DESPRE FERICIRE…CUM SĂ IEȘI DE SUB INFLUENȚA PROGRAMĂRII MENTALE

De câte ori până acum am auzit: “Fii fericit!”, “Fii bun!”, “Gândește pozitiv!”, “Fii optimist!”, “Trebuie să ai succes!”, “Trebuie să fii prezent!”, “Trebuie să fii iluminat!”, “Mănâncă sănătos!”, “Trebuie să atragi un milion de adepți pe Facebook!”, “Trăiește-ți viața la maxim!”, “Avansează cât poți de mult în carieră!”, “Fii mereu alert!” “Trebuie să fii sănătos!”, “Trebuie să fii puternic!”, “Găsește-ți scopul vieții!”, “Ai grijă de corpul tău!”. “Trebuie să scapi de durere!”, “Scapă de frică, de furie și de tristețe!”, “Nu sta, fă mereu ceva!”, “Găsește-ți sufletul pereche și trăiește fericit toată viața!”, “Trebuie să ai mulți prieteni, ca să nu te simți niciodată singur!”, “Trebuie să ai câți mai mulți bani, cât mai multe lucruri de firmă, o mașină cât mai puternică!”, “Distrează-te cât poți de mult!” “Trebuie să ai cel mai sexy partener!”? De când ne trezim, până când adormim auzim sau ne vin în minte o grămadă de astfel de îndemnuri. Le urmăm orbește ca și cum am fi programați să o facem. Pentru că suntem siguri că ne vor face să găsim fericirea. Nu suntem nici măcar curioși să vedem dacă sunt reale.

Vrei altele și mai mobilizatoare? Ce zici despre astea? „Viața e o luptă!”; „Luptă-te pentru credințele tale!”, „Luptă-te pentru a câștiga respectul celorlalți!”, „Luptă-te pentru a fi faimos!”, „Luptă-te pentru o poziție socială cât mai bună!”; „Luptă-te pentru a reuși în viață!”; „Luptă-te cu boala!”, ‚Luptă-te pentru a fii fericit!, ș.a.m.d. Să nu te minți singur că nu ai urmat niciodată astfel de îndemnuri!

Toate astea și multe altele ni se inoculează în minte încă de mici, clipă de clipă. Și nu numai părinții sau apropiații ni le spun. Aproape toate cărțile și articolele pe care le citim ne sugerează lucrurile astea. Cam toate filmele și reclamele pe care le vedem ne spun același lucru. Dacă am întreba un necunoscut ce ar trebui să realizăm sau să facem în viață, mai mult ca sigur că ne-ar pomeni cel puțin unul din îndemnurile de mai sus.

La o primă vedere, felul ăsta de a ne trăi viețile nu pare numai frumos ci și normal. Dacă cercetăm mai atenți, această abordare a vieții a dus la toate nenorocirile și dezastrele provocate de oameni până acum. Este fundamentul tuturor suferințelor. Modul ăsta de viață ne distruge pur și simplu. Trecem dintr-o tragedia în alta, cu scurte momente de respiro, până când chiar și nesătulul ego se va sătura. Asta este samsara, sau ciclul nașterii și al morții. Care nu se va sfârși decât atunci când îi vom descoperi falsitatea.

Ființei noastre nemuritoare îi este indiferent dacă personajul cu care se identifică trăiește o viață plină de fericire sau de necazuri. Indiferent câtă bogăție și fast am avea sau cât de săraci am fi, nu suntem afectați în niciun fel, chiar dacă nu ni se pare deloc așa. Sub învelișul dominator al egoului și al agitației căutării permanente dorința teribilă de libertate și de liniște a ființei noastre reale stă să erupă. Tânjirea sa profundă după liniște și nelimitare va exploda la un moment dat, descoperind falsitatea egoului și a lumii în care trăiește. Această dorință de libertate va provoca (mai devreme sau mai tărziu) o revoluție interioară care va duce la căutarea cu orice preț a Adevărului.

