Sinele nu se schimbă. În plus, nu este psibil pentru nimeni să aibă două naturi contradictorii. La fel ca soarele nu poate fi atât lumină cât şi întuneric, cald şi rece, Sinele nu poate fi atât subiect cât şi obiect, conştient şi inconştient. Deci, Sinele este întotdeauna subiectul conştient şi nu un obiect inconştient.
Dar, revenind la analiza stării noastre de veghe, dacă faptul că veghea şi experienţa sa este un obiect inert, schimbător, cunoscut ție nu te scăpa de identificarea cu ea, întreabă-te: “cum pot fi eu veghea dacă dispar de fiecare dată când mă duc la culcare?”

STAREA DE VIS
Ce este starea de vis? Este starea experienţei în care organismul brut nu este prezent şi organele de simţ sunt nu percep obiectele externe. Impresiile lăsate pe corpul cauzal de experienţele anterioare din starea de veghe sunt proiectate în corpul subtil, creând lumea din vis. Când sinele pare să se identifice cu această experienţă din corpul subtil, este numit visător.
Veghea nu există în starea de vis, deoarece nici corpul, nici percepţia lumii exterioare nu sunt prezente. În starea de vis, sunt active doar corpul subtil (mintea) şi corpul cauzal. Corpul cauzal proiectează gândurile — pe baza experienţei anterioare din starea de veghe — în minte, creând visul. Similar cu modul în care crezi că starea de veghe este reală, atunci când eşti treaz, atunci când visezi crezi că starea de vis este reală. Şi în acest caz „eu”, sinele, este considerat greşit a fi visător. La fel ca în starea de veghe, tu nu poți fi nici un aspect al stării de vis pentru că este mereu în schimbare şi îți este cunoscută ție-conștiința.
Dar lăsând asta deoparte, ia în considerare acest lucru: dacă anterior ai fost starea de veghe, cum mai poți acum să fi un visător? S-a transformat unul în altul? Chiar dacă s-a întâmplat așa, nici unul nu poate fi tu pentru că eşti sinele şi el nu se schimbă. Dovada este că suntem conştienţi atât de apariția cât și de dispariția atât a celui din starea de veghe cât şi a visătorului. Și trebuie să fi prezent și după dispariția celui din starea de veghe , de asemenea trebuie să fi prezente şi când apare visătorul. Dacă ai fost de fapt cel din starea de veghe, ai fi dispărut la aparăția visătorului fără să poți cunoaște că visătorul a fost acolo şi vice-versa. Asa ca suntem acolo înainte, în timpul şi după cel din starea de veghe şi după visător fiind conștiința care le dezvăluie.

STAREA DE SOMN PROFUND
Ce este starea de somn profund? Acesta este starea în care ambele corpuri brute şi subtile nu sunt prezente rămânând numai corpul cauzal. Deoarece nu există nici un corp subtil disponibil pentru a facilita gândul sau percepţia, atunci toate obiectele – incluzând timpul şi spaţiul – sunt absente. De aceea, nu există probleme în somnul adânc. Așa că, atunci când te trezești îți spui: „Îmi amintesc că nu am perceput nimic. Am experimentat nelimitarea.” Când sinele pare să se identifice cu corpul cauzal este numit “cel care doarme”.
Discuţia despre somnul profund este dificilă, deoarece aproape toată lumea crede că sunt inexistenți în această stare. Înainte de a emite orice argumente logice fanteziste, care dovedesc contrariul, întreaba-te: “mă tem de moarte?” Răspunsul este probabil da. Chiar dacă nu te temi de moarte, cu siguranţă nu ai întâmpina-o liniștit. Dovada elocventă este că stai și citești acest comentariu și nu planifici propria dispariţie.
De ce ne temem de moarte sau sperăm să acesta rămână departe pentru cât mai mult timp? Deoarece moartea înseamnă non-existența corpului şi minţii — aparenta persoană care credem că suntem. Deci, dacă în realitate nu existăm (corpul și mintea sunt inactive, ca și cum nu ar exista), atunci somnul profund este echivalent în esenţă cu moartea — fără să o numim „soră cu moartea” în niciun caz. Din moment ce non-existenţa nu este dorită, dovadă stând de aversiunea noastră față de moarte, atunci de ce căutăm benevol somnul profund în fiecare noapte?
Răspunsul este: deoarece existăm și în somnul profund, chiar dacă corpul și mintea sunt inexistente. Dacă nu, nu am mai fi putut să ne trezim odihniți, pentru că o entitate inexistentă nu poate fi schimbată de o experienţă inexistentă. Nu numai că existăm în somn, dar, de asemenea, experimentăm.
Să ne întoarcem la problema existenței. Principalul motiv pentru oamenii gândesc că ei nu există în somn este absența corpului, minții și lumii — obiecte. Am putea spune, „nu-mi amintesc nimic. Deoarece nu a fost nimic acolo, nu am fost acolo.” Acest mod de raţionament este uşor de înţeles, dar este, în mod inerent, greşit. Aceasta implică faptul că existenţa noastră depinde de prezenţa de obiectelor. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, s-ar aplica în mod egal în toate stările, inclusiv în starea de veghe. Însă, ne este existența condiționată de obiecte? Existența noastră depinde de vederea unui copac, de mâncarea hranei, de mirosirea florilor, de muzică, sau de senzaţia creată de simțirea propriului corp? Deloc. Exişti înainte, în timpul şi după experimentarea tuturor astea. Acest lucru înseamnă că apariţia unui obiect nu vă face să existați. Şi dispariţia lor nu ne face inexistenți. Dacă așa stau lucrurile, cum ar putea dispariţia tuturor obiectelor din somn se dovedească că suntem inexistenți?
Dacă nici acest lucru nu ne elimina îndoielile, trebuie să ne amintim că cuvântul „existenţă”, satya este sinonim cu conștiința și conștiința există independent de obiecte. Acest lucru este evident, dar tot ce trebuie sa facem este să ne cercetăm experienţele pentru confirmare. Obiectele apar, se schimbă, dispar, dar Conștiința (EU) este mereu acolo pentru că le observă. Şi nu conştiinţa depinde de obiecte pentru a exista, ci obiectele depind de conştiinţă ca să existe, pentru că nu putem avea un obiect fără conştiinţă. Cu toate acestea, într-o stare cum ar fi somnul adânc, putem fi conştienți fără să percepem niciun obiect.
Ne putem îndoi de asta, spunând: „Nu cunosc dacă sunt conştient în somnul adânc.” Dacă existăm în somnul adânc, ceea ce se și întâmplă, de fapt, atunci suntem conştienți, deoarece înseamnă acelaşi lucru. Dar nu pare să nu fie așa pentru că nu suntem conştienți de nimic. Chiar dacă am văzut deja că, conştiinţa nu depinde de percepţia obiectelor, să cercetăm situaţia un pic mai profund.
Mai devreme s-a menţionat că somnul este o experiență. Dar ce fel de experienţă? Experiența lipsei obiectelor. Dar, cum putem să spune că obiectele nu există în somnul adânc dacă nu suntem acolo pentru a experimenta absenţa lor? De exemplu, cineva te întreabă, „A fost ieri …. în casa ta?” Dacă răspunzi hotărât: „Nu”, cum este posibil? Pentru că ai fost acolo. Dacă nu ai fi fost acasă nu ai fi putut spune că ai experimentat absenţa lui ….. Experiența somnului profund este similară. Pentru a spune că nu a fost prezent niciun obiect, trebuia să fim prezenți “acolo” pentru a cunoaște experiența lipsei acestora. Şi deoarece în somnul profund există o experienţă, există și conștiința, pentru ca nu putem cunoaște experiența fără conștiință. Fără prezenţa obiectelor limitatoare, somnul profund este experienta nelimitării.
Este adevărat că instrumentele normale ale experimentării, corpul şi mintea, persoana care credem că suntem, nu este acolo în somn adânc. Dar este prezent un gând foarte subtil, numit nidra vritti sau avidya vritti, care înregistrează experienţa. Şi deoarece orice gând este inconştient, acest lucru înseamnă că Sinele conştient, tu cel real, trebuie să fi acolo, pentru a face posibilă experienţa.

CONCLUZIE: SINELE ESTE PREZENT ŞI NESCHIMBAT ÎN FIECARE STARE
Un om este numit un frate în raport cu sora lui, fiu în raport cu mama lui şi tată în raport cu fiica sa, dar omul însuşi rămâne aceeaşi. În mod similar, sinele este numit treaz (în stare de veghe), visător şi adormit în fiecare stare de experienţă. Sinele, ceea ce este prezent în toate cele trei stări, rămâne neschimbat.
Sinele este numit treaz, visător, sau de adormit în funcţie de care starea experienţei în care apare. Dar este o greşeală, pentru că Sinele este prezent şi neschimbat în orice stare și experienţă ar apărea, s-ar schimba și ar dispărea. Putem spune că stările sunt schimbătoare numai datorită prezenţei Sinelui neschimbător.
Dacă ti se pare că nu face sens, ia în considerare acest scenariu: ai de gând să dai o petrecere în cinstea unui prieten. Când ajungi, el este deja acolo. Dupa ce vorbesti cu el, va trebui să iesi să dai un telefon sefului, care lucrează până târziu încercând să termine un proiect pentru un client important. El iti cere sa vii la birou şi să-l ajuți, aşa că îi spui la revedere prietenului lăsându-l să petreacă.
Când ajungi la birou, şeful vrea să ştie când a ajuns prietenul tau la petrecere, cât timp a stat şi când a plecat. Începi să răspunzi, dar îți dai seama nu poți spune când a ajuns deoarece era acolo dinaintea ta. Şi pentru că ai ieşit să dai telefon, nu poți fi sigur că prietenul tău a stat la petrecere în timpul ăsta. Si din moment ce te-ai întors la servici, nu poți spune când a părăsit petrecerea prietenul tău. Pentru a fi ştiut aceste lucruri ar fi trebuit să fi fost la petrecere înainte de sosirea sa, în timpul şederii sale, şi după plecarea lui.
La fel este și cu cele trei stări de experienţă. Singura motiv pentru care poţi raporta sosirea, prezenţa sau absenţa unei anumită stări de experienţă este pentru că tu, conştiinţa, exiști înainte, în timpul, şi după prezenţa fiecărei stări de experienţă. Dacă ai dispărea atunci când starea de veghe dispare, nu ai mai fi prezent pentru a spune că a apărut starea de vis sau de somn profund şi vice-versa.

