CELE TREI TENDINTE NATURALE: SATTVA, RAJAS SI TAMAS

guneloe

 

Tot ceea ce există în natură este caracterizat de trei calități (gune) – tamas, rajas, și sattva. Rajas înseamnă dorință și tamas înseamnă obtuzitate sau stupoare, lipsa de activitate
și letargie. Sattva înseamnă înțelepciune, cunoaștere si lumina. Ființele umane
sunt predominant rajas și animalele sunt predominant tamas. Numai fiintelor umane le este specific să poata deveni tamas, sau sattva dupa dorinta. Este o libertate nativa. Cei care doresc să realizeze scopul vieții intrupate (iluminarea) trebuie să evolueze spre un mod de viață sattvic. Nu există nici o altă cale de ieșire pentru ei.
Caracteristica sattva este lumina; când predomină sattva suntem luminosi, fericiti și zâmbitori; caracteristica rajas este activitatea și cea a tamas este stupoarea, letargia și lenea.
Cum putem sti că există aceste trei calitati (gunele)? Le putem vedea cum opereaza în propriul nostru corp, in mintile noastre și în viață. Cateodata putem observa că suntem letargici și, fara a avea vreun motiv, ne trezim in imposibilitatea de a face ceva. La scurt timp, tot fara vreun motiv, suntem energici și activi, gata să actionam. Insa, tot fara vreun motiv, sunt si momente când suntem fericiti si veseli. Aceste trei calitati se schimbă mereu în viață.
Intreaga natura manifestată este caracterizata de trei caracteristici primare (tamas, rajas și
sattva) și, în funcție de proporția lor, orice om poate fi tamas, rajas sau sattvic. Toată lumea are toate aceste trei calitati in diferite concentratii, pentru că ele constituie ceea ce este cunoscut sub numele de Prakriti sau natura. Dar din cele trei, în fiecare persoană predomină, la un moment dat cate o singura caracteristica, depasindu-le cantitativ pe celelalte două, acest lucru determinand calitatea, prin care acea persoana este cunoscută.
Pentru o viata usoara, trebuie să ne ridicam de la tamas la rajas și de la rajas la sattva. Atunci cand devenim predominant sattvici, conflictele dispar din viața și percepem totul cu o bucurie de nedescris.

Continuă lectura

REMEDIUL PENTRU FRICA DE MOARTE

Iti este frica sa adormi noaptea?