Când descoperim falsitatea acestei “vieți perfecte” ne dăm seama că ea este cauza suferinței noastre. Nu ne-a dus la fericirea și libertatea mult căutate. Din contră, ne-a dus doar la suferință. Viața asta plină de căutări ne-a dus la anxietate și ne-a amplificat tendințele de a ne autocondamna, fiindu-ne câteodată rușine de noi înșine. Poftele acestui stăpân nemilos, ego-ul, ne-a întreținut și amplificat deznădejdea și frustrarea. De câte ori nu ne-am considerat niște ratați? De câte ori nu ne-am simțit părăsiți și neputincioși? De câte ori nu am căutat în mod repetat același lucru, chiar dacă ne-a făcut să suferim? Căutarea permanentă a ceva despre care credem că ne va face fericiți este cel mai periculos lucru și cel mai perfid mod prin care egoul ne separă de ființa noastră reală. Căutarea fericirii ne induce unul dintre cele mai puternice atașamente. În realitate, căutarea este o dependență: dependența de obținerea a ceva viitor. Căutarea ne menține în suferință și axietate. Nu putem fi fericiți atunci când mintea este agitată. Căutarea agită mintea, izolându-ne de fericire. Fericirea nu depinde de nimic, fiind intrinsecă naturii noastre. Nimic nu ne poate aduce ceea ce avem deja. Orice căutare a ceva deja avut este inutilă. Fericirea se simte numai atunci când mintea este liniștită. Cu cât o căutăm mai mult, cu atât ne îndepărtăm de fericire. Și cu atât ne afundăm mai tare în suferință și deznădejde.

La un moment dat obosim. Până și egoul se satură de minciună. Debusolat și secătuit de puteri, vrea să scape și să se odihnească. Vrea să se elibereze. Mințindu-se singur în continuare, crede că va ajunge la liniște procedând în același mod dezastruos ca și în cazul fericirii. Așa se face că, într-o dezolare totală din care nu se mai întrevede nicio scăpare, ne îndreptăm spre medicamente, alcool, droguri, sex, eforturi fizice, abuzuri sau altfel de dependențe. Putem chiar să ne cufundăm în seminarii sau ritualuri care ne promit iluminarea. Sau încercăm să scăpăm de anxietate continuând să acționăm la nesfârșit, cu orice preț. Nereușind să ne eliberăm, ne creăm o nouă identitate: de “deprimat” sau de „ratat”, ajungând să ne autocondamnăm. Trecem de la o suferință la alta fără să ne oprim niciodată pentru a vedea ce este această căutare permanentă. De parcă o astfel de descoperire ar fi cel mai periculos lucru.

Căutarea fericirii duce inevitabil la nefericire. De care vrem să scăpăm, căutând o altă cale către fericire. Căutarea este asemănătoare cu nisipurile mișcătoare: cu cât acționăm mai tare, cu atât ne afundăm mai mult în ea. Nu putem scăpa din capcana căutării permanente dacă nu acceptăm și lucrurile de care vrem să scăpăm. Un vechi proverb spune că: “De ce ți-e frică, nu scapi!”.

Zbuciumul căutării se termină atunci când începem să acceptăm deprimarea, anxietatea, durerea, furia, rușinea, teama, singurătatea și toate sentimentele deranjante. Pentru a scăpa de teroarea lor trebuie să le conștientizăm și să le vedem exact așa cum sunt, fără a mai căuta să scăpăm de ele. Dacă le vom ține ascunse sau vom evita să le disecăm, ne vor secătui viețile, ca și până acum.

Acceptă-ți nefericirea și cerceteaz-o. Nu-ți mai ascunde necazul, mânia, frica și deprimarea singurătății! Nu te mai zbate să scapi de ele! Lasă-le să se manifeste și cercetează-le! Privește-le bine și vezi ce sunt! Renunță la ideea de tabu sau blasfemie! Așa ceva nu există decât în minte. În realitate nu există niciun tabu și nicio blasfemie. Cercetează toate lucrurile la care îți era frică să te uiți până acum! Privește atent tot ce te aducea în pragul disperării! Disecă aceste holograme, pentru a le descoperi falsitatea! Desprinde-te din vraja lor și eliberează-te! Când vei face asta, vei descoperi cea mai profundă liniște care există. Astfel vei descoperi unica fericire reală. Și, odată cu ea te vei descoperi pe tine însuți.