SINELE
Ce este de Sinele? Acesta este conștiința non-duală, neschimbătoare, indivizibilă, existentă independent, eternă, infinită, esența imperceptibilă a tot ce există, independentă de toate acţiunile şi experienţele. Este diferit de corpurile brut, subtil şi cauzal. Este dincolo de cinci teci. Este martorul celor trei stări de experienţă. Ești tu.
După ce descrie în detaliu ceea ce nu ești, textul oferă o descriere a ceea ce ești. Deşi este adevărat că, conştiinţa nelimitată, în cele din urmă, nu poate fi descrisă sau conținută de cuvintele limitate, inconstiente, ele sunt tot ce putem folosi, pentru că Sinele nu este un obiect al percepţiei sau gândirii. Dar din fericire, folosirea corectă a cuvintelor poate elimina conceptele eronate despre sine şi să-ți arate că asta eşti. Asta este tot ce trebuie, pentru că Sinele nu trebuie să fie demonstrat ca un obiect. Sinele este evident, deoarece existenţa şi conştiinţa sunt evidente. Dar atâta timp cât ceea ce nu este și ceea ce este Sinele nu este în totalitate clar, este necesară o învăţătură sub formă de cuvinte.
Pentru ca această învăţătură să fie eficientă, cuvintele trebuie să fie exacte, deoarece o definiție sau o descriere imprecisă a ceva sau care se aplică la mai mult de un lucru conduce la confuzii. De exemplu, dacă încercați să descrie ceva şi spuneți că este „mare”, ar fi o problemă, deoarece cuvântul „mare” se poate referi la mai mult de un lucru şi își modifică înțelesul în funcţie de lucrul la care se referă. Puteţi avea un șoarece mare, dar şi un munte mare. Deci cuvintele astea nu sunt potrivite pentru a discuta despre sine.
Traducerea versetului de mai sus foloseste multe cuvinte precise pentru a da o definiţie exclusivă Sinelui, dar textul original în sanscrită utilizează numai trei: sat-chit-ananda. Sat, chit şi ananda nu sunt trei funcţii diferite sau calităţi care aparţin sinelui. Ele sunt literalmente ceea ce este sine, este însăşi natura sa.
Sensul de sat (sau satya) s-a discutat mai devreme în acest comentariu. Este ceea ce este fără început, infinit, neschimbător şi cu o existență independentă. Chit reprezintă conştiinţa. Fără redundanță, dar Sinele — conştiinţa — este conştient. Și asta nu înseamnă ce nu este Sinele, ci ceea ce este el. Şi pentru că această conştiinţă este satya, nefiind doar o parte, produsul, proprietatea sau funcţia corpului sau minții sau o combinaţie a ambelor. Unii spun că creierul este sursa conștiinței, dar are sens această idee? Creierul este ţesut şi curent electric, și cum ambele sunt doar materie, sunt inconştiente. Dacă nu poate avea niciuna conștiință, atunci nici punându-le împreună nu se poate crea conștiința. Creierul, ca un computer, poate îndeplini anumite funcţii, dar, de asemenea, ca și un computer, este complet inconştient. Deci, similar cu modul în care o persoană conştientă observă funcţiile inconştiente ale unui computer, Sinele conştient observă funcţiile creierului inconştient. În plus, funcţia creierului este descrisă în două moduri: ca activitate electrică (desprea care am stabilit deja că este inconştientă) și fluxul de gânduri. Sunt gândurile conştiente? Nu, pentru că ele sunt revelate de conștiință. Deci, conștiința nu poate fi fluxul de gânduri, pentru că este independentă de fluxul de gândurile sau chiar de absenţa lui, ca în somnul profund. Dacă exişti în somnul profund, atunci eşti conştient că existenţa, satya şi conştiinţa, chit, sunt acelaşi lucru.
Ce se poate spune despre ananda? Ananda înseamnă fericire, dar fericirea sinelui nu trebuie luată în sens literal al termenului, deoarece fericirea este experiențială şi, după cum am văzut, experiența nu este Sinele. Dar ananda este folosită aici pentru că, analizând experienţa de fericire, care este familiară pentru toată lumea, este util să descriem natura sinelui prin implicaţie. Cum aşa? Atunci când suntem fericiți, nu există nici o separare între tine si ceea ce vrem. Eşti fericit, pentru că eşti temporar liber de constrângerile limitărilor. Deci sensul implicit de extaz (ananda) este nelimitare (ananta) şi cuvântul „nelimitat” se aplică Sinelui pentru că el nu este afectat de timp, spaţiu şi de toate celelalte obiecte care apar în el. Este, de asemenea, nelimitat deoarece este non-dual şi omniprezent; există pretutindeni şi nu îi lipseşte nimic.
Existenţa-conștiința-nelimitarea este o definiţie precisă a Sinelui, deoarece este lipsită de ambiguitate şi se aplică numai Sinelui. De exemplu, ce obiect al experienţei tale este sat? Nu există nici unul deoarece toate obiectele sunt dependente de timp, apar în ființă, stau un timp şi apoi dispar. Ele, de asemenea, nu sunt sat, deoarece depind de conştiinţa pentru a exista. Ceea este chit în experienţa ta? Nimic, pentru că toate obiectele îți sunt cunoscute ție şi, prin urmare, sunt inconştiente. Şi ce este ananta în experienţa ta? Din nou, nu este nimic pentru că toate obiectele sunt dependente de timp şi spaţiu.
Putem începe să observăm cum utilizarea corectă a cuvintelor în Vedanta este o metodă valabilă pentru cunoașterea Sinelui. Cuvintele în sine nu sunt Sinele, dar contemplând semnificaţiile lor implicite, natura Sinelui devine clară. Cum? La început, definiţia sat-chit-ananta neagă posibilitatea ca sine să fie orice fel de obiect. Deoarece nu este un obiect, trebuie să fie chit, conștiința, cunoscătorul obiectelor. Şi pentru că este cunoscătorul obiectelor, nu este afectat de ele. Deci Sinele este cunoscut a fi ananta, nelimitat.
Prin aceste cuvinte, devine clar ceea ce nu ești tu, Sinele: un obiect, entitatea experimentată sau orice formă de experienţă. Şi gândindu-ne la implicațiile sensurilor acestor cuvinte, devine clar ceea ce suntem: conștiință nelimitată care cunoaște toate obiectele. Atunci când ajungi la această concluzie nu este ca şi cum ai deveni Sinele. Doar ai înţeles ce este Sinele şi că eşti deja Sinele. Este doar o chestiune de cunoaştere sau recunoaștere (înţelegere) și nu una de devenire (acţiune). Şi de aceea, cuvintele pot face asta. Cuvintele pot produce cunoaştere dar acţiunile nu, pentru că acţiunea şi ignoranţa nu sunt opuse una alteia. O persoană aflată sub influenţa ignoranței de Sine poate face orice acţiune pentru a obţine, schimba sau scăpa de obiecte. Dar, deoarece Sinele nu este un obiect, el nu poate fi obţinut printr-o acţiune. Se poate “obține” Sinele doar prin cunoaşterea faptului că deja „avem” Sinele, deoarece suntem Sinele.

CREATORUL (DUMNEZEU) ŞI CREAȚIA
Cum poate exista o creaţie (non- sine) când Sinele este non-dual, neschimbător şi lipsit de acțiune?
Aceasta este o întrebare logică, pentru că odată ce ai folosit discriminarea pentru a înlătura convingerea că obiectele sunt reale (şi că ai putea fi cumva asociat cu ele) încă percepi dualitatea fundamentală de sine şi non-sine. Pentru că realitatea este non-duală, în cele din urmă cele două trebuie să fie reconciliate.
Pentru a face acest lucru, textul caracterizează non-sinele un pic diferit decât înainte: individul, creația şi creatorul. Pentru început explică natura creatorului şi cum ia ființă creația şi individul. Apoi individul este indicat a nu fi diferit de creație ca materie şi după aceea, individul şi creatorul sunt dovedite a nu fi diferite de Sine, facilitând astfel cunoaşterea non-dualității.

Asta este cauza maya, o putere care depinde de Sine pentru existenţa aparentă.
Maya face imposibilul posibil: face Sinele non-dual să pară că este o multitudine de diferite obiecte. Textul accentuează faptul că maya depinde de Sine, care este satya pentru existenţa aparentă. Acest lucru înseamnă că maya, împreună cu efectele sale,este mithya.. Chiar dacă satya şi mithya par o dualitate nu este așa, pentru că nu poate exista o dualitate reală între sine şi ceva care de fapt nu există.
Dar din moment ce aspectul dualității nu poate fi respins pur şi simplu, relaţia dintre satya şi mithya trebuie să fie explicată: mithya (maya) este întotdeauna satya (Sine), satya nu este niciodată mithya. Ceea ce se numeşte mithya este numai Sinele care apare astfel, nedevenind însă niciodată, de fapt, mithya.
Anterior s-a folosit un exemplu – oala de lut. În timp ce numele de „oală” si forma la care se referă este întotdeauna argilă, argila nu este niciodată numele şi forma. Argila nu devine o substanţă numită oală deoarece oala este numai un aspect, fără nici o existenţă reală. Şi înainte, în timpul şi după apariţia oalei, argila rămâne aceeaşi.
Poți spune că este lut, deoarece l-ai experimentat (cunoscut). Dar atunci când încerci să demonstrezi cuiva se poți, deoarece aspectul oalei de lut se rezolvă în baza argilei. În mod similar, deşi poate fi experimentat mithya, în urma introspecției se rezolvă în satya, Sine.
De exemplu, în orice experienţă există doi factori: obiectele, mithya, și conștiința, satya. Cuvântul „factor ” este folosit aici pentru că, chiar dacă conştiinţa este inerentă fiecărei experienţe, ea nu este un obiect al experienţei. Acum, dacă ambele, conştiinţa şi obiectele ar fi fost reale atunci nu ar fi fost capabile să se schimbe. Dacă ar fi fost așa, ar fi existat două realităţi independente, care nu s-ar fi putut influența una pe alta şi am fi fost blocați în dualitate.
Dar acest lucru nu este adevărat, deoarece obiectele sunt efemere şi mereu în schimbare; ele nu sunt reale. Şi deoarece obiectele nu sunt relevate de la sine — însemnând să aibă existența independentă—depind de altceva pentru existenţa lor aparentă, așa cum numele şi formă „oală de lut” depinde de lut. Singurul factor în afară de obiecte este conștiința, astfel încât ceea ce pare a fi obiect trebuie să fie în realitate conștiința. Să examinăm un obiect, cum ar fi un scaun pentru a vedea realitatea acestui lucru. Logica acestui exemplu poate fi aplicat nu numai obiectelor fizice, ci și obiectelor subtile cum ar fi gândurile pentru că ambele sunt materie.
Deci, la ce ne referim atunci când spunem că ăsta este un scaun? În cazul în care cercetăm atent, vom vedea nu este nici un scaun, ci numai lemn. Este lemnul real Nu, deoarece lemnul este format numai din atomi. Atomii sunt reali? Nu, deoarece ei sunt făcuți din protoni, neutroni si electroni, care la rândul lor sunt realizate din cuarci si diverse alte particule subatomice, că periodic apar din şi dispar în, spaţiu. Deci, la sfârşitul investigaţiei scaun, tot ceea ce putem găsit este spaţiu. Dar este spațiul o realitate? Dacă ar fi fost, ar exista în mod independent. Dar nu poate, pentru că spaţiul poate să existe numai în prezenţa conștiinței. Deoarece spatiul nu este conştient, nu este logic să concluzionăm că conştiinţa apare din spatiu. Deci spaţiul apare din conştiinţă şi în cele din urmă nu este altceva decât conştiinţă.
În acest mod toate obiectele, mithya, se transformă în conştiinţă, satya, Sine. Experienţa mithya este doar o aparanță, care este de fapt sine. Este similar cu gândirea că experimentăm un val când există numai apa, un inel, în cazul când există numai aurul sau o cămaşă când există numai bumbac.

Înainte de a continua, este o idee bună să reiterăm aceste două fapte:
1. Maya este mithya — este ireală. De aceea, oricare dintre efectele sale este la fel de ireal.
2. Mithya depinde de satya, Sine, pentru existenţă ei aparentă. Prin urmare, mithya se transformă în, şi nu este nimic, decât satya — dar satya nu este niciodată mithya.