cosmaruri-sau-vise-frumoase-afla-cum-ii-explici-unui-copil-ca-viseaza_size2

Toate gandurile tale, toate sentimentele si senzatiile, ideile, numele tau, forma ta, lumea care te inconjoara, absolut tot ce stii despre tine insuti, toate cunostintele acumulate, toate sperantele si visele, si absolut tot ce crezi de obicei ca te defineste, dispar fara urma. Cu toate astea, acest lucru nu te inspaimanta, si, de multe ori, chiar iti doresti sa atingi starea asta. De ce se intampla asta?
In afara de faptul ca somnul profund este odihnitor, in aceasta stare exista o usurare, pentru ca toate aceste poveri pe care le cari inconstient clipa de clipa, dispar. Inainte sa adormi iti este frica, sau simti groaza ca incetezi sa existi? Nu, pentru ca chiar daca corpul si mintea nu mai sunt active (practic nu mai exista), tu nu incetezi sa existi. Stii asta foarte bine, pentru ca o repeti in fiecare noapte, sau de fiecare data cand visele dispar. In tot acest timp, tot ce ai carat cu tine in timpul zilei si tot ce te limita si te facea sa te simti nelinistit dispare, lasandu-te linistit si nelimitat.
Ti-a fost frica vreodata de aceasta stare? Nu prea cred. Daca analizam ce este moartea in realitate, lasand de-o parte senzatia de frica indusa de auzul acestui cuvant, din cauza unor credinte gresite inoculate noua din ignoranta de catre cei din jurul nostru , ajungem la concluzia ca este la fel ca aceasta stare. Daca nu ti-e frica sa ajungi in starea de somn profund, de ce sa-ti fie frica de moarte? Ca si in somnul profund, moartea inseamna disparitia oricaror ganduri, credinte, convingeri, identificari, nume, forme, sentimente si senzatii. Asta inseamna ca murim de fiecare data cand dormim, si, pana acum nu ne-a fost niciodata frica de asta.
Principala cauza a fricii de moarte se datoreaza faptului ca ne temem de disparitia identitatii noastre. Dar in ce consta aceasta identitate? Nu cumva ea este o adunatura de credinte, convingeri, concepte si idei? Daca cercetam ce suntem in realitate, ajungem la concluzia ca toate astea sunt obiecte ale perceptiei noastre. Si, mai mult de-atat, toate astea, inclusiv obiectele materiale, cum ar fi corpurile, nu au nicio materialitate, de fapt. Materia este doar o aparenta, ca apa din mirajul din desert.
Asta inseamna ca identitatea pe care ne-am asumat-o este gresita, si nu consta in credintele, convingerile, conceptele si obiectele care credem ca ne definesc. Identitatea noastra reala, fiinta noastra de constiinta si existenta pura, s-a amestecat cu aceasta adunatura de ganduri si sentimente intr-o asa de mare masura, incat nu se mai poate distinge separata de ele. Adica, in loc sa gandim: ”am ganduri si sentimente”, gandim; „sunt ganduri si sentimente”. In loc sa gandim si sa percepem ca gandurile, sentimentele, senzatiile si perceptiile sunt lucruri pe care pe percepem temporar, disparand ulterior, gandim: „eu sunt aceasta colectie de ganduri, sentimente si senzatii numite corp/minte)”. Aceste este motivul pentru care, atunci cand dispar (lucru care se intampla regulat) credem ca disparem si noi odata cu ele.
Credem ca vom disparea, sau ca vom muri, deoarece ne-am identificat cu ele si toate aste dispar. Asta este una din credintele fundamentale egoului, care se considera o entitate separata. O alta credinta fundamentala a egoului este ca ii lipseste ceva, deoarece niciun obiect (si egoul este un obiect care se schimba permanent) nu este complet. Deci, atata timp cat ne consideram pe noi insine ca fiind un obiect, identificandu-ne cu el, nu numai ca vom simti frica de disparitie, dar ne vom simti si incompleti, dorint permanent ceva care credem ca ne lipseste. Frica si dorinta sunt doua manifestari esentiale ale egoului.
Sentimentul de separare se exprima prin frica de disparitie. Unele persoane au un sentiment launtric ca nu sunt ceea ce percep si o dorinta arzatoare de a-si cunoaste adevarata fiinta. In mai toate cazurile, aceasta dorinta, care este de fapt dorinta sinelui real de-si (re)gasi adevarata identitate, este mult mai puternica decat frica de moarte. Aceste este motivul pentru care, cei care au ales caile gresite pentru a se cunoaste pe sine, au infruntat moartea fara frica.
Remediul pentru aceasta frica, si toate fricile (pentru ca absolut toate deriva din ea), este cunoasterea adevaratei noastre identitati. Trebuie sa intelegem ca existam in toate starile, chiar si in cele in care credem ca nu suntem constienti (pentru a stii ca nu am fost constienti, trebuie sa fi fost prezenti ca sa cunoastem asta). Aceasta constiinta a prezentei noastre nu ne-a parasit nicodata, chiar daca erau prezente obiecte sau nu. Stim ca existam si in lipsa oricarui obiect (in somnul profund nu exista niciun obiect). Astfel trebuie sa intelegem: ca existam si dupa moarte, deoarece ea nu inseamna altceva decat disparitia unor obiecte, lucru care se petrece permanent (obiectele pe care le observam dispar, dar noi, observatorul nu disparem).
