O CARTE. O VIAŢĂ. O ÎNVĂŢĂTURĂ.

1492072420cover

O poveste de viaţă alcătuită din experienţe reale şi din învăţături simple bazate pe experienţele de zi cu zi. O cale urmată conform dorinţei lăuntrice pentru aflarea adevărului şi pentru eliberare.

O puteţi găsi aici:

http://www.editura-atman.ro/index.php/books/copilul-marii-marius-mihai-lungu

Iată un mic extras:

„Hai să analizăm ce poţi cunoaşte direct şi în cazul altor simţuri. Să alegem un simţ care produce tot o senzaţie redusă de realitate. Simţul auzului, de obicei, provoacă cea mai scăzută senzaţie de realitate. Adoptă postura cunoscătorului neutru, pentru ca cunoaşterea directă să nu fie distorsionată de minte şi încearcă să ţii palmele astfel încât să nu atingă nimic, pentru a evita apariţia percepţiei tactile în experienţă. Îndreaptă-ţi atenţia către sunetul valurilor şi concentrează-ţi atenţia doar pe auz, nu pe alte simţuri sau pe intervenţiile minţii. Dacă observi că apar şi alte influenţe care tind să se suprapună peste percepţia auditivă, cum ar fi memoria, gândirea sau vreun alt simţ, trebuie să le ignori şi să te bazezi doar pe auz.

Acum închide ochii şi ascultă sunetul valului. Valul s-a spart de dig şi sunetul a dispărut. Ascultă sunetul făcut de alt val. Şi el s-a spart de dig şi a dispărut. Ce auzi în realitate? Dacă simţi nevoia, îndreaptă-ţi din nou atenţia către sunetul unui val, pentru a-ţi clarifica şi verifica ceea ce auzi. Cercetează foarte atent şi detaliat fiecare aspect al experienţei auditive. Ai găsit în această experienţă vreo persoană separată sau independentă de auz, care aude? Una dintre cele mai obişnuite credinţe, în ceea ce priveşte percepţia, este că există o persoană, un «simţitor» independent care percepe; adică un fel de receptor al informaţiilor primite prin simţul respectiv. Ţinând cont numai de sunete, şi nu de gândire, deducţie sau imaginaţie, poţi auzi vreun «ascultător» separat de auz? Fără să foloseşti alt simţ sau deducţia, poţi să cunoşti în mod direct un val independent de sunetul pe care îl auzi? De obicei, oamenii cred că sunetul este produs de un obiect cu existenţă independentă, care produce sunetul auzit, fiind convinşi că acest obiect există în afara percepţiei. Caută să-ţi dai seama dacă cunoaşterea directă îţi demonstrează acest lucru. Nu trebuie să te bazezi pe ceea ce crezi că ar trebuie să fie adevărat pentru a explica percepţia, pentru că vei ajunge la nişte concluzii false, ca şi până acum. Trebuie să iei în considerare doar ceea ce poţi cunoaşte direct în experienţă. Ţi se pare că percepi sunetul unui val, dar de unde ştii că valul provoacă sunetul? Poţi auzi un val în cadrul experienţei, sau este doar un sunet? Cu alte cuvinte, în afară de sunet, mai auzi ceva? Dacă ar fi existat un val independent care să provoace sunetul, ai fi putut verifica existenţa valului, adică ai fi cunoscut în mod direct acest val cu existenţă proprie. Un lucru care are existenţă proprie există în afara oricărei experienţe. Ai găsit vreun val care să existe în afara experienţei? Poate exista ceva în afara experienţei? Dacă aşa ţi se pare, atunci cum verifici acest lucru? Îndreptându-ţi atenţia doar către experienţa auditivă, nu poţi cunoaşte altceva decât un sunet.

