CE ÎNSEAMNĂ DOMINAȚIA MINȚII ȘI LA CE ABERAȚII CONDUCE?

„Voi sunteti intregi la cap?
Va propun un consult minim invaziv ori, cel putin, o evaluare psihiatrica.
Tampiti lumea. Inconstient sau constient.
Oleaca de decenta.
Apropo! Pentru a asterne frazele de mai sus(peste 6000 cuvinte) te-ai folosit(probabil) de minte, nu?…al naibii MINTE.
TU, autorule, cam ce varsta ai?…hmm?…cati plozi ai crescut?…cu toate maruntisurile…pachet de pranz, biscuiti? flori de 8 martie, De pampersi, medicamente nu mai pomensc…spitale, spagi, operatii, amigdale….
Cate rude de gradu’ 1 ai inmormantat?

Parsivi.
Sunteti mai periculosi decat fundamentalistii religiosi(asta-i alta discutie).
Ce-mi place cel mai mult la „voi”: iarna va repeziti in India, iar vara in muntii minunatei si Sfantei noastre tarisoare.
Tare as vrea sa va vad la „meditatie” in intervalul 15 nov-15apr la munte. In Romania.
Propun sa acceptati un minunat SICTIR. Uite asa, din partea unui biet ortodox(de PASTE si CRACIUN).”

Textul de mai sus a apărut ca solicitare pentru rubrica “comentarii”, dar la căt de relevant este, merită o postare pe prima pagină. Nu voi publica și adresa de email a celui care a solicitat inserarea lui la comentarii, pentru că ar însemna să facem haz de necaz, chestie care ne este specifică și care ne-a adus de multe ori în pragul disperării, fără să ne dăm seama cât de distructivă este.

La o citire superficială, cele scrise de respectivul nemulțumit ar trebui să constituie o atitudine critică și un mesaj de revoltă față de articolele de aici, pe care el le consideră lucruri care tâmpesc lumea. Poate fi considerat un punct de vedere și un drept al lui să se revolte, să-i judece și să-i înfiereze pe cei care consideră normale și chiar fundamentale lucrurile scrise aici.

Însă la o privire mai atentă ne dăm seama de suferința profundă a celui care a scris aceste cuvinte. Chiar dacă nu este urlată din toți rărunchii, ea răbufnește din fiecare cuvânt. Până și faptul că a ajuns pe acest site arată că respectivul caută ceva. Probabil că iluminare sau eliberare. Mai mult ca sigur că nu știe ce. De ce ar căuta ceva dacă ar fi mulțumit cu modul în care vede lumea?

Pentru că perspectiva din care privește lucrurile este perspectiva unei suferințe profunde. Credințele și convingerile pe baza căruia își trăiește viața sunt fundamentale pe suferință…pomenește de creșterea copiilor, considerând-o o corvoadă; consideră relațiile normale niște obligații; face din niște evenimente normale ale vieții niște tragedii. Cu toate astea, în mod inconștient, caută o cale de a scăpa de această capcană mentală în care a căzut fără să își dea seama. Așa că a dat peste articolele de aici. Numai că ego-ul, simțind că-l paște pericolul, s-a revoltat, răbufnind amenințător.

Nu numai că nu vede viața decât ca pe o suferință continuă, ci îi și condamnă pe cei care o văd altfel, considerându-i periculoși și etichetându-i în fel și chip. Asta arată cât de mult este dominat de minte și de atașamentele pentru credințele, convingerile și judecâțile ei. Probabil că această dominație l-a determinat să-i facă să sufere și pe cei din jurul său (măcar să fi fost doar în mod inconștient).

Pomenește de operații, amigdale scoase, spitale, etc. Străbunii noștri și chiar și noile descoperiri ale medicinei ne arată că orice suferință are la bază o influență mentală. Toate aceste suferințe ale copiilor (copilului) au la bază niște influențe mentale. Ele le-au fost provocate de niște conflicte mentale induse de mediul în care cresc și de convingerile și credințele celor care le sunt în apropiere. Cercetări recente arată că până și ADN-ul copiilor le poate fi influențat de sistemele de gândire în care trăiesc, inclusiv de cel al mamei când este însărcinată.

Fără să-și dea seama, face din viața lui și a celor din jur un chin, complăcându-se în respingeri, conflicte și judecăți. Pentru el oricine altcineva care nu corespunde tiparelor lui mentale și care nu se fălește cu problemele și suferințele lui și cele ale celor din jur trebuie respins și înfierat. Halal gândire! Ce mod dezastruos de a-ți trăi viața! Ce perspectivă sumbră asupra vieții poate inocula celor din jurul său, adică celor pe care pretinde că-i iubește! Decât o așa iubire, mai bine lipsă!

