VEDANTA – INTRODUCERE INTR-O INVATATURA PROFUNDA

Vedanta — cunoscută de asemenea, sub numele de investigarea de sine — este un mijloc de autocunoaștere, cheia libertății permanente. Din moment ce toată lumea preţuieşte libertatea, merită să înţelegem cum funcţionează cercetarea de sine. Primul pas este de a-ți analiza obiectivele tale in viata, care se încadrează în general în patru categorii, primele trei fiind artha, kama, şi dharma.
Artha, averea, este câștigarea de securitate materială prin dobândirea de bani, alimente, adăpost, îmbrăcăminte, familie, un loc de muncă, statutul, faima sau puterea. Kama, placerea, căutarea fericirii în obiecte, indiferent dacă acestea sunt subtile ca relatiile, arta, muzica şi cunoaşterea sau brute ca hrana, droguri sau sex. Dharma, virtutea, înseamnă acţionarea în mod corespunzător pentru a evita faptele rele. Pentru unii, această preocupare ia forma unei religii, pentru alţii, ia formă de yoga sau psihologie, prin care se străduiesc să elimine tendinţele nefolositoare din mintea lor. Şi oricine altcineva care nu simte personal lipsa virtuții, poate încerca să schimbe lumea prin aducerea dharmei celorlalți.
Dar indiferent dacă alergati după securitate, plăcere sau virtute- sau după orice altceva care contează-trebuie să vă întrebaţi, „Care este motivul principal pentru care vreau aceste lucruri? Este pentru binele propriu?” Dacă te gândeşti la asta, motivul principal este de fapt libertatea, eliberarea de sentimentul că ești limitat, de nesiguranță, de plăcere şi de virtute. Libertate se traduce printr-un sentiment de fericire şi limitarea se traduce printr-un sentiment de nefericire. Nemulțumirea nu este acceptabilă pentru nimeni. Deci, atâta timp cât viaţa înseamnă ceva mai mult decât căutarea libertății/fericirii prin obținerea siguranței, plăcerii şi virtuții, este justificat să întreb: este cu adevărat funcțional ceea ce fac?
Te simți nesigur financiar, astfel încât cauți şi obţii o slujbă bună. Odată ce ai câștigat nişte bani te simţi eliberat de nesiguranță. Dar este de durată acest sentiment? Ce se întâmplă atunci când trebuie să cheltui bani pentru a achita facturile? Sentimentul de insecuritate revine imediat. Chiar dacă ai câștiga mai mulţi bani, dorinţa în sine nu dispare. Apare sub o altă formă — poate o dorinta pentru un pic mai multă plăcere — şi tulbură din nou sentimentul de libertate. Şi, pentru a înrăutăți lucrurile, este posibil ca și dorința să crească. Îmbuibarea, consumul de droguri şi dorința sexuală sunt exemple potrivite pentru că, de obicei, nu este suficient să ni le satisfacem doar o dată. Pentru mulţi constituie o constrângere, şi acest comportament deviant ne privează de libertatea ca nimic altceva.
În general, atunci când obţinem ceea ce vrem, este posibil să realizăm că nu avem nevoie cu adevărat de asta; apoi, apare o dorință de a scăpa de asta. Sau poate că ne place ceea ce avem, dar între timp se schimbă şi ne face să nu ne mai simțim fericiți. Sau poate că obiectul rămâne la fel dar dorințele noastre se schimbă.
Indiferent de situație, nimic din ceea ce urmărim pentru a obține libertatea/fericirea nu durează. Şi libertatea temporară nu este deloc libertate. Din moment ce nimeni nu vrea să fie fericit cu jumătate de normă trebuie să recunoaştem un fapt simplu: dacă ceea ce am făcut pentru a obţine libertatea ar fi fost funcțional, ar fi lucrat până acum. Continuând să credem că va funcţiona ne provocăm suferinţe extraordinare.
