NECESITATEA DECONSTRUIRII APARENTEI REALITATI SI A OBIECTELOR (BRUTE SI SUBTILE)

Foarte bine! Aţi înţeles că nu sunteţi nici senzaţiile percepute prin simţuri; nici gândurile, nici imaginile, nici emoţiile, nici conceptele şi nici filmele care vă trec prin minte; nici mintea şi nici corpul; nici lucrurile la care vă puteţi gândi, nici cele care vă pot fi cunoscute; nici cel care acţionează, nici beneficiarul acţiunilor şi nici măcar cel care cunoaşte; nici o stare anume în care trebuie să ajungeţi; nici o experienţă mistică, transcedentală sau de samadhi; nici nu este ceva pe care să îl învăţaţi, să-l practicaţi sau să-l faceţi. Aţi ajuns la concluzia că sunteţi însăşi existenţa, cunoaşterea şi pacea, pe care le-am unit într-un singur termen: conştiinţă. Este foarte uşor să spuneţi ce nu sunteţi, dar foarte greu să spuneţi ce sunteţi, pentru că, conştiinţa nu are niciun atribut, nicio caracteristica şi nico însuşire; ea doar este şi atât.

Cu toate astea puteţi să spuneţi că sunteţi: cunoaşterea (observarea) experienţelor şi a tot ce poate fi cunoscut; „spaţiul”  nedefinit  în care apare absolut oricare chestie de care puteţi fii conştienţi (inclusiv gândurile, senzaţiile, emoţiile, starea de veghe, cea de vis şi cea de somn profund); ceea ce nu se schimbă în prezenţa niciunei schimbări sau a niciunei experienţe care se schimbă; fundalul oricărui lucru (brut sau subtil) care poate fi cunoscut sau observat; „cel” care percepe, sau percepţia în sine; acel neschimbat care a cunoscut toate schimbările corpului vostru, din copilărie, până acum; conştientizarea obişnuită a experienţei din vis sau din starea de veghe; acel lucru pe care îl cunoşti fără să implici gândirea şi pe care îl exprimaţi când spuneţi „Exist”

Conştiinţa nu este un obiect. Poate fi considerată un spaţiu adimensional şi atemporal, fără nimic în el, aşa cum este un ecran fără nimic proiectat pe el, aşa cum este liniştea fără niciun sunet în ea, aşa cum este lumina, fără nicio umbră în ea. Numai că spre deosebire de aceste exemple îşi menţine calitatea de a nu avea nicio caracteristică, de a nu fi legată de nimic din ce apare în ea şi de a fi conştientă permanent de absolut orice, inclusiv de ea însăşi.

Nu este un ceva, mai bine zis nu este un obiect, ci mai curând un verb: „ A fi”.

Cu toată această înţelegere şi cu toată discriminarea pe care o practicaţi, ori de câte ori percepeţi ceva care tinde să vă scoată din această non-identitate, liniştea este stricată prin intervenţia manifestărilor mentale şi a revenirii în forţă a aparentei materialităţi. În acele momente vi se pare că întreaga înţelegere a dispărut şi că aţi revenit la vechea identitate falsă de individ supus regulilor vieţii, toanelor unui ego nesătul şi a unei minţi veşnic nemulţumite. De ce mai apar toate astea, dacă aţi înţeles care vă este natura reală şi care este sursa universului?

Vedanta şi majoritatea îndrumătorilor care o explică, consideră lumea, corpul şi mintea ca simple iluzii, şi tratează toata cunoaşterea ca şi cum ele nu ar exista. Într-adevăr, ele nu există, fiind doar nişte miraje, ca nişte holograme sau ca nişte vise. Însă, atâta timp cât încă mai sunteţi influenţaţi de ele, lipsa modalităţilor de deconstruire şi de dizolvare a lor în conştiinţă tulbură liniştea şi pacea care este natura voastră reală.

Acesta este motivul pentru care se impune o analiză atentă a aparentei materialităţi şi o deconstruire a fiecărui aspect al ei. Vedanta spune că creaţia (adică materialitatea) a apărut de la subtil la brut. De aceea, deconstruirea aparentelor lucruri (obiectele lumeşti, corpul şi mintea) va trebui abordată de la brut la subtil. Astfel veţi învăţa cum să deconstruiţi lumea, apoi cum să deconstruiţi corpul. Ulterior veţi cerceta mintea demolând-o din temelii, odată cu toate funcţiile, credinţele, conceptele şi manifestările ei. În final veţi elimina „făptuitorul”, „beneficiarul”, „observatorul” şi „cunoscătorul”.