Aceasta constiinta care este constienta permanent de aparitia, schimbarea si disparitia obiectelor suntem chiar noi. Am fost anteriori (nu din punct de vedere temporal, ci al posibilitatii de a observa) aparitiei universului, si vom exista si dupa disparitia lui, pentru ca nimic nu exista daca nu este observat. Aceasta simpla prezenta a cunoasterii ca existam, a constiintei propriei existente, sau senzatia de a fi, este o constanta permanenta in viata noastra si nu a disparut niciodata, cunoscand toate schimbarile ansamblului corp/minte. Daca amestecam aceasta existenta, cu gandurile, convingerile, credintele si sentimentele, in asa masura ca nu mai putem sa le distingem clar, vom simti frica de disparitie.
Remediul pentru frica de moarte este cunoasterea de sine. Cand simtim aceasta frica, sau oricare alta frica, trebuie sa ne indreptam atentia catre noi insine si sa ne intrebam: „La ce ma refer cand spun „eu”? Cine este „eu”?” Trebuie sa ne indreptam atentia catre gandul „eu”. Facand aceasta cercetare, ajungem la concluzia ca „eu” sunt constient (percep) corpul, locul asta, cuvintele astea, monitorul de calculator pe care sunt scrise, sentimentele pe care le am in acest moment, gandurile care imi trec prin minte si tot ce pot percepe acum. De fapt toata viata consta din a fi constient de un lucru sau de altul (sunt inalt/scund, sunt bogat/sarac, sunt sanatos/bolnav). A fi constient, a cunoaste, patrunde intreaga experienta de viata in aceasta lume, si fara acest principiu al cunoasterii (constiinta) nu ar exista nicio lume si nicio experienta.
Orice experienta este formata din cel care este constient si obiectele de care este constient. In loc sa ne indreptam atentia catre obiectele de care suntem constienti, sa ne-o indreptam catre „cel” care este constient, adica sa schimbam directia atentiei. Asta inseamna sa lasam gandurile se dispara din atentie si sa ne indreptam atentia catre cunoscatorul experientei si al obiectelor din ea, adica sa ne oprim la „eu sunt constient”, fara sa continuam disiparea atentiei in „eu sunt constient de…”. Indiferent de ce suntem constienti, aceasta constiinta nu ne paraseste niciodata, adica nu incetam niciodata sa fim constienti. In loc sa ne directionam raza atentiei catre obiecte (ganduri, sentimente, senzatii), sa ne-o indreptam catre noi insine, catre cel constient.
Aceasta experienta este chiar experienta linistii sinelui. Cu cat vom permite mai des sa se intample asta, vechile noastre identitati, vechile noastre credinte si convingeri ca aceasta existenta constienta este identica cu gramada de ganduri si sentimente, se vor curata treptat de aceste ganduri si sentimente. Nu trebuie sa incercam sa scapam de ele sau sa le eliminam, pentru ca vom crea un alt gand cu care ne vom identifica. Daca nu mai acordam atentie vechilor identificari, ele vor disparea ca rezultat al neglijarii, deoarece nu vor mai fi in atentia noastra (nu mai suntem interesati de ele). Atunci cand ne acordam atentie noua insine, celui care cunoaste, intelegem ca „eu” este cel care cunoaste atat experienta si obiectele ei, cat si lipsa oricarei experiente sau obiect. Asta inseamna ca sunt constient atat de viata (experienta), cat si de moarte (lipsa experientei). Daca nu imi este frica de experienta, de ce imi este frica de lipsa ei?
Daca imi mentin atentia indreptata asupra celui care cunoaste, constiinta (sinele) va incepe sa apara din fundal, ca o amintire a propriei existente permanente, a faptului ca nu numai ca sunt constient acum, ci ca sunt permanent constient, si ca nu exist numai acum, ci ca exist permanent. Nu am experimentat niciodata propria disparitie, ci numai disparitia unor experiente si a obiectelor din ele. Nu am fost niciodata nascut, nu m-am schimbat niciodata, nu am fost niciodata ranit, afectat sau influentat de nimic din ce am cunoscut. Nu fac parte din experienta, ci sunt observatorul prezent cunoscator al fundalului experientei in care apare manifestarea minte/corp/lume. Sunt cunoasterea care patrunde orice experienta si care este una cu experientele, constituind substanta lor. Adopt forma tuturor experientelor si a obiectelor din ele, asa cum spatiul adopta forma hologramelor care apar in el. Sunt cunoasterea pura a oricarei experiente, care o strabate, atat pe ea, cat si obiectele din ea, asa cum spatiul strabate tot universul si obiectele din el. Este o recunoastere a adevaratei mele naturi, de Sine imposibil de perceput prin simturile mintii, a identitatii mele reale care nu poate actiona, nu se naste si nici nu moare si nici nu este afectata de experientele care apar in ea.