Pentru cei mai mulți dintre noi viața este un zbucium permanent, presărat cu câteva momente de respiro care ne permit o eliberare temporară de luptă, conflicte, pierderi, violențe, crize, umilințe, competiție și suferințe. Aceste lucruri sunt fundamentate pe cinci convingeri profunde complet greșite. Cea mai importantă este convingerea că suntem o persoană separată de celelalte și de lume. O alta, dar nu mai puțin importantă este convingerea că avem nevoie de ceva pentru a fi liniștiți și liberi. O a treia convingere, care derivă din primele două este că pentru a obține lucrurile de care ni se pare că avem nevoie trebuie să concurăm între noi. A patra convingere greșită, care derivă direct din cea de separare este că unii dintre oameni sunt superiori altora sau mai buni decât ei. A cincea, dar nu mai puțin importantă decât celelalte ne spune că credințele și convingerile noastre sunt corecte, și pentru a dovedi asta suntem în stare chiar să-i ucidem pe cei care gândesc altfel.

Bietul om, care caută ceva fără să știe exact ce, este dominat de aceste convingeri. Aceste convingeri exprimate direct sau voalat activează și consolidează tendințele celor din jur de a acționa și de a reacționa la evenimente ca și cum ar fi amenințătoare sau distructive. Ăsta este motivul pentru care în situații deosebite oamenii reacționează ca o turmă programată să facă un anume lucru și să ignore absolut orice altceva.

De multe ori este de ajuns doar un cuvânt pentru a activa și a dezvolta o tendință latentă până atunci. Ăsta este motivul pentru care, în unele situații, oamenii s-au comportat cu semenii lor ca niște fiare, călcându-i în picioare și schingiundu-i pentru o idee, pentru o învățătură sau pentru o simplă vorbă care avea rostul de a-i ajuta să iasă din hăul fără fund al suferinței. Acest mod de a acționa ca hipnotizați conform unor credințe sau convingeri a dus la moartea prematură a multor oameni care ar fi putut să le arate celorlalți adevărul sau măcar un mod diferit de a aborda viața. Așa a fost linșat Iisus, Gandhi, Luther King și mulți alții care au încercat să le arate adevărul celorlalți și să-i facă să fie mai iubitori. Adică să-i învețe cum să accepte, pentru că iubirea înseamnă acceptare; simpla acceptare.

Lipsa de acceptare, chiar și a unei idei sau păreri înseamnă împotrivire sau conflict, iar ele nu prea denotă iubire. Etichetările sau categorisirile din textul trimis nu implică în niciun caz acceptare, ci condamnare și judecare. Ce dovadă de iubire cruntă este asta? Astfel de oameni îl condamnă pe cel care nu și-a crescut copiii în suferință, ci într-un mediu permisiv și lipsit de conflicte. Care, dacă nu a putut să le elimine complet durerile și suferințele, nu le-a amplificat prin operații și internări în spitale, ci prin acceptare și reechilibrare naturală.

Astfel de oameni îl condamnă pe cel care își crește copii în înțelegere, acceptare și optimism. Cei care nu consideră creșterea copiilor o corvoadă ci o plăcere normală a acestui vis trebuie înfierați, nu-i așa? Dacă unii nu sunt în stare să se elibereze de suferință, cei care au făcut-o trebuie judecați și reduși la tăcere.

Astfel de oameni se laudă cu câte rude de gradul întâi a înmormântat și îi apreciază pe ceilalți în funcție de asta. Un criteriu normal, nu? Adică faptul că cei din jur rămân cât mai mult în visul celui care le asigură un mediu permisiv și o iubire necondiționată, trebuie condamnat. Ar trebui să dispară cât mai mulți și cât mai repede, pentru a corespunde cerințelor mărețului ego, judecătorul suprem al vieții.

Iar finalul este și mai dureros. Nemaigăsind alte criterii pentru a judeca, eticheta, condamna și respinge, recurge la termeni nepotriviți unei discuții normale. Prima intenție a fost să ignor acest text, dar de mult nu mai iau în seamă astfel de intenții. Citindu-l mai atent mi-am dat seama de suferința cruntă care emană din cuvintele lui și că modul lui de a aborda viața poate fi folosit ca exemplu pentru modul în care se comportă cineva care se identifică cu credințele și convingerile minții.

Cei care s-au eliberat de suferință sunt considerați periculoși, comparându-i cu fundamentaliștii. Nici măcar nu a citit atent articolele de pe site. Ar fi descoperit că cele scrise nu implică nicio credință, ci simplul adevăr. Adevărul nu este o credință; nu este o religie. Fundamentaliștii, ca și creștinii, ca și budiștii și ca și ateii sunt pur și simplu niște oameni. Oameni care au dreptul să creadă ce consideră de cuviință, așa cum și tu crezi lucrurile pe care le susții cu atâta vehemență. Numai că toate astea sunt credințe…simple gânduri în mintea care te folosește.