În acest scop veţi utiliza o metodă de cercetare pe care Sri Atmananda a numit-o „raţionamentul superior”, cu intenţia de nu fi confundat cu raţionamentul intelectual obişnuit, numit „inferior”. Această metodă vă crează o perspectivă superioară minţii, pentru a o putea cerceta în amănunt, mai bine zis vă pune în postura de cunoaştere neutră, sau de conştiinţă. În această postură vă asumaţi identitatea reală sau nicio identitate, reuşind să vă desprindeţi de ataşamente şi să cercetaţi toate aspectele pe care anterior le consideraţi negative. Aceste aspecte, care de obicei inspăimântă mintea, sunt bine ascunse chiar de minte. Ele răbufnesc în situaţii similare cu cele care le-au creat şi provoacă o identificare totală cu ele, absorbindu-vă complet atenţia. În acele momente vă simţiţi complet sub controlul minţii şi al fantasmelor ei şi vă abandonaţi înfricoşaţi, neîntrezărind nicio metodă de scăpare.

Cu timpul, s-au dezvoltat o multitudine de metode prin care se încearcă eliminarea manifestărilor mentale nedorite. Însă, atâta timp cât aceste manifestări nu sunt înţelese exact aşa cum sunt, Se vor domoli pentru moment, pentru ca să reapară atunci când vă este lumea mai dragă, parcă şi mai îndârjite şi mai crude. Orice metodă mentală va trata lucrurile la nivel mental, adică la acelaşi nivel la care au apărut. Cum poate un gând să înlăture un alt gând? Acest lucru duce la conflicte mentale, pentru că, ce altceva înseamnă un gând care se luptă cu un altul? Conflictele nu pot decât să agite şi mai rău mintea, iar lipsa liniştii mentale nu permite o analiză normală a situaţiei.

Pe lângă metodele menţionate mai sus, mulţi apelează la tehnicile Yoga. Cei care le aplică spun că încearcă să controleze mintea cu ajutorul detaşării și al exercițiilor fizice. Acest lucru este ușor de spus. Dar, cine este cel ce controlează prana [Energia vitală] şi mintea? Cu siguranţă că nu mintea în sine, deoarece scopul exerciţiului este de a linişti mintea. Şi aceeaşi minte nu poate fi simultan şi subiectul şi obiectul aceleiaşi activităţi. Aşa că trebuie să existe ceva independent ,dincolo de minte, care să ghideze yoginul pentru a controla prana şi mintea. Nu ar fi mai bine să îşi dea seama că este acel ceva liber şi să nu mai ai treabă cu mintea sau cu orice altceva? Adică nu ar fi mai bine să îşi folosească energia în alte scopuri şi nu în încercarea de a controla o iluzie?

Lăsaţi mintea în pace! Acesta este modul în care este tratată mintea în metoda cunoaşterii directe.

Raţionamentul superior tratează toate manifestările brute din postura minţii şi toate manifestările subtile din cea a conştiinţei, permiţându-vă o cunoaştere directă a lor. Acest raţionament vă demonstrează că niciun obiect perceput nu este separat de perceperea lui şi niciunul dintre ele (obiectul perceput şi percepţia) nu pot apărea în lipsa conştiinţei. Veţi descoperi că nu există nici cauză şi nici efect, că nu există timp şi nici spaţiu că aşa-zisa lume este o apariţie instantanee şi că obiectele apar unul câte unul şi nu simultan. Această cunoaştere directă, aplicată voluntar la început, va deveni automată şi vă va permite să eliminaţi instantaneu aparenta materialitate din orice aparenţă care tinde să vă schimbe identitatea reală.

Am folosit termenul de cunoaştere directă, cu scopul de a defini cunoaşterea instantanee a absolut orice este perceput într-o experienţă, fără nicio altă intervenţie (interacţiune a simţurilor, memorie, recunoaştere, etichetare, interpretare, etc.). Cunoaşterea directă este un mod de cercetare nonduală, care duce la recunoaşterea de sine ca, conştiinţă. Acesta nu înseamnă că veţi deveni nişte sfinţi, nişte vrăjitori cu puteri deosebite, sau nişte persoane cărora li se întâmplă numai lucruri plăcute. Cunoaşterea directă demonstrează că conştiinţa este chiar natura voastră. Conștiința este anterioră persoanei, astfel că nu poate fi posedată de cineva. Calea cunoaşterii directe vă ajută să înţelegeţi realitatea din spatele experienţei şi faptul că sunteţi conştiinţa, în care nu există nici suferinţă şi nici individualitate.

