VEDANTA – TATTVA BODHA (CUNOASTEREA ADEVARULUI) PRIMA PARTE

CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI
(TATTVA BODHA)
În secolul al optulea a apărut cea mai importantă legătură „modernă” cu tradiţia vedică. Sri Adi Shankaracharya a scris câteva texte importante despre Sine. Nu se abate de la ideile din Upanişade, dar le prezintă cu o claritate excepţională. Tattva Bodha a fost scrisă de Shankaracharya şi este considerat textul introductiv fundamental pentru studiul Sinelui.
Bodha înseamnă cunoaştere. Şi în acest context, tattva înseamnă adevărul. Dar ce este adevărul? Adevărul este ceea ce este etern, există independent de orice și nu se schimbă. Doar Sinele se potriveşte acestei definiţii astfel că, cunoaşterea adevărului este, de fapt, autocunoaşterea.

INVOCAREA
Profesorul risipeşte întunericul auto-ignoranţei cu lumina autocunoaştereii. Salutări sinelui care se exprimă în această formă.
Într-o realitate non-duală totul este Sinele. Deci când te apleci în fața profesorului, te apleci în fața sinelui pe care îl reprezintă. De asemenea, recunoști că învăţătura vine către tine prin harul lui şi a venit la el prin harul profesorului lui etc. Deci cu această aplecare ne exprimăm recunoștința pentru faptul că a păstrat tradiţia învățăturii şi a transmis-o altora, făcând posibilă această cunoaștere și pentru noi.

SCOPUL TEXTULUI
Tattva bodha, cunoaşterea adevărului, este prezentată aici pentru cei care caută libertatea (moksha). Mijlocul direct de a atinge libertatea este discriminarea între sine (atma) şi non-sine (anatma). Metoda de discriminare care va fi dezvăluită în acest text este pentru cei dotați cu înțelegerea (calificarea) celor patru pliuri.

Libertatea este atinsă numai prin cunoaşterea dezvăluită de discriminare. Dar discriminarea este posibilă numai pentru cei care sunt calificat în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că sunt pregătiți mental. Din acest motiv, calificările sunt prezentate la începutul textului. Ele sunt premisele esenţiale. Oricine posedă aceste calități într-un anumit grad, dar pentru ne putea cunoaşte pe noi înșine trebuie dezvoltate corect aceste calităţi. Dacă aveţi dificultăţi de înţelegere a învățăturii, vă este util să reveniți la această listă de calificare pentru a vedea unde are nevoie de aprofundare practica spirituală. Metodele pentru dezvoltarea calificărilor — care nu sunt discutate în acest text — sunt karma yoga, meditația, practicile devoţionale şi respectarea strictă a dharma.

CELE PATRU CALIFICĂRI
Cee patru calificării sunt: discriminarea, detașarea, realizările celor șase pliuri şi dorinţa primordială pentru libertate.

