În urma solicitării mai multor căutători ai adevărului vă presint unul dintre cele mai relevante exerciții ale programului „52 de pași până la iluminare”. Acest exercițiu constituie unul dintre cele mai eficiente pentru a ieși de sub dominația egoului și a elimina identitățile false. Mai multe amănunte despre program găsiți aici: PROGRAMUL: „52 DE PAŞI PÂNĂ LA ILUMINARE”
Iată exercițiul:
Exercițiul oglinzii
Pentru simplificarea exprimării voi folosi un mod de adresare familiar (persoana a doua singular)
Așează-te în fața oglinzii astfel încât să poți vedea cât mai multe amănunte ale corpului reflectat și să o poți atinge ușor. Pe parcursul acestul exercițiu nu trebuie luate în considerare decât senzațiile vizuale, ignorând complet alte percepții, gânduri, imagini mentale, amintiri, etichetări sau interpretări automate și alte lucruri care nu fac parte din experiența vizuală.
Privește fața imaginii din oglindă câteva secunde. Închide ochii câteva secunde, apoi deschide-i și privește iarăși fața din oglindă. Nu lua în considerare decât experiența vizuală, ignorând gândirea, memoria sau imaginația. Ce cunoști direct în această experiență vizuală?. Niște culori, nu? În fond nu poți vedea altceva decât culori.
Vezi vreo față care să producă acestor culori? Chiar dacă ți pare că îți vezi fața, ce îți demonstrează că unele dintre culorile văzute reprezintă fața? De ce unele dintre culori sunt asociate cu fața și de ce altele nu? Ținând cont de ceea ce cunoști în mod direct, de unde știi că aparenta față din oglindă este fața ta? Când ți-ai văzut fața pentru a o compara cu cea din oglindă?
Acum, îndreaptă-ți privirea către reflectarea din oglindă a altor părți ale corpului; către umeri sau către abdomen. Ce vezi? Vezi vreun corp fizic independent de culorile percepute, care să le provoace? Dacă închizi ochii, toate culorile dispar, odată cu vederea. Când ai închis ochii, dispare și corpul cu care erau asociate culorile pe care le vedeai. Dar tu, cel care observi totul ai dispărut? Nu ai dispărut, pentru că ești conștient si de lipsa culorilor și a vederii, așa cum ai fost conștient și de existența lor.
Acum, deschide ochii și privește reflecția din oglindă a diferitelor “părți ale corpului”. Observă cât de puternică este senzația că acele culori reprezintă corpul tău; chiar dacă ai înțeles că nu observi altceva decât un amalgam de culori, ceva îți spune în continuare că unele culori din cele văzute în oglindă ești tu, iar altele fundalul.
Ce anume provoacă convingerea profundă că aceste culori reprezintă corpul? Și ce te face să fii convins că acest “corp” ești “tu”? Tu apari și dispari odată cu aceste culori pe care le consideri corpul cu care te identifici? Dacă ar fi așa, cine ar mai cunoaște această dispariție? Ai avut vreodată sentimentul că ai apărut și ai dispărut odată cu aceste culori? Sau, pur și simplu, le observi atunci când apar și dispar?
Acum, închide ochii şi imaginează-te pe tine. Nu-i aşa că prima imagine care îţi apare în minte este imaginea pe care o vezi când te privești în oglindă? Cât de reală este această imagine despre tine însuţi? Ţi-ai văzut vreodată faţa în mod direct? Reflectarea în oglindă sau în apă, privirea unei fotografii sau a unui film cu tine nu este cunoaștere directă; această cunoaştere, care se bazează pe ceva intermediar este indirectă şi implică intervenția minții. Revino la propria ta imagine despre tine însuţi şi elimină tot ce cunoști indirect. Elimină aprecierile, elimină recunoașterile, elimină localizările, elimină amintirile. Ce mai rămâne după ce ai eliminat toate aceste lucruri care nu apar în experiența vizuală? Ce mai poți spune despre tine? Nu poți spune decât că ești un fel de “om invizibil” nu-i aşa? Adică un “eu” imposibil de văzut, de pipăit, de auzit, de mirosit și de gustat, dar care există permanent ca “observator” al experienţelor.
Dacă asta este realitatea, de ce continui să consideri că culorile din oglindă reprezintă un corp și de ce încă ești convins că acel corp ești tu? Odată cu vederea acelor culori este declanșat un proces mental, care este proiectat peste percepția pură. Acest proces este ulterior percepției pure, dar atât de rapid încât este foarte greu de observat. Se derulează atât de rapid, din cauza aplicării lui de atâtea milioane de ori, de-a lungul vieții de până acum.
Iată o sinteză a acestui proces. La fel ca toate celelalte presupuse obiecte materiale, corpul este văzut ca senzații luminoase sau culori. Când „privești mâna”, vezi doar niște culori, pe care mintea le consideră diferite de alte culori, pe care le consideră un fel de fundal. Același lucru se întâmplă și atunci când îți privești picioarele sau abdomenul. Din multitudinea de culori vizibile, aproape instantaneu mintea alege câteva, pe care le etichetează drept „tu”, „mâna ta”, “picioarele tale” sau “abdomenul tău”, după ce le asociază cu alte percepții și gânduri. Această imagine mentală este proiectată peste experiența vizuală, fiind creat corpul și persoana atașată lui.
Ceea ce vezi în oglindă, este chiar corpul tău? Ce te face să consideri unele culori o parte de tine și pe celelalte lucrurile care te înconjoară? Să “te” vezi în oglindă sau într-o fotografie este un mod indirect de a te identifica. Procesul constă tot în apariția unor culori, care sunt selectate de minte prin filtrul amintirilor altor asocieri trecute, ducând la convingerea că unele dintre ele sunt corpul tău. Este indirect, deoarece culorile din oglindă sau din fotografie nu sunt tu, ci o imagine mentală a ta proiectată peste niște culori. Tu exiști și dacă există o experiență vizuală și dacă există intervenție mentală și dacă totul a dispărut. Dacă nu crezi, închide ochii. Totul a dispărut, dar nu poți spune același lucru și despre tine. Tu continui să exiști în lipsa oricărui corp sau gând despre el. Această dispariție totală nu poate fi observată decât de cel care există când totul sa dispărut, iar acest observator permanent ești tu.