ADEVARATUL INDRUMATOR SPIRITUAL

Într-o epocă de mulțumire instantanee, de sunete stridente si de fast-food, nu este surprinzător că mulți cred că, câteva minute de respirație profundă, de concentrare pe spațiul dintre sprâncene, de rostire a unei o mantre, sau printr-o vizualizare a unei fantezii, vor produce iluminarea. Pe de altă parte, deoarece spiritualitate este total nereglementată, stabilirea unor standarde pentru evaluarea tehnicilor, învățăturilor și indrumatoriloreste imposibilă. Deci situația este potential periculoasă, o atenționare suplimentară pentru o minte matură.
Trebuie să fi foarte edificat asupra adevăratelor tale motivații, deoarece indrumatorul pe care îl vei găsi depinde de ele. Prosperitatea de după al doilea razboi mondial, care a condus la dezintegrarea familiei, a produs mulți căutători înfometați de dragoste. Un Sfânt Indian îmbrățișează regulat mii de oameni pe zi, iată un exemplu trist, dar edificator asupra sănătății emoționale actuale. Dacă dorința de dragoste este o motivație puternică, se recomandă prudență, pentru că oamenii tristi se bucură foarte rar de o discriminare potrivită. Este important să-ți iubești îndrumătorul din motivele normale, in caz contrar, se va termina cu o dezamăgire și pentru iluminare și pentru dragoste.

Continuă lectura

Reclame

INTELEGEREA CREATIEI SI ILUMINAREA

Sinele, constiinta, conștiența, nelimitatul, eternul (putem folosi orice termen dorim) luminează o forma şi forma prinde viaţă. În acelaşi mod, conştiința non-duală luminează corpul cauzal (Dumnezeu) şi toate lucrurile şi fiinţele apar în existență. Constiinta este mereu prezentă în inima tuturor ființelor ca martor, cunoscătorul sufletului. Născut din Dumnezeu şi patrunzand corpurile brute, sufletul acumulează şi elimină temerile si dorintele prin acţiune. Puritatea sa nativa devine distorsionată şi viciată atunci când este ignorant față de natura sa reala. Acest lucru produce o încărcătură karmică incarcata de tendinţe extrovertite.
Toate sufletele isi urmează propria natura şi servesc creația în diverse moduri, integrandu-se perfect in ea. Un copac reflectând lumina si inteligenta conştiinței se dezvoltă de la o sămânţă minusculă intr-un  arbore falnic şi rodește fara „a face” ceva. Tiparul creației (forma) care îl reprezintă se manifesta pur şi simplu de la sine.Un suflet reflectând lumina si inteligenta conştiinței evoluează ca o entitate gânditoare şi senzitivă. Mintea si intelectul sunt ramurile corpului subtil al sufletului. Corpul subtil şi cel fizic nu pot exista fără conştiință. Conştiința le luminează pe amândouă. Sinele este conştiința obișnuită, lipsită de acțiune, cunoscătorul etern care luminează Creatorul care imagineaza universul.
Un nou nascut deschide ochii, plânge, râde, mănâncă, şi doarme în mod natural, fără ca, ceva sau „cineva” să controleze aceste lucruri. Face ceea ce este proiectat să facă, dar nu există ceva/cineva care să facă ceva. Acțiunea/ facerea se desfășoară de la sine. La rândul lor, galaxiile se dezvoltă de la sine şi florile se deschid fără ca “cineva” să facă ceva. Lumina intră în ochii copilului prin pupile şi aruncă o imagine inversată pe retină, care este transformată în semnale bio-electrice. Ele parcurg o cale nervoasă până la creier, un circuit neurologic complex al “entității”. Creierul îndreaptă imaginea şi o proiecteaza în minte. Mintea si intelectul din corpul subtil procesează informaţiile care apar ca sentimente gânduri asociate. Astfel copilul poate funcţiona. Sufletul își onorează natura sa reală şi îndeplineşte rolul în creație, ca orice altă creatură.
Creația este o realitate virtuala orbitoare produsă de ignoranţa macrocosmică, care este foarte inteligentă. Procesează o infinitate de informaţii, sunete şi sentimentele. Corpul copilului creste si sufletul consumă toate experienţele folosindu-se de instrumente de percepție foarte inteligent concepute. Sunetele şi aparițiile vizuale sunt asociate cu diverse înțelesuri (intelectul, ignorant față de natura sa de conştiință, construieşte înțelesuri pentru a da sens lumii virtuale). Într-o zi mama sau tata spune un cuvânt care a fost repetat atât de multe ori că înțelesul începe să se ancoreze; apare un nume. Indicările, gesturile, asocierea înțelesurilor cu obiectele, fac intelectul să înceapă să recunoască acest nume (sunet) şi mintea îl asociaza cu corpul fizic şi cu experienţele, sentimente şi gândurile generate „în” acest corp! În câţiva ani el va crede că „eu sunt acest nume. Sunt acest corp.” Astfel se țese o vraja indusa si consolidată de ignoranța de Sine; aşa ia naștere o identitate a ego-ului. Continuă lectura