Acum, cercetează credinţele obişnuite implicate în auzirea unui sunet! Există vreun sunet separat de auzirea lui? Dacă aşa ţi se pare, atunci cum poţi verifica presupunerea asta? Credinţele pe care le-ai avut până acum îţi spuneau că că valul provoacă sunetele sau că sunetele există de la sine, aşteptând să fie auzite. Credeai că sunetele există pe undeva prin lumea exterioară, aşteptând să apară în experienţa auditivă. Această credinţă este foarte înşelătoare. Ai găsit vreodată vreun sunet care să aştepte să fie preluat de auz, sau unul existent în afara auzului, adică un sunet care era deja prezent şi pe care pe care l-ai auzit ulterior? Cum se auzea un astfel de sunet? Sau, mai bine zis, cum sună un sunet neauzit?”

Lucrurile nu mi se păreau chiar aşa cum spunea vocea, pentru că ori de câte ori aveam mintea liniştită, auzeam un sunet continuu asemănător celui de la televizor când este dat la minim sau a rămas fără semnal. Nu era un sunet care exista independent şi pe care îl percepeam atunci când mintea era liniştită?

“Nu face presupuneri greşite, pentru că este tot o senzaţie auditivă, ca oricare alta. Apare şi când mintea este activă, şi când este liniştită, fără vreo cauză anume. Unii specialişti în ştiinţe oculte îl consideră a fi dovada că există un corp subtil complex, sau suflet, care le înglobează pe cele ale particulelor care alcătuiesc corpul fizic. Adică este produs de procesul care ţine laolaltă corpurile subtile ale miliardelor de particule, atomi, molecule, celule şi organe care formează corpul subtil individual. Prostii! Să ne întoarcem la treburi mai serioase! Ia verifică dacă există sau a existat vreun sunet separat de tine! Fără să iei în considerare ce îţi spune mintea, există vreo separare între sunet şi tine, cel care auzi? La ce distanţă de tine este sunetul? Nu lua în considerare intervenţia minţii, care încearcă să stabilească poziţia presupusului emiţător al sunetului. Ai văzut că nu există un emiţător al sunetului. În realitate mintea interpretează fluctuaţiile intensităţii sonore şi auzul stereoscopic ca poziţionalitate. Pentru ca experienţa să fie mai elocventă, acoperă-ţi una din urechi şi caută să îţi dai seama unde este sunetul. Acoperă-ţi şi cealaltă ureche şi repetă experimentul. Poţi să iei în considerare şi acel ţiuit continuu din urechi.

Până acum ai crezut că auzul este o calitate fizică reală, un instrument independent, pe care îl foloseşte creierul, şi prin el conştiinţa. Şi nu numai despre auz credeai aşa ceva, ci şi despre celelalte simţuri. Şi ţi se părea că ele sunt ca nişte instrumente independente care sunt folosite pentru a obţine informaţii despre «lumea exterioară», dar asta este realitatea? Cum poţi demonstra faptul că ai un creier? Îţi vine să râzi? Râzi dacă vrei, dar demonstrează-ţi singur că ai un creier, sau că ai un cap! Fă asta bazându-te numai pe simţul pe care îl cercetezi în acest moment, auzul. Cum se aude creierul; cum se aude capul? Ţi-a cam pierit râsul, nu-i aşa?

Până acum credeai că auzul este ceva independent de conştientizarea lui. Cum poţi dovedi că auzul există în afara conştiinţei? Există vreun auz, dacă nu eşti conştient de el? Este auzul un lucru independent, care există de la sine, aşteaptând să fie preluat şi utilizat de conştiinţă? Cum poţi cunoaşte auzul, în lipsa sunetelor? Dacă ar fi un lucru independent, l-ai putea cunoaşte şi pe alte căi. Fă o excepţie şi, pentru câteva clipe, ia în considerare şi celelalte simţuri. Cum altfel ai putea simţi auzul? Ai putut vreodată să-l vezi; ai putut să-l guşti; ai putut să-l pipăi sau să-l miroşi? Dacă nu poţi să verifici existenţa lui şi pe alte căi, înseamnă că nu are o existenţă independentă.