Discriminarea
Ce este discriminarea? Este înţelegerea faptului că unicul sine este veşnic şi neschimbător. Astfel, doar Sinele este real. Orice altceva (non-sine) este finit şi în continuă schimbare și de aceea este ireal. Distincţia între real (sine) şi ireal (non-sine) este discriminarea.
Este important să discutam ințelesul lui „real” şi „ireal”. În Vedanta, termenul de „real” este satya, un cuvânt folosit pentru a descrie natura sinelui. Satya înseamnă „existenţă” sau „ceea ce există independent”. Termenul pentru „ireal” este mithya ceea ce înseamnă „ceea ce depinde de sine pentru a exista”. Un vas de lut este un exemplu comun folosit pentru a ilustra satya, mithya şi relaţia dintre ele. Numele şi forma la care te referi când descrii o „oală de lut” nu există în mod independent. În schimb, depinde de lut pentru aparenta existenţa deoarece fără lut nu ar putea există nici o oală de lut. Dar, dacă îndepărtați denumirea și forma „oală de lut”, rămâne lutul. Nu depinde de numele şi de forma „oalei de lut” pentru a exista. Chiar dacă lutul este modelat într-o oală diferită, el continuă să existe şi rămâne complet neschimbat. Deci, în acest exemplu, lutul este satya şi numele şi forma numită „oală de lut” este mithya.
În mod similar, Sinele este satya. El există independent înaintea, în timpul şi după toate numele şi formele. Numele şi formele care apar în Sine sunt mithya (non-sine). Ca și oala din lut, ele își împrumută existenţa aparentă de la Sine. Dar, ca și în cazul oalei de lut, puteţi îndepărta toate numele şi formele şi Sinele rămâne neschimbat. Acest lucru este un fapt important despre Sine pe care trebuie să ni-l amintim, deoarece ceea ce este real, satya, nu se schimbă niciodată. Despre ceva se schimbă de la o clipă la alta, sau apare şi apoi dispare, se poate spune că este doar mithya, ireal. Înţelegerea deosebirilor şi relaţie între satya şi mithya este fundamentală pentru discriminare.
Pentru a investiga în continuare, reflectați la acest lucru: atunci când percepeți un copac, propriul corp sau un gând, este de fapt conștiința plus un copac, conștiința plus un corp şi conştiinţa plus un gând. În fiecare din aceste experimențe (percepții) obiectele — copacul, corpul şi gândul — apar în existenţa, rămân un timp şi apoi dispar din existenţă. Şi în timpul existenței, obiectele sunt supuse schimbării. Acest lucru înseamnă că sunt mithya – ireale.
Dar ce se poate spune despre conștiința prezentă în fiecare experienţă? Există înainte, în timpul, şi după dispariția obiectelor și, în fiecare etapă a experienţei conștiința rămâne neschimbată. Trebuie să obţineți un alt fel de conștiință pentru a experimenta (percepe) un copac, propriul corp sau un gând special? Nu. Aceasta înseamnă că conştiinţa este satya. Ea este Sinele.
Un alt mod de aborbare este să vă întrebaţi, „Cum pot să spun că un obiect exterior ca un arbore sau un obiect interior, ca gândul, există?” Dacă te gândeşti la asta, vei ajunge la concluzia este că despre un obiect se poate spune că există doar atunci când este văzut în lumina conştiinţei. Obiectul nu poate fi revelat fără conştiinţă, deci depinde de conștiință pentru existenţa sa. Dar, conștiința depinde de obiect pentru a exista? Nu, deoarece conştiinţa este auto-revelatoare. Este evidentă şi independentă de obiectele dezvăluite. Deci conştiinţa este satya, existând independent şi obiectele sunt mithya -dependente de satya pentru existenţa lor aparentă.
Notă: Cuvântul „conştiinţă” folosit în acest text, nu se referă la o parte, o proprietate, produs sau funcţie a corpului sau minții sau o combinaţie a ambelor. „Conștiința” este un cuvânt care se referă la natura sinelui. Şi, conştiinţa care este Sinele este cea care dezvăluie părțile, proprietăţile, produsele şi funcţiile corpului şi minţii. Corpul şi mintea schimbătoare — care depind de Sine pentru existenţa lor — sunt mithya.

Detașarea
Detașarea este înţelegerea faptului că obiectele și rezultatele tuturor acțiunilor sunt temporare, pentru că sunt condiţionate de timp. Astfel, ele nu ne pot crea eliberarea permanentă de senzația de limitare personală şi de lipsă, ceea ce de fapt căutăm cu adevărat,și nu rezultatele în sine. Atunci când acest lucru este înţeles, apare obiectivitatea şi indiferenţa referitoare la rezultatele acţiunilor noastre. Chiar dacă încă mai putem efectua acţiunea pentru obținerea unor anumite rezultate, ne eliberăm de preocuparea excesivă şi tânjirea după ele. Acest lucru este detașarea.
Daca vrem libertate permanentă trebuie să înţelegem că nu se poate obţine prin acţiune deoarece rezultatul oricărei acţiuni este întotdeauna temporar. Nu are sens ca o multitudine de acţiuni finit să fie adăugate unui rezultat cu probalități infinite.
Cu toate acestea, modul în care tratați acţiunea este foarte important pentru pregătirea minții pentru libertate. Cum aşa? De obicei, mintea ne este preocupată de obţinerea a ceea ce dorim şi de a evita ceea ce nu dorim. Cu alte cuvinte, întotdeauna suntem îngrijorați de rezultatele acţiunile noastre. Acest lucru provoacă o anxietate considerabilă pentru minte şi o minte anxioasă este nepotrivită pentru căutarea autocunoaşterii.
Este justificată aceasta anxietate? Deoarece rezultatele temporare nu ne vor oferi libertatea permanentă pe care o căutăm, anxietatea nu se justifică. De ce suntem deranjaţi de faptul că acţiunea nu ne poate oferi ceva, fiind incapabilă să o facă? În plus, dacă privim acţiunea în sine, vom vedea că doar partea procesului care este sub control nostru realizează o cea mai bună acţiune posibilă prin abilităţile noastre. Dar odată ce am făcut asta nu avem nicio idee despre ce se va întâmpla. Putem obţine ceea ce vrem, ceva ce nu vrem, ceva nici dorit nici nedorit (indiferent) sau ceva cu totul neaşteptat. Ştiind acest lucru, îngrijorătoarea despre rezultatele acţiunilor noastre pare inutilă, nu-i aşa?
Aşa că atunci când vom înţelege clar că acţiunea nu ne poate da ceea ce dorim cu adevărat şi că rezultatele acţiunilor nu depind în niciun fel de noi, putem derula acţiuni liniştiţi, fără fim anxioşi referitor la rezultate. Acest lucru ne pregăteşte mintea pentru autocunoaştere.