Acum, textul va explica modul în care maya evoluează în creație.
Maya este compusă din trei gunas (calitati): sattva, rajas şi tamas. Din aceste trei calităţi evoluează cinci elemente (spatiu, aer, foc, apă, pământ) în formele lor subtile, non-fizice. La rândul său, corpul subtil se dezvoltă din aceste elemente subtile. Când cele cinci elemente se divizează şi se recombină, până sunt create formele brute de elementelor. Din elementele brute se dezvoltă corpul brut. Prin urmare, există o unitate între individ şi întregul univers, ambele fiind compuse din cele cinci elemente (materie) şi, prin urmare, nu sunt, în esenţă, diferite.
Așa cum am menţionat anterior, corpul cauzal este potenţialul nemanifestat pentru mintea individuală si corp. Dar este doar o parte din corpul cauzal total (maya), potenţialul nemanifestat al tuturor trupurilor, minţilor şi al întregii creaţii. În acest sens maya este creatorul şi este compusă din trei factori necesari pentru a crea: cunoştinţele (sattva), puterea (rajas) şi substanţa (tamas).
Să ne gândim la ce este necesar pentru a construi o casă. În primul rând trebuie să avem cunoştinţe pentru a elabora un proiect şi calificare în construcții. Acest lucru este sattva. Dar cunoștințele și aptitudinile sunt inutile dacă nu ai putere sau energie în vederea construcţiei în sine. Acest lucru este rajas. Dar cunoştinţele şi puterea de a construi nu ne sunt de nici un folos dacă nu există materiale cu care să construim. Acest lucru este tamas.
Iniţial, aceste trei gunas se manifestau ca, cele cinci elemente, cele cinci elemente, fiind un mod de a descrie materia. Iniţial, acestea sunt în formele lor subtile, care ar putea fi considerat ca fiind energie, materie în formă non-fizică. Corpurile subtile sunt formate din elemente subtile. Apoi, când elementele subtile se divizează şi se recombină devin elemente brute (materia fizică) din care se formează trupul şi universul.
Acest proces complex este prevăzut detaliat în textul original, dar aici am simplificat, deoarece esența este aceasta: creația şi individul, în ambele lor aspecte subtil şi brut, sunt doar materie, cele cinci elemente. De ce este important acest lucru? Pentru că în mod normal, apare o delimitare între tine şi lume, fiind văzută ca diferită de tine. Dar în realitate, nu există nicio distincţie între materia care compune corpul şi mintea şi materia care compune lumea. Din punct de vedere al materiei, creația şi individul sunt una şi aceeaşi; ele nu sunt, în esenţă, diferite şi acest fapt transformă una în alta.
Acum, din moment ce materia este inertă şi inconştientă, ea nu are cum să se aranjeze singură într-o creaţie. Astfel, este dedusă existenţa unui Creator conştient, inteligent. Deci imediat după determinarea unității creației şi individului, se ajunge la o altă dualitate: creatorul şi creaţia. Pentru a le reconcilia pe cele doua, textul explică natura creatorului, Isvara (Dumnezeu) şi creația/individul, jiva.

ISVARA (Dumnezeu)
Sinele în asociere cu maya este numit Isvara.
Deşi maya conţine toate cunoaşterea şi puterea necesară pentru a crea, ele sunt inutile, fără conştiinţă. De aceea, se spune că creatorul, Isvara, este maya asociat cu Sinele. Deci Sinele non-dual lipsit de acțiune nu poate crea fără maya şi maya nu poate crea fără Sinele conştient.
De obicei, maya şi Isvara sunt folosite ca sinonime. Dar uneori Isvara este menţionată ca Sinele în asociere doar cu sattva, ideea fiindcă Isvara este totalitatea cunoștințelor și aptitudinilor necesare pentru a crea şi rajas şi tamas sunt două puteri care o mânuiesc, similar cu modul în care un artist mânuiește abilităţile sale. Şi, așa cum un artist nu este separat de abilităţile sale, dar neafectat de ele, Isvara nu este separată de rajas şi tamas, dar neafectată de ele. Ce face această distincţie? Faptul că rajas proiectează şi tamas ascunde. Ele sunt responsabile pentru ignoranţa de Sine şi toate efectele sale. Si din moment ce ignoranţa de sine își menține influența asupra jivas şi nu asupra Isvara, această distincţie trebuie să fie făcuta pentru a arăta că Isvara nu este ignorant nici responsabil pentru comportamentul negativ care provine din ignoranţa de Sine.

Dar aceasta este o problemă tehnică. În general, Isvara poate fi considerată ca inteligența care creează şi susţine creația, precum şi creația în Sine. Un exemplu comun este un păianjen, deoarece un păianjen este atât inteligența care își creează plasa, precum şi substanţa plasei în sine. Cu toate acestea, spre deosebire de păianjen care se poate desprinde de plasa sa, Isvara nu este niciodată separată de creația sa deoarece este creația. Deci, un mod mai cuprinzător de a ne gândi la Isvara este lumea internă şi externă în care ne aflăm. În acest fel, Isvara este doar ceea ce experimentăm la un moment dat, ca şi creatorul şi susţinătorul acestei experienţe. Şi deoarece acest Isvara este maya, este mithya.

JIVA
Această reflecţie asupra Sinelui (în corpul subtil) care se identifică din ignoranta cu corpul brut este numit jiva. Jiva, fără cercetarea corectă, crede despre sine că este diferit de Isvara.
În esenţă, jiva este conştiință întrupată. Dar, cum poate fi realitatea, dacă corpul şi mintea sunt obiecte inconştiente? Asta se întâmplă deoarece corpul subtil poate „reflecta” conştiinţa Sinelui, similar cu modul în care luna (care nu are nici o lumină proprie) reflectă lumina soarelui. Reflecţia conștiinței face posibil ca ego-ul, un gând inconștient despre individualitate şi proprietate, să pretindă că, corpul şi mintea sunt sinele, creând aparenta individualitate. Reflecţia sinelui, ego-ul, mintea şi corpul ( jiva ) sunt mithya.

Isvara este Sinele în asociere cu maya. Jiva este Sinele în asociere cu ignoranța. Datorită diferenţei între atributele lor limitative (maya,respectiv ignoranţa), se concluzionează în mod fals că există o diferenţă reală între Isvara şi jiva.

Un atribut limitativ (upadhi) este ceva ce suprapune propriile sale caracteristici (atribute) peste Sinele care nu are nici o caracteristică. O bună ilustrare este apa dintr-un pahar verde, apa fiind Sinele şi paharul fiind adjunctul limitativ. Atunci când apa este asociată cu paharul, trebuie ca aspectul ei să fie verde având forma paharului, când, de fapt, apa este fără formă şi incoloră.
Similar, atunci când Sinele este asociat cu adjuncții limitativi maya şi ignoranţa, pare a fi Isvara şi jiva, chiar dacă în realitate sunt conștiință fără formă. În exemplul anterior, apa şi paharul sunt obiecte separate care exista independent unul de altul, dar acest lucru nu se aplică în cazul Isvara, jiva şi sinele. Atât Isvara, cât şi jiva sunt mithya, care nu este separată şi depinde de satya sinele. Şi deoarece Isvara şi jiva sunt mithya, asocierea lor cu sinele este, de asemenea, mithya. Nu există nici o asociere efectivă, numai aspectul de unul.

Samsara, suferinţa continuă cauzată de identificarea cu corpul şi mintea, persistă, atâta timp cât această concluzie incorectă persistă. Prin urmare, concluzia diferenţei dintre jiva şi Isvara nu poate fi acceptată.
Suferinţa persistă până când lipsa diferenţei dintre jiva şi Isvara este înţeleasă, sau cu alte cuvinte, până când adevărul non-dualitatății este clar. Înţelegerea a ceea ce este sinele, de ce eşti sinele, şi de ce individul, creatorul şi creaţia sunt tu (dar tu esti liber de ei) este libertatea. Dar cum poate fi făcut acest lucru? Vă voi prezenta argumentul concludent.

CUM POATE SĂ NU EXISTE NICIO DIFERENŢA DINTRE JIVA ŞI ISVARA?
Marea declaraţie: „Eu sunt Asta” dezvăluie identitatea dintre jiva şi Isvara. Această identitate nu este evidentă, deoarece jiva are cunoştinţe şi puteri limitate şi este posedat de ego-ul, în timp ce Isvara dispune de toate cunoştinţele şi puterea şi este lipsit de ego. Deci, cum poate să nu existe diferenţă între cele două atunci când au calităţi diferite?
Acest lucru este cum trebuie înţeleasă declaraţia „Tu eşti Asta”: înțelesul literal al cuvântului „tu” este jiva, care, datorită ignoranţei, este identificat cu corpurile brute şi subtile. Înțelesul implicit cuvântului „tu” este de Sine, cel care este liber de atributele limitative ale ignoranţei. În mod similar, sensul literal al cuvântului „Asta” este Isvara, cel care este dotat cu toate cunoştinţele şi puterea. Înțelesul implicit al cuvântului „Asta” este Sinele care este liber de adjuvantele limitative ale maya”.

Astfel, jiva şi Isvara nu sunt diferite, fiind Sinele.

Concluzia este simpla: atât jiva şi Isvara — sau ignoranţa şi maya — sunt mithya, care nu este real. Şi nu poate exista nicio diferență reală între două obiecte ireale. Un alt mod de a privi asta este următorul: dacă ambele, jiva şi Isvara sunt mithya, şi mithya depinde de Sine pentru a exista, mithya poate fi satya, Sinele, similar cu modul în care un vas de lut poate fi doar lut. Un singur vas de lut şi totalitatea vaselor de lut sunt complet nediferite de argilă; jiva şi Isvara sunt complet nediferite ca Sine.
Deoarece tu ești Sinele, jiva şi Isvara. Dar așa cum argila este întotdeauna neafectată de şi liberă de vasele de lut, tu, Sinele ești întotdeauna neafectat si liber de jiva şi Isvara care pari să fii. Ele sunt mithya, şi nu pot să fie decât tu, dar tu nu poţi fi ele pentru că eşti satya: conștiința non-duală, existentă independent, neschimbătoare, veşnică, nelimitată. Când această cunoaştere este clară şi fără îndoială, este moksha.

ELIBERAT ÎN TIMPUL VIEŢII ÎNTRUPATE
Cei care, prin învăţăturile Vedanta şi instruirea indrumătorilor, înţeleg că ei sunt Sinele, se eliberează, aici şi acum, din ciclul samsara.
Înainte de cunoaşterea de Sine este concluzia fermă că: „Eu sunt doar corpul şi mintea. Sunt incomplet, limitat, sortit suferinţei şi morții.” Dar după autocunoaştere cel care se eliberează în timpul vieţii are înţelegere fermă, statornică, instantanee (nu depinde de percepţia senzorială) că, „eu nu sunt corpul şi mintea. Mai degrabă, natura mea este existența, conștiința si nelimitarea. Eu sunt veşnic, neschimbător, întreg şi compleţi. Sunt non-dual, astfel încât în timp ce pare că există o lume, în realitate este numai eu-sinele, conștiința.”
Autocunoaşterea este o soluţie permanentă pentru eliminarea suferinţei, disponibilă chiar în această viaţă,. Arătându-ne că suntem liberi de corp, minte și toate experientele lor, ne eliberam de toate problemele corpului şi minții, cum ar fi schimbarea, suferinţa şi moartea.
Spunând că autocunoaşterea este imediată, textul subliniază că aceasta nu depinde de percepţie sau de gândire. Cu alte cuvinte, nu trebuie să vedem, gustăm, atingem, mirosim, auzim să ne gândim la Sine, pentru a ști că există şi că suntem chiar Sinele. Natura Sinelui este conștiința și conștiința este evidentă, neavând nevoie de nimic exterior pentru a fi cunoscut. Dacă autocunoaşterea ar depinde de percepţie, gândire sau chiar de menţinerea unei anumite acțiuni, ar fi temporară, şi asta nu ar fi libertate.