Principala problemă careia i se adresează cercetarea de sine este identificarea greşită. Cu alte cuvinte, vă consideraţi a fi ceva ce nu sunteţi. Credeţi că sunteţi un corp sau o minte şi simţiţi şi acţionaţi ca şi cum aţi fi corpul, mintea sau o combinaţie a lor, când, în realitate sunteţi doar conştiinţă. De obicei vi se pare ca sunteţi un fel de obiect, în timp ce sunteţi de fapt conştiinţa martor căreia îi apare acest obiect (ca toate celelalte). Nu sunteţi obiectele pe care le cunoaşteţi, ci cunoaşterea în sine.

Soluţia la identificarea greşită este „identificare reală”, care înseamnă, în principiu, „nicio identitate”. Fiind conştiinţă trebuie să ştiţi că nu sunteţi nimic altceva, în acelaşi fel în care vă recunoaşteţi numele. Atunci când sunteţi strigaţi pe nume, nu aveţi nevoie de gândire pentru a vă recunoaşte pe voi înşivă, aşa cum nu aveţi nevoie de gândire pentru a ştii că existaţi. Cunoaşterea directă combinată cu raţionamentul superior duce la o cunoaşterea profundă, care, în timp, va recunoaşte automat totul ca şi conştiinţă, fără a mai fi nevoie de gândire. Rezultatul este doar “a fi”, spre deosebire de “a fi ceva”.

În acest scop au fost create nişte exerciţii care urmează calea adevărului, fiind o deconstruire a obiectivităţii care se derulează de la brut la subtil. Adică se începe cu cea mai simplă şi cea mai evidentă experienţă de separare, (cum obiectele par a fi altceva decât Sinele, părând separate de el). Vom descoperi modul în care ele nu sunt altceva decât conştiinţă. Exerciţiile continuă cu lucruri din ce în ce mai subtile, până când ajungeţi la conştiinţa pură sau Sine. Aceste exerciţii tratează obiectele materiale, simţurile, corpul, mintea, experienţele, stările mentale, obiectele abstracte subtile, funcţiile mentale, cunoscătorul şi conştiinţa pură.

Toate aceste aspecte vor fi tratate în cadrul unor îndrumări directe în format intensiv, in care exercitiile de dedscostruire a obiectivitatii lumii, corpului si mintii sunt combinate cu indrumarile directe catre Sinele nostru si cu exercitii de dizolvare a principalelor credinte si convingeri care stau la baza identitatilor gresite..

Filmuletul urmator va prezinta un exercitiu monoperceptiv vizual simplu de deconstruire a materialitatii fizice:

Reclame

DESPRE NATURA NOASTRĂ; UN MIC TEST AL PROGRESULUI CĂTRE ADEVĂR

Toate exercițiile care implică contemplarea sau meditația, de orice fel asigură numai puritatea inimii şi liniştirea minţii. Dacă utilizezi discriminarea și raționamentul și cercetezi experiențele, vei ajunge invariabil la propriul tău Sine, care este miezul lăuntric al ființei tale.

Pentru a proceda corect, trebuie să acorzi o importanță egală tuturor celor trei aspecte ale activităților şi anume perceperea, gândirea şi cunoașterea şi să înţelegi că numai cunoașterea este singurul aspect, care îţi validează propriul tău sine.

Dacă continui această practică, vei găsi că primele două aspecte materiale (perceperea, gândirea) sunt intermitente, deci sunt ireale și astfel le ignori şi îţi asumi adevărata identitate, rămânând ancorat în natura ta reală, în Adevăr. Adevărata identitate nu este de fapt o identitate, ci este o acceptare necondiţionată a apariţiilor (dacă există) din tine, odată cu cunoaşterea existenţei tale continue şi când ele lipsesc complet.