Realizările (intelegerile) celor şase pliuri
Care sunt realizările celor şase pliuri? Prima realizare este o minte liniştită, disponibilă pentru contemplare.
Discriminarea – cheia către libertatea permanentă -¬¬ necesită o contemplare continuă. Acest lucru nu este posibil într-o minte deranjată plină de temeri excesive, dorinţe sau emoţii negative. Dar, pur şi simplu nu putem îndepărta aceste frici, dorinţe şi emoţii negative. În schimb, ele trebuie să fie examinate în lumina declaraţiei Vedanta că eşti non-dual, nelimitat, întreg, complet şi neschimbător. Această declaraţie va fi explicată în detaliu mai târziu în text, dar acum o puteţi adopta condiţional şi să iei în considerare implicaţiile sale.
Prima realizare este că, ca Sinele non-dual, nu este nimic altceva decât tu însuţi şi esti neschimbător. Dacă nu există nimic altceva decât tine, atunci nu este nimic de care să te temi, doar dacă nu îţi este frică de tine însuţi. Şi dacă eşti neschimbător —ceea ce înseamnă că nu poţi fi lezat şi nu ţi se poate lua nimic — atunci, de asemenea, nu există nici un motiv de teamă.

Realizarea a doua inseamna controlul simţurilor. A doua realizare este că, din moment ce suntem întregi şi compleţi — adică nu ne lipseşte nimic — ce nevoie mai avem de dorinţe?

Dacă simţurile nu sunt controlate în mod corespunzător, mintea va fi extrovertită, preocupată de obiecte. Nu este posibilă continuarea auto-investigaţiei necesare pentru eliberare, atunci când atentia minţii este legată de obiecte. Deci simturile trebuie sa fie strunite. Şi pentru a face acest lucru, trebuie să reflectăm la faptul că fericirea nu constă în obiectele simţurilor pe care doriţi să le experimentăm. Dacă ar fi fost aşa, fiecare obiect ar da aceeaşi fericire oricui; dacă ar fi fost aşa, odată ce am avut un obiect dorit tale, nu ar mai trebui să căutăm din nou fericirea. Dar persoanele diferite reacţionează diferit la acelaşi obiect. Şi un obiect care ne dă fericire pentru un moment, ne poate da durere în momentul următor. Când vedem acest lucru, simţurile ni se vor retrage treptat de la urmărirea obsesivă a obiectelor, eliberând mintea pentru a căuta adevărata sursă a fericirii: libertatea naturii noastre nelimitate.

Realizarea a treia este observarea propriilor îndatoriri, capacitatea de a face în mod constant ceea ce este de făcut şi de a evita ceea ce nu este de făcut, indiferent de preferinţele personale.

A treia realizare este că fundamentul faptului că eşti non-dual, nelimitat, întreg, complet şi neschimbător este că întotdeauna eşti bine. Ştiind asta, care este motivul pentru care te agăţi şi te laşi influenţat de emoţiile negative?
Viaţa ne-a dat absolut totul: întreaga lume, precum şi un corpul şi o minte pentru a o experimenta. În schimb, tot ce trebuie să facem este să răspundem în mod adecvat la situaţiile cu care ne confruntăm. Asta se numeşte a urma dharma, care este dictată de bunul simţ sau, în cazul în care bunul-simţ lipseşte, de Scriptură. Dacă ne bazăm numai pe ce ne place şi ne displace, fără a lua în considerare dharma, mintea noastră va deveni deranjată. De ce? Pentru că suntem susceptibili de a acţiona inadecvat pentru a obţine ceea ce dorim sau să neglijăm ceea ce este de făcut pentru a evita ceea ce nu dorim. Făcând ceea ce trebuie făcut, atunci când trebuie să fie făcut, atenuează plăcerea şi neplăcerea, contribuind la o minte calmă, capabilă de cercetare.
Asta include şi efecturea acţiunilor care sunt corect adaptate naturii fiecăruia dintre noi. Nu este indicat să încercăm să fim cineva sau ceva care nu suntem, deoarece asta duce la apariţia conflictelor interioare. Trebuie să apreciem fiecare ceea ce suntem şi să acţionăm în consecinţă, văzându-ne permanent de propriile treburi, pentru a ne asigura o bună creştere şi maturitate.