Și apoi?…. Apoi, viața va decurge în continuare. Îți poți pierde prietenii. Îi poți pierde pe cei apropiați. Îți poți pierde serviciul. Poți pierde totul, inclusiv acest vis. Și ce? Mintea îți va crea un alt vis. Pe care îl vei considera o altă viață, așa cum ai considerat și visul care abia s-a terminat. Apoi, va mai crea unul. Și tot așa. Numai că tu, cel care ești sursa minții și a viselor ei, te vei bucura de ele oricum ar fi. Ai văzut o infinitate de morți și de renașteri. Până acum nu ți-ai dat seama de falsitatea lor. Lucrul ăsta te-a ținut în cea mai adăncă suferință. Dar, acum știi! Ți-ai dat seama ce ești! Ți-ai dat seama că nimic nu te poate afecta vreodată; nici durerea și nici suferința;. nici iubirea și nici ura; nici măcar moartea.

Asta este fericirea supremă, care acceptă chiar și nefericirea cea mai profundă, fără să o mai evite. Aceasta este fericirea pe care am căutat-o întotdeauna. Ea îndepărtează măștile și distruge falsa siguranță. Ea ne dezvăluie ce sunt în realitate defectele, vulnerabilitățile și durerile cele mai profunde și ne face să acceptăm și să iubim totul așa cum apare.

Tot ți se pare că mai trebuie să faci ceva? Singurul lucru care trebuie făcut este să renunți. Renunță la căutarea fericirii! Renunță la lupta cu răul! Renunță la încercarea de a fi mai bun! Renunță la încercările de a fi altul decât ești! Renunță la căutarea perfecțiunii! Renunță la luptă! Renunță la competiție și rivalitate! Renunță să mai fi spiritual! Renunță la căutarea iluminării! Renunță la ajutorul altora, ai falșilor guru, ai ghizilor către iluminare! Renunță la toți cei care îți repetă minciuna sfruntată că fericirea este un scop sau o destinație și te forțează să faci ceva contrar ființei tale! Renunță la această cultură narcisistică, care propovăduiește pofta și păcatul și care încearcă să elimine aparenta ta vulnerabilitate! Cercetează toate cutumele sociale, inclusiv cea care spune că moartea este înspăimântătoare și trebuie evitată cu orice preț!

Acceptă totul așa cum este! Binecuvântează și iubește totul așa cum apare. Binecuvântează-ți chiar și mintea plină cu prostii, cu idei condiționate și cu standarde imposibil de atins. Acea minte care încearcă să-ți spună la nesfârșit cum ar trebui să fii sau ce gânduri și sentimente „corecte” ar trebui să ai. Deschide-ți inima pentru orice ar apărea în viață.

Eliberează-te de căutarea unei fericiri utopice care i-a băgat pe mulți dintre noi în groapă mai devreme decât ar fi fost normal. Acceptă să fii și nefericit și singur și trist și deprimat. Nu-ți mai spune că trebuie să fii fericit, liniștit, bun, spiritual și iluminat. Nu ai nevoie de așa ceva! Nu ai nevoie de nimic, decât de recunoașterea propriei ființe, mereu liberă, liniștită și fericită!

Și când mintea îți va acoperi liniștea cu întrebarea: „Trebuie să fiu fericit și perfect ca să mă pot iubi?”, răspunde-i: „Bineînțeles că nu, draga mea minte! Mă iubesc exact așa cum sunt. Îmi iubesc propriile defecte și imperfecțiuni, chiar și aparenta mea vulnerabilitate. În fond, toate sunt eu! Nu mai caut să fiu liniștit! Nu mai caut să fiu fericit! Nu trebuie să fac nimic, pentru că eu sunt liniștea! Eu sunt fericirea!  Fericirea și liniștea nu sunt undeva în viitor, ci sunt chiar aici, chiar acum! Ele sunt EU! Și EU sunt sursa a tot ce observ.”

Ți se par cuvinte mari? Ți se pare că nu oricine poate să descopere asta? Greșești! Ființa ta eternă te așteaptă de o veșnicie să o recunoști. Și nu undeva în viitor, ci ACUM, în unicul moment care există: PREZENTUL. Fii conștient de tine însuți! Nu de tine ca persoană, ci de tine ca Observator a tot ce există; inclusiv a persoanei și a lipsei ei; inclusiv a Universului și a lipsei lui! Tu ești tot ce există!

Mai multe despre cum poți deosebi realul de fals și cum poți ieși de sub dominația minții, aici: https://nondualitatea.wordpress.com/2017/06/24/programul-52-de-pasi-pana-la-iluminare/

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s