În ciuda faptului că libertatea pe care am experimentat-o – sub formă de fericire – este doar temporară, încă experimentăm libertatea. Luând în considerare experienţa, ni se pare că sentimentul de fericire apare din interacţiunea cu obiectele. „Obiecte” înseamnă absolut orice puteţi experimenta sau cunoaște, atât obiectele fizice, cum ar fi oamenii, natura, posesiunile, situaţiile sau propriul corp, cât și obiectele subtile cum ar fi sentimentele, gândurile, amintirile sau visele. Experienţa în sine este un obiect. Şi deşi fericirea pare a veni de la obiecte, nu asta este realitatea. Dacă ar fi făcut-o, atunci un obiect care a produs cuiva fericire ar produce fericire tuturor în același fel, în orice moment.
Muzica paşnică evlavioasă este plăcută pentru tipul spiritual liniştit, dar este teribil de plictisitoare pentru cei tineri. Death metalul este atractiv pentru tineri,în timp ce este iritantă pentru tipul spiritual. Un burrito mare cu friptură şi brânză este irezistibil pentru un mâncător de carne dar respingător pentru un vegetarian. Un soţ ar putea să-și urească soţia în timp ce fiul lor o iubeste foarte mult. Datul de pomană crează bucurie unui filantrop dar este îngrozitoare pentru un avar.
Poate că acest lucru nu contează. Atâta timp cât ceva ne face fericiți, nimic altceva nu mai contează. Dar dacă ar exista vreun obiect care să aducă cu adevărat fericirea, ne-ar aduce oricând aceeaşi fericire. Poate că tortul de ciocolata te face fericit. Dar a cincea felie de tort de ciocolata te mai face la fel de fericit ca prima? Şi te-ar mai face fericit tortul după ce ai aflat că unul dintre prietenii tăi a fost implicat într-un accident teribil? Orice obiect care initial ne oate face fericiți, mai târziu ne poate face foarte nefericiți. Orice persoană cu care aţi avut anterior o relaţie, constituie un bun exemplu. Cum ar putea exista fericire în relația cu persoana potrivită (la un moment dat) dacă, mai târziu, devine persoana nepotrivită?
Văzând că acelaşi obiect poate crea experienţe diferite persoanelor diferite sau că acelaşi obiect poate oferi aceleiaşi persoane experienţe diferite la momente diferite, devine clar că fericirea nu constă în obiecte. Deci următoarea întrebare este: Dacă fericirea nu constă în obiecte, de unde apare?
Deoarece obiectele includ orice lucru posibil de experimentat sau cunoscut, fizic sau mental, concluzia este că fericirea trebuie să apară din noi, subiectul conştient de obiecte, cel care percepe și observă obiectele. Dar de ce ni se pare că apare de la obiecte? Motivul este că, atunci când avem o dorință sau o frică – care este doar o dorință de a evita ceva – asta creează agitaţie în minte. Această agitație mentală blochează aprecierea adevaratei noastre naturi, care este libertatea. Ne simțim limitați de ceea ce nu avem sau de prezenţa a ceva ce nu dorim. Dar când obținem obiectul dorit sau evităm obiectul nedorit, dorința sau frica dispare. Apoi, aprecierea naturii noastre ne inundă mintea ca o experienţă de fericire. Chiar dacă ni se pare ca obiectele sunt sursa fericirii, ele nu sunt altceva decât catalizatori care elimină dorinţa şi teama. Urmând logica, ne putem întreaba, pe bună dreptate: „Dacă ceea ce caut este libertatea, şi libertatea este deja natura noastră, avem o idee greşită despre ceea ce suntem?”
Răspunsul este da; fără să avem vreo vină, credem că suntem limitați, incompleți, înrobiți şi nerealizați, forţaţi să căutăm fericirea în diverse obiecte. Dar în realitate, suntem nelimitați, compleți fără a depinde de vreun obiect sau de vreo experienţă pentru fericire. Atunci când vedem în mod clar că urmărirea de obiecte ne conferă numai fericirea temporară şi că fericirea nu rezidă în obiecte ci în noi, suntem gata pentru a patra și ultima categorie – moksha (eliberarea). Moksha nu se încadrează în celelalte trei categorii de preocupări, deoarece nu este un obiect. Moksha vizează direct libertatea, adică este o investigație în adevărata noastră natură. Dorim libertatea care este adevăratul nostru sine.