Realizarea a patra este capacitatea de a suporta situaţiile dificile şi incomode.
Realizare a patra ar putea fi descrisă ca o atitudine de „a te lipi de…”. Cu urcuşuri şi coborâşuri constante, viaţa este destul de dificilă pe cont propriu. Confruntându-ne cu viaţa ta, în timp ce discriminăm în mod constant, este şi mai dificil, necesitând multă hotărâre. Dar când scopul — libertatea — ne este clar, vom percepe neafectati micile neplaceri în viaţă pentru a realiza asta.

Realizarea a cincea este o minte deschisă încrezătoare în învăţătură.
În esenţă, Vedanta ne cere să credem că suntem bine, până când suficienta cercetare ne face să ştim că acest fapt este adevărat. Gândirea „Eu nu sunt bine” este doar o credinta, una fals de fapt. Deci, de ce să nu avem încredere în Scriptura şi să adoptăm noua credinţa că: „eu sunt bine, sunt întreg şi complet.” Acest lucru face investigarea de sine mult mai uşoară. Este normal să apară îndoieli. Vedanta ne oferă instrumentele necesare pentru a le rezolva. Dar a ne lăsa copleşiţi de îndoieli şi a avea constant de comentat şi de a pune la îndoială învăţăturile este neproductiv. Un sceptic va rămâne un sceptic, dacă este în imposibilitatea de a deveni un cercetător cu adevărat serios. Cu alte cuvinte, un căutător al adevărului nu poate deveni niciodată un găsitor al adevărului fără o minte deschisă dornică de a examina — în lumina cunoașterii — tocmai credinţele şi ipotezele care îl menţin în ignoranţă.

Realizare a şasea este o minte clară, care este capabilă să se concentreze pe un anumit subiect.
Discriminarea necesită o vigilenţă constantă. Deci cercetarea de sine nu funcţionează decât dacă mintea este capabilă să se concentreze pe asta pentru perioade lungi de timp.

Dorinţa arzătoare de libertate
Dorinţa arzătoare apare atunci când libertatea constituie dorinţa primară şi prioritară.
Atunci când am înţeles profund că nu putem obţine libertatea permanentă urmărind obiectele, renunţăm să le urmărim şi urmărim libertatea direct prin autocunoaştere. Toate dorinţele, care anterior au fost îndreptate spre urmărirea obiectelor, sunt acum îndreptate spre libertate.
Este important să menţionăm că acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunţăm la slujbele noastre şi fugim de familii şi responsabilităţi; Ţineţi minte că realizarea a treia se referă la a ne îndeplini îndatoririle personale. Înţelegând că nu ne vom găsi libertatea permanentă în activităţile de zi cu zi nu înseamnă că încetăm să le facem sau chiar să ne bucurăm de ele. Efectuaţi acţiunile doar cu o atitudine corectă şi în modul corect, pentru a vă pregăti mintea pentru autocunoaştere. Şi asta este auto-cunoaşterea — nu renunţarea la responsabilităţi — care duce la libertatea permanentă.

Acestea sunt cele patru calificări necesare pentru a face discriminare între sine şi non-sine. Această discriminare este necesară datorită faptului că sinele, care este mereu liber, fără limite şi neschimbător este considerat în mod greşit a fi non-sinele: corpul, mintea si toate formele experienţelor. Din cauza acestei ignoranţe (avidya), sinele este considerat în mod fals a fi în robie, limitat și schimbător. Astfel apare suferinţa şi este necesar un mijloc de eliminare a ei. Acest mijloc este cunoaşterea adevărului, la care ajungem prin discriminare.
Ce este cunoaşterea adevărului? Este înţelegerea solidă că numai sinele este real, orice altceva (non-sinele) este ireal şi că , „eu sunt sinele, liber de corp, minte şi experienţe. Sunt existenţa, conştiinţa şi nelimitarea.”