TREI TIPURI DE KARMA
Prin înţelegerea imediată, „Eu sunt Sinele,” suntem total eliberati de cele trei tipuri de karma: agami, sanchita și prarabdha. Astfel, cel care are autocunoaşterea traversează oceanul de samsara si apreciaza nelimitlarea adevăratei lor naturi chiar în această viaţă.
Karma este orice acţiune, mentală sau fizică, precum şi rezultatele acestor acţiuni. Acesta poate fi pozitivă sau negativă. Karma bazată de noţiunea greşită: „Eu sunt Făcătorul” este numită agami şi contribuie la sancita karma, contul total karmic. Sancita karma rămâne nemanifestată până când vine momentul potrivit pentru ca acesta să se realizeze. Karma care a fost retrasă din acest cont pentru a crea corpul actual, circumstanţele şi viaţa, este numit zavate karma.
Înţelegerea clară: „Eu sunt sinele” neagă ideea falsă că esti Făcătorul de karma sau cel care culege rezultatele sale. Fără nici o noţiune de făptuitor să pretindă indeplinirea karmei şi fără noţiunea de beneficiar al rezultatelor, karma ta sancita şi agami este distrusă. Pentru că atunci când nu mai există un deținător al acumulărilor karmice (ceea ce înseamnă să nu ne mai identificăm cu el) nu mai există nici o modalitate de a acumula (agami) sau de a retrage (prarabdha).
Cu toate acestea, karma prarabhda, care a fost deja pusă în mişcare, se va manifesta până când corpul moare. Dar acest lucru nu constituie o problemă pentru cei cu autocunoaştere, pentru că ei înţeleg că sunt permanent liberi, Sinele neafectat, nefiind corpul şi mintea. Prin urmare, detaliile vieţii corpului şi minţii şi circumstanţele morţii lor nu mai au nici o importanţă deosebită. În acest fel, cei cu autocunoaştere traversează oceanul samsara.

Reclame

VEDANTA – TATTVA BODHA (CUNOASTEREA ADEVARULUI) PRIMA PARTE

CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI
(TATTVA BODHA)
În secolul al optulea a apărut cea mai importantă legătură „modernă” cu tradiţia vedică. Sri Adi Shankaracharya a scris câteva texte importante despre Sine. Nu se abate de la ideile din Upanişade, dar le prezintă cu o claritate excepţională. Tattva Bodha a fost scrisă de Shankaracharya şi este considerat textul introductiv fundamental pentru studiul Sinelui.
Bodha înseamnă cunoaştere. Şi în acest context, tattva înseamnă adevărul. Dar ce este adevărul? Adevărul este ceea ce este etern, există independent de orice și nu se schimbă. Doar Sinele se potriveşte acestei definiţii astfel că, cunoaşterea adevărului este, de fapt, autocunoaşterea.

INVOCAREA
Profesorul risipeşte întunericul auto-ignoranţei cu lumina autocunoaştereii. Salutări sinelui care se exprimă în această formă.
Într-o realitate non-duală totul este Sinele. Deci când te apleci în fața profesorului, te apleci în fața sinelui pe care îl reprezintă. De asemenea, recunoști că învăţătura vine către tine prin harul lui şi a venit la el prin harul profesorului lui etc. Deci cu această aplecare ne exprimăm recunoștința pentru faptul că a păstrat tradiţia învățăturii şi a transmis-o altora, făcând posibilă această cunoaștere și pentru noi.

SCOPUL TEXTULUI
Tattva bodha, cunoaşterea adevărului, este prezentată aici pentru cei care caută libertatea (moksha). Mijlocul direct de a atinge libertatea este discriminarea între sine (atma) şi non-sine (anatma). Metoda de discriminare care va fi dezvăluită în acest text este pentru cei dotați cu înțelegerea (calificarea) celor patru pliuri.

Libertatea este atinsă numai prin cunoaşterea dezvăluită de discriminare. Dar discriminarea este posibilă numai pentru cei care sunt calificat în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că sunt pregătiți mental. Din acest motiv, calificările sunt prezentate la începutul textului. Ele sunt premisele esenţiale. Oricine posedă aceste calități într-un anumit grad, dar pentru ne putea cunoaşte pe noi înșine trebuie dezvoltate corect aceste calităţi. Dacă aveţi dificultăţi de înţelegere a învățăturii, vă este util să reveniți la această listă de calificare pentru a vedea unde are nevoie de aprofundare practica spirituală. Metodele pentru dezvoltarea calificărilor — care nu sunt discutate în acest text — sunt karma yoga, meditația, practicile devoţionale şi respectarea strictă a dharma.

CELE PATRU CALIFICĂRI
Cee patru calificării sunt: discriminarea, detașarea, realizările celor șase pliuri şi dorinţa primordială pentru libertate.

Discriminarea
Ce este discriminarea? Este înţelegerea faptului că unicul sine este veşnic şi neschimbător. Astfel, doar Sinele este real. Orice altceva (non-sine) este finit şi în continuă schimbare și de aceea este ireal. Distincţia între real (sine) şi ireal (non-sine) este discriminarea.
Este important să discutam ințelesul lui „real” şi „ireal”. În Vedanta, termenul de „real” este satya, un cuvânt folosit pentru a descrie natura sinelui. Satya înseamnă „existenţă” sau „ceea ce există independent”. Termenul pentru „ireal” este mithya ceea ce înseamnă „ceea ce depinde de sine pentru a exista”. Un vas de lut este un exemplu comun folosit pentru a ilustra satya, mithya şi relaţia dintre ele. Numele şi forma la care te referi când descrii o „oală de lut” nu există în mod independent. În schimb, depinde de lut pentru aparenta existenţa deoarece fără lut nu ar putea există nici o oală de lut. Dar, dacă îndepărtați denumirea și forma „oală de lut”, rămâne lutul. Nu depinde de numele şi de forma „oalei de lut” pentru a exista. Chiar dacă lutul este modelat într-o oală diferită, el continuă să existe şi rămâne complet neschimbat. Deci, în acest exemplu, lutul este satya şi numele şi forma numită „oală de lut” este mithya.
În mod similar, Sinele este satya. El există independent înaintea, în timpul şi după toate numele şi formele. Numele şi formele care apar în Sine sunt mithya (non-sine). Ca și oala din lut, ele își împrumută existenţa aparentă de la Sine. Dar, ca și în cazul oalei de lut, puteţi îndepărta toate numele şi formele şi Sinele rămâne neschimbat. Acest lucru este un fapt important despre Sine pe care trebuie să ni-l amintim, deoarece ceea ce este real, satya, nu se schimbă niciodată. Despre ceva se schimbă de la o clipă la alta, sau apare şi apoi dispare, se poate spune că este doar mithya, ireal. Înţelegerea deosebirilor şi relaţie între satya şi mithya este fundamentală pentru discriminare.
Pentru a investiga în continuare, reflectați la acest lucru: atunci când percepeți un copac, propriul corp sau un gând, este de fapt conștiința plus un copac, conștiința plus un corp şi conştiinţa plus un gând. În fiecare din aceste experimențe (percepții) obiectele — copacul, corpul şi gândul — apar în existenţa, rămân un timp şi apoi dispar din existenţă. Şi în timpul existenței, obiectele sunt supuse schimbării. Acest lucru înseamnă că sunt mithya – ireale.
Dar ce se poate spune despre conștiința prezentă în fiecare experienţă? Există înainte, în timpul, şi după dispariția obiectelor și, în fiecare etapă a experienţei conștiința rămâne neschimbată. Trebuie să obţineți un alt fel de conștiință pentru a experimenta (percepe) un copac, propriul corp sau un gând special? Nu. Aceasta înseamnă că conştiinţa este satya. Ea este Sinele.
Un alt mod de aborbare este să vă întrebaţi, „Cum pot să spun că un obiect exterior ca un arbore sau un obiect interior, ca gândul, există?” Dacă te gândeşti la asta, vei ajunge la concluzia este că despre un obiect se poate spune că există doar atunci când este văzut în lumina conştiinţei. Obiectul nu poate fi revelat fără conştiinţă, deci depinde de conștiință pentru existenţa sa. Dar, conștiința depinde de obiect pentru a exista? Nu, deoarece conştiinţa este auto-revelatoare. Este evidentă şi independentă de obiectele dezvăluite. Deci conştiinţa este satya, existând independent şi obiectele sunt mithya -dependente de satya pentru existenţa lor aparentă.
Notă: Cuvântul „conştiinţă” folosit în acest text, nu se referă la o parte, o proprietate, produs sau funcţie a corpului sau minții sau o combinaţie a ambelor. „Conștiința” este un cuvânt care se referă la natura sinelui. Şi, conştiinţa care este Sinele este cea care dezvăluie părțile, proprietăţile, produsele şi funcţiile corpului şi minţii. Corpul şi mintea schimbătoare — care depind de Sine pentru existenţa lor — sunt mithya.

Detașarea
Detașarea este înţelegerea faptului că obiectele și rezultatele tuturor acțiunilor sunt temporare, pentru că sunt condiţionate de timp. Astfel, ele nu ne pot crea eliberarea permanentă de senzația de limitare personală şi de lipsă, ceea ce de fapt căutăm cu adevărat,și nu rezultatele în sine. Atunci când acest lucru este înţeles, apare obiectivitatea şi indiferenţa referitoare la rezultatele acţiunilor noastre. Chiar dacă încă mai putem efectua acţiunea pentru obținerea unor anumite rezultate, ne eliberăm de preocuparea excesivă şi tânjirea după ele. Acest lucru este detașarea.
Daca vrem libertate permanentă trebuie să înţelegem că nu se poate obţine prin acţiune deoarece rezultatul oricărei acţiuni este întotdeauna temporar. Nu are sens ca o multitudine de acţiuni finit să fie adăugate unui rezultat cu probalități infinite.
Cu toate acestea, modul în care tratați acţiunea este foarte important pentru pregătirea minții pentru libertate. Cum aşa? De obicei, mintea ne este preocupată de obţinerea a ceea ce dorim şi de a evita ceea ce nu dorim. Cu alte cuvinte, întotdeauna suntem îngrijorați de rezultatele acţiunile noastre. Acest lucru provoacă o anxietate considerabilă pentru minte şi o minte anxioasă este nepotrivită pentru căutarea autocunoaşterii.
Este justificată aceasta anxietate? Deoarece rezultatele temporare nu ne vor oferi libertatea permanentă pe care o căutăm, anxietatea nu se justifică. De ce suntem deranjaţi de faptul că acţiunea nu ne poate oferi ceva, fiind incapabilă să o facă? În plus, dacă privim acţiunea în sine, vom vedea că doar partea procesului care este sub control nostru realizează o cea mai bună acţiune posibilă prin abilităţile noastre. Dar odată ce am făcut asta nu avem nicio idee despre ce se va întâmpla. Putem obţine ceea ce vrem, ceva ce nu vrem, ceva nici dorit nici nedorit (indiferent) sau ceva cu totul neaşteptat. Ştiind acest lucru, îngrijorătoarea despre rezultatele acţiunilor noastre pare inutilă, nu-i aşa?
Aşa că atunci când vom înţelege clar că acţiunea nu ne poate da ceea ce dorim cu adevărat şi că rezultatele acţiunilor nu depind în niciun fel de noi, putem derula acţiuni liniştiţi, fără fim anxioşi referitor la rezultate. Acest lucru ne pregăteşte mintea pentru autocunoaştere.