Acţiunea te duce, cu siguranţă, către obiecte. Dar există o vreo acţiune care ne poate oferi libertatea care suntem chiar noi, subiectul conştient? Bunul simț ne spune că nu se poate face ceva pentru a obţine ceea ce avem deja sau pentru a deveni ceea ce suntem deja. Totuşi, sunt mulți care spun că este necesară o anumită experienţă „spirituală” pentru a deveni tu însuți sau a intra in contact cu tine şi că această experienţă te va face permanent fericit. Dar, din cauză că experienţa (oricare ar fi ea) în sine este un obiect temporar, urmărirea unei experienţe spirituale pentru obținerea fericirii este acelaşi lucru ca urmărirea siguranței, plăcere şi virtute pentru fericire. Nu funcţionează. De asemenea, în mod logic, nu este posibil, deoarece cel care face acţiunea pentru a obţine o experienţă de fericire permanentă este limitat; are resurse, putere, cunoştinţe şi dorinţe limitate. Cum ar putea o persoană limitată, care poate face doar acţiuni limitate, să creeze ceva nelimitat, permanent?
Ideea că este necesară o anumită experienţă pentru a te regăsi pe tine însuți – libertatea – se bazează pe convingerea că orice experimentezi chiar acum este altceva decât tine. Aceasta se numeşte dualitate. Cu toate acestea, Vedanta declară că realitatea este non-duală, că deşi poate părea altfel, exiști numai tu, subiectul conştient.
Hai să facem un experiment pentru a dovedi aceasta. Întreabă-te, „Unde experimentez acest articol?” Dacă credeţi ceea ce vă spun simţurile, probabil credeţi că experimentați acest articol „acolo” pe un ecran de calculator sau pe o bucată de hârtie. Dar puteţi găsi cu adevărat un articol undeva „acolo”? Nu. Puteţi găsi doar gândul despre el în minte, ideea de „acolo” fiind un gând în sine. Așadar, cât de departe este gândul de articol de mintea ta? Nu sunt separate; ai putea spune că gândul este facut din minte. Dar cum știi că mintea este acolo? Pentru că tu, subiectul conştient, ești acolo. Şi cât de departe ești de mintea ta? Există vreun decalaj? Nu, mintea nu este separată de tine; este făcută din tine. Acest lucru înseamnă că tot ce experimentezi vreodată, în orice moment în orice loc, nu este altceva decât tu însuți. Deci, ideea că este necesară o acţiune pentru a obţine o experienţă deosebită a ta însuți, se bazează pe o neînţelegere: nerecunoaşterea naturii non-duale a realității. Deoarece succesul în exercitarea libertăţii este legat de înţelegerea acestei probleme, iată este o poveste tradiţională utilizată de Vedanta pentru a o explica.
O dată, o trupa de zece călători a ajuns la un râu învolburat. Neavând pe unde să îl ocolească, au fost forţaţi să îl traverseze. După ce au luptat din greu pentru a ajunge în partea cealaltă, liderul expediției a crezut că ar fi o idee bună să îi numere şi să se asigure că toată lumea era acolo. I-a numărat cu atenţie, dar spre uimirea sa, a găsit numai nouă persoane. Cineva lipsea! Panicat, i-a mai numărat o dată găsind tot nouă. Toți a căzut la pământ, deplângându-l pe prietenul lor pierdut.
Tocmai atunci, a aparut un bătrân amabili. I-a a întrebat care era problema şi liderul grupului i-a explicat situaţia. Bătrânul a zâmbit uşor şi a spus, „ştiu unde este persoana a zecea, vă rog să vă aliniați din nou.” Apoi, bătrânul i-a numărat încet la unu la zece. Liderul, oarecum jenat, și-a dat seama că a uitat să se numere pe el însuşi.
Bătrânul a eliminat ignorarea de către lider a faptului că este, şi întotdeauna a fost cea de-a zecea persoana pe care o căuta. În mod similar, Vedanta susține că suntem şi am fost întotdeauna liberi, deci nu este nimic de facut pentru a te elibera.