Realitatea este non-duală, dar experienţa pare să ne spună altceva. Astfel, în scopul discriminării, condiţionarea Vedanta postulează două categorii în existenţă: „Eu”, Sine, subiectul conştient şi „asta”, non-sine, obiectele inconştiente. Din cauza ignoranţei, considerăm „eu”, Sinele, ca fiind „asta”, non-sinele, şi suferim. Deoarece există o confuzie între cele două, trebuie să înţelegem ceea ce suntem şi ceea ce nu suntem pentru a le sorta. Aşa că următoarea secţiune a textului descrie ceea ce este non-sinele. Concretizarea şi înţelegerea non-sinelui este primul pas in distrugerea credinţei în realitatea sa, şi — cel mai important — distruge identificarea noastră cu ea.

NON-SINELE
Pentru că realitatea este non-duală, nu există nici un non-sine. Dar, în ciuda acestui fapt, se pare că experimentăm non-sinele. Deci, a ne nega pur şi simplu experienţele, deoarece nu sunt de fapt reale este complet neproductiv. În schimb, aparentul non-sine trebuie să fie înţeles în mod corespunzător, împreună cu său „relaţia” cu Sinele. Din acest motiv textul introduce conceptele celor trei organisme, celor cinci teci şi celor trei stări. Intenţia nu este de le a dovedi existenţa reală, în schimb, ele ne sunt prezentate pentru a ne oferi mai multe moduri diferite de a materializa experienţele de zi cu zi, şi prin asta să înţelegem că nu suntem nici implicaţi, nici afectaţi de ele. Prin negarea fiecărui aspect al experienţei noastre ca fiind ireale – non-sine – este posibil prin implicare să înţelegem pe noi înşine, Sinele. Aici sunt criteriile stabilite pentru discriminare:
1. toate formele experienţelor, atât mentale şi fizice, sunt obiecte care ne sunt cunoscute nouă, Sinele. Dar obiectele nu ne cunosc pe noi pentru că nu sunt conştiente. Tu, Sinele, eşti conştient, astfel încât nu poţi fi obiectele inconştiente.
2. tu, Sinele, eşti etern, omniprezent şi neschimbător — eşti real. Toate obiectele care îţi sunt cunoscute sunt temporare, apărând, schimbându-se şi dispărând în mod constant – sunt ireale. Sine este real, astfel încât nu poate fi obiectele ireale.
3. tu, Sinele, exişti în mod independent. Este evident şi de necontestat că exişti şi eşti conştient, nefiind nevoie de nimic extern pentru a cunoaşte asta. Dar existenţa obiectelor depinde de tine, Sinele (conştiinţă), pentru că nimic nu poate fi perceput fără conştiinţa care să le perceapă. Prin urmare, tu, Sine existent independent, nu poţi fi dependent de obiectele existente.
Rezumat: Eşti conştient, real şi ai o existenţă independentă. Deci nu poţi fi obiectele inconştiente, ireale care depind de tine pentru existenţa lor aparentă. Poţi aplica această discriminare la fiecare parte a non-sinelui, începând cu cele trei corpuri.

CELE TREI CORPURI
CORPUL GROSIER, BRUT
Ce este corpul brut? Este materia inertă, inconștientă, o combinaţie de forme fizice manifestate de cele cinci elemente (spatiu, aer, foc, apă, pământ). Este născut datorită acţiunilor trecute şi este instrumentul cu care sunt adunate experienţele. După ce apare în existenţa, el este născut, creşte, se modifică (schimbă), degenerează şi moare.
Organismul nu este altceva decât o combinaţie a celor cinci elemente, materie, şi materia nu este conştientă. Totuşi, tu-Sinele, eşti conştient. Corpul este continuu în schimbare dar Sinele este neschimbător. Sinele este mereu prezent, dar organismul nu, pentru că dispare în vis şi în somnul profund. În plus, în cazul în care organismul ar fi fost mereu prezent, atunci corpul tău de copil, de adolescent, sau chiar corpul de acum un an, ar fi încă, aici, dar nu sunt. Toate au dispărut, dar tu, Sinele, ai rămas. De asemenea, în timp ce corpul anterior nu există, şi nu vă exista nici în viitor, Sinele a existat dintotdeauna şi va exista întotdeauna. Această existenţă este independentă, spre deosebire de corp. Corpul depinde de materie pentru existenţa sa aparentă şi materia depinde de conştiinţă (Sine) pentru existenţa sa. Pentru toate aceste motive, tu-Sinele, nu poţi fi corpul brut.