Realizările (intelegerile) celor şase pliuri
Care sunt realizările celor şase pliuri? Prima realizare este o minte liniştită, disponibilă pentru contemplare.
Discriminarea – cheia către libertatea permanentă -¬¬ necesită o contemplare continuă. Acest lucru nu este posibil într-o minte deranjată plină de temeri excesive, dorinţe sau emoţii negative. Dar, pur şi simplu nu putem îndepărta aceste frici, dorinţe şi emoţii negative. În schimb, ele trebuie să fie examinate în lumina declaraţiei Vedanta că eşti non-dual, nelimitat, întreg, complet şi neschimbător. Această declaraţie va fi explicată în detaliu mai târziu în text, dar acum o puteţi adopta condiţional şi să iei în considerare implicaţiile sale.
Prima realizare este că, ca Sinele non-dual, nu este nimic altceva decât tu însuţi şi esti neschimbător. Dacă nu există nimic altceva decât tine, atunci nu este nimic de care să te temi, doar dacă nu îţi este frică de tine însuţi. Şi dacă eşti neschimbător —ceea ce înseamnă că nu poţi fi lezat şi nu ţi se poate lua nimic — atunci, de asemenea, nu există nici un motiv de teamă.

Realizarea a doua inseamna controlul simţurilor. A doua realizare este că, din moment ce suntem întregi şi compleţi — adică nu ne lipseşte nimic — ce nevoie mai avem de dorinţe?

Dacă simţurile nu sunt controlate în mod corespunzător, mintea va fi extrovertită, preocupată de obiecte. Nu este posibilă continuarea auto-investigaţiei necesare pentru eliberare, atunci când atentia minţii este legată de obiecte. Deci simturile trebuie sa fie strunite. Şi pentru a face acest lucru, trebuie să reflectăm la faptul că fericirea nu constă în obiectele simţurilor pe care doriţi să le experimentăm. Dacă ar fi fost aşa, fiecare obiect ar da aceeaşi fericire oricui; dacă ar fi fost aşa, odată ce am avut un obiect dorit tale, nu ar mai trebui să căutăm din nou fericirea. Dar persoanele diferite reacţionează diferit la acelaşi obiect. Şi un obiect care ne dă fericire pentru un moment, ne poate da durere în momentul următor. Când vedem acest lucru, simţurile ni se vor retrage treptat de la urmărirea obsesivă a obiectelor, eliberând mintea pentru a căuta adevărata sursă a fericirii: libertatea naturii noastre nelimitate.

Realizarea a treia este observarea propriilor îndatoriri, capacitatea de a face în mod constant ceea ce este de făcut şi de a evita ceea ce nu este de făcut, indiferent de preferinţele personale.

A treia realizare este că fundamentul faptului că eşti non-dual, nelimitat, întreg, complet şi neschimbător este că întotdeauna eşti bine. Ştiind asta, care este motivul pentru care te agăţi şi te laşi influenţat de emoţiile negative?
Viaţa ne-a dat absolut totul: întreaga lume, precum şi un corpul şi o minte pentru a o experimenta. În schimb, tot ce trebuie să facem este să răspundem în mod adecvat la situaţiile cu care ne confruntăm. Asta se numeşte a urma dharma, care este dictată de bunul simţ sau, în cazul în care bunul-simţ lipseşte, de Scriptură. Dacă ne bazăm numai pe ce ne place şi ne displace, fără a lua în considerare dharma, mintea noastră va deveni deranjată. De ce? Pentru că suntem susceptibili de a acţiona inadecvat pentru a obţine ceea ce dorim sau să neglijăm ceea ce este de făcut pentru a evita ceea ce nu dorim. Făcând ceea ce trebuie făcut, atunci când trebuie să fie făcut, atenuează plăcerea şi neplăcerea, contribuind la o minte calmă, capabilă de cercetare.
Asta include şi efecturea acţiunilor care sunt corect adaptate naturii fiecăruia dintre noi. Nu este indicat să încercăm să fim cineva sau ceva care nu suntem, deoarece asta duce la apariţia conflictelor interioare. Trebuie să apreciem fiecare ceea ce suntem şi să acţionăm în consecinţă, văzându-ne permanent de propriile treburi, pentru a ne asigura o bună creştere şi maturitate.

Realizarea a patra este capacitatea de a suporta situaţiile dificile şi incomode.
Realizare a patra ar putea fi descrisă ca o atitudine de „a te lipi de…”. Cu urcuşuri şi coborâşuri constante, viaţa este destul de dificilă pe cont propriu. Confruntându-ne cu viaţa ta, în timp ce discriminăm în mod constant, este şi mai dificil, necesitând multă hotărâre. Dar când scopul — libertatea — ne este clar, vom percepe neafectati micile neplaceri în viaţă pentru a realiza asta.

Realizarea a cincea este o minte deschisă încrezătoare în învăţătură.
În esenţă, Vedanta ne cere să credem că suntem bine, până când suficienta cercetare ne face să ştim că acest fapt este adevărat. Gândirea „Eu nu sunt bine” este doar o credinta, una fals de fapt. Deci, de ce să nu avem încredere în Scriptura şi să adoptăm noua credinţa că: „eu sunt bine, sunt întreg şi complet.” Acest lucru face investigarea de sine mult mai uşoară. Este normal să apară îndoieli. Vedanta ne oferă instrumentele necesare pentru a le rezolva. Dar a ne lăsa copleşiţi de îndoieli şi a avea constant de comentat şi de a pune la îndoială învăţăturile este neproductiv. Un sceptic va rămâne un sceptic, dacă este în imposibilitatea de a deveni un cercetător cu adevărat serios. Cu alte cuvinte, un căutător al adevărului nu poate deveni niciodată un găsitor al adevărului fără o minte deschisă dornică de a examina — în lumina cunoașterii — tocmai credinţele şi ipotezele care îl menţin în ignoranţă.

Realizare a şasea este o minte clară, care este capabilă să se concentreze pe un anumit subiect.
Discriminarea necesită o vigilenţă constantă. Deci cercetarea de sine nu funcţionează decât dacă mintea este capabilă să se concentreze pe asta pentru perioade lungi de timp.

Dorinţa arzătoare de libertate
Dorinţa arzătoare apare atunci când libertatea constituie dorinţa primară şi prioritară.
Atunci când am înţeles profund că nu putem obţine libertatea permanentă urmărind obiectele, renunţăm să le urmărim şi urmărim libertatea direct prin autocunoaştere. Toate dorinţele, care anterior au fost îndreptate spre urmărirea obiectelor, sunt acum îndreptate spre libertate.
Este important să menţionăm că acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunţăm la slujbele noastre şi fugim de familii şi responsabilităţi; Ţineţi minte că realizarea a treia se referă la a ne îndeplini îndatoririle personale. Înţelegând că nu ne vom găsi libertatea permanentă în activităţile de zi cu zi nu înseamnă că încetăm să le facem sau chiar să ne bucurăm de ele. Efectuaţi acţiunile doar cu o atitudine corectă şi în modul corect, pentru a vă pregăti mintea pentru autocunoaştere. Şi asta este auto-cunoaşterea — nu renunţarea la responsabilităţi — care duce la libertatea permanentă.

Acestea sunt cele patru calificări necesare pentru a face discriminare între sine şi non-sine. Această discriminare este necesară datorită faptului că sinele, care este mereu liber, fără limite şi neschimbător este considerat în mod greşit a fi non-sinele: corpul, mintea si toate formele experienţelor. Din cauza acestei ignoranţe (avidya), sinele este considerat în mod fals a fi în robie, limitat și schimbător. Astfel apare suferinţa şi este necesar un mijloc de eliminare a ei. Acest mijloc este cunoaşterea adevărului, la care ajungem prin discriminare.
Ce este cunoaşterea adevărului? Este înţelegerea solidă că numai sinele este real, orice altceva (non-sinele) este ireal şi că , „eu sunt sinele, liber de corp, minte şi experienţe. Sunt existenţa, conştiinţa şi nelimitarea.”

Realitatea este non-duală, dar experienţa pare să ne spună altceva. Astfel, în scopul discriminării, condiţionarea Vedanta postulează două categorii în existenţă: „Eu”, Sine, subiectul conştient şi „asta”, non-sine, obiectele inconştiente. Din cauza ignoranţei, considerăm „eu”, Sinele, ca fiind „asta”, non-sinele, şi suferim. Deoarece există o confuzie între cele două, trebuie să înţelegem ceea ce suntem şi ceea ce nu suntem pentru a le sorta. Aşa că următoarea secţiune a textului descrie ceea ce este non-sinele. Concretizarea şi înţelegerea non-sinelui este primul pas in distrugerea credinţei în realitatea sa, şi — cel mai important — distruge identificarea noastră cu ea.

NON-SINELE
Pentru că realitatea este non-duală, nu există nici un non-sine. Dar, în ciuda acestui fapt, se pare că experimentăm non-sinele. Deci, a ne nega pur şi simplu experienţele, deoarece nu sunt de fapt reale este complet neproductiv. În schimb, aparentul non-sine trebuie să fie înţeles în mod corespunzător, împreună cu său „relaţia” cu Sinele. Din acest motiv textul introduce conceptele celor trei organisme, celor cinci teci şi celor trei stări. Intenţia nu este de le a dovedi existenţa reală, în schimb, ele ne sunt prezentate pentru a ne oferi mai multe moduri diferite de a materializa experienţele de zi cu zi, şi prin asta să înţelegem că nu suntem nici implicaţi, nici afectaţi de ele. Prin negarea fiecărui aspect al experienţei noastre ca fiind ireale – non-sine – este posibil prin implicare să înţelegem pe noi înşine, Sinele. Aici sunt criteriile stabilite pentru discriminare:
1. toate formele experienţelor, atât mentale şi fizice, sunt obiecte care ne sunt cunoscute nouă, Sinele. Dar obiectele nu ne cunosc pe noi pentru că nu sunt conştiente. Tu, Sinele, eşti conştient, astfel încât nu poţi fi obiectele inconştiente.
2. tu, Sinele, eşti etern, omniprezent şi neschimbător — eşti real. Toate obiectele care îţi sunt cunoscute sunt temporare, apărând, schimbându-se şi dispărând în mod constant – sunt ireale. Sine este real, astfel încât nu poate fi obiectele ireale.
3. tu, Sinele, exişti în mod independent. Este evident şi de necontestat că exişti şi eşti conştient, nefiind nevoie de nimic extern pentru a cunoaşte asta. Dar existenţa obiectelor depinde de tine, Sinele (conştiinţă), pentru că nimic nu poate fi perceput fără conştiinţa care să le perceapă. Prin urmare, tu, Sine existent independent, nu poţi fi dependent de obiectele existente.
Rezumat: Eşti conştient, real şi ai o existenţă independentă. Deci nu poţi fi obiectele inconştiente, ireale care depind de tine pentru existenţa lor aparentă. Poţi aplica această discriminare la fiecare parte a non-sinelui, începând cu cele trei corpuri.