Ştiind că nu putem face nimic (nici o acţiune) pentru a obţine libertatea, situaţia poate părea dezastruoasă. Cum poţi obţine ceea ce vrei, dacă nu prin acţiune? Există un alt mod posibil? Dacă ceea ce vrei ești tu însuți, da. Dacă libertatea este chiar natura ta, tot ce ai nevoie este cunoaşterea. Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegi că ești deja liber, similar cu modul în care al zecelea om a înţeles că el era deja cel de-al zecelea om. Dar pentru a obţine această cunoaştere, este necesar un mod potrivit.
De obicei, mijloacele de cunoaştere sunt mintea şi simţurile. Utilizăm percepţia şi deducţia pentru a colecta informaţii şi a ajunge la anumite concluzii. De ce nu această metodă nu mai funcționează atunci când suntem interesați în obţinerea cunoaşterii de sine? Pentru că nu suntem disponibili ca obiectele. Nu putem fi văzuți, auziți, gustați, atinși sau mirosiți (nu putem fi percepuți). Nu putem fi imaginați de către minte. Suntem fără formă şi liberi de orice atribute, astfel că, pentru a elimina ignoranța față de adevărata noastră natură, este necesar un alt mijloc de cunoaştere – asta înseamnă Vedanta. Nu îți poate oferi sinele, vă conectează cu sinele sau vă dovedește existenţa lui. Este doar o metodologie de predare care utilizează cuvinte pentru a „descoperi” omniprezența şi de la sine evidentul sine care eşti deja.
Este important să menţionăm că Vedanta nu a fost inventată de vreo persoană sau de un grup de oameni. Nici nu constituie informaţii care au fost canalizate printr-o persoană sau printr-un grup de oameni. Vedanta este numită apaurushayjnanam, „cunoaştere care nu este de la oameni.” În loc de a veni de la oameni, Vedanta a venit la oameni. Dar acest lucru nu înseamnă că este o formă de revelaţie mistică. Logica Vedanta este pur şi simplu cunoaşterea că este inerentă însăşi Creaţiei, similar cu gravitația. Ca și gravitația şi descoperitorul său, Sir Isaac Newton, cunoaşterea Vedanta există deja, fiind necesară doar persoana potrivită pentru a o „descoperi”.
Gândiți-vă la undele radio. Ele trec prin aer chiar acum. Dar pentru a fi ascultate, trebuie să existe un receptor reglat corect. Atunci când undele radio devin cunoscute, nu se poate spune că ele provin de la receptor sau că receptorul le-a creat. Ele pur şi simplu au venit la receptor.
În mod similar, când mintea oamenilor rishis originali, văzători, a fost corect reglată – în sensul de a fi pregătită – ei au descoperit deja prezenta cunoaştere de sine. Dar pentru că rishis au fost oameni ca și noi, cunoaşterea descoperită a trebuit să fie investigată pentru a se asigura că nu a fost viciată de credințele și prejudecățile lor personale. Şi în timp, prin acest proces de verificare, s-a dezvoltat o metodologie universală, impersonală pentru a comunica și altora aceste cunoştinţe. Asta este o caracteristică importantă a Vedanta care ne arată că este o cale de cunoaştere testată în timp, neinfluențată de convingerile, opiniile şi ignoranţa oamenilor.
Dacă acest lucru încă nu are sens, atunci încercaţi să vă gândiți la legile fizicii. Oamenii de ştiinţă nu le-au creat personal, dar cu aparatura potrivită, au investigat legile fizicii care acționau deja în natură. Această cunoaştere nu a venit de la ei sau prin ei, a venit la ei. Ei au văzut ceea ce era deja acolo şi apoi au adunat ceea ce au găsit într-un ansamblu de cunoştinţe. Pentru a face acest lucru, cunoştinţele au trebuit să fie verificate de către alţii. În timpul acestui proces, dacă cineva a ajuns la o concluzie diferită, deosebită de dovadă, a fost îndepărtat. De ce? Pentru că adevărul este adevăr indiferent de vederi eronate ale unei persoane despre asta.
Acest lucru se aplică la Vedanta, în măsura în care adevărul descoperit de o persoană este acelaşi adevăr descoperit de către o altă persoană. Asta se datorează faptului că adevărul este natura sinelui şi sinele nu se schimbă niciodată, indiferent de timp, loc, circumstanţă, opinii personale şi credinţe despre asta. În cazul cunoaşterii de sine nu există ” adevărul tău şi adevărul meu.” Există doar sinele adevărat, unic, non-dual şi mijloacele de cunoaştere pentru a-l dezvălui, Vedanta, care este purificată de părtinitoarele puncte de vedere subiective.