CORPUL SUBTIL
Ce este corpul subtil? Corpul subtil este făcut din cele cinci elemente în formele lor non-fizice. Acesta este născut datorită acţiunilor din trecut şi reprezintă mijloacele pentru a vă bucura de plăcere, a simti durere, etc. Corpul subtil este compus din cinci organe subtile de percepţie, cinci organe subtile de acţiune şi cinci funcţii fiziologice. În plus, el conţine instrumentul interior format din minte, intelect, ego şi memorie.
Datorită acţiunilor anterioare, ai un corp uman subtil. Acest lucru este relevant numai pentru introspecție în măsura în care discriminarea necesită capabilităţile intelectului uman. Un câine, de exemplu, nu pot face introspecție pentru că îi lipseşte capacitatea de a reflecta asupra lui însuși. Deci, din ce este făcut corpul subtil? Este format din energie, materie în forma ei non-fizică. Energia nu este conştientă, dar tu, Sinele, ești conştient. În baza aceastui lucru poți nega posibilitatea de a fi corpul tău subtil. Cu toate acestea, te poți uita la fiecare parte a corpului subtil pentru a le înţelege în detaliu şi pentru a concretiza mai bine.
Organele subtile de percepţie
Cele cinci organe subtile de percepţie sunt: urechea pentru percepţia sunetelor; pielea pentru percepţia atingerii; ochii pentru percepţia vizuală; limba pentru percepţia gustului; nasul pentru percepţia mirosului.
Fiecare organ subtil de perceptie corespunde omologului său fizic din corpul fizic. De exemplu, organul urechii din corpul subtil este ceea ce permite urechii fizice a corpului fizic să audă. Putem deduce existenţa unor organe de auz subtile pentru că, cineva poate avea urechi fizice dar poate fi în imposibilitatea de a auzi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru celalte organe: ochi, etc.
De ce sunt aceste organe de percepţie nu sunt Sinele? Pentru că percepţia este un obiect inconştient, cunoscut nouă. De asemenea, percepţia este într-o continuă schimbare. Într-o clipă ochii văd ceva, în clipa următoare altceva, etc. Dacă ai fi fost una cu percepţiile, “tu” cel prezent cu un moment în urmă ai fi dispărut, şi un nou “tu” ar fi prezent. Dar “tu” cel nou ai fi în imposibilitatea de a raporta o percepţie diferită (anterioară), deoarece ai fost absent anterior, şi, prin urmare, în imposibilitatea de a asista la schimbarea din percepţie. Pentru a spune că percepţia este în schimbare, sinele neschimbător, trebuie sa fie prezent pentru a observa asta.
În plus, obiecte percepute depind de tine, de sine, pentru a exista. Despre un obiect nu se poate spune că există fără a fi dezvăluit de lumina Sinelui, conștiința. Dacă ai putea să le îndepărtezi de Sine — lucru care nu este posibil — nu ar exista niciun obiect. Dar dacă îndepărtați toate obiectele, Sinele încă există. De exemplu, când percepţia vizuală nu este activă, suntem încă prezenți și conștienți. Existăm înainte, în timpul, şi după toate percepţiile. Luând în considerare toate aceste motive, nu putem fi organele noastre de percepţie.

Organele subtile de acţiune
Cele cinci organe subtile de acţiune – de vorbire, mâinile, picioarele, excreţia şi procrearea — animă omologii lor fizici din corpul fizic. Organul vorbirii permite coardelor vocale să vorbească; organul mâinilor permite exercitarea functiilor fizice mâinilor şi braţelor; organul picioarelor face posibilă mişcarea picioarelor fizice; organele de excreţie permite eliminarea deşeurilor; organul de procreare însufleţeşte organele genitale.
Din nou, deducem prezenţa de organelor subtile de acţiune pentru că cineva poate, de exemplu, să aibă corzile vocale, dar sa fie în imposibilitatea de a vorbi, poate avea picioare, dar să fi incapabil să le mişte etc. Organele de acţiune sunt materie inconştientă, sub formă de energie ceea ce nu poți fi tu, sinele conştient. Organele de acţiune sunt într-o continuă schimbare şi chiar dispar în somnul adânc, astfel încât să nu poți fi tu, neschimbătorul, omniprezentul sine. Organele de acţiune depind de energie să existe. La rândul său, energia depinde de tine, de Sine, pentru a exista. Din aceste motive nu putem organele subtile de acţiune.