Acum mă voi adresa direct judecătorului meu, pentru a-și da seama cât de mult se înșală și cât de departe este de normalitate. Asta în cazul în care ar putea să accepte asta și să își dea seama ce înseamnă normalitate. Pentru că normalitatea nu înseamnă habotnicie; nu înseamnă apărarea unor credințe false chiar împotriva adevărului; nu înseamnă condamnarea celorlalți pentru niște idei; nu înseamnă să apreciezi iubirea în funcție de suferință. Dacă asta ți se pare normalitate, cred că ți-ar prinde bine un control de genul celor pe care le recomandai la început celor care văd altfel viața.

Fără să știi despre ce este vorba mă condamni pentru că aș medita, ca și cum meditația ar fi un păcat capital. Chiar dacă nu meditez, îți recomand măcar să încerci. Poate mintea te va slăbi un pic, permițându-ți să îți dai seama că mai există și altceva, în afară de credințele și convingerile care te domină. Meditația poate ajuta la multe lucruri, dar nu și la cunoașterea adevărului, pentru că este tot o acțiune. Pentru a descoperi adevărul trebuie doar să-l recunoști, să-l observi. Atât! Orice acțiune te îndepărtează de adevăr.

Și cu ce sunt vinovați cei care pleacă în India pentru a căuta o cale de a se elibera de suferință? Ar trebui să se cufunde în ea, așa cum faci tu? Și de ce mă consideri a fi unul dintre ei? Crezi că trebuie să mergi undeva pentru a afla adevărul? Am recunoscut ceea ce sunt fără să trebuiască să plec undeva. A trebuit numai să depășesc mintea și subtilitățile și hachițele ei. Atât! Adevărul îi este sub nas oricui, chiar și celor dominați de minte, așa cum ești tu. Depășește mintea și te vei elibera!

Îmi reproșezi că mi-am folosit mintea pentru a scrie 6000 de cuvinte. Recunosc, sunt vinovat de folosirea minții! Și te iert că te lași folosit de ea și le provoci suferințe celorlalți! Problema este dacă te vei putea ierta singur. De fapt și iertarea este un atribut al egoului…mai potrivit ar fi să-ți spun că te accept așa cum am acceptat multe ironii, injurii, judecăți și agresivități din partea celor cărora am încercat să le prezint adevărul. Și văd că încă le primesc. Le accept și le voi accepta, pentru că adevărul este singurul care ne eliberează de dominația minții. Ce să-i faci! Asta cunosc, asta propăvăduiesc. Este una dintre puținele dorințe care mi-au rămas în visul ăsta și, până când va dispărea, asta voi spune și despre asta voi scrie. Sper să-ți fie de folos! Și să fie relevante pentru cei care nu erau conștienți încă de problemele provocate de dominația minții.

Reclame

Un gând despre &8222;CE ÎNSEAMNĂ DOMINAȚIA MINȚII ȘI LA CE ABERAȚII CONDUCE?&8221;

  1. La întrebarea „de ce cei treziți nu îi trezesc pe oamenii din lume din somnul confuziei?” răspunsul este astfel:
    Nu e indicat ca pruncii, a căror singură bucurie e somnul, să fie treziți.
    Creșterea lor se bazează pe somn. Dacă se culcă târziu, ei se îmbolnăvesc, și nu sunt așa folositori în treburile vieții așa ca adulții.
    Copilăria necesită mult somn și copiii trebuie să doarmă. La fel e natura sufletelor imature.
    Sunt niște copii, indiferent de ce vârstă pare că au trupurile lor.
    Fanteziile, bucuriile, plăcerile lor sunt pentru lucruri neimportante în viață, la fel cum viața copiilor este absorbită în dulciuri și jucării.
    De aceea, cei treziți pășesc ușor și cu grijă, ca nu cumva pașii lor să le tulbure somnul celor adormiți.
    Ei îi trezesc în drumul lor numai pe aceia care se foiesc, care se întorc de pe o parte pe alta (care nu își găsesc locul).
    Aceștia sunt cei cărora călătorii pe drumul spiritual le întind mâna în liniște.
    Din acest motiv cărarea spirituală este numită calea mistică.
    Nu este nemilos să trezești câțiva și să-i lași pe cei mulți să doarmă, dar pe de altă parte, este o mare bunătate să-i lași să doarmă pe cei care au nevoie de somn.

    Hazrat Inayat Khan

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s