CELE TREI CORPURI
CORPUL GROSIER, BRUT
Ce este corpul brut? Este materia inertă, inconștientă, o combinaţie de forme fizice manifestate de cele cinci elemente (spatiu, aer, foc, apă, pământ). Este născut datorită acţiunilor trecute şi este instrumentul cu care sunt adunate experienţele. După ce apare în existenţa, el este născut, creşte, se modifică (schimbă), degenerează şi moare.
Organismul nu este altceva decât o combinaţie a celor cinci elemente, materie, şi materia nu este conştientă. Totuşi, tu-Sinele, eşti conştient. Corpul este continuu în schimbare dar Sinele este neschimbător. Sinele este mereu prezent, dar organismul nu, pentru că dispare în vis şi în somnul profund. În plus, în cazul în care organismul ar fi fost mereu prezent, atunci corpul tău de copil, de adolescent, sau chiar corpul de acum un an, ar fi încă, aici, dar nu sunt. Toate au dispărut, dar tu, Sinele, ai rămas. De asemenea, în timp ce corpul anterior nu există, şi nu vă exista nici în viitor, Sinele a existat dintotdeauna şi va exista întotdeauna. Această existenţă este independentă, spre deosebire de corp. Corpul depinde de materie pentru existenţa sa aparentă şi materia depinde de conştiinţă (Sine) pentru existenţa sa. Pentru toate aceste motive, tu-Sinele, nu poţi fi corpul brut.

CORPUL SUBTIL
Ce este corpul subtil? Corpul subtil este făcut din cele cinci elemente în formele lor non-fizice. Acesta este născut datorită acţiunilor din trecut şi reprezintă mijloacele pentru a vă bucura de plăcere, a simti durere, etc. Corpul subtil este compus din cinci organe subtile de percepţie, cinci organe subtile de acţiune şi cinci funcţii fiziologice. În plus, el conţine instrumentul interior format din minte, intelect, ego şi memorie.
Datorită acţiunilor anterioare, ai un corp uman subtil. Acest lucru este relevant numai pentru introspecție în măsura în care discriminarea necesită capabilităţile intelectului uman. Un câine, de exemplu, nu pot face introspecție pentru că îi lipseşte capacitatea de a reflecta asupra lui însuși. Deci, din ce este făcut corpul subtil? Este format din energie, materie în forma ei non-fizică. Energia nu este conştientă, dar tu, Sinele, ești conştient. În baza aceastui lucru poți nega posibilitatea de a fi corpul tău subtil. Cu toate acestea, te poți uita la fiecare parte a corpului subtil pentru a le înţelege în detaliu şi pentru a concretiza mai bine.
Organele subtile de percepţie
Cele cinci organe subtile de percepţie sunt: urechea pentru percepţia sunetelor; pielea pentru percepţia atingerii; ochii pentru percepţia vizuală; limba pentru percepţia gustului; nasul pentru percepţia mirosului.
Fiecare organ subtil de perceptie corespunde omologului său fizic din corpul fizic. De exemplu, organul urechii din corpul subtil este ceea ce permite urechii fizice a corpului fizic să audă. Putem deduce existenţa unor organe de auz subtile pentru că, cineva poate avea urechi fizice dar poate fi în imposibilitatea de a auzi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru celalte organe: ochi, etc.
De ce sunt aceste organe de percepţie nu sunt Sinele? Pentru că percepţia este un obiect inconştient, cunoscut nouă. De asemenea, percepţia este într-o continuă schimbare. Într-o clipă ochii văd ceva, în clipa următoare altceva, etc. Dacă ai fi fost una cu percepţiile, “tu” cel prezent cu un moment în urmă ai fi dispărut, şi un nou “tu” ar fi prezent. Dar “tu” cel nou ai fi în imposibilitatea de a raporta o percepţie diferită (anterioară), deoarece ai fost absent anterior, şi, prin urmare, în imposibilitatea de a asista la schimbarea din percepţie. Pentru a spune că percepţia este în schimbare, sinele neschimbător, trebuie sa fie prezent pentru a observa asta.
În plus, obiecte percepute depind de tine, de sine, pentru a exista. Despre un obiect nu se poate spune că există fără a fi dezvăluit de lumina Sinelui, conștiința. Dacă ai putea să le îndepărtezi de Sine — lucru care nu este posibil — nu ar exista niciun obiect. Dar dacă îndepărtați toate obiectele, Sinele încă există. De exemplu, când percepţia vizuală nu este activă, suntem încă prezenți și conștienți. Existăm înainte, în timpul, şi după toate percepţiile. Luând în considerare toate aceste motive, nu putem fi organele noastre de percepţie.

Organele subtile de acţiune
Cele cinci organe subtile de acţiune – de vorbire, mâinile, picioarele, excreţia şi procrearea — animă omologii lor fizici din corpul fizic. Organul vorbirii permite coardelor vocale să vorbească; organul mâinilor permite exercitarea functiilor fizice mâinilor şi braţelor; organul picioarelor face posibilă mişcarea picioarelor fizice; organele de excreţie permite eliminarea deşeurilor; organul de procreare însufleţeşte organele genitale.
Din nou, deducem prezenţa de organelor subtile de acţiune pentru că cineva poate, de exemplu, să aibă corzile vocale, dar sa fie în imposibilitatea de a vorbi, poate avea picioare, dar să fi incapabil să le mişte etc. Organele de acţiune sunt materie inconştientă, sub formă de energie ceea ce nu poți fi tu, sinele conştient. Organele de acţiune sunt într-o continuă schimbare şi chiar dispar în somnul adânc, astfel încât să nu poți fi tu, neschimbătorul, omniprezentul sine. Organele de acţiune depind de energie să existe. La rândul său, energia depinde de tine, de Sine, pentru a exista. Din aceste motive nu putem organele subtile de acţiune.

Instrumentele interioare
Instrumentele interioare sunt mintea, intelectul, ego-ul şi memoria. Mintea primeşte informaţii de la fiecare organ de simţ individual şi le combină într-o experienţă unică. Mintea este, de asemenea, sediul emoţiilor. Îndoiala, ezitarea între două gânduri sau idei, este o altă funcție a minţii. Discriminare între două gânduri sau idei, analiza lor, şi decizia urmării unuia, este intelectul. Ego-ul este un concept în intelect, de tipul: „eu sunt autorul acţiunilor, sunt beneficiarul rezultatelor acțiunilor”. De asemenea, este noţiunea de proprietate cum ar fi: „asta este mintea mea, ăsta este trupul meu, etc”. În general, este orice noţiune sau concept pe care o avem despre noi înşine, cum ar fi, „eu sunt măreț, sunt inteligent, sunt generos, sunt sărac, aparţin unui grup special, unui partid, familiei etc”. Amintirea experienţelor anterioare este memoria.
În situaţiile de zi cu zi, colecţia de instrumente de interior este generic numită „minte” şi mintea este considerată a fi sursa conștiinței. Dar acest lucru nu este adevărat. Din punct de vedere al conştiinţei, al Sinelui, instrumentele interioare şi funcţiile lor sunt obiecte cunoscute şi, prin urmare, sunt inconştiente. Este deosebit de important să ne amintim acest lucru atunci când facem introspecția. Instrumentele interioare sunt pur şi simplu o colecţie de gânduri: percepţiile, îndoielile, deciziile și concluziile, ideile de proprietar şi de autor (executant), notiunile și conceptele despre noi, şi amintirile. Aceste gânduri nu constituie conştiinţa, deoarece ele sunt revelate de conștiință. Asta înseamnă că instrumentele interioare depind de conștiința pentru existenţa lor aparentă şi nu poate fi ceea ce suntem noi, Sinele independent. Şi deoarece instrumentele interioare se pot schimba, nu pot fi ce suntem noi, Sinele neschimbător. În cele din urmă, instrumentele interioare nu sunt întotdeauna prezente, cum ar fi în somnul adânc, astfel încât nu poată fi tu, omniprezentul Sine.

CORPUL CAUZAL
Ce este corpul cauzal? Este ignoranţăafără început, inefabilă, fără forme şi divizări. Aceasta este cauza corpului subtil, corpului brut şi ignorării adevăratei noastre naturi.
De ce nu ştim că suntem Sinele? Din cauza ignoranței de Sine. De unde provine această ignoranţă? Corpul cauzal, care este, de asemenea, cauza corpului subtil şi corpului brut. Acum, existenţa corpului brut şi a celui subtil este evidentă, deoarece le avem. Dar cum știi că există un corp cauzal? Prin deducţie.
De exemplu: este clar că nu ești creatorul corpului fizic. Şi mintea ta — care nu este altceva decât un şir de gânduri, sentimente, emoții, senzații si amintiri — pare să apară spontan, şi în mod neaşteptat, dovada fiind faptul că nu ştii niciodată ce gând vei avea ulterior. Astfel încât poţi fi sigur ca nu ești nici creatorul minții.
Deoarece nu suntem creatorul, va trebui să deducem că mintea şi corpul au o cauza nevăzută. Dar doar în cazul în care credem că Sinele este cauza, textul introduce corpul cauzal. Ca o sămânţă care conţine potenţialul nemanifestat al unui copac, corpul cauzal conţine potenţialul nemanifestat pentru corpul brut și subtil. Dar spre deosebire de o sămânţă, corpul cauzal este fără formă şi nu poate fi experimentat direct. Doar efectele sale — mintea şi corpul — pot fi experimentate.
Corpul cauzal este un subiect complex; iată aici unele lucruri importante pe care trebuie să le ştiţi despre corpul cauzal.
„Ignoranța este… cauza corpului subtil etc.” Principiul fundamental al Vedanta este că realitatea este non-duală: există doar Sinele şi nimic altceva. Deci, cum poate Sinele să pară a fi o multitudine de lucruri cum ar fi corpul fizic, subtil etc.? Ignoranța. Cu alte cuvinte, prin neînţelegere vom vedea nenumărate obiecte diferite când, de fapt, există numai conştiinţa non-duală, lipsită de formă.
De exemplu, intri într-un magazin de bijuterii. Într-o cutie de sticlă crezi că vezi diferite tipuri de inele de aur, bratari, cercei şi lanţuri. Dar esti tu cu adevarat? Nu, numai vezi aurul. Dacă eşti ignorant față de ce este aurul, vei considera ca reale aspectele pieselor individuale, ale bijuteriilor. Dar atunci când aurul îți este cunoscut, ele sunt considerate a fi doar aur.
O situaţie similară este cu Sinele. Atunci când eşti ignorant față de Sine, consideri că aspectul diverselor obiecte, cum ar fi corpul şi mintea, este cât se poate de real. Dar spre deosebire de exemplul bijuteriilor, te identifici cu corpul şi mintea crezand că ele sunt tu! Cu toate acestea, atunci când Sinele este cunoscut, ele sunt privite a fi numai Sine. Aşa că ignoranţa este ” cauza” obiectelor în măsura în care face Sinele non-dual să par a fi altceva decât ce este cu adevărat. Cum se întâmplă acest lucru va fi discutat în secţiunea viitoare referitoare la maya.
Dar înainte de a trece mai departe, iată ceva la care să vă gândiți pe măsură ce veţi continua studiul acestui text: dacă ignoranta, și nu tu, este cauza corpului şi minţii, este justificat sentimentul de responsabilitate pentru ceea ce sunt și fac corpul şi mintea şi suferința care rezultă din acel sentiment de responsabilitate?
„Acesta este… ignoranța fără început…” Acest lucru poate fi privit la două moduri. În primul rând, ignoranţa este sinonimă cu corpul cauzal şi corpul cauzal este cauza minții și corpului. Chiar dacă corpul cauzal este cauza a tot, el în sine nu are nicio cauza. Deci, în această privinţă este fără început, sau mai exact, fără cauză.
În al doilea rând, a spune că ignoranţa are un început, înseamnă că a avut o non-existenţă prealabilă. Cum poate ceva care nu există — ca fiul lui unei femei care nu poate avea copii — să apară vreodată în existenţă? Nu este posibil, aşa că ignoranţa trebuie să fi existat dintotdeauna. În plus, dacă ignoranţa nu ar fi avut o existenţa prealabilă, ce ar fi trebuit să existe în locul său? Cunoaşterea. Şi dacă cunoaşterea ar fi fost deja prezentă, ignoranța nu ar mai fi putut exista. Deci, din cauza tuturor acestor motive, ignoranţa trebuie să fie fără început (fara cauză).
Nu este important dacă ignoranța are un început sau nu. Nu trebuie să ştim de unde vine. Trebuie doar să ştim ce este; numai aşa putem scăpa de ea.
„Este…inefabila… ignoranță…” În acest context, cuvântul „inefabil” este sinonim cu cuvântul ” mithya.” Mithya este inefabilă, deoarece nu este nici reală cu adevărat, nici ireală cu adevărat, nici existentă cu adevărat, nici non-existentă cu adevărat. Sfideaza categorisirea. Nu spunem că ignoranța este cu adevarat reală sau existentă, satya, deoarece depinde de conştiinţa, de Sine, pentru a exista. Nu poţi fi ignorant dacă nu ești conştient. Dar nu poţi spune că ignoranța este cu adevărat ireală sau inexistentă fie pentru că poate fi experimentată. Prin urmare, ignoranţa este mithya. Şi asta este o veste bună pentru că, ceva care este mithya, este nepermanent. Deci, chiar dacă ignoranța este fără de început, are cu siguranță un sfârșit.
„Este… liberă de forme şi diviziuni.” Chiar dacă suntem ignoranți referitor de adevărata noastră natură, la particularitățile biologiei celulare sau chiar la ceea ce se întâmplă în camera alăturată, obiectele ignoranței pot fi diferite, dar ignoranţa în sine este aceeaşi. Ignoranta este una, asa ca este „liber de forme şi diviziunile.”
De asemenea, deoarece corpul cauzal conţine potenţialele obiecte şi acest potenţial este nediferenţiat şi nemanifestat, corpul cauzal este declarat a fi „liber de forme şi diviziuni.”