Instrumentele interioare
Instrumentele interioare sunt mintea, intelectul, ego-ul şi memoria. Mintea primeşte informaţii de la fiecare organ de simţ individual şi le combină într-o experienţă unică. Mintea este, de asemenea, sediul emoţiilor. Îndoiala, ezitarea între două gânduri sau idei, este o altă funcție a minţii. Discriminare între două gânduri sau idei, analiza lor, şi decizia urmării unuia, este intelectul. Ego-ul este un concept în intelect, de tipul: „eu sunt autorul acţiunilor, sunt beneficiarul rezultatelor acțiunilor”. De asemenea, este noţiunea de proprietate cum ar fi: „asta este mintea mea, ăsta este trupul meu, etc”. În general, este orice noţiune sau concept pe care o avem despre noi înşine, cum ar fi, „eu sunt măreț, sunt inteligent, sunt generos, sunt sărac, aparţin unui grup special, unui partid, familiei etc”. Amintirea experienţelor anterioare este memoria.
În situaţiile de zi cu zi, colecţia de instrumente de interior este generic numită „minte” şi mintea este considerată a fi sursa conștiinței. Dar acest lucru nu este adevărat. Din punct de vedere al conştiinţei, al Sinelui, instrumentele interioare şi funcţiile lor sunt obiecte cunoscute şi, prin urmare, sunt inconştiente. Este deosebit de important să ne amintim acest lucru atunci când facem introspecția. Instrumentele interioare sunt pur şi simplu o colecţie de gânduri: percepţiile, îndoielile, deciziile și concluziile, ideile de proprietar şi de autor (executant), notiunile și conceptele despre noi, şi amintirile. Aceste gânduri nu constituie conştiinţa, deoarece ele sunt revelate de conștiință. Asta înseamnă că instrumentele interioare depind de conștiința pentru existenţa lor aparentă şi nu poate fi ceea ce suntem noi, Sinele independent. Şi deoarece instrumentele interioare se pot schimba, nu pot fi ce suntem noi, Sinele neschimbător. În cele din urmă, instrumentele interioare nu sunt întotdeauna prezente, cum ar fi în somnul adânc, astfel încât nu poată fi tu, omniprezentul Sine.