Iniţial, Vedanta a fost o tradiţie orală. Abia mai târziu a fost a scrisă, apărând ca un grup de scripturi cunoscut ca Upanişade. Deşi cuvântul „Scriptura” poate evoca idei de autoritarism sau dogmatism, Vedanta fiind o invatatura traditionala este un lucru bun, deoarece acesta oferă studenţilor o sursă obiectivă terţă parte pentru a verifica cuvintele profesorului. Deci Scriptura este prietenul, protectorul şi ghidul vostru.
Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că ar trebui să citiţi Scriptura cu gândul de a vă învăţa pe voi înșivă, indiferent cât de inteligenți sunteți. Subiectul este extrem de subtil şi conţine multe declaraţii aparent contradictorii la prima vedere. Deci, pentru a vă asigura că aţi înţeles sensul său, este crucial ca Vedanta să vă fie predată de un îndrumător care a realizat această cunoaștere. Dar intenţia nu este de a vă face dependent de profesor, pentru că odată ce Vedanta v-a fost predată, puteţi utiliza mijloacele de cunoaştere pe voi și consulta profesorul numai atunci când nu vă puteți rezolva de unii singuri propriile îndoieli.
Deci, cum funcţionează? Investigarea de sine, Vedanta, are trei etape. Prima se numeşte shravana, ascultarea. Acest lucru este atunci când îndepărtați temporar ceea ce credeţi că ştiți despre voi înșivă, şi ascultați cu o minte deschisă ceea ce are de spus învățătura. Numai după ce ați ascultat cu adevărat fără a critica sau judeca, puteți analiza credințele și convingerile prezente cred în lumina Vedanta, dar nu invers. Dacă evaluaţi Vedanta funcție de ceea ce credeți sau simțiți despre ea, nu va funcţiona. Pentru că, dacă ceea ce crezi deja ar fi fost în totalitate aliniat cu Vedanta, nu ai fi căutat libertatea prin Vedanta. Deci, este important să vă examinați toate credințele și convingerile în conformitate cu logica Vedanta, păstrându-le pe cele care sunt în armonie cu adevărata noastră natură, şi eliminării celorlalte. Acest proces este cea de-a doua etapă a cercetării de sine, numită manana, reflecţia.
Odată ce am scăpat de ideile false despre noi, din cauza obiceiurilor, tiparele gândurilor negative pe care le-am dezvoltat anterior, pot continua să apară. Când se întâmplă asta trebuie să ne aducem mintea înapoi la cunoaşterea a ceea ce suntem din nou şi din nou până când tendinţele negative încetează sau, cel puţin, sunt ameliorate. Această a treia etapă este numita nididhyasana, asimilare, şi produce alinierea gândirii la suntem în realitate.
Asta e tot. Vedanta nu este o modă sau ceva mistic. Este doar un mijloc practic, o cunoaştere practică care vă ajută să reevaluați ipotezele neexaminate pe care vi le faceți despre experienţele de zi cu zi, şi anume, că eşti o minte limitată, inadecvată în interiorul unui corp, o persoană supusă morţii, dezintegrării şi suferinţei. Experienţa de zi cu zi este de fapt cea care vă spune tot ce trebuie să ştiţi despre sinele adevărat. Pur şi simplu ai nevoie de un mijloc ca Vedanta pentru ca să examinezi şi să înţelegi informaţiile. Din moment ce deja a fost menţionat că Vedanta este un mijloc de cunoaştere bazat pe Scriptură, cel mai bun mod de a afla mai multe despre ea este de a studia Scriptura în sine.
Dintre toate scripturile Vedanta, Tattva Bodha (Cunoasterea adevarului) este Scriptura ideală pentru a fi studiată pentru inceput. Este concreta si indrumarea gasita in ea este directa, fara echivoc. Va va fi prezentata aici in mai multe parti, la diverse intervale de timp, pentru a va putea familiariza cu fundamentele acestei indrumari care de mii de ani le-a aratat fratilor nostri calea spre Sinele lor.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s