VEDANTA – INTRODUCERE INTR-O INVATATURA PROFUNDA

Vedanta — cunoscută de asemenea, sub numele de investigarea de sine — este un mijloc de autocunoaștere, cheia libertății permanente. Din moment ce toată lumea preţuieşte libertatea, merită să înţelegem cum funcţionează cercetarea de sine. Primul pas este de a-ți analiza obiectivele tale in viata, care se încadrează în general în patru categorii, primele trei fiind artha, kama, şi dharma.
Artha, averea, este câștigarea de securitate materială prin dobândirea de bani, alimente, adăpost, îmbrăcăminte, familie, un loc de muncă, statutul, faima sau puterea. Kama, placerea, căutarea fericirii în obiecte, indiferent dacă acestea sunt subtile ca relatiile, arta, muzica şi cunoaşterea sau brute ca hrana, droguri sau sex. Dharma, virtutea, înseamnă acţionarea în mod corespunzător pentru a evita faptele rele. Pentru unii, această preocupare ia forma unei religii, pentru alţii, ia formă de yoga sau psihologie, prin care se străduiesc să elimine tendinţele nefolositoare din mintea lor. Şi oricine altcineva care nu simte personal lipsa virtuții, poate încerca să schimbe lumea prin aducerea dharmei celorlalți.
Dar indiferent dacă alergati după securitate, plăcere sau virtute- sau după orice altceva care contează-trebuie să vă întrebaţi, „Care este motivul principal pentru care vreau aceste lucruri? Este pentru binele propriu?” Dacă te gândeşti la asta, motivul principal este de fapt libertatea, eliberarea de sentimentul că ești limitat, de nesiguranță, de plăcere şi de virtute. Libertate se traduce printr-un sentiment de fericire şi limitarea se traduce printr-un sentiment de nefericire. Nemulțumirea nu este acceptabilă pentru nimeni. Deci, atâta timp cât viaţa înseamnă ceva mai mult decât căutarea libertății/fericirii prin obținerea siguranței, plăcerii şi virtuții, este justificat să întreb: este cu adevărat funcțional ceea ce fac?
Te simți nesigur financiar, astfel încât cauți şi obţii o slujbă bună. Odată ce ai câștigat nişte bani te simţi eliberat de nesiguranță. Dar este de durată acest sentiment? Ce se întâmplă atunci când trebuie să cheltui bani pentru a achita facturile? Sentimentul de insecuritate revine imediat. Chiar dacă ai câștiga mai mulţi bani, dorinţa în sine nu dispare. Apare sub o altă formă — poate o dorinta pentru un pic mai multă plăcere — şi tulbură din nou sentimentul de libertate. Şi, pentru a înrăutăți lucrurile, este posibil ca și dorința să crească. Îmbuibarea, consumul de droguri şi dorința sexuală sunt exemple potrivite pentru că, de obicei, nu este suficient să ni le satisfacem doar o dată. Pentru mulţi constituie o constrângere, şi acest comportament deviant ne privează de libertatea ca nimic altceva.
În general, atunci când obţinem ceea ce vrem, este posibil să realizăm că nu avem nevoie cu adevărat de asta; apoi, apare o dorință de a scăpa de asta. Sau poate că ne place ceea ce avem, dar între timp se schimbă şi ne face să nu ne mai simțim fericiți. Sau poate că obiectul rămâne la fel dar dorințele noastre se schimbă.
Indiferent de situație, nimic din ceea ce urmărim pentru a obține libertatea/fericirea nu durează. Şi libertatea temporară nu este deloc libertate. Din moment ce nimeni nu vrea să fie fericit cu jumătate de normă trebuie să recunoaştem un fapt simplu: dacă ceea ce am făcut pentru a obţine libertatea ar fi fost funcțional, ar fi lucrat până acum. Continuând să credem că va funcţiona ne provocăm suferinţe extraordinare.
În ciuda faptului că libertatea pe care am experimentat-o – sub formă de fericire – este doar temporară, încă experimentăm libertatea. Luând în considerare experienţa, ni se pare că sentimentul de fericire apare din interacţiunea cu obiectele. „Obiecte” înseamnă absolut orice puteţi experimenta sau cunoaște, atât obiectele fizice, cum ar fi oamenii, natura, posesiunile, situaţiile sau propriul corp, cât și obiectele subtile cum ar fi sentimentele, gândurile, amintirile sau visele. Experienţa în sine este un obiect. Şi deşi fericirea pare a veni de la obiecte, nu asta este realitatea. Dacă ar fi făcut-o, atunci un obiect care a produs cuiva fericire ar produce fericire tuturor în același fel, în orice moment.
Muzica paşnică evlavioasă este plăcută pentru tipul spiritual liniştit, dar este teribil de plictisitoare pentru cei tineri. Death metalul este atractiv pentru tineri,în timp ce este iritantă pentru tipul spiritual. Un burrito mare cu friptură şi brânză este irezistibil pentru un mâncător de carne dar respingător pentru un vegetarian. Un soţ ar putea să-și urească soţia în timp ce fiul lor o iubeste foarte mult. Datul de pomană crează bucurie unui filantrop dar este îngrozitoare pentru un avar.
Poate că acest lucru nu contează. Atâta timp cât ceva ne face fericiți, nimic altceva nu mai contează. Dar dacă ar exista vreun obiect care să aducă cu adevărat fericirea, ne-ar aduce oricând aceeaşi fericire. Poate că tortul de ciocolata te face fericit. Dar a cincea felie de tort de ciocolata te mai face la fel de fericit ca prima? Şi te-ar mai face fericit tortul după ce ai aflat că unul dintre prietenii tăi a fost implicat într-un accident teribil? Orice obiect care initial ne oate face fericiți, mai târziu ne poate face foarte nefericiți. Orice persoană cu care aţi avut anterior o relaţie, constituie un bun exemplu. Cum ar putea exista fericire în relația cu persoana potrivită (la un moment dat) dacă, mai târziu, devine persoana nepotrivită?
Văzând că acelaşi obiect poate crea experienţe diferite persoanelor diferite sau că acelaşi obiect poate oferi aceleiaşi persoane experienţe diferite la momente diferite, devine clar că fericirea nu constă în obiecte. Deci următoarea întrebare este: Dacă fericirea nu constă în obiecte, de unde apare?
Deoarece obiectele includ orice lucru posibil de experimentat sau cunoscut, fizic sau mental, concluzia este că fericirea trebuie să apară din noi, subiectul conştient de obiecte, cel care percepe și observă obiectele. Dar de ce ni se pare că apare de la obiecte? Motivul este că, atunci când avem o dorință sau o frică – care este doar o dorință de a evita ceva – asta creează agitaţie în minte. Această agitație mentală blochează aprecierea adevaratei noastre naturi, care este libertatea. Ne simțim limitați de ceea ce nu avem sau de prezenţa a ceva ce nu dorim. Dar când obținem obiectul dorit sau evităm obiectul nedorit, dorința sau frica dispare. Apoi, aprecierea naturii noastre ne inundă mintea ca o experienţă de fericire. Chiar dacă ni se pare ca obiectele sunt sursa fericirii, ele nu sunt altceva decât catalizatori care elimină dorinţa şi teama. Urmând logica, ne putem întreaba, pe bună dreptate: „Dacă ceea ce caut este libertatea, şi libertatea este deja natura noastră, avem o idee greşită despre ceea ce suntem?”
Răspunsul este da; fără să avem vreo vină, credem că suntem limitați, incompleți, înrobiți şi nerealizați, forţaţi să căutăm fericirea în diverse obiecte. Dar în realitate, suntem nelimitați, compleți fără a depinde de vreun obiect sau de vreo experienţă pentru fericire. Atunci când vedem în mod clar că urmărirea de obiecte ne conferă numai fericirea temporară şi că fericirea nu rezidă în obiecte ci în noi, suntem gata pentru a patra și ultima categorie – moksha (eliberarea). Moksha nu se încadrează în celelalte trei categorii de preocupări, deoarece nu este un obiect. Moksha vizează direct libertatea, adică este o investigație în adevărata noastră natură. Dorim libertatea care este adevăratul nostru sine.
Acţiunea te duce, cu siguranţă, către obiecte. Dar există o vreo acţiune care ne poate oferi libertatea care suntem chiar noi, subiectul conştient? Bunul simț ne spune că nu se poate face ceva pentru a obţine ceea ce avem deja sau pentru a deveni ceea ce suntem deja. Totuşi, sunt mulți care spun că este necesară o anumită experienţă „spirituală” pentru a deveni tu însuți sau a intra in contact cu tine şi că această experienţă te va face permanent fericit. Dar, din cauză că experienţa (oricare ar fi ea) în sine este un obiect temporar, urmărirea unei experienţe spirituale pentru obținerea fericirii este acelaşi lucru ca urmărirea siguranței, plăcere şi virtute pentru fericire. Nu funcţionează. De asemenea, în mod logic, nu este posibil, deoarece cel care face acţiunea pentru a obţine o experienţă de fericire permanentă este limitat; are resurse, putere, cunoştinţe şi dorinţe limitate. Cum ar putea o persoană limitată, care poate face doar acţiuni limitate, să creeze ceva nelimitat, permanent?
Ideea că este necesară o anumită experienţă pentru a te regăsi pe tine însuți – libertatea – se bazează pe convingerea că orice experimentezi chiar acum este altceva decât tine. Aceasta se numeşte dualitate. Cu toate acestea, Vedanta declară că realitatea este non-duală, că deşi poate părea altfel, exiști numai tu, subiectul conştient.
Hai să facem un experiment pentru a dovedi aceasta. Întreabă-te, „Unde experimentez acest articol?” Dacă credeţi ceea ce vă spun simţurile, probabil credeţi că experimentați acest articol „acolo” pe un ecran de calculator sau pe o bucată de hârtie. Dar puteţi găsi cu adevărat un articol undeva „acolo”? Nu. Puteţi găsi doar gândul despre el în minte, ideea de „acolo” fiind un gând în sine. Așadar, cât de departe este gândul de articol de mintea ta? Nu sunt separate; ai putea spune că gândul este facut din minte. Dar cum știi că mintea este acolo? Pentru că tu, subiectul conştient, ești acolo. Şi cât de departe ești de mintea ta? Există vreun decalaj? Nu, mintea nu este separată de tine; este făcută din tine. Acest lucru înseamnă că tot ce experimentezi vreodată, în orice moment în orice loc, nu este altceva decât tu însuți. Deci, ideea că este necesară o acţiune pentru a obţine o experienţă deosebită a ta însuți, se bazează pe o neînţelegere: nerecunoaşterea naturii non-duale a realității. Deoarece succesul în exercitarea libertăţii este legat de înţelegerea acestei probleme, iată este o poveste tradiţională utilizată de Vedanta pentru a o explica.
O dată, o trupa de zece călători a ajuns la un râu învolburat. Neavând pe unde să îl ocolească, au fost forţaţi să îl traverseze. După ce au luptat din greu pentru a ajunge în partea cealaltă, liderul expediției a crezut că ar fi o idee bună să îi numere şi să se asigure că toată lumea era acolo. I-a numărat cu atenţie, dar spre uimirea sa, a găsit numai nouă persoane. Cineva lipsea! Panicat, i-a mai numărat o dată găsind tot nouă. Toți a căzut la pământ, deplângându-l pe prietenul lor pierdut.
Tocmai atunci, a aparut un bătrân amabili. I-a a întrebat care era problema şi liderul grupului i-a explicat situaţia. Bătrânul a zâmbit uşor şi a spus, „ştiu unde este persoana a zecea, vă rog să vă aliniați din nou.” Apoi, bătrânul i-a numărat încet la unu la zece. Liderul, oarecum jenat, și-a dat seama că a uitat să se numere pe el însuşi.
Bătrânul a eliminat ignorarea de către lider a faptului că este, şi întotdeauna a fost cea de-a zecea persoana pe care o căuta. În mod similar, Vedanta susține că suntem şi am fost întotdeauna liberi, deci nu este nimic de facut pentru a te elibera.