CORPUL CAUZAL
Ce este corpul cauzal? Este ignoranţăafără început, inefabilă, fără forme şi divizări. Aceasta este cauza corpului subtil, corpului brut şi ignorării adevăratei noastre naturi.
De ce nu ştim că suntem Sinele? Din cauza ignoranței de Sine. De unde provine această ignoranţă? Corpul cauzal, care este, de asemenea, cauza corpului subtil şi corpului brut. Acum, existenţa corpului brut şi a celui subtil este evidentă, deoarece le avem. Dar cum știi că există un corp cauzal? Prin deducţie.
De exemplu: este clar că nu ești creatorul corpului fizic. Şi mintea ta — care nu este altceva decât un şir de gânduri, sentimente, emoții, senzații si amintiri — pare să apară spontan, şi în mod neaşteptat, dovada fiind faptul că nu ştii niciodată ce gând vei avea ulterior. Astfel încât poţi fi sigur ca nu ești nici creatorul minții.
Deoarece nu suntem creatorul, va trebui să deducem că mintea şi corpul au o cauza nevăzută. Dar doar în cazul în care credem că Sinele este cauza, textul introduce corpul cauzal. Ca o sămânţă care conţine potenţialul nemanifestat al unui copac, corpul cauzal conţine potenţialul nemanifestat pentru corpul brut și subtil. Dar spre deosebire de o sămânţă, corpul cauzal este fără formă şi nu poate fi experimentat direct. Doar efectele sale — mintea şi corpul — pot fi experimentate.
Corpul cauzal este un subiect complex; iată aici unele lucruri importante pe care trebuie să le ştiţi despre corpul cauzal.
„Ignoranța este… cauza corpului subtil etc.” Principiul fundamental al Vedanta este că realitatea este non-duală: există doar Sinele şi nimic altceva. Deci, cum poate Sinele să pară a fi o multitudine de lucruri cum ar fi corpul fizic, subtil etc.? Ignoranța. Cu alte cuvinte, prin neînţelegere vom vedea nenumărate obiecte diferite când, de fapt, există numai conştiinţa non-duală, lipsită de formă.
De exemplu, intri într-un magazin de bijuterii. Într-o cutie de sticlă crezi că vezi diferite tipuri de inele de aur, bratari, cercei şi lanţuri. Dar esti tu cu adevarat? Nu, numai vezi aurul. Dacă eşti ignorant față de ce este aurul, vei considera ca reale aspectele pieselor individuale, ale bijuteriilor. Dar atunci când aurul îți este cunoscut, ele sunt considerate a fi doar aur.
O situaţie similară este cu Sinele. Atunci când eşti ignorant față de Sine, consideri că aspectul diverselor obiecte, cum ar fi corpul şi mintea, este cât se poate de real. Dar spre deosebire de exemplul bijuteriilor, te identifici cu corpul şi mintea crezand că ele sunt tu! Cu toate acestea, atunci când Sinele este cunoscut, ele sunt privite a fi numai Sine. Aşa că ignoranţa este ” cauza” obiectelor în măsura în care face Sinele non-dual să par a fi altceva decât ce este cu adevărat. Cum se întâmplă acest lucru va fi discutat în secţiunea viitoare referitoare la maya.
Dar înainte de a trece mai departe, iată ceva la care să vă gândiți pe măsură ce veţi continua studiul acestui text: dacă ignoranta, și nu tu, este cauza corpului şi minţii, este justificat sentimentul de responsabilitate pentru ceea ce sunt și fac corpul şi mintea şi suferința care rezultă din acel sentiment de responsabilitate?
„Acesta este… ignoranța fără început…” Acest lucru poate fi privit la două moduri. În primul rând, ignoranţa este sinonimă cu corpul cauzal şi corpul cauzal este cauza minții și corpului. Chiar dacă corpul cauzal este cauza a tot, el în sine nu are nicio cauza. Deci, în această privinţă este fără început, sau mai exact, fără cauză.
În al doilea rând, a spune că ignoranţa are un început, înseamnă că a avut o non-existenţă prealabilă. Cum poate ceva care nu există — ca fiul lui unei femei care nu poate avea copii — să apară vreodată în existenţă? Nu este posibil, aşa că ignoranţa trebuie să fi existat dintotdeauna. În plus, dacă ignoranţa nu ar fi avut o existenţa prealabilă, ce ar fi trebuit să existe în locul său? Cunoaşterea. Şi dacă cunoaşterea ar fi fost deja prezentă, ignoranța nu ar mai fi putut exista. Deci, din cauza tuturor acestor motive, ignoranţa trebuie să fie fără început (fara cauză).
Nu este important dacă ignoranța are un început sau nu. Nu trebuie să ştim de unde vine. Trebuie doar să ştim ce este; numai aşa putem scăpa de ea.
„Este…inefabila… ignoranță…” În acest context, cuvântul „inefabil” este sinonim cu cuvântul ” mithya.” Mithya este inefabilă, deoarece nu este nici reală cu adevărat, nici ireală cu adevărat, nici existentă cu adevărat, nici non-existentă cu adevărat. Sfideaza categorisirea. Nu spunem că ignoranța este cu adevarat reală sau existentă, satya, deoarece depinde de conştiinţa, de Sine, pentru a exista. Nu poţi fi ignorant dacă nu ești conştient. Dar nu poţi spune că ignoranța este cu adevărat ireală sau inexistentă fie pentru că poate fi experimentată. Prin urmare, ignoranţa este mithya. Şi asta este o veste bună pentru că, ceva care este mithya, este nepermanent. Deci, chiar dacă ignoranța este fără de început, are cu siguranță un sfârșit.
„Este… liberă de forme şi diviziuni.” Chiar dacă suntem ignoranți referitor de adevărata noastră natură, la particularitățile biologiei celulare sau chiar la ceea ce se întâmplă în camera alăturată, obiectele ignoranței pot fi diferite, dar ignoranţa în sine este aceeaşi. Ignoranta este una, asa ca este „liber de forme şi diviziunile.”
De asemenea, deoarece corpul cauzal conţine potenţialele obiecte şi acest potenţial este nediferenţiat şi nemanifestat, corpul cauzal este declarat a fi „liber de forme şi diviziuni.”

Reclame

Un gând despre &8222;VEDANTA – TATTVA BODHA (CUNOASTEREA ADEVARULUI) PRIMA PARTE&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s