Cercetează şi mai profund experienţa de auzire şi urmăreşte să descoperi dacă a fost vreun moment în care nu ai fost conştient, adică în care conştiinţa a lipsit. Indiferent dacă au existat sunete sau nu, a existat vreun moment în care să nu fii conştient? Cercetând experienţa auditivă ţi-ai dat seama că nu există niciun lucru extern independent, care să producă sunetul şi care să intre în raza de acoperire a auzului pentru a fi perceput. Dacă nu există niciun lucru extern, de unde a apărut acea credinţă falsă. Cum poate să existe un sunet produs de un obiect inexistent? Deci, cauzalitatea lipseşte din experienţa auditivă.

Luând în considerare doar auzul, nu şi vreun alt simţ, fără să ţii cont de nicio credinţă care îţi spune care ar trebui să fie adevărul, ce cunoşti în mod direct? Există vreun «ascultător» separat de ascultare şi de sunetul ascultat? Există vreun val, în afara sunetului? În experienţa auditivă, în afara sunetului nu există nimic care să demonstreze existenţa valului; nu există nimic altceva decât sunetul şi nu este cunoscut direct niciun val independent.

Acum, cercetează sunetul. Poate exista vreun sunet independent, separat de auzirea lui? Pentru ca sunetul să fie independent, ar trebui să fie perceput şi prin alte simţuri. Ce gust are sunetul? Ce miros are un sunet? Cum se vede un sunet? Dacă ar exista un sunet independent, înseamnă că ar fi un sunet neauzit. Cum sună sunetele neauzite? Dacă nu poţi verifica astfel un sunet independent, înseamnă că nu există, pentru că nu ai auzit niciodată un sunet neauzit. Analizând ceea ce poţi cunoaşte direct, ceea ce părea a fi sunet nu este cunoscut decât prin auzire,nefiind separat de auz.

Mergi mai departe cu cercetarea. Poţi cunoaşte direct auzul ca obiect independent? Există vreo capacitate independentă a auzului care să existe separat de conştientizarea lui? Singura concluzie pe care o poţi trage este că sunetul nu există independent de auz şi auzul nu poate exista separat de sunet. Nici sunetul şi nici auzirea lui nu pot exista în lipsa conştientizării lor. Indiferent ce este auzit sau observat şi indiferent de ceea ce pare să fie, conştiinţa a fost şi este prezentă permanent. Poate exista vreun sunet şi auzirea lui în lipsa conştiinţei care să le cunoască?  Conştiinţa nu este absentă niciodată, nefiind un obiect care să apară şi să dispară aşa cum consideri că o fac valurile sau alte sunete. În realitate, conştiinţa este cea care cunoaşte atât apariţia sunetelor şi a auzului, cât şi dispariţia lor. Ducând cercetarea până la capăt, ajungi la înţelegerea că nu poate exista niciun sunet şi nici auzirea lui, fără conştiinţă.

Dacă încă nu îţi sunt clare astfel de lucruri, poţi încerca acelaşi experiment şi cu altfel de sunete. Poţi să înregistrezi, în mod repetat, la un interval de timp de câteva secunde, sunetul unei cratiţe lovite cu un băţ, sau al unui clopoţel. Repetă experimentul de mai multe ori, până se asimilează cunoaşterea că ceea ce auzi sunt doar nişte senzaţii care sunt legate strict de auz. Adică auzul nu există independent de aceste senzaţii auditive, şi nici ele nu există independent de auz.

Pe lângă toate astea, cu cât sunetul este mai puternic, cu atât ţi se pare mai real. Cu cât sunetul este mai intens, cu atât este mai puternică senzaţia de realitate creată. Când repeţi acest exerciţiu de cunoaştere, creşte volumul sunetului de la un exerciţiu la altul. Un sunet, chiar dacă este foarte puternic, diferă în vreun fel de un sunet mai slab? Atâta timp cât ambele sunt sunete şi nu există nicio diferenţă între ele, ce te face să crezi că sunetul puternic este real şi cel slab nu? Pe măsură ce repeţi experimentul cu diverse intensităţi ale sunetelor, vei începe să înţelegi că sunetele sunt doar nişte aparenţe în conştiinţă, adică în tine, şi, oricât ar fi de puternice, au aceeaşi irealitate.”

 

Reclame