Tu eşti acest factor cunoscător, indiferent dacă există apariţii sau nu. Aşa că, înainte de a începe o altă activitate, obişnuieşte-te să conştientizezi că fiecare activitate trecută este înregistrată în cunoaștere, în adevărata ta natura. Nu încerca să faci asta în timpul derulării ei, pentru că mintea va deveni agitată şi egoul va compromite cercetarea acţiunii, prin asumarea rolului de cunoscător. Dacă se va întâmpla aşa, îndreaptă-ţi atenţia către presupusa entitate cunoscătoare (ego) şi remarcă faptul că el a apărut ulterior cunoaşterii sau conştientizării, deci nu are nicio legătură cu ea. Mai pe scurt este un şarlatan, care trebuie demascat, ori de câte ori intervine în experienţă.

Indiferent dacă îţi cunoşti natura reală sau nu, obiectele apar în tine ca simple apariţii (culori, senzaţii tactile sau kinestezice, mirosuri, gusturi, sunete, gânduri, sentimente…). Ele nu depind de tine decât prin existenţa pe care le-o înprumuţi prin cunoaşterea lor. Fiecare dintre aceste apariţii este transformat în obiect de către minte, ulterior percepţiei. Astfel, obiectele brute apar după ce mintea a interpretat percepţia instrumentelor senzoriale brute; obiectele subtile (gândurile, sentimentele, senzaţiile interioare…) apar atunci când percepi prin simţurile subtile, iar interpretarea lor este făcută printr-o intervenţie mentală ulterioară. Dar cunoaşterea directă a senzaţiilor care stau la baza construcţiei mentale a obiectelor (şi a lipsei lor) nu are nevoie de nimic pentru a exista. Deci, cunoaşterea nu poate fi limitată de nimic.

Numai aceasta cunoastere pură apare ca obiect brut, obiect subtil și perceperea lor. Asta îţi demonstrează  că obiectele apar doar dacă sunt cunoscute, în funcție de instrumentul utilizat (subtil sau brut), deci lumea nu este altceva decât pură cunoaștere.

În primele stadii ale cunoaşterii, atunci când te bazez doar pe raţionamentul inferior (logica intelectuală obişnuită), lumea obiectelor îţi pare un obstacol în calea progresului. Treptat, odată cu descoperirea şi aplicarea raţionamentului superior începi să te bazezi din ce în ce mai mult pe el. Astfel, tot ceea ce înainte ţi-a părut un obstacol se transformă într-un ajutor pe calea spre Adevăr.

Iată cam cum evoluează (aparent) cunoaşterea de la obiecte la conştiinţa pură:

– Obiectele: Sunt considerate pur şi simplu lucruri fizice, substanţiale, materiale. În această situație nu este evidenţiată deloc partea conştientă. Asta este postura omului ignorant.

– Conştiinţa obiectelor: Este tot o postură a omului ignorant, dar un pic mai evoluată decât prima.

– Obiecte ale Conştiinţei: Aceasta este postura de început a căutătorului. Continuând, el vede:

– Obiectele în Conştiinţa: Aceasta este tot o postură de căutător, dar mai avansată.

– Obiectele ca, Conştiinţa: Acesta este postura eliberatului (care poate fi comparată cu o cunoaşterea detaşată a stării de veghe cu o acceptare deplină a experienţei, identică cu a stării de vis).

ÎN FINAL:

– Obiectele dispar şi există numai Conştiinţa.

Iată un model de test propriu al progresului:

  1. Dacă simţi plăcere în a vorbi, a discuta  sau a gândi cât mai des posibil la Adevărul final, poţi să fi sigur că eşti pe calea corectă şi progresele, la nivel aparent, sunt reale.
  2. În cazul în care, atunci când eşti singur sau când te-ai retras la odihnă, gândul care îţi apare spontan în minte este despre Realitatea finală sau despre îndrumătorul tău, esti pe calea cea bună.
  3. Plăcerea (fericirea), apare de obicei, la sfârşitul unui gând. Dar, dacă plăcerea începe să apară fără cauză, chiar şi în timpul unei experienţe obişnuite, eşti deja în Adevăr.
  4. Dacă, atunci când eşti întrebat cine eşti, primul gând care îţi vine în minte este”Conştiinţă”, „Cunoaştere”, „Sine” etc., în loc de numele tău sau amintirea persoanei pe care o vedeai atunci cânt te uitai la oglindă, ţi-ai asumat identitatea reală. Chiar dacă răspunzi „sunt numele tău, ştii că răspunsul este o replică dintr-un rol jucat în visul stării de veghe.