Ştiind că nu putem face nimic (nici o acţiune) pentru a obţine libertatea, situaţia poate părea dezastruoasă. Cum poţi obţine ceea ce vrei, dacă nu prin acţiune? Există un alt mod posibil? Dacă ceea ce vrei ești tu însuți, da. Dacă libertatea este chiar natura ta, tot ce ai nevoie este cunoaşterea. Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegi că ești deja liber, similar cu modul în care al zecelea om a înţeles că el era deja cel de-al zecelea om. Dar pentru a obţine această cunoaştere, este necesar un mod potrivit.
De obicei, mijloacele de cunoaştere sunt mintea şi simţurile. Utilizăm percepţia şi deducţia pentru a colecta informaţii şi a ajunge la anumite concluzii. De ce nu această metodă nu mai funcționează atunci când suntem interesați în obţinerea cunoaşterii de sine? Pentru că nu suntem disponibili ca obiectele. Nu putem fi văzuți, auziți, gustați, atinși sau mirosiți (nu putem fi percepuți). Nu putem fi imaginați de către minte. Suntem fără formă şi liberi de orice atribute, astfel că, pentru a elimina ignoranța față de adevărata noastră natură, este necesar un alt mijloc de cunoaştere – asta înseamnă Vedanta. Nu îți poate oferi sinele, vă conectează cu sinele sau vă dovedește existenţa lui. Este doar o metodologie de predare care utilizează cuvinte pentru a „descoperi” omniprezența şi de la sine evidentul sine care eşti deja.
Este important să menţionăm că Vedanta nu a fost inventată de vreo persoană sau de un grup de oameni. Nici nu constituie informaţii care au fost canalizate printr-o persoană sau printr-un grup de oameni. Vedanta este numită apaurushayjnanam, „cunoaştere care nu este de la oameni.” În loc de a veni de la oameni, Vedanta a venit la oameni. Dar acest lucru nu înseamnă că este o formă de revelaţie mistică. Logica Vedanta este pur şi simplu cunoaşterea că este inerentă însăşi Creaţiei, similar cu gravitația. Ca și gravitația şi descoperitorul său, Sir Isaac Newton, cunoaşterea Vedanta există deja, fiind necesară doar persoana potrivită pentru a o „descoperi”.
Gândiți-vă la undele radio. Ele trec prin aer chiar acum. Dar pentru a fi ascultate, trebuie să existe un receptor reglat corect. Atunci când undele radio devin cunoscute, nu se poate spune că ele provin de la receptor sau că receptorul le-a creat. Ele pur şi simplu au venit la receptor.
În mod similar, când mintea oamenilor rishis originali, văzători, a fost corect reglată – în sensul de a fi pregătită – ei au descoperit deja prezenta cunoaştere de sine. Dar pentru că rishis au fost oameni ca și noi, cunoaşterea descoperită a trebuit să fie investigată pentru a se asigura că nu a fost viciată de credințele și prejudecățile lor personale. Şi în timp, prin acest proces de verificare, s-a dezvoltat o metodologie universală, impersonală pentru a comunica și altora aceste cunoştinţe. Asta este o caracteristică importantă a Vedanta care ne arată că este o cale de cunoaştere testată în timp, neinfluențată de convingerile, opiniile şi ignoranţa oamenilor.
Dacă acest lucru încă nu are sens, atunci încercaţi să vă gândiți la legile fizicii. Oamenii de ştiinţă nu le-au creat personal, dar cu aparatura potrivită, au investigat legile fizicii care acționau deja în natură. Această cunoaştere nu a venit de la ei sau prin ei, a venit la ei. Ei au văzut ceea ce era deja acolo şi apoi au adunat ceea ce au găsit într-un ansamblu de cunoştinţe. Pentru a face acest lucru, cunoştinţele au trebuit să fie verificate de către alţii. În timpul acestui proces, dacă cineva a ajuns la o concluzie diferită, deosebită de dovadă, a fost îndepărtat. De ce? Pentru că adevărul este adevăr indiferent de vederi eronate ale unei persoane despre asta.
Acest lucru se aplică la Vedanta, în măsura în care adevărul descoperit de o persoană este acelaşi adevăr descoperit de către o altă persoană. Asta se datorează faptului că adevărul este natura sinelui şi sinele nu se schimbă niciodată, indiferent de timp, loc, circumstanţă, opinii personale şi credinţe despre asta. În cazul cunoaşterii de sine nu există ” adevărul tău şi adevărul meu.” Există doar sinele adevărat, unic, non-dual şi mijloacele de cunoaştere pentru a-l dezvălui, Vedanta, care este purificată de părtinitoarele puncte de vedere subiective.
Iniţial, Vedanta a fost o tradiţie orală. Abia mai târziu a fost a scrisă, apărând ca un grup de scripturi cunoscut ca Upanişade. Deşi cuvântul „Scriptura” poate evoca idei de autoritarism sau dogmatism, Vedanta fiind o invatatura traditionala este un lucru bun, deoarece acesta oferă studenţilor o sursă obiectivă terţă parte pentru a verifica cuvintele profesorului. Deci Scriptura este prietenul, protectorul şi ghidul vostru.
Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să citiţi Scriptura cu gândul de a vă învăţa pe voi înșivă, indiferent cât de inteligenți sunteți. Subiectul este extrem de subtil şi conţine multe declaraţii aparent contradictorii la prima vedere. Deci, pentru a vă asigura că aţi înţeles sensul său, este crucial ca Vedanta să vă fie predată de un îndrumător care a realizat această cunoaștere. Dar intenţia nu este de a vă face dependent de profesor, pentru că odată ce Vedanta v-a fost predată, puteţi utiliza mijloacele de cunoaştere pe voi și consulta profesorul numai atunci când nu vă puteți rezolva de unii singuri propriile îndoieli.
Deci, cum funcţionează? Investigarea de sine, Vedanta, are trei etape. Prima se numeşte shravana, ascultarea. Acest lucru este atunci când îndepărtați temporar ceea ce credeţi că ştiți despre voi înșivă, şi ascultați cu o minte deschisă ceea ce are de spus învățătura. Numai după ce ați ascultat cu adevărat fără a critica sau judeca, puteți analiza credințele și convingerile prezente cred în lumina Vedanta, dar nu invers. Dacă evaluaţi Vedanta funcție de ceea ce credeți sau simțiți despre ea, nu va funcţiona. Pentru că, dacă ceea ce crezi deja ar fi fost în totalitate aliniat cu Vedanta, nu ai fi căutat libertatea prin Vedanta. Deci, este important să vă examinați toate credințele și convingerile în conformitate cu logica Vedanta, păstrându-le pe cele care sunt în armonie cu adevărata noastră natură, şi eliminării celorlalte. Acest proces este cea de-a doua etapă a cercetării de sine, numită manana, reflecţia.
Odată ce am scăpat de ideile false despre noi, din cauza obiceiurilor, tiparele gândurilor negative pe care le-am dezvoltat anterior, pot continua să apară. Când se întâmplă asta trebuie să ne aducem mintea înapoi la cunoaşterea a ceea ce suntem din nou şi din nou până când tendinţele negative încetează sau, cel puţin, sunt ameliorate. Această a treia etapă este numita nididhyasana, asimilare, şi produce alinierea gândirii la suntem în realitate.
Asta e tot. Vedanta nu este o modă sau ceva mistic. Este doar un mijloc practic, o cunoaştere practică care vă ajută să reevaluați ipotezele neexaminate pe care vi le faceți despre experienţele de zi cu zi, şi anume, că eşti o minte limitată, inadecvată în interiorul unui corp, o persoană supusă morţii, dezintegrării şi suferinţei. Experienţa de zi cu zi este de fapt cea care vă spune tot ce trebuie să ştiţi despre sinele adevărat. Pur şi simplu ai nevoie de un mijloc ca Vedanta pentru ca să examinezi şi să înţelegi informaţiile. Din moment ce deja a fost menţionat că Vedanta este un mijloc de cunoaştere bazat pe Scriptură, cel mai bun mod de a afla mai multe despre ea este de a studia Scriptura în sine.
Dintre toate scripturile Vedanta, Tattva Bodha (Cunoasterea adevarului) este Scriptura ideală pentru a fi studiată pentru inceput. Este concreta si indrumarea gasita in ea este directa, fara echivoc. Va va fi prezentata aici in mai multe parti, la diverse intervale de timp, pentru a va putea familiariza cu fundamentele acestei indrumari care de mii de ani le-a aratat fratilor nostri calea spre Sinele lor.